Feeds:
Posts
Comments

Archive for June 4th, 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

4 IUNIE 2022

https://gbv-online.org/calendar/286/

https://clickbible.org/meditatii-zilnice/calendarul-domnul-este-aproape-

Pentru administrarea împlinirii timpurilor, ca să adune din nou, împreună, toate în Hristos, cele din ceruri și cele de pe pământ.Efeseni 1.10

Pământul acesta, odinioară scena lepădării, a umilirii, a suferinței și a morții lui Hristos, va fi de asemenea scena gloriei Lui mileniale. Dumnezeu vrea ca orice ochi să-L vadă în gloria Sa. Atunci, la fel ca pe muntele schimbării la față, glasul Tatălui va răsuna din nou: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit toată plăcerea. De El să ascultați!“ (Matei 17.5).Dominația Lui se va întinde de la o mare la cealaltă și toate lucrurile vor fi puse sub picioarele Sale, cu excepția Adunării, fiindcă ea este „trupul Său, plinătatea Celui care umple totul în toți“ (Efeseni 1.22,23). Împărații pământului vor rămâne uimiți atunci când El va apărea ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor; atunci când, ca Fiu al Omului, puterea și domnia universale vor fi ale Lui și când orice genunchi se va pleca înaintea Lui.Iosif este o imagine a Lui, fiindcă, așa cum Egiptul a fost locul suferințelor sale, la fel el a fost sfera gloriei lui. „Faraon și-a scos inelul din mână și l-a pus în mâna lui Iosif și l-a îmbrăcat cu haine de in subțire și i-a pus un lanț de aur la gât. Și a făcut să fie purtat în carul al doilea pe care-l avea; și strigau înaintea lui: «Închinați-vă!». Și l-a pus peste toată țara Egiptului“ (Geneza 41.42,43).In timpul de acum, „Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și o dă oricui vrea“ (Daniel 4.32).Însă Dumnezeu are în planurile Sale un singur Om, iar când Hristos Se va întoarce, El va distruge împărățiile oamenilor și Își va instaura propria împărăție; și doar El va fi înălțat în ziua aceea. Această perioadă este „veacul viitor“, despre care au vorbit profeții. Toate perioadele și dispensațiile trecute converg către această perioadă numită „împlinirea timpurilor“. Tatăl Și-a fixat ca scop, potrivit bunei Sale plăceri, să adune împreună toate lucrurile în Hristos. Facă El ca acest timp să vină cât mai curând!MR. A. Barnett

SĂMÂNȚA BUNĂ

4 IUNIE 2022

https://gbv-online.org/calendar/285

https://clickbible.org/meditatii-zilnice/samanta-buna/

Ferice de oricine se teme de Domnul și umblă pe căile Lui! Căci vei mânca munca mâinilor tale, vei fi fericit și-ți va merge bine.Psalmul 128.1,2Albert Schweitzer – o viață plină de dedicareMulți i-au recunoscut germanului Albert Schweit­zer (1875-1965) meritele, cu toate că nu erau de acord cu credința lui. Omul acesta, încrezător în Dumnezeu, ascultător și smerit, s-a pus în slujba celor bolnavi și asupriți. Ca om de știință, muzician, filozof și teolog, el a renunțat la gloria care îi era asigurată în Germania, țara sa natală, și s-a dus în Africa să lucreze printre băștinașii dintr-un cătun îndepărtat. Acolo a înființat un spital și și-a trăit viața slujindu-le altora, învățându-i cu multă dragoste și fiind mereu prezent unde era nevoie.Tocmai lumea modernă a fost obligată să recunoască faptul că această glorie se deosebea oarecum de cea urmărită în general de oameni. An de an, Schweitzer a fost considerat drept una dintre personalitățile de frunte ale lumii. În anul 1952 i s-a decernat premiul Nobel pentru pace.Cu siguranță, Schweitzer a învățat această dedicare în folosul semenilor în școala Mântuitorului. El a fost Acela care ne-a arătat ce înseamnă ascultarea și smerenia în dragostea divină. Hristos L-a glorificat în chip desăvârșit pe Tatăl ceresc și le-a slujit ca nimeni altul semenilor.Isus ne cheamă să venim și să învățăm de la El.

Citirea Bibliei: Geneza 39.1-23 · Psalmul 24.1-10

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

4 IUNIE 2022

coordonatori Bob & Debby Gass

https://fundatiaseer.ro/care-este-furtuna-prin-care-treci-astazi/

CARE ESTE FURTUNA PRIN CARE TRECI ASTÂZI-Fundația S.E.E.R. România

„S-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon.” (Faptele Apostolilor 27:14)

În drum spre Roma, corabia în care se afla apostolul Pavel a naufragiat din cauza unui „vânt furtunos numit Eurachilon”, care înseamnă furtună, vânt năprasnic sau ciclon. Iată câteva învățături prețioase pe care le putem extrage din această experiență:

1) Dumnezeu poate face ca o situație grea să lucreze spre binele tău. Datorită acestui naufragiu, Pavel a ajuns în Malta, unde oamenii au auzit Evanghelia pentru prima dată. În plus, când Pavel și cei care-l însoțeau au plecat de pe insulă, localnicii „le-au dat tot ce le trebuia pentru drum.” (Faptele Apostolilor 28:10). Uneori problema ta poate fi cadrul în care Dumnezeu va lucra într-un mod uimitor. Viitorul tău nu este și nu va fi vreodată în mâinile oamenilor! Viitorul tău se află în mâinile lui Dumnezeu, și El protejează și Se îngrijește de ce-i aparține!

2) Pentru a ajunge la destinația stabilită de Dumnezeu, va trebui să treci și prin furtuni. Pavel pierduse „orice nădejde de scăpare” (Faptele Apostolilor 27:20). Vor veni zile în care te vei întreba cum ai s-o scoți la capăt… dar prin harul lui Dumnezeu, vei reuși! (vezi Psalmul 37:34)3) Furtunile scot la iveală cât de bine Îl cunoști pe Domnul. Apostolul Pavel a spus: „Un înger al Dumnezeului, al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi noapte şi mi-a zis: „Nu te teme, Pavele” (Faptele Apostolilor 27:23-24). În vremuri grele, descoperi cât de strânsă este legătura ta cu Dumnezeu!

4) El poate scoate câștiguri din ceea ce pare a fi un eșec. Putem observa două lucruri în această povestire din Faptele Apostolilor capitolul 27: a) Vei fi nevoit să arunci anumite lucruri peste bord ca să ajungi la destinație (vezi vers. 18); b) În ciuda eforturilor tale susținute, ocazional vei eșua (vezi vers. 20). În astfel de clipe, trebuie doar să-ți amintești ce ți-a promis Dumnezeu, și (vezi vers. 25) să te bazezi pe aceste promisiuni!

https://www.youtube.com/watch?v=FaV-0VzFDPQ

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

4 IUNIE 2022

de Jean Koechlin

https://clickbible.org/meditatii-zilnice/scripturile-in-fiecare-zi/

Luca14.15‑35

Toţi cei invitaţi la această cină mare se întrec în a găsi scuze cât mai neplauzibile. Se duce oare cineva să vadă un ogor abia după ce l‑a cumpărat? Sau încearcă cineva puterea boilor doar după ce i‑a cumpărat? Iar cât despre cel care tocmai se căsătorea, acesta putea să‑şi aducă tânăra soţie la sărbătoare. Refuzând invitaţia, ei nu numai că au pierdut sărbătoarea, dar l‑au jignit pe stăpânul casei.La marea cină a harului Său, Dumnezeu a invitat mai întâi poporul iudeu, apoi, după ce aceştia L‑au refuzat, i‑a invitat pe toţi aceia care nu‑şi puteau ascunde sărăcia, infirmitatea şi mizeria. Şi asemenea fiinţe vor umple cerul Său (comp. v. 21b cu v. 13). Încă au mai rămas locuri libere al vostru, dacă nu l‑aţi ocupat deja.Versetul 26 ne arată simplu că, dacă cineva era împiedicat să devină ucenicul lui Hristos, inclusiv de părinţii lui, atunci acel obstacol trebuia mai degrabă urât. Trebuie întâi să vii la El (v. 26), apoi după El (v. 27). Vrăjmaşul însă este deosebit de periculos. Este o nebunie ca cineva să se pună la drum fără să fi socotit mai întâi costul: iar acesta este mare, pentru că este vorba de a renunţa la tot ce are (v. 33). Dacă cineva poartă crucea, nu se mai poate încărca şi cu alte bagaje; câştigul însă este incomparabil: este Hristos Însuşi (Filipeni 3.8).

Read Full Post »