Lucrarea Duhului Sfant dupa Rusalii

    Acum sa vedem lucrarea Duhului Sfant dupa Rusalii, asa cum este in Noul Testament. Si aici ne vom margini la aceasta lucrare numai in legatura cu vorbirea in limbi, care se socoteste a fi un semn al primirii Duhului Sfant.

    A. In Fapte 10 si 11 ni se arata in mod amanuntit cum a ajuns credincios Corneliu, ofiterul roman din Cezareea. Iar in cursul povestirii in 10.44-47 citim: “Pe cand rostea Petru aceste cuvinte, S-a coborat Duhul Sfant peste toti cei ce ascultau Cuvantul. Toti credinciosii taiati imprejur, care venisera cu Petru, au ramas uimiti ca darul Duhului Sfant s-a revarsat si peste neamuri. Caci ii auzeau vorbind in limbi si marind pe Dumnezeu.”

    Sa observam si in aceasta privinta cateva lucruri:

    1.- Darul limbilor in aceasta imprejurare a fost deodata, pe neasteptate, in timp ce Petru le vorbea despre Domnul Hristos.

    2.- De alta parte, darul acesta al limbilor a fost din nou colectiv. In casa lui Corneliu erau adunati mai multi (vers. 27). Peste toti acestia, in afara de insotitorii lui Petru, S-a coborat Duhul Sfant. Nu s-a facut nicio alegere ca numai Corneliu a fost acela care facuse rugaciuni si milostenii ascultate de Dumnezeu, ci toti cei de fata au fost binecuvantati cu acest dar.

    3.- Darul limbilor de aici din Cezareea este la fel ca cel de la Rusalii. In Fapte 11.16-17 gasim spusele lui Petru despre limbile acestora: “Si cand am inceput sa vorbesc, Duhul Sfant S-a coborat peste ei, ca si peste noi la inceput. Si mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: “Ioan a botezat cu apa, dar voi veti fi botezati cu Duhul Sfant.” Deci, daca Dumnezeu le-a dat acelasi dar ca si noua, care am crezut in Domnul Isus, cine eram eu sa ma impotrivesc lui Dumnezeu?” Petru spune deci: “acelasi dar ca si noua.”

    4.- Darul limbilor e dat inainte de botezul cu apa. Apostolul Petru vorbea despre Domnul Isus in clipa cand S-a coborat peste ei Duhul Sfant si abia dupa aceea a poruncit sa fie botezati.

    Din aceste consideratii se poate constata ca:

    a) Limbile au avut acelasi scop ca si la Rusalii. Este adevarat ca aici nu sunt barbati cucernici din toate popoarele, de la Roma pana la Media si Cirena, dar si aici Duhul Sfant trebuia sa convinga. El trebuia sa convinga pe Petru si pe insotitorii lui ca Dumnezeu vrea mantuirea lui Corneliu. Experienta facuta in casa lui Simon tabacarul din Iope nu a avut influenta dorita asupra lui Petru. El a primit numai sa mearga, dar a ramas inca sub influenta insotitorilor sai crestini iudei si nu ar fi fost gata sa-l boteze pe Corneliu si pe ai lui, fiindca acestia erau neamuri.

    Lucrul acesta il vedem cand Petru se dezvinovateste in fata fratilor din Ierusalim, care-l mustrau; le spune: “Pe cand vorbeam S-a coborat Duhul Sfant peste ei.” Deci trebuia aceasta coborare a Duhului Sfant ca sa convinga pe acesti oameni ca este voia lui Dumnezeu ca si neamurile sa auda evanghelia. Se marea prin urmare cercul lucrarii evangheliei. Deci si aici vorbirea in limbi avea menirea de a convinge pe oameni de adevarul evangheliei.

    b) Vorbirea in limbi de aici e cu totul incidentala. Asa a fost la Rusalii si asa e si la Cezareea. E de subliniat faptul ca nici Petru si nici credinciosii taiati imprejur care-l insoteau nu au vorbit, ci sunt numai spectatori: privesc lucrurile cum se desfasoara la altii. Acum nici Petru, nici ceilalti frati iudei nu vorbesc; ei au vorbit la Rusalii si acum privesc si-si “aduc aminte.” Si iarasi nici Corneliu si nici ceilalti intorsi la la Dumnezeu, dupa botez nu mai aflam sa mai fi vorbit. Darul vorbirii in limbi are deci si aici un caracter incidental.

    c) Vorbirea acestor oameni in limbi este o vorbire obisnuita, o marire a  lui Dumnezeu. In vorbirea aceasta ei prelungesc mai departe gandurile cu privire la ceea ce li se vestise de catre Petru, laudand pe Dumnezeu pentru Domnul Isus. Nu este deci o lucrare de extaz, nu e rugaciune sau cantare. Este pur si simplu o vorbire obisnuita. Si in aceasta se aseamana in totul cu vorbirea in limbi de la Rusalii; si acolo, cei ce vorbeau in limbi vorbeau “lucrurile minunate ale lui Dumnezeu.” Este o mare deoebire intre vorbirea aceasta din afara, care se intelege, si vorbirea aceea interioara, vorbirea de extaz, aceea care ar veni in urma postului si a rugaciunii.

    d) In afara de aceasta, trebuie sa observam ca vorbirea in limbi, aceasta din Cezareea, nu a fost ceruta de ei. Nu aflam scris ca s-au rugat pentru vorbirea in limbi, nici Corneliu, nici ceilalti. De altfel ei nici nu stiau lucrul acesta. Dar nici Petru n-a cerut lucrul acesta, caci el vorbea despre Domnul Isus cand S-a coborat Duhul Sfant. Asa ca e limpede pentru oricine ca initiativa vorbirii in limbi apartine direct si numai Duhului Sfant.

    Si aceasta mai arata si faptul important ca vorbirea in limbi nu este produsul starii lor launtrice la care ar fi ajuns prin posturi si rugaciuni indelungate si insistente, ci este lucrarea lui Dumnezeu, pe neasteptate, lucru care uimeste si pe Petru si pe ceilalti credinciosi, incat el gaseste o dezvinovatire fata de ceilalti cand zice: “Cine eram eu sa ma impotrivesc lui Dumnezeu? … Duhul Sfant S-a coborat peste ei ca si peste noi la inceput.”

    e) Prin urmare limbile de aici din Cezareea se arata ca ceva firesc, independent de psihic. Ce vreau sa spun? Corneliu si ceilalti nu erau pregatiti sufleteste, nu aveau nicio fagaduinta, nu cunosteau nimic despre Duhul Sfant, asa cum ne arata Petru. Ei erau numai niste romani aruncati cu serviciul militar in Cezareea, care insa, sub influenta iudaismului, aveau deprinderea rugaciunii catre Dumnezeul adevarat si faceau milostenii. Incolo ei nu stiau nimic decat doar unele vagi informatii depre Ioan Botezatorul si despre Domnul Hristos, cum vedem din vorbirea lui Petru (Fapte 10.37-38). Si cu toate ca ei nu erau pregatiti sufleteste, ci numai intr-o stare de curiozitate informativa despre lucrurile lui Dumnezeu, ei vor sa afle din gura lui Petru adevarul despre calea mantuirii. Totusi Duhul Se coboara peste ei si ei vorbesc in limbi.

    Deci vorbirea aceasta in limbi din Cezareea a oamenilor care ascultau marturisirea lui Petru despre Domnul Hristos nu este rezultatul unei stari spirituale, ci este o manifestare materiala cu un scop vadit de a convinge pe Petru si pe cei veniti cu el ca voia lui Dumnezeu este ca si neamurile sa fie mantuite.

    B. Acum trecem la vorbirea in limbi de la Efes, despre care se vorbeste in Fapte 19.1-7.

    Pavel ajunge la Efes. Aici fusese Apolo, care in casa lui Acuila si Priscila a invatat cu de-amanuntul calea lui Dumnezeu, iar dupa aceea a plecat la Corint. Se vede treaba ca el a atras cu sine o multime de ucenici ai lui Ioan Botezatorul, de vreme ce apostolul Pavel gaseste acolo ramasi de la Apolo doisprezece ucenici. Cu acestia se petrece iarasi minunea revarsarii Duhului Sfant. Erau insa gata sa faca tot ce trebuie ca sa fie asa cum cere Dumnezeu. Asa ii gaseste Pavel. Indata el se apuca de lucru si ii indrumeaza pe calea lui Dumnezeu. Ei cred, sunt botezati si, cand Pavel isi punea mainile pe ei, Se coboara Duhul Sfant si ei vorbesc in alte limbi.

    Aceasta vorbire in limbi de la Efes are aceleasi trasaturi comune cu cea de la Rusalii.

    a) Limbile s-au coborat peste toti deodata. Si aici deci este vorba despre o revarsare colectiva. Nu se face alegere: peste unii sa fie revarsat si peste altii nu. Cuvantul spune: “Duhul Sfant S-a coborat peste ei” la fel ca la Rusalii.

    b) Limbile au fost si aici intelese. Lucrul acesta e usor desprins din cuvintele: “si vorbeau in alte limbi si proroceau.” In cuvintele pe care le vorbeau ei era cuprinsa profetia. Pavel le-a inteles. Graiul era clar, nu un fel de limba necunoscuta, ci el poate desprinde din ceea ce spuneau acestia lucruri minunate ale lui Dumnezeu.

    c) Limbile au fost o lucrare instantanee. Pavel nu s-a asteptat la o asemenea aparitie a Duhului. El a mai botezat oameni si si-a mai pus mana peste alti mantuiti, dar nu s-a mai vazut ce s-a vazut aici. Domnul a gasit cu cale sa dea aceasta trasatura din nou ca la Rusalii credinciosilor Sai.

    d) Limbile au fost o lucrare vremelnica. In Faptele Apostolilor ni se spun multe despre biserica din Efes, dar nu ni se spune in niciun fel ca vorbirea in limbi a fost continuata. Nici in epistola lui Pavel catre ei nu aflam nici macar o aluzie la folosirea limbilor. Deci usor putem vedea din toate acestea ca vorbirea in limbi a fost numai cu ocazia aceea.

    Scopul vorbirii in limbi si la Efes deci este acelasi ca la Rusalii. Trebuie sa tinem seama ca acestia erau ucenicii lui Ioan si ca erau multi altii botezati de Ioan si pentru acestia trebuia un semn deosebit, ca sa le arate mai convingator ca era necesar sa creada in Domnul Isus, ca nu este de ajuns faptul ca au fost botezati de Ioan, ci trebuie sa vina si sa creada in Domnul Hristos. Lucrarea Duhului Sfant cu acestia a avut tocmai darul acesta, caci mai tarziu aflam cuvintele: “cu atata putere se raspandea si se intarea Cuvantul Domnului.”

    Asadar si la Rusalii, si in Cezareea, si la Efes vorbirile in limbi sunt foarte clare, in intelesul tuturor, sunt vremelnice, nu se mai pomeneste nimic despre ele si nu sunt un scop in sine, ci sunt un mijloc de incredintare, fie a necredinciosilor, fie a celor ce mai cunosteau ceva din adevar dar nu cunosteau tot adevarul, fie pentru incredintarea credinciosilor ca adevarul trebuie sa treaca si la neamuri. In orice caz, vorbirea in limbi este vremelnica, nu se mai aude ca ar fi fost si dupa aceea.

    C. Trecem acum la vorbirea in limbi din Corint.

    Despre vorbirea in limbi de la Corint aflam din scrierile lui Pavel catre ei, in cea dintai epistola, capitolele 12, 13 si 14. Apostolul nu ne face o dare de seama despre vorbirea in limbi, ci trebuie ca noi s-o reconstituim, deoarece el se ridica impotriva vorbirii in limbi asa cum era practicata la corinteni. Neoranduiala era de altfel si in ce priveste frangerea painii. Corintenii intelesesera ca frangerea painii trebuie facuta cu masa. Si din ceea ce spune apostolul, noi intelegem ca nu-i lauda pentru fapta aceasta, ba dimpotriva, ii sfatuieste sa se lase de aceasta practica.

    Trebuie sa stim ca epistola catre Corinteni are un caracter corectiv, nu normativ, adica nu este o regula de viata pentru noi. Daca nu intelegem lucrul acesta, inseamna ca ajungem sa facem greseli ca si corintenii. Ei au gresit in ce priveste cina. Si apostolul le spune: ati facut o greseala. Nu aveti case unde sa mancati, de va apucati sa mancati la cina si ajungeti la unele lucruri neingaduite? Scoatem de aici incheierea ca felul de a lua masa in legatura cu frangerea painii nu era bun si ii sfatuieste sa se lase de acest obicei.

    Ei bine, sunt oameni care nu inteleg felul de vorbire corectiv, nu normativ, al apostolului Pavel si au ajuns sa repete greseala corintenilor, adica sa ia masa impreuna cu frangerea painii. Tot asa si in ce priveste vorbirea in limbi, trebuie sa desprindem din felul de corectare al apostolului, ca sa vedem ce nu trebuie sa facem.

    Sa cercetam intai felul stilistic, adica felul de a vorbi al lui Pavel si apoi felul de a argumenta, adica de a dovedi greseala corintenilor cum se arata din 1 Corinteni 14, astfel:

    1) El face o comparatie intre dragoste si darurile duhovnicesti. “Urmariti dragostea, umblati si dupa darurile duhovnicesti” (14.1). Felul lui de a infatisa lucrurile din acest verset este comparativ: el pune darurile duhovnicesti in inferioritate fata de dragoste. Deci pune mai presus dragostea.

    De altfel acelasi lucru il face si in capitolul 13.1: “Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor.” Comparatia aceasta pe langa faptul ca izbeste dintru inceput, pune in inferioritate darurile duhovnicesti si in special vorbirea in limbi. Dupa felul cum vorbeste aici apostolul Pavel, se pare ca o persoana, in timp ce vorbeste in limbi, s-ar putea sa fie lipsita de dragoste si atunci ar ajunge ca o arama sunatoare. Prin acest fel de exprimare el ajunge sa submineze ideea ca vorbirea in limbi e produsul Duhului Sfant. Caci nu se poate ca Duhul Sfant sa dea darul vorbirii in limbi unei persoane care n-ar avea dragoste, deoarece Duhul stie ca asa ceva s-ar transforma intr-o arama sunatoare. Cu cercetarea aceasta se ajunge la incheierea ca vorbirea in limbi nu e de origine dumnezeiasca, deci nu vine de la Duhul Sfant.

    2) El face o comparatie intre prorocie si vorbirea in limbi. In epistola 1 Corinteni 14.1-3 spune: “Urmariti dragostea. Umblati si dupa darurile duhovnicesti, dar mai ales sa prorociti. Pentru ca cine vorbeste in limba nu vorbeste oamenilor, ci lui Dumnezeu; caci nimeni nu-l intelege si cu duhul el spune taine. Cine proroceste, dimpotriva, vorbeste oamenilor spre zidire, sfatuire si mangaiere.”

    Prin cuvintele “cine vorbeste in alta limba nu vorbeste oamenilor … cine proroceste dimpotriva vorbeste oamenilor” (versetele 2 si 3), el stabileste sfera de activitate a vorbirii in limbi. Iar prin cuvintele: “cine vorbeste in alta limba se zideste pe sine insusi; dar cine proroceste zideste biserica” (vers 4) el stabileste campul de actiune, folosul personal fata de folosul obstesc. Ori stiut este ca darurile pe care le da Duhul Sfant, cand si cum voieste, sunt pentru folosul altora, in niciun caz pentru folosul nostru. Si apoi prin cuvintele “cine proroceste este mai mare decat cine vorbeste in alte limbi” (vers. 5) stabileste intaietatea unuia fata de celalalt. Prin urmare vorbirea in limbi este mai prejos de darul prorociei.

    Da apoi apostolul Pavel o situatie practica: “Fratilor, de ce folos v-as fi eu, daca as veni la voi vorbind in limbi si daca cuvantul meu nu v-ar aduce nici descoperire, nici cunostinta, nici prorocie, nici invatatura?” (vers 6). Iar in concluzie le spune: Deci, “ravniti dupa prorocie”, in primul rand, prin urmare – “fara sa impiedicati vorbirea in limbi” (vers. 39), in al doilea rand. Deci tot mai sus este prorocia.

    3) In al treilea rand, apostolul face o comparatie intre vorbirea in limbi si vorbirea simpla. In versetul 2 el scrie: “Daca nu este cine sa talmaceasca, sa taca in biserica si sa-si vorbeasca numai lui insusi si lui Dumnezeu.” Deci vorbirea in limbi este inferioara, in lucrarea din biserica, vorbirii simple, cunoscuta de toti. Cea in limba, daca nu e talmacitor, sa fie lasata si sa se intrebuinteze cea simpla. Punerea lucrurilor intr-o asemenea forma arata clar ca vorbirea simpla este de mai mare pret decat cea in limbi, in biserica.

    Dar el recurge la o forma matematica si aceasta este foarte puternica. El scrie in verseul 19: “in biserica voiesc mai bine sa spun cinci cuvinte intelese, ca sa invat si pe altii, decat sa spun zece mii de cuvinte in alte limbi.” Superioritatea aici nu mai are nevoie de dovada, caci ea reiese clar din cifre: 5 fata de 10,000, deci un cuvant simplu are valarea a 2,000 in alta limba. Este un fel delicat al apostolului Pavel de a arata ca vorbirea in limbi din Corint nu era deloc de la Duhul Sfant.

    Dar Pavel isi descopera aceasta intentie si daca urmarim etapele pe care le urmeaza in a arata ca nu e necesara vorbirea in limbi.

    a) In adevar, in prima etapa el arata ca limbile sunt numai in legatura cu Dumnezeu. Astfel, in lucrarea limbilor, el izoleaza omul de restul trupului lui Hristos. El scrie: “Cine vorbeste in alta limba nu vorbeste oamenilor, ci lui Dumnezeu” (vers. 7). Prin urmare nu mai discutam vorbirea in alte limbi in relatiile cu oamenii, ci numai cu Dumnezeu. Sub acest aspect vorbirea in limbi ia infatisarea de adorare, rugaciune, de comuniune intre om si Dumnezeu: “sa-si vorbeasca lui insusi si lui Dumnezeu” (vers. 28).

    Prelungind in aceasta ordine de idei si gandirea, e sigur ca vom ajunge la concluzia ca nu este necesara vorbirea in limbi, deoarece Dumnezeu intelege si gandul nostru in toate fazele lui. Inca nu ne-a iesit cuvantul de pe buze si El il stie. Dar, daca ma voi ruga in limba mea natala, El nu ma intelege? Are mai mare valoare rugaciunea graita in alta limba straina decat in limba mea natala? Sunt intrebari care vor avea un singur raspuns, acela ca Dumnezeu intelege rugaciunea inca negraita, cea rostita in camaruta inimii, fara intermediul cuvintelor si sigur si pe cea rostita in limba simpla, cunoscuta. Deci nu e nevoie de “limbi straine.”

    b) In etapa a doua el delimiteaza sfera vorbirii in limbi in legatura duhului cu mintea, cu materia. In prima etapa, apostolul spune ca vorbirea in limbi, asa cum era in Corint, ajunge la o adorare, la rugaciune. In a doua etapa, el cerceteaza starea aceasta de adoratie, vorbirea in limbi, in insasi fiinta aceluia care vorbeste.

    Si el scrie: “Daca ma rog in alta limba, duhul meu se roaga, dar mintea ramane fara rod” (vers. 14). Cu alte cuvinte, la rugaciunea in duh ia parte numai jumatate din fiinta mea, numai duhul (aici nu e vorba de Duhul Sfant, ci de partea spirituala a fiintei omenesti), iar mintea care nu cunoaste intelesul vorbirii in limbi este “fara rod.” Deci rugaciunea in limbi straine este inconstienta, pentru ca omul nu stie ce se roaga.

    “Ce e de facut atunci?” (vers. 15) intreaba apostolul. Pare ca nu le da un sfat si poate uneori este mai bine. Dar spune ce ar face el in acest caz: “Ma voi ruga cu duhul, dar ma voi ruga si cu mintea; voi canta cu duhul, dar voi canta si cu mintea” (vers.15). El nu le spune ce sa faca ei, dar spune ce ar face el. Sunt imprejurari cand nu poti spune unui credincios: uite, sa faci asa si asa. Dar ai putea spune ce ai face tu in imprejurarea aceea. Iar ce vei face d-ta, te priveste. Este o cale mai delicata de a arata adevarul cuiva. El nu le spune deci ce sa faca ei, ci spune ce ar face el. Ei au priceput ca el nu-i indeamna sa se roage sau sa cante in limbi.

    Dar se ridica o problema, grea de altfel: se poate ruga omul numai cu duhul? Sigur ca problema nu este usoara si va starni nedunerire, dar raspunsul este: da, e posibil. Omul poate ajunge la asa numite stari de extaz, cand e intr-o astfel de stare a spiritului, care, absorbit de contemplarea lucrurilor dumnezeiesti, se desprinde de obiectele sensibile, rupand orice legatura a simturilor cu ceea ce-l inconjoara. Este o stare in care creierul, absorbit de o idee fixa, nu mai percepe senzatiile si opreste miscarile voluntare. In aceste stari de extaz, in care omul este desprins cu totul de pamant si adancit in lucrurile dumnezeiesti, mintea slabita ramane in urma, neputandu-se urca la asemenea stari si deci omul nu se mai poate controla.

    La o astfel de stare se poate ajunge prin post indelungat si desprindere de tot ce este pamantesc, rupand orice legatura cu tot ceea ce te inconjoara. Un fapt insa trebuie retinut: ca in starea de extaz, vorbirea in limbi nu mai este un produs al duhului, ci un produs al starii de extaz. Vorbele spuse intr-o astfel de stare de extaz nefiind controlate de minte, sunt neintelese. Si apostolul Pavel arata tocmai acesta parte care e foarte esentiala, ca este rau sa ne rugam fara minte. In oricee caz, el n-ar face asa ceva.

    Sunt unii care totusi vor sa-si sustina parerile cu privire la vorbirea in limbi de la Corint, aratand ca Pavel mai foloseste in legatura cu aceasta expresia: “Cine vorbeste in alta limba se zideste pe sine insusi” (vers. 4). Intelesul zidirii aici nu este acela de proces al perceperii sau exprimarii unor idei care sa imbogateasca, deoarece din moment ce in lucrarea vorbirii in limbi ia parte activa numai duhul, iar mintea sta la o parte, e natural sa nu fie imbogatirea cu idei, fiindca aceasta se percepe prin organismal mintal.

    Apoi de aici, din faptul ca actiunea vorbirii in limbi se face independenta de minte, de ratiune, avem mai multe variatii la corinteni, ca: rugaciunea in limbi, cantatul in limbi (vers. 15).

    De altfel chiar cel care vorbeste in limbi e inconstient de ce face, daca se roaga sau canta, caci “cu duhul el spune taine” (vers. 2), lucruri nepricepute de el.

    c) In etapa a treia apostolul Pavel limiteaza vorbirea in limbi in legatura cu o alta slujba si anume cu cea a talmacirii. Aceasta slujba de talmacire a limbilor nu apare decat in epistola catre Corinteni. Si nici nu avem nicaieri vreo data sau caz ca a fost cineva vreodata care sa aiba aceasta slujba. Chiar in biserica din Corint, Pavel se indoieste sa fie cineva cu aceasta slujba. El scrie: “Daca crede cineva ca este proroc sau insuflat de Dumnezeu, sa inteleaga ca ce va scriu este o porunca a Domnului” (vers. 37). Slujba acestui om este sa talmaceasca pe cel ce “cu duhul spune taine”! Ce se intelege prin “spune taine” si acestea sunt spuse tot intr-o limba tainica? Poate fi vorba de lucruri simple? Nicidecum!

    Trebuie sa fie vorba de “lucrurile ascunse ale lui Dumnezeu.” Dar mai are acum Dumnezeu taine pentru noi? Nu a descoprit El credinciosilor Sai tot ceea ce este necesar ca ei sa fie mantuiti si sa ajunga in cer? Cum, e nedesavarsita descoperirea lui Dumnezeu in Domnul Isus? Despre asemenea lucruri niciun credincios nu mai poate discuta. Lucrul acesta e bine stabilit in Evrei 1.2, cand, dupa ce arata felurite descoperiri ale tainelor Sale, scrie: ” la sfarsitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul.” Prin urmare nimeni nu mai poate veni si sa spuna ca el descopera taine de-ale lui Dumnezeu, fiindca Dumnezeu nu mai are taine pe care sa le descopere, aici pe pamant. Desigur ca mai sunt multe, foarte multe taine, dar ele nu vor fi descoperite decat numai dupa trecerea din lumea aceasta. Asa ca, astfel fiind lucrurile, se ajunge tot acolo ca vorbirea in limbi nu e necesara.

Read Full Post »