Iar Aceluia care poate să vă păzească fără poticnire și să vă așeze înaintea gloriei Sale fără vină, cu mare bucurie.Iuda 24
„Aceluia care poate!“
Aceasta este ceea ce oferă putere războinicului obosit. Slab și neajutorat în sine însuși, el privește cu credință către Cel care poate și astfel este făcut tare. Oricare ar fi dificultățile de pe cale, oricât de presărată ar fi cu capcane ale lui Satan, Dumnezeu poate să păzească sufletul care se încrede în El, ferindu-l de orice poticnire. David a știut aceasta atunci când a spus: „Chiar dacă umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, pentru că Tu ești cu mine“ (Psalmul 23.4). Acest lucru este de ajuns pentru credință în ceasul cel mai întunecat și mai dificil. Poate nu văd la un pas înaintea mea, însă El vede sfârșitul încă de la început. El mă îndeamnă să mă încred în dragostea și în înțelepciunea Lui și, în felul acesta, în călăuzirea Lui.Niciun credincios nu ar pune la îndoială faptul că Dumnezeu are putere să-l păzească cinci minute ca să nu se poticnească. Dar Cel care îl poate păzi cinci minute îl poate păzi și șaizeci. Iar Cel care îl poate păzi o oră îl poate păzi și douăzeci și patru. Iar Cel care îl poate păzi o zi îl poate păzi în toate zilele, dacă ochii și inima sa sunt fixate asupra Lui.Pentru chiar acest scop a fost despărțit Domnul nostru Isus Hristos de păcătoși (Evrei 7.26), în mijlocul cărora El a umblat odinioară în har, pe pământ, ca Om neîntinat și cu neputință să fie întinat. El S-a rugat: „Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi [adică, Mă pun pe Mine Însumi deoparte], ca și ei să fie sfințiți prin adevăr“ (Ioan 17.19). În felul acesta, El a devenit, în gloria cerească, Obiectul pentru inimile celor ai Săi, așa încât ei, trăind zilnic cu privirea ațintită spre El (Evrei 12.2), să poată fi păziți de orice poticnire. Și, fiindcă El are toate resursele de har necesare pentru calea credinței, sfârșitul este asigurat. El poate să ne prezinte fără vină înaintea Sa, în glorie. Acesta este un adevăr care aduce mare mângâiere și încurajare inimilor noastre.H. A. Ironside
Celui care îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieții.Apocalipsa 21.6
Fără bani și fără platăÎn războiul hispano-american din anul 1898, Theodore Roosevelt, cel care mai târziu avea să ajungă președinte, avea sub comanda lui un regiment de soldați. Mâncarea era rea și mulți bărbați s-au îmbolnăvit. Roosevelt a aflat că în acele zile Crucea Roșie a primit fructe și legume proaspete. El a întrebat dacă se poate să i se vândă o parte din ele și chiar a fost dispus să le plătească el însuși. Dar nimeni nu a vrut să-i vândă nimic. Când a reclamat această atitudine, i s-a spus: „Trebuie doar să cereți!“. Roosevelt a rămas uimit și a spus zâmbind: „Atât de simplu? Atunci vă cer acum alimentele!“ – și le-a primit gratuit.Mulți fac aceeași greșeală când este vorba despre „darul harului lui Dumnezeu“, viața veșnică (Romani 6.23). Mântuirea se poate primi doar în dar! Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Voi, toți cei însetați, veniți la ape, și cel care nu are bani să vină, să cumpere și să mănânce. Veniți și cumpărați … fără bani și fără plată!“ (Isaia 55.1).Mândria noastră se opune, pentru că mai degrabă vrem să plătim, oricât de puțin ar fi, dar să dăm ceva. Dumnezeu este prea bogat în îndurare ca să ne vândă harul Său, iar noi suntem prea săraci ca să-l putem cumpăra. Dumnezeu „nu obosește iertând“ și vine spre păcătos cu brațele deschise, pline de dragoste, de har și de îndurare (Isaia 55.7). Ce trebuie să facă păcătosul? Să meargă spre Dumnezeu cu brațele goale și să accepte ca un cadou darul mântuirii!
Orânduirile Domnului sunt fără prihană, şi veselesc inima…” (Psalmul 19:8).
Felul în care abordezi citirea Bibliei este crucial. Trebuie între altele să faci și aceste două lucruri: 1) Să te apropii de Scriptură cu onestitate. Când un bărbat, care tocmai devenise creștin, a spus într-un grup de studiu biblic: „Mi-a fost greu să cred anumite părți din Biblie,” ceilalți au zâmbit și au aplaudat. Ei nu au făcut lucrul acesta pentru că necredința este o veste bună, ci pentru că omul a fost suficient de onest ca să-și recunoască îndoielile. Nu te îngrijora, câtă vreme ești sincer Dumnezeu nu este supărat pe tine. Până nu vei fi dispus să vorbești despre îndoielile tale, nu le vei soluționa. Când Toma a pus la îndoială învierea, Domnul Isus i S-a arătat ca să-l convingă. El ți Se va arăta și ție! E greșit să te forțezi să crezi ceva, sau să eviți să citești ca nu cumva să fii deranjat. Domnul Isus a spus: „Când va veni mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; … El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi.” (Ioan 16:13-14). 2) Să citești Scriptura având așteptări. Dacă mergi la o întâlnire cu autorul unei cărți, după ce îl vezi și primești autograful său, vei avea o părere diferită despre carte, nu-i așa? O vei prețui! Când citești Biblia cu o inimă plină de așteptări, Autorul ei ți Se va descoperi! Pe măsură ce citești cuvintele Sale, începi să-I simți prezența și-ți dai seama că îți vorbește personal. Domnul Isus a spus: „Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă” (Ioan 6:63). Când te apropii de Scripturi cu sinceritate, cu foame și cu așteptări, nu vei fi niciodată dezamăgit!
Ne uimeşte acest stăpân care l‑a aprobat pe administratorul necinstit, aşa cum ne uimeşte şi concluzia Domnului: Faceţi‑vă prieteni prin bogăţia nedreptăţii (v. 9). Dar chiar acest cuvânt, nedreptate, oferă cheia parabolei. Nimic nu‑i aparţine omului în lumea aceasta. Bogăţiile pe care pretindem că le posedăm sunt, în realitate, toate ale lui Dumnezeu; sunt deci bogăţii nedrepte. Pus pe pământ ca administrator, omul s‑a purtat ca un hoţ. El a folosit în interesul lui, pentru a‑şi satisface poftele, tocmai lucrurile pe care Dumnezeu i le dăduse pentru a‑I sluji Lui. Totuşi, el încă mai poate să se pocăiască şi să folosească pentru alţii bunurile pe care Proprietarul divin i le‑a încredinţat.*Administratorul din capitolul 12.42 fusese credincios şi chibzuit; cel de aici, deşi necredincios, lucrează totuşi cu chibzuinţă, fapt recunoscut de stăpânul lui. Dacă oamenii din lume se arată atât de prevăzători, n‑ar trebui noi, care suntem fiii luminii, să ne gândim mai mult la adevăratele bogăţii (v. 11; cap. 12.33)?Versetul 13ne aminteşte că nu avem două inimi: una pentru Hristos şi alta pentru Mamona şi pentru lucrurile lumii. Pe cine vrem noi să iubim şi cui dorim să‑i slujim? (1 Împăraţi 18.21).
Ioan17 - John 17 