Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘vestea buna’

524062_602589523136461_1503339856_n

Jertfa la altar păgân

 

Ieri am fost la jertfă la altar păgân,
m-a atras mirosul, m-a-mbiat poftirea,
nu atât de foame vrut-am să rămân
cât de ambianța ce-nsoțea jertfirea.

 

S-au jertfit de toate pe-acel foc străin:
porci de dialoguri nerumegătoare,

bufnițe de spaime, șerpi cu-al lor venin,
….talpa-mi printre pene se-nțepa prin gheare.

 

Preotul trufiei a jertfit păuni,
și-a legat de mitră pene de smarald,
n-am gustat din carnea jertfei de nebuni543868_287775671365503_1061663449_n
dar m-am tras aproape de altarul cald.

 

Albu-mi strai levitic, parfumat, stropit,
fald de in subțire pregătit nainte,
neglijent și grabnic mi l-am pângărit,
am uitat de lege și de legăminte.

 

M-a-ntrebat o slugă: ”tuu!… ce haină porți?”
”Vorba ta și-accentul tău te dă de gol…”
…..tresărind, tăcut-am și-am pornit spre porți
ca să scap mai iute din acel  ocol.

 

Am plecat în clipa când după ospăț
toți închinătorii s-au sculat să joace,
clocotea în urma-mi chiot de dezmăț,
”ei”-mi-am zis-”aceasta sigur nu-mi mai place!”

 

Mi-a rămas în haină un miros ciudat
în urechi ecouri de lumești cântări,
gust în cerul gurii, chiar de n-am mâncat,
necurate izuri mi-au rămas în nări.

 

Tâlcul poeziei nu-l ascund, e clar:
jertfele sunt vorbele ce le-ascultăm
arse pe-al îngrijorărilor altar…
Nu jertfim acolo, nici nu ne-nchinăm!

http://vesteabuna.wordpress.com/2013/07/22/jertfa-la-altar-pagan/

1176150_604188162976597_713055644_n

Cui jertfim?

Read Full Post »

1069954_596827983690725_1006235338_n

Ce parfum… a dat o floare…

dscn1281

Ana Dobra, Portland, Oregon

din revista Debora de Aurelia Gabor -Portalnd

Cine nu a auzit de fratele Niculiță Moldoveanu ? În anul 1979, împreună cu soțul meu, Pavel, am avut harul să îl vizităm în casa dânsului, la Sibiu. Când am ajuns, aveam impresia că îngerii Domnului erau prezenți și înconjurau casa. În duhul meu era numai veselie și cântec. Am simțit prezența divină. Cu un zâmbet ceresc, sora Moldoveanu ne-a invitat să intrăm în casă și am pășit înlăuntru în sunetul muzicii. Fratele Niculiță cânta la orgă. Fața îi era senină, vocea era blîndă și cu un zîmbet ceresc cânta cântările veșniciei. Îndată, ne-am contopit cu prezența cerului, care era peste casa lui. Avea pregătite două scaune pe care să stăm și ne-a spus : ,,Eu am cîntat deja 10 cîntări Domnului, acum am să cînt și pentru voi…”
Și așa, privindu-ne blând a început să ne povestească : ,,Într-o zi, Domnul mi-a spus : ”Cânți pentru toată lumea și Mie nu-Mi cânți…” A fost momentul în care, în duhul lui, a înțeles vocea Lui și a luat hotărârea să-I cânte Domnului, câte 10 cântări în fiecare dimineață, la ora 5, când răsuna doar cântecul păsărilor și cîntarea lui, care se îndrepta spre ceruri. Și simțea prezența Domnului, care îi primea jertfa de dimineață. Casa dânsului era plină de cărți cu cântări și dînsul ne-a povestit cum fiecare cântare avea istoria ei.
Soțul meu, pe lângă multele daruri pe care le are, are și darul de a cânta la orgă astfel că, în ziua aceea a cântat împreună cu fratele Moldoveanu mai multe cântări și ne-am bucurat mult împreună de părtășia sfinților.
,,În ziua în care m-au arestat – a început fratele Niculiță să ne povestească – am fost dus într-un birou la Securitate. S-au adunat cu toții acolo și au început să mă amenințe : ,,De aici n-ai să mai ieși, n-ai să găsești nici milă, nici înțelegere, nici îndurare. Duceți-l în celulă !,” M-au dus într-o celula de 2/3m, cu 4 paturi suprapuse. Deși era amiază, soarele nu ajunsese pînă în celula mea și era foarte întuneric. M-am dus într-un colț și am început să plâng și să-I mulțumesc Domnului pentru harul acesta de a suferi pentru El. Nu făcusem nimic, nici măcar nu vorbisem împotriva regimului sau conducătorilor țării, nu jignisem pe nimeni, nu eram certat cu nimeni și, totuși, eram acolo… Spre seară a mai fost adus cineva în celulă, arestat că se găsiseră la el doi cocoșei, două monede de aur vechi. Omul a rămas foarte surprins că sunt arestat pentru credința mea în Dumnezeu dar, după un foarte scurt timp m-a părăsit. Rămas singur, m-am întins pe pat, dar liniștea a fost întreruptă din nou de gardianul care mi-a bătut la ușă : ,,Ce, te-ai culcat ? Tu nu știi că trebuie să respecți regulamentul ?”. Nedumerit, l-am rugat să-mi spună despre ce regulament vorbea, pentru că eu nu-l văzusem, datorită întunericului din celulă. ,,Care regulament ? Nu-i voie să te apropii de pat, numai în momentul în care se dă stingerea !” M-am conformat ordinului și nu m-am mișcat de acolo nici atunci când am auzit câteva bătăi de toacă, pentru că nu știam că acesta este semnalul ,,stingerii”. După un timp, mi-a ordonat să mă culc. M-am uitat la mine : toate hainele îmi erau albe și am înțeles motivul : pereții erau dați cu praf pentru paraziți (DDT) și hainele mele negre semănau foarte bine acum cu cele ale unui morar. Eram flămând, nimeni nu-mi adusese mâncare. Dimineața, ei mă luaseră de la masă, în timp ce-mi serveam ceaiul, iar soția mea a rămas așa de surprinsă că nici nu s-a gândit că voi avea nevoie de supliment așa că, în seara aceea, m-am culcat flămând. După câteva săptămâni, timp în care nu mi-am retras și nici nu mi-am schimbat declarațiile am fost dus la Cluj, unde am fost judecat de Tribunalul Militar”.
Timp de 5 ani, fratele Moldoveanu a fost mutat din celulă în celulă și anchetat zilnic, dar a rămas statornic în credință. În cei 5 ani de închisoare a primit de la Domnul circa 350 de cântări pe care, fără hârtie, fără creion, dar cu multe repetiții și exerciții zilnice, le-a reținut pe toate. Nu toate cântările lui au fost despre suferință ci multe au fost de laudă, mulțumire sau despre jertfa Domnului Isus.
,,Cântarea este un har, un dar al lui Dumnezeu pentru alinarea suferințelor”, spunea fratele Moldoveanu. În cei 5 ani nu a avut dreptul nici măcar la o singură scrisoare acasă sau de acasă. A luat însă totul ca din mâna lui Dumnezeu : ,,Nu fac pe eroul, dar știu că nici un fir de păr nu cade fără știrea Tatălui. Știu că cei care m-au închis au fost unelte în mâna Lui și știu că, prin tot ce m-a trecut, a vrut să mă crească, să desăvârșească în mine lucrarea ,,omului cel nou”, afirma fratele.
Într-o zi, nişte fraţi din SUA s-au gândit să-i facă o bucurie şi l-au dus în câteva biserici din Europa. În acest turneu s-au oprit într-o capitală, la cel mai mare hotel – Hilton. Când fratele a intrat şi a văzut tot luxul de acolo, toată mâncarea şi tot ceea ce ochiul român rar poate vedea, privind cele 5 stele ale hotelului a exclamat : „Atâtea stele şi nici un soare !” Dezamăgirea fratelui a fost că toţi banii se puteau cheltui pe tipărirea de cărţi, pe ajutorarea săracilor şi alte lucrări duhovniceşti.
Prima zi a fost în regulă. A doua zi a rezistat. A treia zi s-a simţit ca la Gherla. Şi din a treia zi a început : „Vreau lângă fraţi !”. Nimeni nu putea sta de vorbă cu el, pentru că voia lângă fraţi. „Vreau să mor între fraţi, nicidecum între stele !” După un drum lung, au ajuns la o biserică. Bucuria a fost mare şi serviciul din adunare s-a prelungit, pentru că era între fraţi. Acela era mediul lui. Cu siguranță că, dacă ar fi avut de ales între Hilton singur şi Gherla cu fraţii, ar fi ales Gherla.
Cântările dânsului au impresionat și continua să aibă un profund impact chiar și asupra generației tinere.

În Canada, Liliana Balcan, o soră care iubește cântarea și, în mod special, cântările fratelui Moldoveanu, a înregistrat zeci de cântări de-ale dânsului. În numărul viitor vom avea mai multe informații despre website-ul sorei Liliana.
Pe lângă o scurtă Enciclopedie biblică, un Dicționar biblic și câteva volume de Meditații zilnice, fratele Nicolae Moldoveanu a compus peste 3000 de cântări și a pus pe melodie câteva sute de poezii scrise de Traian Dorz, Costache Ioanid și alții. După mulți ani de persecuții și prigoane și-a continuat activitatea la Sibiu, într-o discretă modestie, slujind lui Dumnezeu și fraților săi din România, până când Domnul l-a chemat acasă, la 12 iulie 2007. A lăsat în urmă un model demn de urmat precum și exemplul că se poate trăi sfânt chiar dacă nu ai casă sau bogăţii materiale, dar ești bogat spiritual. Iată doar cîteva din cîntările sale : ,,Ce- ar fi făptura-mi fără tine”, ,,Odată L-am văzut trecând”, ,,Iartă-mă, iartă-mă, Dumnezeul meu”, ,, De dorul Tău Isus iubit”, ,,Din tine am venit iubire”, ,,Mi-e dor de veșnicie”, ”Mi se bucură inima-n Domnul”, ”Facă-mi-se totdeauna” si multe altele.

DE LA VESTEA BUNA

Cântări reîntemnițate și eliberate: Cântările Harului volumul 1, cântări din temniță.nicolae moldoveanu 1

7 august 2013

http://vesteabuna.wordpress.com/2013/08/07/cantari-reintemnitate-si-eliberate-cantarile-harului-volumul-1-cantari-din-temnita/

Volumul 1 din Cântările Harului de Nicolae Moldoveanu conține cântări compuse în temniță între 1959-1964.
E vorba de 361 de cântări compuse fără hârtie și creion, doar cu suportul memoriei.
Acest volum de cântări a fost tipărit într-un număr limitat de exemplare, tiraj epuizat demult.
Ar fi de dorit ca aceste cântări să nu rămână roabe unor mijloace limitate de distribuire, așa cum este o carte, în acest binecuvântat an 2013 de la întruparea Celui pentru care au fost compuse, ar fi de dorit să fie publicate gratis pe internet.
Consider că atât timp cât nu se găsește o soluție pentru distribuirea pe scară largă a acestor cântări, nici chiar pentru distribuirea cu mijloacele bunicilor (la hârtie și carte mă refer), a face publice textele și melodiile acestor cântări este o eliberare a lor din temnițele de carton și celulele de hârtie.
Fratele Ioanid își socotea cântările porumbițe pe care le lăsa să zboare pentru a mângâia hulubărește pe cei la care ajung.
Acest lucru îl fac și eu acum aici: public adresa de blog pe care de câteva luni am pus integral Cântările Harului volumul 1.
Cântările Harului, volumul 1
Dacă cineva se va simți deranjat de ceea ce fac eu aici să protesteze la autorități, începând de la Cele mai înalte.

Promit că atunci când voi vedea aceste cântări publicate integral în orice alt loc pe net, eu mă voi retrage bucuros.

http://cantarileharului.wordpress.com/cantarile-harului-caietul-1-cantari-din-temnita/

Cântarile Harului 1, 1-51, .pdf
Cântările Harului 1, 52-100 .pdf
Cântările Harului 1, 101-149 .pdf
Cântările Harului 1, 150-199,pdf
Cântările Harului 1, 200-250,pdf
Cântările harului 1, 251-299, pdf
Cântările Harului 1, 300-361 si cuprins, pdf

66825_376393972475974_1166116209_n

<p><a href=”http://vimeo.com/57268948″>Adunare în casa fratelui Niculiță Moldoveanu, Sibiu 2006</a> from <a href=”http://vimeo.com/user15783610″>Vestea Buna</a> on <a href=”https://vimeo.com”>Vimeo</a&gt;.</p>

http://vimeo.com/57268948

Read Full Post »

from Vestea Buna on Vimeo.

”Primea pe toți cei care veneau să-l vadă”, cam acesta era motto-ul fratelui Niculiță. În filmul acesta vedeți un crâmpei din felul cum era adunarea din casa lor. Mărturii, cântări, rugăciune, frângerea pâinii de fiecare dată(se făcea și la adunările de miercurea seara), dialog și masă împreună.

http://vesteabuna.wordpress.com/2013/01/12/la-adunare-acasa-la-fratele-niculita-moldoveanu-sibiu-2006/

Read Full Post »

”Să aducem jertfe duhovnicești…”, despre mărturia lui Alin Blaine

28 mai 2012

Cam acolo se termină slujba preoțească, la aducerea de jertfe.
Iar noi sunt o preoție…duhovnicească.
Nu avem preoți, suntem preoți.
Nu mergem la slujbe(servicii divine, în sfârșit) ci ne aducem pe noi ca jertfă, mărturiile care le rostim.

La acesta am fost chemați: să aducem jertfe duhovnicești.

Mult timp am avut impresia că jertfa duhovnicească ar însemna sacrificarea personală prin inhibarea până la anihilare a oricăror porniri ”lumești”, o dedicare de nebun spre o pantă a unei religiozități de ”serviciu deplin” cum zic martorii în …ofertele lor.

Acum înțeleg că jertfa duhovnicească are de-a face cu mărturia. Acolo în fața mărturiei(chivotului) era capătul drumului Marelui Preot. Iar noi avem un Mare Preot al Mărturisirii noastre, deci jertfa noastră duhovnicească este Mărturia noastră: ”ca să-L vestesc printre neamuri”.

Nu-mi iese din minte Mărturia lui Alin.
Nu-L cunosc, nu știu cine l-a învățat (se pare că l-a învățat destul de bine), nu știu la ce adunare merge, dar ceva știu:

Dumnezeu și-a făcut Numele de Glorie prin mărturia lui Alin de la Antena 1.
Iar aceasta este de multe ori destul.
Acea canapea albă a strălucit mai bine ca orice amvon.
Batjocorirea pe care credeau ei că o aduc prin faptul că pun pe jumătatea ecranului pe ”Alin cel vechi” a mărit impactul mesajului, adâncind contrastul.

Acel Stoian Mircea parcă era vocea Diavolului, bietul de el, are nevoie de rugăciunile noastre.
Dan Căpătos a fost o voce destul de imparțială, Dumnezeu să se îndure de el, se vedea că este realmente cercetat de schimbarea lui Alin.
Iar acele două fete, săracele de ele, jalnic job, penibilă pâine, să găsească Har…

Am ascultat de două-trei ori înregistrarea. Se vedea moștenirea primită de Alin, tare ”bogat” copil.
”Pe orice limbă se va ridica la judecată împotriva ta o vei condamna, aceasta este moștenirea slujitorilor Domnului, dreptatea lor este de la mine…”
Parcă era Ștefan: ”nimeni nu putea să stea împotriva duhului cu care vorbea el”.

Le-am trimis la mai mulți frați sms să urmărească, iar sâmbătă și duminică la adunări am discutat… Un frate a amintit de ”omul sărac care scapă o cetate prin înțelepciunea lui”. Și apoi? Apoi nimeni nu și-a adus aminte de omul acela sărac.
Alin Blaine spusese: ”mi-a vorbit cineva despre Isus”.
Și fratele a concluzionat: să fim noi acei cineva care vorbim despre Isus, ”omul sărac” despre care nu-și mai amintește nimeni.

Mărturia lui Alin Blaine de la Antena1 a fost o jertfă de bun miros, mireasma cunoștinței Lui.
În templu nu se lăsa carne să se strice. Totul se consuma sau se ardea. Mirosea frumos, a tămâie, a fum, nu rămânea nimic să se strice.
Nici gândurile noastre să nu se strice  de la simplitatea și curăția care este în Cristos. Să nu ne gândim mai dinainte, să cântăm cântare nouă, să vorbim(mărturisim, jertfim) cu har(sare), să fim convinși că aduși în fața lor vom primi o abilitate instantă căreia nu-i vor putea  sta împotrivă toși potrivnicii noștri. Face parte din moștenirea noastră(Isaia 54).

S-a împlinit în prezența lui Alin acolo o poruncă a Domnului din Ezechiel 3:9-11
” Îţi voi face fruntea ca un diamant, mai aspră decît stînca. Nu te teme şi nu te speria de ei, căci sînt o casă de îndărătnici!”. El mi-a zis: „Fiul omului, primeşte în inima ta şi ascultă cu urechile tale toate cuvintele pe cari ţi le spun! Du-te la prinşii de război, la copiii poporului tău: vorbeşte-le, şi, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, să le spui: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu!»

Citez din Poul Madsen: ”Deci, revelaţia nu este dată ca eu să pot sta acasă şi să meditez la ea, nici ca să pot scrie câteva poezii despre ea, şi nici chiar ca să pot spune altor creștini despre ea. Nu, revelația este dată ca să pot ieşi şi întâlni oameni care nu au primit-o, precum şi să transmită ceva de la  Hristos către ei. Dumnezeu dă oamenilor revelaţia Fiului Său, dar El are nevoie, de obicei, de un agent uman pentru a face această revelaţie reală.”

http://vesteabuna.wordpress.com/2012/05/28/sa-aducem-jertfe-duhovnicesti-despre-marturia-lui-alin-blaine/

Read Full Post »

Cârpim mereu catapeteasma

”Religia organizată a căzut în greșeala de a promova lideri care să fie cei mai buni, iar cei care îi urmau au devenit doar niște simpli observatori, nu doar participanți. Așa s-a ajuns ca preoții să vorbească uneori chiar altă limbă decât poporul. În Vechiul Testament era o catapeteasmă care oprea accesul în locul preasfânt. Vălul s-a rupt prin intervenție divină, dând acces tuturor credincioșilor în prezența lui Dumnezeu. NU ÎNCERCAȚI SĂ CÂRPIȚI CATAPETEASMA!”

……………………………………………

Tatiana Topciu a exprimat cam aceeași idee:

”Cârpim mereu catapeteasma
ce-a sfâşiat-o Dumnezeu,
cutremurându-ne mireasma
preasacrului din Templul Său.

Înghesuiţi în cochilie,
lipindu-ne de reci pereţi
prin universul de pustie,
deajuns ni-i frunza-acestei vieţi.

Nu vrem divina Lui lumină,
nu vrem să ne uităm la El.
în micul nostru cuib de tină
ni-i linişte şi căldicel…”
Planul lui Dumnezeu de a ne apropia fiecare de El prin Domnul Isus este continuu umbrit de egoismul unor ”lideri” ce se pun ca mijlocitori și declară perdeaua închisă. O cârpesc, o cos, o ignoră. Drumul îl declară prin altă parte, cu altă țintă.
Ce trist să te lași păcălit și condus de cei ce se abat.

8 aprilie 2012

http://vesteabuna.wordpress.com/2012/04/08/carpim-mereu-catapeteasma/

Read Full Post »

Nu-s prea multe cântări!

A spus cel care a compus peste 8000

Pe langă cântări a scris mult mai multe meditaţii. Personal cred ca meditaţiile au o încărcătură duhovnicească şi un mesaj mult mai adănc decât cântările.

A fost testat odată de un frate drag, care a trecut pe la el la plecarea într-un circuit:

“Măi Niculiţă, nu-s prea multe cântări?”

La întoarcerea fratelui din circuit, i s-a raspuns cu cântarea de mai jos:

Un mod elegant de comunicare între fraţi:

la o mustrare blândă se răspunde cu o cântare duhovnicească.

Iată aici versurile:

Nu-s prea multe cântări,
nu-s prea multe cântări,
să Te-nalţe Isuse prin lume
nici condei şi nici grai
să cuprindă-n chemări ) bis
cât de dulce şi sfânt e-al Tău Nume. )

Nu-s prea multe cântări,
nu-s prea multe cântări,
ca s-aprindă în inimi iubirea,
să le ducă curate spre-a-cerului zări, \..
să primească deplin fericirea.)
Nu-s prea multe cântări,
nu-s prea multe cântări,
despre har, adevăr şi lumină,
despre-a-Tale eterne şi sfinte-ndurări )*.
şi nădejdi ce-n curând o să vină. )

Nu-s prea multe cântări,
Nu-s prea multe cântări,
despre crucea şi jertfa-Ţi slăvită;
ele-arată mai limpezi şi drepte cărări )
spre-a vieţii Cetate-nsorită. )

Nu-s prea multe cântări,
nu-s prea multe cântări!…
Căci în Templul veciei cel mare,
şi fiinţe şi toate-ale Tale lucrări \
vor vibra-n necurmată cântare. )

Read Full Post »

Cuvinte de paine sau cuvinte de piatra?

By vesteabuna

Cuvantul tau e piatra sau e paine?
Ce vei gasi pe unde l-ai lasat,
de vei mai trece pe acolo maine?
O rana sau un suflet saturat?

Cuvintele de paine sunt o hrana
de te hranesti cu ele te-ntaresti,
si cresti in Har, cand pretioasa mana
in fiecare zi o pretuiesti!

Ia si pe altii ca sa-ti fie-aproape
sa guste Painea Unicei Porunci,
Departe-o vei gasi apoi pe ape
de locu-n care-acuma o arunci.

Cand insa-n flacari focul de gheena
aprinde ne-mblanzitul madular
va roade vorba ta ca o cangrena
si vei culege rodul ei amar.

Pornite din izvorul de-agurida
ce-i limba fiecaruia din noi….

cuvintele–aruncate sa ucida
ca pietre vor cadea, raninde ploi.

Cuvintele de piatra, ploi de moarte
cazand pe cel cazut, ranesc si dor;
si-l fac pe cel lovit pe veci sa poarte

rani sangerand si cicatricea lor.

De-I zicem barfa, zeflemea sau gluma
ironizare, bascalie, banc
Al impietririi duh ele deshuma
si ingroseaza-al Cartii Mortii teanc.

Cuvant de paine sau Cuvant de piatra
arunca gura ta pe unde treci
de unde-i focul ei, din care vatra?
spre cine se indreapt-a ei poteci?

Cuvantul vostru fie-va cu sare
cu har, umplut, impodobit si dres
Purta-veti rodul ce din el rasare
Spre Slava Celui care v-a ales.

http://vesteabuna.wordpress.com/2008/08/23/cuvinte-de-paine-sau-cuvinte-de-piatra/

 

Read Full Post »

De n-ar fi Har…cântare de Mia Iovin

Ascultă ”De n-ar fi Har”:

 http://vesteabuna.wordpress.com/2011/12/16/de-n-ar-fi-har-cantare-de-mia-iovin/#respond


Read Full Post »

Pomul necrescut …despre bonsaii spirituali

”Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini?” Matei 7:16

Desigur NU.
Strugurii cresc în vița de vie iar smochinele în smochin. Este o imagine a roadei Duhului care  rodește în omul duhovnicesc, în omul cel nou, de fire nouă, în pomul bun”.
În locul îngrijorării lipsei roadei e mai bună îngrijirea pomului bun, căci nu-i așa?: ” ..cine îngrijește de un smochin va mânca din rodul Lui:”
La fel ne învață și Domnul Isus: ”..ori faceți POMUL BUN și rodul lui bun… punând accentul pe creșterea Omului
Duhovnicesc ce ve ajunge să rodească Roada Duhului.
Nu vreau să scriu despre absurditatea pretenției de a dori să culegi struguri din spini sau a te mira că mărăcinii nu fac smochine, nu că n-am găsi-o chiar în inima noastră, ci vreau să spun că deși a fi chior e mai bine decât orb nu e sănătate curată. Vreau să scriu despre maturizare spirituală, despre creștere.
Omul Duhovnicesc, Pomul Bun este sădit, udat și făcut să crească, nu pică din cer.
Creșterea este tot un imperativ, nu numai viața!
Rodirea este Gloria spre care am fost chemați. Nu putem vorbi de rodire fără creștere. Unii se mulțumesc că trăiesc, că sunt mântuiți. Dar Fiul a venit să aducă pe mulți fii la Slavă(Glorie), nu numai la mântuire.
Diferența este dată de creștere.
Fără creștere nu este rodire sau este una firavă, anemică, rușinoasă nu glorioasă. Creșterea dă rodirea, rodirea înseamnă Glorie.

Să ilustrez:
Bonsaii sunt tot pomi. Crescuți chinuit ….dar să luăm de pe wikipedia: ”Un bonsai nu este genetic o plantă pitică, ci este o plantă normală, arbust sau arbore, care prin limitarea spațiului de “locuit”, dublată de o atentă tăiere a rădăcinilor și ramurilor, la care se adaugă o anumită conducere a creșterii plantei devine un exemplar pitic al speciei”.

Iată câteva exemple chiar de soiuri ilustrate de Domnul Isus: viță și smochin.


Creșterea este oprită voit prin limitarea mediului de dezvoltare. Viața există dar acea viață care era destinată dezvoltării în grădină este înghesuită într-un vas mic, alimentată cu puțină apă……(Apolo n-a mai udat) și nici Dumnezeu nu poate face să crescă.

Unde?

Adunarea este comparată cu o grădină, nu cu o seră: ”ești o grădină închisă soro mireaso…”.
Dreptul la spațiu, la pământ, la apă, este LIBERTATEA GLORIEI COPIILOR LUI DUMNEZEU. Unde acestă libertate este limitată se produc bonsai, pomi ne-buni, nu pomi buni.
Desigur va zice cineva, dar uite câți bonsai încap într-o seră, într-o sală. Chiar…mulți! Iată: Parcă sunt ”la biserică”!
Altcineva va zice că sunt și bonsai cu roade!
Desigur:iar cine n-a văzut niciodată o Vie adevărată va rămâne chiar entuziasmat.

Am prezentat aceste imagini pentru a ilustra comparația dintre limitările creșterii duhovnicești într-o organizație religioasă (sau într-o megabiserică) ostilă firii noi și Libertatea din Împărăția Fiului Dragostei Lui, din Adunarea unde Domnul Isus e Cap și noi toți suntem frați. Pomul cel Bun este Domnul Isus, firea Lui, Omul ascuns, Omul cel Nou. Dacă-L iubim, nu-l putem strangula într-un mediu ”bonsai”, cu puțină apă, puțin pământ dar mult decor și…vas frumos. Spre delectare nu spre hrănire.
Gloria cultivatorului de bonsai nu este rodul, ci numărul de plante și micimea lor, poate bătrânețea lor, grosimea tulpinii. El va limita cât va putea creșterea, nu o va încuraja, el nu este slăvit prin roadă ci prin număr, formă și aspectul artistic al vaselor. Cât de multe vase cu bonsai vrea el, nu urmărește rodul.
Gloria Adevăratului Viticultor stă în roadă: ”prin aceasta Tatăl Meu este proslăvit, ca voi să aduceți Roadă….” (Roadă înseamnă Roada Duhului-Virtuți.)
Poate într-o grădină sunt numai un smochin-doi sau trei fire de viță, nu încap mai mulți. Dar cât spațiu, câtă libertate, câtă umbră, câtă apă, câtă bucurie, să nu fi ciopârțit ci curățit, să nu-ți umble nimeni cu foarfeca  la Rădăcină pentru că e sfântă, să fii sădit lângă un izvor de ape.
Cât har!
În Efeseni ne este scris ”trupul crește prin ceea ce DĂ fiecare închietură, prin lucrarea fiecări părți în măsura ei”. Unde lipsește părtășia în a da și a primi har nu este nici creștere.
Am scris aceste lucruri pentru încurajarea fraților, obișnuiți poate cu pretențiile absurde, limitate și reduse ale crescătorilor de bonsai, cu foarfeca de decor(taie tot, abuziv, chiar și ce e bun), nu de rod(care taie doar ce e neroditor). Am scris să aibă așteptări mai mari de la Harul Credinței decât standardul bonsaizat al ”grădinarilor” începători, epitropi și îngrijitori ai prunciei neînțărcate. Am scris pentru ca să nu fie mulțumiți cu roade puține, slabe și rare.

Pentru cei ce sunteți încă ”în ghiveci” nu în grădină: rugați-vă să fiți răsădiți! Nu vă mulțumiți cu a fi creștini de ghiveci frumos, de magazin, de expoziție. După ce aduci un copăcel de la supermarket, spargi sau tai vasul acela și-l răsădești în Grădină. Arunci eticheta Învățătorilor începători(megasupermarketurilor(megachurchuri) lăudate) și vei crește spre a aduce roadă pentru Cel ce îți dă creșterea. Uitați acel ghiveci odios și restrictiv al formei ce nu te lasă nici să mori nici să trăiești!

PS
Despre bucurie:
Mulți vor observa că în orice mediu, chiar ”bonsaic” atunci când cineva este adus la viața cea nouă se bucură mult, bucuria este reală și ”întreagă”.
Este un lucru interesant la bonsai: nu fac flori pitice: să lăsăm pe wikipedia: ” Este de remarcat că orice bonsai nu este mai puțin sănătos sau activ ca exemplarele similare crescute liber în natură. O dovadă simplă de “normalitate” este proporția florilor unui bonsai. Dimensiunile florilor unui arbore sau arbust bonsai…sunt întotdeauna “normale”, deoarece în ciuda miniaturizării trunchiului, ramurilor și frunzelor unui bonsai, florile nu pot fi pitice.”

FLORILE NU POT FI PITICE. Nu e o mângâiere. Nimeni să nu se laude cu florile. Am scris mai sus despre roade, ”bonsaiul” le are aproape normal de mari dar extrem de puține, pe când dorința Tatălui este să aducem MULTĂ roadă.

http://vesteabuna.wordpress.com/2011/11/21/pomul-necrescut-despre-bonsaii-spirituali/

Read Full Post »

UNDE-I TEAMA NU-I IUBIRE -De la Vestea Buna

ASCULTA AICI

Versuri: Costache Ioanid, Muzica: Nicolae Moldoveanu, Cântările Harului 4/20

Read Full Post »

Older Posts »