Feeds:
Posts
Comments

Archive for June 12th, 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

12 IUNIE 2022

https://gbv-online.org/calendar/286/

https://clickbible.org/meditatii-zilnice/calendarul-domnul-este-aproape-
Iar a Celui care poate să facă nespus mai mult decât toate câte cerem sau gândimnoi, potrivit puterii care lucrează în noi, a Lui fie gloria în Adunarea în Hristos Isus, pentru toate generațiile veacului veacurilor! Amin.Efeseni 3.20,21

Doxologiile din Noul Testament (6) – Puterea care lucrează în noiV-ați imaginat vreodată ceva cu adevărat măreț pe care Dumnezeu l-ar putea face pentru voi? Ei bine, orice ne-am imagina, Dumnezeu are pentru noi ceva “nespus mai mult”, mai presus de orice am cere sau am gândi noi.Această doxologie încheie o paranteză lungă, care începe de la versetul 2 al capitolului și în care ne este revelată taina minunată a lui Hristos și a Adunării, care n-a fost cunoscută de profeți, dar care a fost acum revelată prin slujirea lui Pavel (Efeseni 3.3-9). Suntem mădulare ale unui lucru cu totul nou, ale trupului lui Hristos, ceea ce nu are nimic de-a face cu deosebiri de ordin geografic, etnic sau religios – așa ceva este cu mult mai presus de tot ceea ce și-ar fi putut imagina cineva sau ar fi putut profeți.Nu numai atât, ci există și o putere “care lucrează în noi”. Această putere a lucrat față de noi atunci când Hristos a murit și a fost înviat și așezat la dreapta lui Dumnezeu (Efeseni 1.19). Acum această putere lucrează în noi. Cum poate fi așa ceva, când eu nu simt nimic de felul acesta? De fapt, sunt zile pline de teamă, de descurajare, de deprimare și de multe alte simțăminte asemănătoare. Unde este deci această putere? Trebuie să știm că aici nu este vorba de o chestiune de simțăminte, ci de realitatea faptului că Dumnezeu Duhul Sfânt locuiește în noi, fiind puterea care ne oferă cunoașterea acestei noi poziții, ca o realitate prezentă pentru noi (Efeseni 2.22). Apostolul se închină lui Dumnezeu la gândul acestei puteri exercitate în beneficiul celor păcătoși și al implicațiilor ei pentru viitorul nostru: “A Lui fie gloria … pentru toate generațiile veacului veacurilor!”. Nu trebuie să așteptăm însă până vom ajunge în cer, ci putem încă de pe acum să-I dăm glorie, începând din această zi a Domnului și continuând cu întreaga săptămână. B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

12 iunie 2022

https://gbv-online.org/calendar/285

https://clickbible.org/meditatii-zilnice/samanta-buna/+

Căci printr-un singur Duh, noi toți am fost botezați într-un singur trup … și toți am fost adăpați ­dintr-un singur Duh.1 Corinteni 12.13

Lucrarea Duhului Sfânt

Deja în Vechiul Testament citim despre lucrarea Duhului Sfânt, de exemplu la creație: “Duhul lui Dumnezeu Se mișca peste întinderea apelor” sau “Să facem om după chipul Nostru” (Geneza 1.2,26). Când le-au comunicat oamenilor cerințele lui Dumnezeu, profeții au fost “conduși de Duhul Sfânt” (2 Petru 1.21).Însă niciodată Duhul lui Dumnezeu nu a locuit ca Persoană pe pământ, așa cum o face acum în “Adunarea lui Dumnezeu”, în totalitatea credincioșilor și în fiecare credincios. Desigur, gloria lui Dumnezeu a venit din cer și a umplut Locul Sfânt în pustie și mai târziu templul. După ce Dumnezeu a retras această glorie din templu, Duhul a mai lucrat în anumite împrejurări.Dar adevărul că Duhul Sfânt va fi trimis din cer pe pământ pentru a locui în ucenici și în Adunarea lui Dumnezeu a fost nou. După înălțarea lui Hristos la cer, a venit Duhul Sfânt și atunci a luat ființă “Trupul lui Hristos” care îi cuprinde pe toți credincioșii de pe pământ. Acum, toți am fost botezați într-un Trup în acest un Duh și fiecare în parte este adăpat de acesta.Este un har deosebit că Duhul lui Dumnezeu, acest Mângâietor și Conducător divin, locuiește în noi, ne călăuzește în tot adevărul, ia din bogățiile lui Hristos și ni le vestește (Ioan 16.13,14)!

Citirea Bibliei: Geneza 43.1-15 · Psalmul 30.1-12

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

12 iunie 2022

coordonatori Bob & Debby Gass

https://fundatiaseer.ro/cand-ne-rugam-dumnezeu-lucreaza/

CÂND NE RUGĂM – DUMNEZEU LUCREAZĂ! – Fundația S.E.E.R. România”Rugaţi-vă neîncetat”.

(1 Tesaloniceni 5:17)Iată două lucruri uimitoare cu privire la rugăciune:

1) Dumnezeu ascultă atunci când ne rugăm! “Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” (vezi Marcu 11:24). Este posibil să nu ai prea multă influență în societate, dar când te apleci în rugăciune, Dumnezeu ascultă.

2) Ne rugăm prea arareori! Noi avem cel mai mare privilegiu pe care ni-l putem imagina: avem acces la centrul de control al universului! Și cu toate acestea, îl folosim așa de rar! Iar lenea noastră în rugăciune Îl surprinde pe Dumnezeu. Iată ce ne spune Dumnezeu prin profetul Ezechiel: “Caut printre ei un om care să înalţe un zid, şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n-o nimicesc, dar nu găsesc niciunul!” (Ezechiel 22:30). Când a aflat că Sodoma și Gomora urmau să fie distruse, Avraam nu s-a grăbit să anunțe locuitorii celor două cetăți. Nu, el a ales “să stea înaintea Domnului” (vezi Geneza 18:22). Când Dumnezeu a spus că vițelul de aur va cauza pedeapsa cu moartea pentru întregul popor Israel, Moise a mijlocit și i-a salvat. O parafrazare a versetului 11 din Exodul 32 spune așa: “Moise a încercat să-L liniștească pe Dumnezeul său.” Fineas, nepotul lui Aaron, L-a rugat pe Dumnezeu să nu trimită urgia și a fost ascultat (vezi Psalmul 106:30).S-ar putea să te întrebi: “De ce trebuie pus un accent așa de mare pe rugăciune?” Simplu: pentru că atunci când lucrăm, noi lucrăm… dar când noi ne rugăm, Dumnezeu lucrează! Sfânta Scriptură atribuie rugăciunii puteri care ne taie respirația: “Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri” (Matei 18:19). Cunoașteți vreo altă activitate care să promită asemenea rezultate?Ne-a chemat oare Dumnezeu să predicăm neîncetat? Nu! Sau să avem întâlniri de comitet și grupe de studiu biblic neîncetat? Nu! Dar El ne-a chemat să ne rugăm neîncetat. Ajută-ne, Doamne!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

12 iunie 2022

https://clickbible.org/meditatii-zilnice/scripturile-in-fiecare-zi/

Luca 18:18-34

În faţa acestui mai-mare al poporului, aparent înzestrat cu cele mai nobile calităţi, toţi în afară de Isus nu s-ar fi dat înapoi de la a spune: iată-l pe unul care-mi face cinste, un ucenic distins, pe care trebuie să caut să-l reţin. Dumnezeu însă priveşte la inimă (1 Samuel 16.7) şi Domnul tocmai o va cerceta pe a acestui om.“Ce trebuie să fac?” (v. 18) a fost întrebarea sa. Pe acest teren, Isus nu poate decât să-i amintească de lege. Dar pentru ce ar fi furat el, câtă vreme era bogat? Pentru ce ar fi ucis sau ar fi depus mărturie mincinoasă, cât timp avea de păstrat o reputaţie bună? Pentru ce şi-ar fi lipsit părinţii de a-i onora, de vreme ce-i lăsaseră, probabil, o frumoasă moştenire? De fapt, el încălca cea dintâi poruncă, pentru că făcuse din bogăţiile sale dumnezeul lui (Exod 20.3). Tristeţea acestui om, care din punct de vedere omenesc avea totul pentru a fi fericit: poziţie socială, avere imensă şi tinereţe pentru a se bucura de ea, arată celor care tânjesc după astfel de avantaje că nimic din toate acestea nu dau fericirea. Dimpotrivă, dacă inima se leagă de ele, acestea îl împiedică să-L urmeze pe Isus şi să aibă parte de viaţa veşnică. El Însuşi a mers să împlinească lucrarea care ne permite accesul acolo. Versetele 32 şi 33 ne spun prin fiecare expresie a lor, dacă medităm la ele: aşa a suferit Isus pentru mine.

Read Full Post »

%d bloggers like this: