Archive for January, 2014



All that I was, my sin, my guilt,
My death, was all mine own;
All that I am I owe to Thee,
My gracious God, alone.

The evil of my former state
Was mine, and only mine;
The good in which I now rejoice
Is Thine, and only Thine.

The darkness of my former state,
The bondage, all was mine;
The light of life in which I walk,
The liberty, is Thine.

Thy Word first made me feel my sin,
It taught me to believe;
Then, in believing, peace I found,
And now I live, I live!

All that I am, e’en here on earth
All that I hope to be,
When Jesus comes and glory dawns,
I owe it, Lord to Thee.

Words: Horatius Bonar, in the Bi­ble Hymn Book, 1845, num­ber 219, alt.
Music: St. Ber­nard (Ri­chard­son), Toch­ter Si­on (Köln, Ger­ma­ny: 1741); ar­ranged by John Ri­chard­son


Read Full Post »



Come, Thou fount of every blessing,
Tune my heart to sing Thy grace;
Streams of mercy, never ceasing,
Call for songs of loudest praise.
Teach me some melodious sonnet,
Sung by flaming tongues above.
Praise the mount! I’m fixed upon it,
Mount of Thy redeeming love.

Sorrowing I shall be in spirit,
Till released from flesh and sin,
Yet from what I do inherit,
Here Thy praises I’ll begin;
Here I raise my Ebenezer;
Here by Thy great help I’ve come;
And I hope, by Thy good pleasure,
Safely to arrive at home.

Jesus sought me when a stranger,
Wandering from the fold of God;
He, to rescue me from danger,
Interposed His precious blood;
How His kindness yet pursues me
Mortal tongue can never tell,
Clothed in flesh, till death shall loose me
I cannot proclaim it well.

O to grace how great a debtor
Daily I’m constrained to be!
Let Thy goodness, like a fetter,
Bind my wandering heart to Thee.
Prone to wander, Lord, I feel it,
Prone to leave the God I love;
Here’s my heart, O take and seal it,
Seal it for Thy courts above.

O that day when freed from sinning,
I shall see Thy lovely face;
Clothèd then in blood washed linen
How I’ll sing Thy sovereign grace;
Come, my Lord, no longer tarry,
Take my ransomed soul away;
Send thine angels now to carry
Me to realms of endless day.

Words: Ro­bert Ro­bin­son, 1758; ap­peared in his A Col­lect­ion of Hymns Used by the Church of Christ in Angel Al­ley, Bi­shop­gate, 1759.
Music: Net­tle­ton, Wyeth’s Re­po­si­to­ry of Sac­red Mu­sic, Part Se­cond, by John Wy­eth


Read Full Post »



January 26th. 2014 “The Joy of Finding The Last Sheep Luke 15: 4-7


January 26th. 2014 “The Joy of Finding The Last Sheep Luke 15: 4-7
4 “What man of you, having a hundred sheep, if he has lost one of them, does not leave the ninety-nine in the open country, and go after the one that is lost, until he finds it? 5 And when he has found it, he lays it on his shoulders, rejoicing. 6 And when he comes home, he calls together his friends and his neighbors, saying to them, ‘Rejoice with me, for I have found my sheep that was lost.’ 7 Just so, I tell you, there will be more joy in heaven over one sinner who repents than over ninety-nine righteous persons who need no repentance.

Read Full Post »

Wednesday Night Bible Study 01/30/14

Philippians 4:1-6 “The Importance Of Unity In The Church”


Read Full Post »




At His First Advent, Jesus, the Son of God, was born in a lowly manger (Lk. 2:7).  His parents were so poor, that they could only afford two doves for an offering at His circumcision (Lev. 12:8; Lk. 2:24).  He grew up a common laborer (Mk. 6:3).  After He began His ministry, He had no place to call His own (Lk. 9:58).  In order to pay the Temple tax, He needed “a miracle fish with a hunger for coins” (Mt. 17:27).  Women supported Him (Mk. 15:41).  He was described as a sacrificial Lamb of God (Jn. 1:29).  The Apostle Paul described Jesus as coming as a servant (Phil. 2:7-8)!

When Jesus returns to rule His Millennial Kingdom, He will come as a King, as the Lion of the Tribe of Judah (Rev. 5:5)!  No more mangers; no more poverty; no more being a servant; He will come as described in the following verses:

“Verily I say unto you, There be some standing here, which shall not taste of death, till they see the Son of man coming in His kingdom. And after six days Jesus taketh Peter, James, and John his brother, and bringeth them up into an high mountain apart, and was transfigured before them: and His face did shine as the sun, and His raiment was white as the light “ (Mt. 16:28-17:2).

“And in the midst of the seven candlesticks One like unto the Son of Man, clothed with a garment down to the foot, and girt about the paps with a golden girdle.  His head and His hairs were white like wool, as white as snow; and His eyes were as a flame of fire; and His feet like unto fine brass, as if they burned in a furnace; and His voice as the sound of many waters.  And He had in His right hand seven stars: and out of His mouth went a sharp twoedged sword: and His countenance was as the sun shineth in his strength” (Rev. 1:13-16).

“And I saw heaven opened, and behold a white horse; and He that sat upon him was called Faithful and True, and in righteousness He doth judge and make war.  His eyes were as a flame of fire, and on His head were many crowns; and He had a name written, that no man knew, but He Himself.  And He was clothed with a vesture dipped in blood: and His name is called The Word of God.  And the armies which were in heaven followed Him upon white horses, clothed in fine linen, white and clean.  And out of His mouth goeth a sharp sword, that with it He should smite the nations: and He shall rule them with a rod of iron: and He treadeth the winepress of the fierceness and wrath of Almighty God.  And He hath on His vesture and on His thigh a name written, KING OF KINGS, AND LORD OF LORDS” (Rev. 19:11-16).
All those who rejected Jesus at His First Coming, will bow to Him at His Second Coming!

Reblogged http://skipslighthouse.blogspot.com/2014/01/first-lamb-and-then-lion.html


Read Full Post »



      (2 Corinteni 3.12-18) 

                    (T. Popescu)

     Caracterele mari se disting printr-o cunostinta clara a scopului urmarit. Astfel de oameni stiu ce vor. Asa facea si apostolul Pavel: el urma pe Domnul Isus, la care privea mereu. Si el a scris aceste cuvinte: “Noi toti prvim cu fata descoperita, ca intr-o oglinda, slava Domnului, si suntem schimbati in acelasi chip al Lui, din slava in slava, prin Duhul Domnului.”

     Ce chip avea Domnul Hristos? Chip de Fiu al Omului ori de Domn inaltat in slava, chip de rob ori de imparat? Iar noi ce chip privim la El? Chipul de “miel.” Putea sa aiba si chip de leu – dar va avea in viitor chip si de leu. Deocamdata Il privim sub chipul Lui de miel. Asa Il priveste Ioan evanghelistul in Apocalipsa: Cel care a fost injunghiat.

     Sub chipul de miel se intelege blandetea Lui, gingasia Lui, slabiciunea Lui aparenta, bunatatea Lui. Nu era ceva impunator, ci chipul Lui arata ceva cu totul modest si smerit. “Invatati de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima, si veti gasi odihna pentru sufletele voastre.”

     Chipul de miel Il arata pe El ca pe Cel nevinovat. Nimic fals, nimic cu prefacatorie in fiinta Domnului Isus, ci simplu si curat. “Mielul fara cusur si far prihana” a fost numit El in Cuvantul lui Dumnezeu.

     Mielul a fost izbavirea evreilor din Egipt. Mielul era pus mereu pe altar, si seara si dimineata. Si ca Miel, Domnul Isus ne-a scapat de vina pacatelor noastre, de moarte si de osanda.

     Firea mielului, felul de a fi al mielului nu este felul de a fi al oamenilor. Aceasta in scoala Domnului Isus o invatam, si inca intr-un chip nedesavarsit. Dar putinul pe care il infatisam din blandetea si smerenia Lui, in scoala Domnului Isus invatam. Oamenii vor sa fie cineva, vor sa porunceasca, vor sa stapaneasca; mielul, nu.

     Frumusetea mielului o invata din ce in ce mai bine apostolul Pavel. N-o avea de la natura. De la natura era feroce, era prigonitor, era batjocoritor, era ucigas, cu toate ca a dus o viata morala serioasa. Dar tocmai pretentia pe care a avut-o l-a dus la foarte mari pacate. De cand a primit insa pe Domnul Isus, de atunci a privit intruna la El, si L-a privit sub chipul de miel. A trebuit sa paraseasca insusirile de violenta, de prigonitor, ca sa ia insusirile de bland si smerit.

     Mielul infatiseaza in acelasi timp si curatia. Si in scoala Mielului ne curatim mintea de atatea ganduri rele, ne curatim vointa de atatea porniri rele, ne curatim inchipuirea de atatea inchipuiri rele. Cugetam curat, judecam curat, simtitm curat. El ne elibereaza de neadevar, de aparente, de prefacatorii, de viclesug si ne face sa fim simpli, linistiti si curati. In felul acesta mereu ne innoim, mereu suntem verzi, mereu ne imbogatim, invatand noi de la Mielul pe care-L avem in fata ochilor nostri.

     Mielul infatiseaza si lipsa de putere. Prin aceasta lipsa de putere, el devine foarte simpatic copilasilor, ei insisi lipsiti de putere. Leul e puternic, dar e brutal; leul distruge. Mielul nu, caci nu are putere.

     Mielul este gata sa se jertfeasca. Lucrul acesta l-a dovedit Domnul Isus la Golgota: totul pentru altii, nimic pentru Sine. Apostolul Pavel spune in Romani 8.33-37: “Cine va ridica para impotriva alesilor lui Dumnezeu?…Cine-i va osandi? Hristos a murit. Ba mai mult, El a si inviat, sta la dreapta lui Dumnezeu si mijloceste pentru noi. Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos?… Totusi in toate acestea noi suntem mai mult decat biruitori, prin Acela care ne-a iubit.”

     Oameni cu renume in istorie au intemeiat imparatii mari. Fiind in insula pe care a fost exilat, Napoleon facea urmatoarea cugetare. Insirand cativa dintre cei mari, spunea: “Noi am intemeiat mari imparatii, dar toate imparatiile noastre, bazate pe violenta, pe putere, au disparut, mai curand sau mai tarziu. Isus Hristos Si-a intemeiat o imparatie care dureaza, dar nu este intemeiata pe violenta, pe putere, pe asprime, ci este intemeiata pe iubire.” Cugetarea aceasta este dreapta.

     Tocmai lipsa de putere, unita insa cu iubirea, face ca lucrul sa fie statornic si neclintit. Prin cine castiga misionarii teren pe unde merg pentru vestirea evangheliei in tarile pagane? Se duc ei cu arme, sa dea la pamant pe cine nu vrea sa asculte de ei? Nu, ei sunt gata mai degraba sa fie doborati ei insisi, dar ei nu intrebuinteaza violenta. In felul acesta ei par foarte slabi, dar se arata cei puternici, pentru ca ei castiga suflete tocmai prin slabiciunea lor, prin blandetea si serviabilitatea lor.

     Calea crucii este pentru cel credincios calea renuntarilor. Renunuti la cinstea ta, renunti la bunul tau nume si te expui vorbirii de rau si nascocirilor mincinoase de tot soiul impotriva ta. Ce sa faci? Asta este calea mielului si noi pe aceasta cale suntem chemati sa-L urmam. Frumusetea mielului este adevarata frumusete si puterea mielului in slabiciune se arata. Pe acestea trebuie sa le avem noi in caracterul nostru.

     “Blandetea voastra sa fie cunoscuta de toti oamenii.” Gata sa renunti la dreptul tau si sa suferi mai degraba nedreptatea decat sa ridici in sus dreptul tau.

     Chipul mielului se lucreaza in sufletele noastre, daca noi privim tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre. Cand privim la El, invatam de la El sa fim blanzi si smeriti. Si cand nu suntem asa, cugetul ne mustra.

     Puterea celui credincios este puterea mielului. Si daca se arata cateodata ca putere a leului, nu este potrivita cu chipul de miel al Domnului Isus. In sufletul nostru trebuie sa rasara tot mai mult dorinta de a fi asemenea mielului. Si atunci asprimea in vorbire, ridicarea tonului, sunt osandite de cugetul nostru, ca nu ne aratam asa cum vrem sa ne aratam, cum este chipul mielului.

     In legatura cu aceasta, apostolul Domnului spune ca el nu face ca Moise, care purta o mahrama pe fata, pana cand stralucirea fetei lui disparea. Asta inseamna ca Moise vorbea intr-un chip simbolic, vorbea prin asemanari, prin randuieli, prin ceremonii. Aveau ele un miez, dar miezul acesta era ascuns. Moise vorbea acoperit si de asta si valul de pe fata insemna ca vorbirea lui Moise era acoperita. Drept este ca noi, in Noul Testament, patrundem cate ceva din intelesul invataturilor si ceremoniilor lui Moise, dar asta numai prin Duhul lui Dumnezeu si Cuvantul Lui. Altfel, ele ar ramane tot acoperite si pentru noi.

     Mahrama de pe fata lui Moise insemna si sfarsitul a ceea ce era trecator. In adevar, legea ne-a fost data ca un indrumator, ca un pedagog care sa ne duca la Domnul Hristos. Este un lucru cunoscut ca pe vremea lui Pavel copiii erau dusi de sclavi la scoala. Sclavul il lua de mana, il ferea de orice pericol pe drum si, cand intra in scoala, sclavul se retragea; pana acolo a fost rostul pedagogului. Asa este legea: ca un pedagog care sa ne duca la Domnul Hristos, incredintati ca ne-am facut vinovati de calcarea legii. Dar indata ce ne-a aratat nevoia unui Mantuitor, legea se retrage, pentru ca suntem in mana Invatatorului, singurul care ne poate mantui. Astfel, valul de pe fata lui Moise infatisa si ceea ce este trecator, un pedagog care te conduce la primirea invatatorului. Ea si-a implinit chemarea ei, ca te-a incredintat de pacat, dar mai departe ea nu poate face nimic, nu poate sa te mantuiasca, nu poate decat sa te faca sa simti nevoia unui Mantuitor. Astfel legea a luat sfarsit prin venirea Domnului Hristos. Hristos este sfarsitul legii.

     Noi insa privim fara val. Adica adevarurile mantuirii cuprinse in Domnul Hristos sunt aratate clar. Dupa evanghelie nu mai vine nimic, caci ea este descoperirea clara a mantuirii lui Dumnezeu si de aceea nu mai urmeaza nimic dupa ea. A venit Domnul Isus la noi si tot Cuvantul lui Dumnezeu este incheiat, nimeni nu mai poate adauga sau scadea ceva din ceea ce ne este descoperit de Dumnezeu in Cuvant.

     Noi privim nu cu un val pe fata, privim spre Domnul Isus si suntem schimbati din slava in slava prin Duhul Domnului. Aceasta inseamna insa o crestere in chipul mielului, in blandetea si smerenia Lui.

                                             Teodor Popescu

                                          27 noiembrie 1955


Read Full Post »

156400_510988512252271_1743023291_nGOSPEL HYMN FOR DAILY STRENGTH-


Scenes of the world are shifting,
Friends are in time forgot;
But tho’ the mountains crumble,
He changes not.

Winter gives place to springtime,
Winds blow both cold and hot;
Only our God is stable—
He changes not.

Daily we grieve and wonder,
Over man’s changing lot;
Only our God remaineth,
He changes not.

How could we live each moment,
If ever we forgot
The loving God above us,
Who changeth not.

Words: Kath­leen R. Wheel­er, in His Worthy Praise, by Ed­mund Lor­enz & Ira B. Wil­son (Day­ton, Ohio: Lor­enz Pub­lish­ing Com­pa­ny, 1915), num­ber 43.
Music: Ed­mund S. Lor­enz


Read Full Post »

Read Full Post »



Words: Hel­en R. Young, 1901
Music: Ira D. Sank­ey

Only to know that the path I tread
Is the path marked out for me;
That the way, though thorny, rough and steep,
Will lead me nearer to Thee.

Only to know when the day is passed,
As the evening shadows come,
That its trials and cares have proved, indeed,
A “day’s march nearer home.”

Only to know His peace within—
My will to His resigned;
Oh, fill me with Thy fullness, Lord,
And make me wholly Thine.
1535756_775665755794848_1454283402_nPreluata de pe fb

Read Full Post »


Cândva, demult

Cândva, demult,
Am încercat să descifrez în stele,
Viaţa mea…Dar gândurile mele,
Se învârteau în cercuri milenare,
Căutând un strop de pace şi culoare…
Pe corzi de curcubeie, simfonii
Sunau straniu. Iar cântecele mii,
În note calde şi-n sublim acord,
Mă îndemnau să merg doar înspre nord…
Busola timpului pierdut, mi-a fost,
Impuls spre viaţa traiului anost,
Dar saturat de grijuri şi nevoi,
Am vrut să-mpart avutul meu la doi,
Enumerând ce am şi ce-am primit,
Am realizat că sunt un parvenit,
Ce-a luat de-a gata fără vreun efort,
Tot ce-a fost sfânt. De-atunci în mine port,
Lumina, Calea, Apa, Pâinea, Viaţa,
Mă bucur când apuc iar dimineaţa,
Căci ştiu că n-am vreun merit pe pământ,
Ci totul se cuvine Celui Sfânt,

Cândva, demult,
Căutam avid răspuns la o-ntrebare:
“De ce există-atâta nepăsare,
Indiferenţă, lipsă de iubire…
Şi ce înseamnă oare, fericire?
Trecând prin prelucrare, în cuptor,
Am învăţat ce-nseamnă ca să mor,
Sub flacăra credinţei ca să ard
Şi să-nţeleg că viaţa nu-i hazard,
Că tot ce sunt ca om pe-acest pământ,
E dat de Dumnezeul nostru Sfânt.
Şi-atâta timp cât sunt un egoist,
Nu-L pot cunoaşte-n Adevăr pe Crist,
Când lepădarea sinelui va fi
Totală, taina vieţii-oi dobândi,
Acel ce e-nfrânat şi e smerit,
E numit “fiu”, de Tatăl e iubit,
De-aceea eu în ascultare stau
Şi viaţa-ntreagă Domnului o dau.

Nu mai privesc întrebător la stele,
Ci vreau să mă înalţ mai sus de ele,
Pe aripile Duhului cel Sfânt,
Mă voi desprinde de acest pământ
Şi-acompaniat de-al îngerilor cor,
În simfonii de dragoste şi dor,
Voi căuta un loc în galaxii,
Unde-am s-aştept docil Isus, să vii,
Ca să mă iei Acasă…Maranata!
Vino degrabă, să mă duci la Tata!

 Scrisa de Lucica Boltasu -azi 26 Ianuarie 2014



Read Full Post »

Older Posts »

%d bloggers like this: