Feeds:
Posts
Comments

Archive for February, 2017

MARANATHA!!!!JESUS IS COMING SOON !

Posted in Articles, BIBLE, English Posts, PICTURES, tagged , , , on February 28, 2017| Leave a Comment »

16427402_10212113888785354_7893941373947386729_n

Soon, the Father will say to His Son “Get your Bride”…17017191_1227953807318031_1538331871737344696_o15965383_1653047801662121_4587685296324283013_n

Read Full Post »

ADANCIME IN HAR -Teodor Popescu 28 aprilie 1957

Posted in Articles, BIBLIA, MEDITATII, Romanian Posts, UNITY OF DISCIPLES, tagged , on February 26, 2017| 1 Comment »

1012792_10202801483742252_1807833918_nAdâncire în har

                         Efeseni 3.14-21

 
    Augustin se plimba pe malul marii si era muncit de un gand: Cum, trei Dumnezei, Tatal, Fiul si Duhul Sfant, si totusi nu este decat un singur Dumnezeu! Se tot framanta el, dar nu putea sa ajunga la o concluzie multumitoare. Plimbandu-se, vede pe un copilas care facea o groapa in nisip, pe malul marii. – Ce faci tu aici? – Fac o groapa, sa mut marea in groapa asta… A ras. Cum baietelul acesta crede sa transporte intreaga mare intr-o mica gropita, tot asa, cum pot eu sa strabat cu mintea mea intreaga Dumnezeire? S-a rusinat de mintea lui si a invatat sa se plece in fata descoperirilor lui Dumnezeu.
 
    Cand te uiti in lume, vezi atata pacat, atata nelegiuire, atata nedreptate, atata mizerie, atata suferinta, incat stai si te gandesti: Daca este un Dumnezeu care conduce toate, atunci de ce atata mizerie? Parca iti vine sa te indoiesti de existenta si carmuirea Lui. Dar oare atunci nu face sa ne gandim la mintea cea mica pe care o avem cu totii? Cum putem noi sa intelegem toate? Totusi este un Dumnezeu care a facut toate, le tine pe toate.
 
    Apostolul Pavel a vazut si el multa mizerie pe vremea cand traia el, multa suferinta, necaz, nedreptate, robi si roabe, cate a mai vazut! Totusi nu s-a indoit nicio clipa de suveranitatea lui Dumnezeu si de faptul ca El le conduce pe toate. Intr-o pilda se spune: “Un vrajmas a facut lucrul acesta.” Iar apostolul a putut sa deosebeasca lucrarea vrajmasului de lucrarea lui Dumnezeu. Si ce era lucrarea lui Dumnezeu, a pus-o deoparte, pe sema lui Dumnezeu, iar ce era lucrarea vrajmasului, si pe acelea le-a pus deoparte.
 
    Apostolul Domnului dorea, cu toate ca traia intr-o lume ca si cea de acum, destul de rea si pacatoasa, ca tocmai in mijlocul acestei lumi sa straluceasca cei credinciosi. Ei sa straluceasca prin cunoasterea bunatatii, indurarii, a harului lui Dumnezeu. El vrea ca cei credinciosi sa sporeasca tot mai mult in cunoasterea harului si a dragostei lui Dumnezeu. Asa spune in cuvintele acestea: “ca sa puteti pricepe impreuna cu toti sfintii, care este largimea, lungimea, adancimea si inaltimea,” Pot sa fie masurate in intregime dragostea, harul lui Dumnezeu? Nu se pot masura, sunt nespus de felurite, se desfasoara in toate directiile. Dar  cat putem si noi, sa cautam sa cunoastem dragostea, harul Lui, largimea, lungimea, adancimea, inaltimea.
 
    Paganii aveau zeii lor nationali. Un zeu dintr-un popor nu putea sa fie si zeul celuilalt popor, afara doar de cazul cand il imprumutau. Poporul evreu avea pe Dumnezeul lor, care era numai al lor. A venit insa Domnul Hristos si a spus ca Dumnezeu iubeste pe toti oamenii: “Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” Iata lărgimea harului Sau.
 
    Chiar si apostolii Domnului au intampinat greutati cand a fost vorba sa vesteasca evanghelia la toate popoarele. Cand s-a dus Petru si a vestit evanghelia lui Corneliu si casei lui, a fost tras la raspundere: “Cum ai intrat in casa unui netaiat imprejur?” Luase impreuna cu el sase frati si pe aceia i-a adus ca martori. “M-am dus in urma unei descoperiri a lui Dumnezeu. Si puteam eu sa ma impotrivesc lucrarii lui Dumnezeu si sa nu-i socotesc credinciosi pe cei care au primit Duhul Sfant?” Si abia a putut sa se faca inteles ca a indraznit sa predice evanghelia si la pagani. Evanghelia era randuita sa fie vestita la toate neamurile, trebuiau s-o auda toate neamurile.
 
Intr-un psalm citim asa: “Cat este de departe rasaritul de apus, atat de mult departeaza El faradelegile noastre de la noi.” Aceasta raspunde la largimea harului lui Dumnezeu.
 
    Dar lungimea? Sunt in unele tari rauri care pornesc din munte vijelioase si, in vale, dupa catva timp, dispar, intra in nisip. Asa este dragostea omeneasca, porneste foarte vijelioasa si pe urma se transforma in nesuferirea unuia fata de celalalt. Pornesc cu entuziasm in casatorie, cu aratari zise ale dragostei, dar dupa aceea ajung de abia de se mai pot suferi. Si cate divorturi, cate despartiri sufletesti, din pricina ca dragostea omeneasca s-a pierdut!
 
    Dar unde este dragostea lui Dumnezeu, cred ca nu se poate masura in lungimea ei. In prorocul Isaia 49 se gasesc niste cuvinte pe care noi le avem in una din cantarile noastre: “Poate-o mama sa-nceteze pruncul a-si iubi? Chiar daca-ar putea ea, Domnul n-ar putea.” Iubirea lui Dumnezeu este fara margini, ea L-a facut sa dea pe Domnul Isus ca jertfa pentru noi.
 
    In psalmul 103 se gaseste un cuvant care raspunde si la aceasta lungime a harului lui Dumnezeu: “Dar bunatatea Domnului tine in veci pentru cei ce se tem de El si dreptatea Lui pentru copiii copiilor lor.” Iata cat de lung este harul lui Dumnezeu care se intinde peste copiii copiilor lor, pana la al miilea neam de oameni.
 
    Un credincios a ajuns cu vestea evangheliei la un om care ii spune: “Lasa-ma, domnule, sunt un om nelegiuit! Ce imi vorbesti d-ta mie? Eu am promis mamei ca am sa citesc Biblia si n-am citit-o. Mie n-ai ce sa-mi mai vorbesti, sunt un nelegiuit.” Si atunci credinciosul ii spune: “Pentru d-ta am un loc din Scriptura: “Pe cand eram noi inca fara putere, Hristos la vremea cuvenita a murit pentru cei nelegiuiti.” D-ta te-ai asezat printre cei nelegiuiti si cu drept cuvant. Dar iata ca pentru cei nelegiuiti a murit Hristos pe cruce, deci si pentru d-ta.” Dupa aceea acel om a incetat cu impotrivirea, ca sa se plece in fata voii lui Dumnezeu. Astfel adancimea harului lui Dumnezeu s-a aratat si a coborat si pana la acest om, ca sa-l ridice din adanc.
Dar inaltimea? Evanghelistul Ioan spune: “Vedeti ce dragoste ne-a aratat Tatal, sa ne numim copii ai lui Dumnezeu; si suntem.” Este un verset care cuprinde multa mangaiere pentru cei care sunt credinciosi cu adevarat. “Cat de sus sunt cerurile fata de pamant, atat de mare este bunatatea Lui pentru cei ce se tem de El.” Iar in alt psalm citim: “El ridica pe cel sarac din tarana, inalta pe cel lipsit din gunoi, ca sa-l faca sa sada impreuna cu cei mari, cu mai-marii poporului Sau.”
 
     Am citit despre un betiv care era foarte patimas, incat ai lui i-au spus: “Du-te, du-te in alta tara, tot nu esti bun de nimic aici, esti o sarcina pentru cei din jurul tau. Du-te si pierde-ti urma pe acolo… “ El era un muzician ales. A plecat departe, sa-si scoata o bucata de paine. Ajunsese tot mai zdrentaros, tot mai decazut. Intr-o seara se intorcea acasa, dupa ce cantase la un local. Era tare frig si era zgribulit de frig. Acasa nu avea foc. Vede insa undeva o sala luminoasa. Ce o fi aici? Intra inauntru. Era o sala in care se vestea evanghelia. S-a asezat si el mai langa soba, ca sa se incalzeasca. Unul din cei de acolo acolo, deodata se ridica si spune: “Cel care canta la orga s-a imbolnavit. Nu este intre dv. cineva care stie sa cante la orga?” Se gandea ca el stie sa cante, dar se uita la el, jerpelit cum era, ii era rusine sa se ofere. Mai era un simt inca in el. In sfarsit, s-a dus la orga, sa cante dupa note.
     Cel care vestea evanghelia propune o cantare, cum ar fi la noi cantarea aceea: “Domnu-i iubire, El ne-a iubit.” Si canta cu mult foc. In timp ce canta, iubirea lui Dumnezeu s-a coborat in sufletul lui, a izbucnit in plans si canta si plangea. Canta o iubire pe care el n-o cunoscuse pana atunci si plangea mizeria in care il adusese pacatul. Si betivanul acesta s-a intors la Dumnezeu si a compus multe cantari crestine care s-au publicat prin cartile de canatri. La ce inaltime l-a ridicat harul lui Dumnezeu, la inaltimea aceea de la un betiv decazut, la starea de copil al lui Dumnezeu, credincios. Asa ridica harul lui Dumnezeu!
Trebuie sa cunoastem din ce in ce mai mult harul lui Dumnezeu. Tot harul lui Dumnezeu a lucrat ca fiul risipitor sa se intoarca acasa, pentru ca si-a venit in fire, parca fusese zapacit. Atunci si-a zis: “Ma voi intoarce la tatal meu si ii voi spune sa ma primeasca macar ca pe un argat, pentru ca am pacatuit impotriva cerului si impotriva lui.” A venit acasa, iar tatal lui l-a vazut de departe, i-a iesit inainte si l-a sarutat mult, cu sarutul harului lui Dumnezeu care primeste si iarta pe pacatosi.
 
    In felul acesta suntem indemnati sa ne adancim tot mai mult in harul lui Dumnezeu. Dorinta apostolului Pavel, pe care ne-a exprimat-o in cuvintele citite, este sa adancim tot mai mult harul lui Dumnezeu. Asa il vom intelege bine pe apostol cand spune: “Prin har sunt ce sunt” si “harul Lui fata de mine n-a fost in zadar.” 
 
                                                 Teodor Popescu
                                                  28 aprilie 1957
 Multumim  si apreciem  bunavointa fr. Horia Azimioara prin care am primit meditatiile si predicile fr. Gheorghe Cornilescu !
16640996_1281302111950491_5992102393763776548_n

Read Full Post »

HAINA DE NUNTA J. N. Darby

Posted in Articles, BIBLIA, CARTI, Romanian Posts, TRADUCERE, tagged , , on February 26, 2017| 1 Comment »

 16832288_1837251383229305_7851033790176943100_n
 13178818_625269824296893_4956844841885334960_n
 13103391_625579624265913_5215495635092760681_n530592_468096883252566_296118674_n
 4467318_ccda811666169_798094410306926_435200766544232722_n (1)

Haina de nuntă

J. N. Darby

Dumnezeu nu mai caută rod în om; de aceea lucrează în har. El a sfârşit cu omul, pentru că a încercat totul în zadar. lată de ce El spune prin gura Domnului Isus: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntă fiului său“ (Matei 22:2 ). Dumnezeu îi invită pe oameni – aşa cum sunt – la un banchet. Împăratul vrea să onoreze nunta Fiului Său, acesta este gândul Său. Tatăl vrea să fie un banchet unde toată lumea să fie fericită. El este dragoste şi vrea să Se înconjoare de oameni fericiţi; aceasta se potriveşte la ospăţul Fiului Său iubit. Dar cine este demn pentru a se afla la nunta Fiului lui Dumnezeu?
Dragi prieteni, sunt bieții păcătoși care se pocăiesc, pentru ca Fiul să fie înconjurat de aceşti fericiţi, dovezi ale dragostei Sale.
Dacă un om vrea să facă un ospăţ, este evident că el trebuie să procure totul pentru aceasta. Dacă cei care sunt invitaţi acolo aduc ceva, indiferent ce, aceasta este o jignire la adresa celui care i-a invitat, pentru că el trebuie să facă toate cheltuielile.
Domnul Isus vrea un har absolut, nimic altceva decât ceea ce dă El. Sunt invitaţi toţi cei care – putem spune trebuia să fie primii; în răbdarea Sa, le-a făcut o a doua invitaţie. l-a făcut să audă acest cuvânt presant: TOTUL este GATA! Dar fiecare are scuzele lui: „Sunt lucruri mai importante de făcut!“ Sub această formă a fost semnalat răul. N-au ţinut cont de invitaţie. Aici nu este vorba de păcatele pe care le-au comis, ci de disprețul faţă de invitaţia lui Dumnezeu. Alţii manifestă ură faţă de trimişii Lui şi îi chinuie; urmarea este că Dumnezeu trimite trupe să distrugă oraşul.
Totuşi, Dumnezeu nu poate să Se lipsească de bucuria dragostei Sale; El vrea să Se sature de roadele acestei dragoste şi iată gândul Său: harul Meu trebuie să se reverse peste cei care sunt într-o stare şi mai rea. Cine vor fi aceştia? Cei de la răscruce de drumuri, altfel spus, păcătoşii dintre neamuri. „Mergeţi dar la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nunta pe toţi aceia pe care-i veţi găsi“ (versetul 9), le-a spus servitorilor. lată marele principiu când Dumnezeu a încetat să mai caute roade în om. Îi invită întâi pe cei care aveau promisiunile, pentru că Hristos a fost slujitor al circumciziei, pentru confirmarea promisiunilor făcute părinţiior. Dar aceştia nu vor să primească invitaţia. Ce trebuie să facă Dumnezeu atunci? Să meargă la cei care nu au nimic, nici promisiuni, nici privilegii.
Dumnezeu trimite la răspântii, obligând să vină la masa Lui. Aceşti oameni pot veni fără haină, pentru că Isus le dă haina de nuntă. Cele mai frumoase haine ale noastre, ca şi cele mai urâte, nu servesc la nimic. Dacă vrea cineva să se îmbrace cu haine frumoase, la gândul că aceasta va fi destul ca să fie primit, înseamnă că-l dispreţuieşte pe Stăpânul casei, care nu vrea pentru nuntă decât haina de nuntă; a te da înapoi, pentru că nu eşti îmbrăcat decât în zdrențe, înseamnă să sfidezi bogăţia şi Cuvântul Său. Haina de nuntă este de ajuns pentru cel sărac; ceea ce dă Dumnezeu este de ajuns ca să-L satisfacă pe Dumnezeu. Aici toţi sunt egali; harul merită deplina încredere. Pe măsură ce omul crează dificultăţi, Dumnezeu Se înalță în dragoste şi spune: „Trebuie să lucrez Singur“ . Când vine Dumnezeu, El face tot ce trebuie ca să poţi lua parte la masa de nuntă.
Dacă un om a vrut să se prezinte la masă fără să aibă haina de nuntă, Domnul ospăţului i-a spus: „Prietene, cum ai intrat aici fără să ai haina de nuntă?“ (versetul 12). Şi acesta a amuţit. El a dispreţuit gloria Stăpânului casei şi, prin aceasta, n-a ţinut seama de belşugul bunătăţii Sale. Nu contează cu ce haină eşti îmbrăcat, frumoasă sau murdară: nu este haina de nuntă. Şi aici judecata este chiar mai aspră decât cea rostită înainte: „Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor“ (versetui 13). Judecata asupra iudeilor era deja aspră; dar, cu cât eşti mai aproape de locul binecuvântărilor şi al bucuriei, cu atât mai îngrozitor este să te lipsești de ele; cu atât ești mai vinovat şi, în consecință, pedepsit. A fi în sala de nuntă – privilegiu care într-un sens este al nostru – fără a avea haina de nuntă înseamnă să suferi chinul îngrozitor al unei fericiri de care te-ai apropiat, dar pe care ai pierdut-o. Să dea Dumnezeu altceva decât această situaţie jalnică!
Pentru a fi admis la ospăţ nu este vorba să aduci ceva, pentru că acolo este TOT; dar, pentru a intra și a te bucura acolo, este absolut necesar să fii îmbrăcat în Hristos. Dacă-L am pe Hristos, nu-mi lipseşte nimic. De ce, oare, se vaită că nu au decât zdrențe, când acolo este haina de nuntă? Nu trebuie să spun că lipsește una sau alta, pentru că acolo este tot ce este nevoie. A vrea să mai aduci ceva este jignitor pentru Stăpânul ospățului. Pentru a-L glorifica pe Fiul Său, Dumnezeu nu vrea nimic, decât pe Fiul Său. Este harul lui Dumnezeu perfect curat, care ni-L dă pe Hristos şi manifestă viaţa Lui în noi. Dacă sunt îmbrăcat în Hristos, Îl glorific pe Dumnezeu; nu pentru că mă gândesc la haină, deşi, fără îndoială, este motiv să fie glorificat, dar bucuria mea este să fiu în faţa Lui.
Ceea ce mă face fericit este faptul că mă găsesc în casa Lui perfect satisfăcut, Îl văd, constat că bucuria Lui este să mă aibă acolo, să iau parte la bucuria nunţii Fiului Său, să întâlnesc în această bucurie numai feţe fericite. Este însăşi bucuria Tatălui care Şi-a regăsit fiul risipitor! Da, este fericirea noastră să înţelegem că-L avem pe Hristos și totul cu El şi în El. Lumea va vedea aceste roade în noi. Nu spun că oamenilor le vor plăcea aceste roade, dar ei vor vedea prin aceasta diferenţa care există între ei şi cei credincioşi. Şi dacă noi suntem fericiţi să fim astfel în casa Tatălui, ce importanţă are faptul că lumea ne condamnă?
Harul pe deplin curat este izvorul bucuriei noastre şi însăşi bucuria: iată de ce ne bucurăm când „viţeii şi vitele îngrăşate sunt tăiate“ şi „totul este gata“. Suntem aşa cum a vrut Dumnezeu, îmbrăcaţi cu Fiul Său. Acum Dumnezeu nu mai vine să caute roade, ci EI produce roade în noi, iar marea Lui dragoste ne face bucuroşi. El ne-a dat toate acestea şi singurul mijloc de a ne bucura de ele este să ne gândim şi să credem în Isus, Fiul Iubit al Tatălui, care ni le va câştigat cu preţul sângelui Său. Ce har preţios! Să ne bucurăm pentru gloria Lui şi pentru propria noastră fericire!
(Note luate după o predică expusă de J. N. Darby, Geneva, 30.11.184410155682_991732597526965_6094787519305749831_n12472638_1588710021418919_7495878391776132563_n
Primita pe email
10-179

Read Full Post »

STAREA SUFLETULUI DUPA MOARTE-J. N. Darby

Posted in Articles, BIBLIA, CARTI, GOSPEL, Romanian Posts, TRADUCERE, tagged , , , , , on February 26, 2017| Leave a Comment »

14925711_922935191171676_8723564020994112681_nStarea sufletului după moarte

J. N. Darby

Starea sufletului după moarte constituie un subiect de adânc interes pentru fiecare dintre noi. Creştinătatea de nume a respins marele adevăr că Hristos va reveni să-i răpească pe sfinţi şi să judece pământul înainte de sfârşitul acestei lumi. Ea a pierdut din vedere importanţa învierii, aşa cum reiese din Noul Testament. Aceasta a avut ca urmare faptul că s-a imprimat un caracter absolut acelei idei vagi că, după moarte, vom ajunge în cer, excluzându-se orice altă înţelegere de fericire şi glorie. Această idee a pătruns şi în cea mai sănătoasă parte a creştinismuiui evanghelic;

Scriptura vorbeşte însă destul de clar despre venirea din nou a Domnului Isus şi despre învierea celor credincioşi, pentru ca gândul că vom merge în cer prin moarte să mai poată păstra locul dominant pe care l-a avut în gândirea oamenilor evlavioși.
Nu se vorbeşte deloc în Scriptură de faptul că vom merge în cer prin moarte, afară de singurul caz al tâlharului de pe cruce, căruia i s-a promis că va fi cu Hristos în rai. Nu este vorba că nu vom merge și noi acolo, dar gândul scripturistic este totdeauna de a merge spre Hristos. Din moment ce El Se găseşte în cer, acolo trebuie să mergem şi noi. Scriptura însă pune mereu în faţa noastră faptul că vom fi cu Hristos şi nu că vom fi în cer. Acest lucru este important în legătură cu starea noastră de afectivitate spirituală. După Cuvânt, Hristos este Cel care trebuie să stea înaintea sufletului nostru, nu simplul fapt că vom merge în cer; cu toate acestea, noi vom fi în cer şi vom fi fericiţi.
Subliniez aceasta numai ca o caracterizare a felului nostru obişnuit de gândire. Biata natură umană urmează de bunăvoie propriile gândiri, în loc să primească simplu Cuvântul lui Dumnezeu. S-a produs totuşi o reacţie: adevărul regăsit al venirii Domnului şi al primei învieri a câştigat destulă însemnătate în spiritul multora, pentru a le scoate ideea că prin moarte se ajunge în cer, idee prea vagă şi formulată prea puţin scripturistic ca să-i poată satisface pe cei care cercetează Scriptura. Multe persoane, de altfel sănătoase în credinţă, au pretins că sufletul doarme, că este inconștient până la înviere.
Altele au ajuns prin această falsă înțelegere să nege nu numai fericirea imediată lângă Hristos a celor care au murit, dar şi faptul că vom putea merge vreodată în cer. Prin aceasta au ajuns să nege tot ce conţine speranţa creştinului. Oh, şi foarte curând, un mare număr de oameni au ajuns astfel să nege doctrinele fundamentale ale Evangheliei.
Nu am aici intenţia să intru în controversă cu aceştia din urmă, care neagă nemurirea sufletului; acest lucru a fost făcut de alţii şi încă în mod eficace. Scopul meu este să dau dovezi simple și scripturistice că, pentru creştin, există fericire împreună cu Hristos imediat după moarte. Este vorba de o stare intermediară. Creştinul care a murit aşteaptă învierea trupului; numai atunci va fi în starea sa finală, în glorie. Oamenii vorbesc despre duhuri glorificate; Scriptura nu spune aşa ceva. Planul lui Dumnezeu cu privire la noi este să ne facă asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi-născut dintre mai mulţi fraţi. „Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta EI, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este“ (1. loan 3:2). „După cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc“ (1. Corinteni 15:49 ; Romani 8:29 ).
Aceasta s-a arătat când Moise şi llie au apărut în glorie cu Hristos, în momentul transfigurării (Luca 9:28-36 ). Acest fapt, împreună cu acela că vom fi totdeauna cu Domnul, că El Însuşi ne va primi în casa Tatălui, constituie starea noastră eternă de bucurie și de glorie. Chiar această ultimă parte se regăseşte în istorisirea momentului transfigurării în Luca 9 , când Moise şi Ilie au intrat în norul de unde a venit glasul Tatălui (vezi şi 1. Tesaloniceni 4:17 ). Acolo este starea noastră eternă, când Hristos va veni pentru a ne primi alături de El, înviaţi sau schimbaţi după chipul Său. Atunci bietul nostru trup pământesc va fi făcut asemeni trupului gloriei Sale (Filipeni 3:21 ). Dumnezeu ne-a pregătit pentru aceasta şi ne-a dat arvuna Duhului (2. Corinteni 5:5 ). A fi cu Domnul şi asemenea Lui pentru totdeauna, aceasta este bucuria noastră eternă şi rodul dragostei lui Dumnezeu, care ne-a făcut copiii Săi şi care doreşte să ne ducă în locurile pregătite în Casa Tatălui.
Avem două promisiuni: întâi că vom fi asemenea lui Hristos şi împreună cu El, apoi că vom fi binecuvântaţi în El cu orice fel de binecuvântări în locurile cereşti. Prin răscumpărare, aceste lucruri au devenit ale noastre, dar noi nu le avem încă.
Am vorbit până acum despre primul punct, adică de a şti că vom fi asemenea lui Hristos. Unul din textele citite în legătură cu aceasta („noi vom fi totdeauna cu Domnul“) ne introduce, cu autoritatea Scripturii, în cei de-al doilea punct: partea noastră cu Hristos în locurile cereşti. În sprijinul acestui adevăr voi aminti câteva texte. Aici este ceea ce-i caracterizează pe creştinii care au crezut şi au suferit împreună cu Hristos. Dumnezeu, ni s-a spus, va reuni într-Unul toate lucrurile în Hristos, lucrurile care sunt în ceruri şi cele de pe pământ (Efeseni 1:10 ). Toate lucrurile au fost create prin Hristos şi pentru Hristos (Coloseni 1:16-20 ). Toate lucrurile vor fi puse sub picioarele Sale ca om (Evrei 2 ; 1 , Corinteni 15:27-28; Efeseni 1:22 ); dar citim în Evrei 2 că nu toate lucrurile Îi sunt încă supuse. El este acum aşezat pe tronul Tatălui Său şi nu pe al Său propriu (Apocalipsa 3:21 ). Dumnezeu a zis: „Stai la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale“ . El aşteaptă (Evrei 10 ) până când vrăjmaşii Săi vor fi făcuţi aşternut al picioarelor Sale.
Va veni timpul când nu numai toate lucrurile din ceruri și de pe pământ vor fi împăcate (Coloseni 1:20 ), ci chiar lucrurile care sunt sub pământ, lucrurile demonice, vor trebui să recunoască prezenţa şi autoritatea Sa, când orice genunchi va trebui să se plece înaintea Lui şi orice limbă să mărturisească, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos (Cel dispreţuit, Cel respins de oameni) este Domnul (Filipeni 2:10-11 ). În această reunire a tuturor lucrurilor din ceruri şi de pe pământ este un singur Cap, Hristos; partea noastră este în locurile cereşti. Cum aceasta este acum partea noastră în duh, tot așa va fi atunci partea noastră în glorie. Nu este o despărţire reală între aceste două locuri. Fără îndoială, acum nu suntem în glorie; despre aceasta nu este nevoie să mai vorbim. Totuşi aceasta este chemarea noastră actuală pentru care am fost răscumpăraţi, formați, şi pe care o aşteptăm. Acum purtăm această comoară în nişte vase de lut şi gemem apăsaţi. Când va veni El, vom primi un trup potrivit pentru acest loc ceresc, vom fi în glorie. Aşa găsim în Efeseni 1:3 : „El ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti în Hristos“; în 2. Corinteni 5:1 : „ Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer, de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este eternă“; – în Filipeni 3:14 suntem invitaţi „sus“ , căci adevărata putere a cuvântului „chemarea cerească“ este chemarea să fim sus.
Acelaşi lucru apare și în Evrei 6:19-20 , unde citim că Hristos a intrat dincolo de perdea, adică în cerul însuşi, iar în capitolul 9:24, ca fiind înainte-mergătorul nostru. Astfel şi în Evrei 3 noi suntem participanţi la chemarea cerească. Uniţi în Hristos prin Duhul Sfânt, suntem aşezaţi în locurile cereşti nu cu El, ci în El. Acolo este locul nostru. Când va veni Domnul, El, ca Fiu al Omului, va strânge afară din Împărăţia Sa pe toţi cei răi, pe toţi cei care comit nedreptatea. Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor (Matei 13:41 -43 ). De aceea, Moise şi Ilie nu numai că s-au arătat în glorie pe pământ ca să arate starea sfinţilor în împărăţie, dar ei au intrat în norul în care locuieşte Dumnezeu şi de unde venea vocea Tatălui.
Dumnezeu, voind să unească toate lucrurile într-Unul – atât lucrurile din ceruri cât şi pe cele de pe pământ – a pregătit pentru noi să fim asemenea cu Hristos în glorie, pentru totdeauna cu El în cer. Acolo, în locurile cerești, vom fi binecuvântaţi cu tot felul de binecuvântări spirituale (mult deosebite de binecuvântările temporare ale lui Israel pe pământ). Dacă suntem moştenitori împreună cu El (Romani 8:17 ), trebuie să locuim în Casa Tatălui unde S-a dus El. lată de ce este clar că speranţa noastră este păstrată în ceruri (Coloseni 1:5 ) şi apostolul Petru ne vorbeşte despre „ o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, care nu se poate veșteji, păstrată în ceruri pentru noi“ (1. Petru 1:4 ).
Aceasta dovedește că binecuvântările noastre sunt acolo unde este speranţa noastră şi acolo unde a plecat Înainte-mergătorul nostru. Gloria noastră este cerească, nu pământească. Purtăm chipul Celui ceresc şi vom fi totdeauna cu Domnul. El a plecat să ne pregătească un loc în Casa Tatălui şi va veni să ne ia la El. El a zis: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu să fie cu Mine si aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă gloria Mea, glorie pe care Mi-ai dat-o Tu“ (loan 17:24).
S-ar putea extinde această binecuvântare pe poziţia minunată care ne-a fost dată: „pentru ca să se arate în vremurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi, în HRlSTOS lSUS“ (Efeseni 2:7 ).
Dar intenţia mea este de a aminti dovezile şi temeiul scripturistic al binecuvântării. Chemarea noastră este aceeași în orice timp, din momentul în care am fost chemaţi și până când vom ajunge în starea eternă. Nu este o altă chemare, este o singură „speranţă a chemării noastre“ . Dumnezeu ne-a chemat la împărăţia Sa şi la propria Sa glorie; noi ne bucurăm în speranţa gloriei lui Dumnezeu, iar Casa Lui este locuința copiilor Săi.
Dar toate cele amintite până acum nu ne-au explicat clar ce este starea intermediară, deși am văzut, ca principiu general, unde se găsesc toate binecuvântările noastre şi ce am obținut prin răscumpărare. Dumnezeul oricărui har ne-a chemat la gloria Sa eternă prin lsus Hristos (ce dragoste minunată!) şi, mai mult, să participăm deplin la propria glorie a lui Hristos, căci ce ar fi un Răscumpărător fără aceia pe care i-a răscumpărat? Din moment ce am crezut că Fiul preaiubit al lui Dumnezeu a murit ca om pe cruce pentru mine, nimic nu este prea mult la Dumnezeu ca să ne dea ca efect al acestei morţi.
Epistola către Evrei are ca singur scop să ne demonstreze că partea noastră este cerească, în contrast cu iudaismul care este pământesc (şi tot așa va fi când Israel va fi restaurat). Ei aveau un mare preot pe pământ, pentru că Dumnezeu locuia între heruvimi aici, jos. Dar noi ne bucurăm că avem un Mare Preot sfânt, nevinovat, despărţit de păcătoşi, ridicat mai sus de ceruri. De ce aceasta? Pentru că partea noastră este lângă Dumnezeu.
Poziţia şi chemarea noastră sunt în locurile cereşti. Totul trebuie să fie în armonie cu aceasta, atât perfecţiunea jertfei, cât și slujba Sacrificatorului. Dar în ce măsură ne arată Cuvântul lui Dumnezeu despre starea noastră intermediară între şederea noastră în acest cort în care gemem şi momentul venirii Domnului Isus, când trupul neputinţei noastre va fi făcut asemenea trupului Său glorios?
Din moment ce am înțeles despre chemarea şi partea noastră că sunt cerești, totul devine simplu şi evident. Cetăţenia noastră acum și pentru totdeauna este în cer. Cum ne vom bucura noi de acest lucru atunci când vom muri? Aceasta este singura întrebare. Oare mai mult sau mai puţin decât aici jos? Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toți sunt vii (Luca 20:38 ); fiind morţi pentru această lume, ei sunt vii pentru Dumnezeu, vii pentru totdeauna. Tot așa este și cu credinţa; se invocă de către unii faptul că cei care au murit dormitează în amorţeală;  această idee nu are nici un temei. Ştefan a adormit, adică a murit. Aceasta însă nu înseamnă că, după moarte, sufletul său este adormit. Pe cei care au adormit în Isus, Dumnezeu îi va lua cu El (1. Tesaloniceni 4:14 ); dar aceştia sunt morţi în Hristos. „Unii au adormit“ (adică au murit – 1. Corinteni 15:6 ); este o expresie similară cu „adormiţi în Hristos“ din 1. Tesaloniceni 4 , care este opusă cu „noi, cei vii“ din acelaşi capitol şi cu „a fi în trup“ din 2. Corinteni 5 .
„A adormi“ înseamnă, simplu, a muri; frumoasă expresie, pentru a arăta că aceia nu au încetat să existe, ci se vor trezi la înviere ca un om care se scoală din somn. Acest lucru este în mod clar demonstrat în cazul lui Lazăr (loan 11). Domnul Isus a spus: „Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc Să-l trezesc din somn“ , însă ei credeau că le vorbea despre odihna primită prin somn. Atunci le-a spus deschis: „Lazăr a murit“. Somnul înseamnă aici a muri, iar „a trezi din somn“ nu înseamnă a trezi un suflet, ca şi cum ar dormi deoparte și apoi să fie lăsat acolo, ci a fi luat prin înviere afară din starea de moarte.
Pentru un creştin, „a adormi“ înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât „a muri“. Noţiunea de adormire a sufletului este o pură invenţie. Oamenii care au trăit pe pământ au adormit, adică au murit, iar noi cunoaştem în mod clar din Scriptură care este starea acelora care mor în Domnul. Apostolul Pavel ştia că Dumnezeu l-a pregătit pentru glorie și vorbea despre aceasta ca despre un lucru aparţinând tuturor credincioşilor; el nu dorea să moară (să fie dezbrăcat), ci cerea ca ceea ce era muritor în el să fie înghiţit de viaţă.
Cei credincioşi Îl au pe Domnul Isus atât pentru viaţă, cât şi pentru îndreptăţirea lor şi de aceea sunt plini de încredere, chiar dacă, fiind încă în trup, „pribegesc departe de Domnul“ (2. Corinteni 5:6 ). Au viaţa eternă în Hristos, dar aici, jos, ei o petrec departe de Domnul, fiind în vase de lut. Când vor părăsi aceste sărmane vase în care suspină acum, fiind schimbaţi, viaţa lor va fi împreună cu Domnul. Dar unde este Domnul? Avându-L deja ca putere de viaţă pe Duhul Sfânt, – Duhul de viaţă în Hristos Isus – se poate oare dormi fără a avea nici o cunoştinţă? Aceasta era oare încrederea lui Pavel, a celui care cunoştea o asemenea putere deviată în Hristos, încât nu avea deloc ca obiect al aşteptării moartea, ci momentul când ceea ce era muritor să fie înghiţit de viaţă?
Abandonând acest cort în care gemem acum, oare această viaţă nu ar fi în stare de nimic altceva decât de un somn inconştient? Să ne aducem aminte că Hristos este viaţa noastră; fiindcă EI trăieşte, şi noi vom trăi. Vom pierde noi legătura cu El dacă vom muri? Doarme El în noi?
Apostolul Pavel era constrâns din două părţi (Filipeni 1:23 ); avea dorinţa să se mute, ca să fie cu Hristos, căci, spunea el: „ar fi cu mult mai bine“ – a muri este un câştig şi a trăi este Hristos. El avea bucuria fericită că Hristos era viaţa sa; el trăia în totul pentru Hristos până într-atât încât merita greutatea de a trăi în trup. Totuşi prefera, considerând un câştig – ce?, a dormi şi a nu mai şti nimic, nici de Hristos, nici de alte lucruri – în a nu mai putea să gândească la Hristos? Dorinţa şi bucuria sa deosebită erau oare să meargă să se culce, nemaiştiind nimic de Hristos? Nu este clar că atunci când spunea despre „ a fi cu Hristos“ – ca fiind cu mult mai bine decât a-L sluji aici jos – apostolul vorbea de bucuria de a fi lângă El? Cine s-ar gândi, atunci când vorbesc despre satisfacţia și folosul pe care-l am dacă merg să locuiesc lângă un prieten, că prin aceasta înţeleg să dorm adânc acolo, fără să știu unde mă aflu?
Iar Domnul Isus i-a spus tâlharului de pe cruce, singurului om care s-a pocăit în acea oră memorabilă: „ astăzi vei fi cu Mine în rai“ . A fi cu Hristos şi în rai nu era oare o fericire pe care i-a făgăduit-o atunci? Aceasta însemna că merge să doarmă profund, neavând cunoştinţă de nimic? Mă întreb dacă aceasta n-ar fi absurd și nu ar contrazice cu îndrăzneală chiar şi sensul cuvintelor Domnului Isus? Aceste cuvinte sunt redate şi în Evanghelia după Luca, cea care pe tot parcursul său ne dă mărturia harului divin în Fiul Omului și starea de lucruri prezentă. Numai primele două capitole sunt consacrate rămăşitei credincioase care-L aşteaptă pe Domnul Isus în mijlocul Israelului răzvrătit și necredincios; evanghelistul Luca prezintă apoi genealogia Domnului Isus, ajungând până la Adam. El desfăşoară, prin toată Evanghelia sa, harul care, în Fiul Omului, vine să-l binecuvânteze pe om, care îl binecuvântează chiar de acum și într-un fel ceresc. Această Evanghelie nu se ocupă de dispensaţiuni, ca Evanghelia după Matei, ci prezintă harul, un har actual; harul ceresc prin Evanghelia după Luca răspunde mărturiei apostolului Pavel şi a celei din Fapte. Totodată, dacă bietul tâlhar ilustra într-un chip izbitor puterea harului şi a credinţei şi-L mărturisea pe Hristos ca Domn, când totul în jur contrazicea acest titlu, el nu putea totuşi să depăşească cunoştinţele pe care le aveau cei din poporul său. Ignorând o împărăţie cerească, el credea că Acela care atârna pe cruce va veni în împărăţia Sa pe pământ şi, plin de o fericită încredere în Hristos, Îi cerea să-Şi amintească de el. În acord cu tot conţinutul acestei Evanghelii, răspunsul Domnului ar putea fi redat astfel: „ Nu vei avea de aşteptat până atunci. Eu aduc mântuirea prin har; astăzi, chiar în această zi, vei fi cu Mine în rai; vei fi vrednic să fii impreună cu Hristos în binecuvântare“. Aceasta este deci partea sfinţilor care au murit; ei sunt cu Hristos în binecuvântare, fără trup, dar prezenţi cu Domnul Isus.
Cunosc jalnicul subterfugiu la care s-a recurs la citirea acestui verset: „Adevărat îţi spun astăzi, că tu vei fi cu Mine in rai“. Nu numai că aceasta distruge exact caracterul citatului în acord cu conţinutul Evangheliei în care se află, ci şi întreaga ordine a versetului este denaturată, iar sensul lui este schimbat. „Astăzi“ este aşezat la începutul frazei pentru a accentua răspunsul la „când vei veni“.
Aici este o afirmaţie solemnă: „Adevărat îţi spun“. A adăuga cuvântul „astăzi“ este ceva copilăresc, distruge aluzia la rugăciunea tâlharului, care spera că Domnul Isus Îşi va aduce aminte de el când va veni în împărăţia Sa. „Nu“, spune Domnul, „tu nu vei aştepta până atunci, ci astăzi vei fi cu Mine“. Care ar fi sensul de: „adevărat îți spun astăzi“? Ar fi acela de a distruge solemnitatea afirmației, în timp ce: „Adevărat îți spun, astăzi vei fi cu Mine în rai“ răspunde speranței tâlharului şi ne descoperă alte bucurii decât cele pământeşti, atunci când vom părăsi această lume prin moarte, ca să fim împreună cu Domnul.
Ura iudeilor a fost instrumentul prin care s-a împlinit această promisiune, zdrobindu-i-se tâlharului fluierele picioarelor, după cum tot ura a fost mijlocul prin care s-a realizat lucrarea de mântuire, cea care i-a dat tâlharului dreptul de a fi cu Hristos în rai.
Aceasta era şi așteptarea credinciosului Ştefan atunci când moartea a oprit alergarea lui aici, jos. El L-a văzut pe Domnul Isus şi l-a cerut să primească duhul său. L-a primit Domnul? Sau a pus un termen slujbei şi bucuriei sale, trimițându-l să doarmă?
Starea intermediară deci nu este gloria, căci pentru a intra în glorie va trebui să aşteptăm trupurile glorificate („va fi înviat în glorie“; „El va schimba trupul stării noastre smerite în acelaşi fel cu trupul gloriei Sale“ (Filipeni 3:21 ). Dar starea intermediară este binecuvântarea, acolo unde nu este nici întinăciune, nici păcat; înseamnă a fi cu Hristos, El Însuşi fiind o sursă de nespusă bucurie. Speranţa şi încrederea neclintită ale apostolului Pavel şi ale lui Ştefan n-au fost înşelate, iar promisiunea dată de Domnul Isus acelui tâlhar s-a împlinit.
Eu întreb pe orice suflet dacă speranţa strălucită, despre care se vorbeşte în 2. Corinteni 5 , Filipeni 1 şi Fapte 7 , sau dacă, cuvintele Domnului adresate tâlharului spun de un somn profund, fără a mai şti de nimic? Când Domnul Isus descrie starea bogatului și a lui Lazăr, înţelegem cumva că cel rău şi cel drept dormeau fără să mai aibă cunoştinţă de ceva? Mi se va spune că aceasta nu este decât o descriere figurativă. Sunt de acord, dar nu poate să fie descriere eronată, înfăţişând de fapt oameni care dorm fără nicio cunoştinţă.
Mai mult, dacă 2. Corinteni 5:6-8 semnifică faptul că suntem fericiţi împreună cu Hristos, aceasta trebuie să fie atunci când murim. Moartea este subiectul pe care îl tratează acest text, căci apostolul pierduse speranta de viaţă (2. Corinteni 1 ). A fi „afară din trup şi împreună cu Domnul“ nu înseamnă înviere; aici este vorba de a părăsi trupul, fără a-l îmbrăca din nou. Dorinţa apostolului: „să mă mut pentru a fi cu Hristos“ nu înseamnă că El vine să-l învieze sau să-l transforme, ca să fie în glorie. În textul din Filipeni, apostolul vorbeşte din nou despre moarte, despre a locul aici sau de a părăsi lumea, adică de „a muri“, ceea ce „este un câştig“ (Filipeni 1:21 ). Viaţa şi moartea sunt puse în contrast în mod distinct în versetele 20 şi 23; cuvântul „analio“ din textul original grecesc este folosit pentru a indica moartea, la fel ca şi în 2. Timotei 4:6 , cuvântul „ analisis“. Suntem tentaţi să aplicăm acest cuvânt când ne referim la venirea Domnului Isus, el fiind folosit pentru a exprima următorul lucru: „se ridică de la un ospăţ sau îi părăseşte“. Aceasta este o exprimare sărăcăcioasă, care  contrazice afirmaţia din context. Cuvântul înseamnă „a risipi“ sau „,a distruge“ ce este unit şi este folosit pentru a exprima „moartea“. Nici Filipeni 1 , nici 2. Timotei 4 nu lasă nici cea mai mică îndoială în această privinţă; eforturile pe care le-au făcut unii pentru a denatura sensul textului din Luca 23:43 şi din Filipeni 1:20-23 dovedesc că nu se poate evita puterea acestui text, aşa încât se înșală singuri.
Noi nu putem spune în ce fel un suflet se bucură de Hristos; dar acest lucru nu constituie o dificultate. Duhul meu se bucură de Hristos acum, cu toată piedica pe care o constituie sărmanul vas de lut în care se găseşte; şi, cu toate că acum nu Îl vedem, noi ne bucurăm cu o bucurie negrăită şi strălucită. Nu trupul meu este acela care se bucură de El acum, ci sufletul, în mod spiritual, dincolo de piedica vasului de lut, dar mai ales în lipsa lui. Atunci însă se va bucura de Domnul fără a mai fi împiedicat de acest vas şi va fi împreună cu El. Credinciosul poate să fie absolut sigur că, părăsind trupul, el va fi prezent cu Domnul și, dacă prezenţa Domnului este o bucurie, această bucurie va fi a lui.
Nimeni nu doreşte mai mult decât mine să insiste asupra venirii din nou, asupra aşteptării Domnului şi asupra importanţei învierii. La acest lucru revin mereu faţă de sfinţi şi, în unele ocazii, faţă de toţi, dar aceasta nu cu scopul de a slăbi acest adevăr, deoarece, pentru Dumnezeu, toţi trăiesc, chiar dacă ei sunt „duhuri în inchisoare“, şi nici pentru a micşora bucuria deosebită, binecuvântarea, „câştigul“ de a fi cu Domnul atunci când vom muri. Dimpotrivă, acest gând a înviorat pe sfinţi, a răspândit o lumină cerească asupra multor paturi de moarte şi o va mai face încă, dacă Domnul va mai zăbovi.
Scriptura vorbeşte despre fericirea credinciosului la moartea sa şi despre privilegiul de a fi cu Hristos (ceea ce este o bucurie mai mare decât cea mai fericită slujbă aici, jos). Ea ne vorbeşte atât de clar si de explicit, ca şi atunci când este vorba de venirea Domnului Isus spre a-i lua pe sfinţii Săi, pentru ca, asemeni Lui, ei să fie pentru totdeauna cu El în glorie. Acest ultim punct va fi starea completă și finală a binecuvântării eterne, după ce va fi avut loc nunta Mielului, când vom fi pentru totdeauna cu Domnul.
Primita pe e-mail16681918_2223824757842591_3824535228146682786_n16142898_975399695925225_2122579986453555427_n

Read Full Post »

PE GINDURI: CE FEL DE MUZICA AI COMPUS PINA ACUMA?:

Posted in Articles, BIBLIA, Romanian Posts, Uncategorized, tagged , , , , , , on February 10, 2017| 1 Comment »

12380326_10207526352370820_401421875_n14479814_1206618422730874_8143983607572973418_n-1

PE GINDURI: CE FEL DE MUZICA AI COMPUS PINA ACUMA?:

“Viata este ca si muzica; trebuie compusa “dupa ureche”, simtaminte si instincte, si nu dupa reguli.”
……………………..
“Life is like music; it must be composed by ear, feeling, and instinct, not by rule.” 
– Samuel Butler 

Citind citatul de mai sus, m-am trezit reflectind la “muzica” ce am creat-o pina acuma…
Ca fiecare roman s-ar zice ca este si poet, stiam …dar nu m-am gindit ca am merge chiar atit de departe sa ne credem si compozitori. Pentru cei care stiu un pic de muzica …muzica nu e chiar o simpla lalaiala, sau si mai rau, racnete obscene in ritm salbatic, desi si aleia i se spune muzica in vremurile mai recente. In realitate aproape ca ai putea spune ca muzica este o ecuatie sonora …si ca orice ecuatie, trebuie sa aiba cunoscutele, necunoscutele si multa logica si se rezolva numai folosind reguli specifice. 

Gindindu-ma numai la masura, si am putea vorbi de partea respectiva a vietii, apoi tempo, si tot felul de nuante…si atributele astea merg transpuse la viata ce-o traim chiar foarte bine. Doar un exemplu marunt…nu poti chiar sa cinti intreaga rapsodie a vietii tale in “Forte”…si nici “Pianissimo”, ca ori surzesti audienta, ori o pui sa doarma somnul de veci…

Orice compozitie atit muzicala cit si literara are o introducere, un cuprins si o incheiere…Si undeva in mijloc o multime de intrebari si raspunsuri muzicale. Compozitia trebuie neaparat sa exprime ceva, sa explice si sa convinga…si cum trebuie sa ne cintam singuri compozitia, as zice ca un pic de exercitiu ( a se intelege prin asta a repeta pina la perfectiune, daca se poate) este absolut necesar…Daca as transpune aceste amanunte vietii noastre as spune ca si in viata nu poti sa mergi aiurea pe o mie si una de carari…ca trebuie sa stii unde vrei sa ajungi si sa-ti faci un anume plan de actiune. Lalaindu-te in viata fiecum nu faci altceva decit sa participi la galagia comuna…care nu poate fi decit suparatoare in cel mai bun caz.

M-am gindit la viata Domnului Isus ca o compozitie muzicala…Incepe atit de sublim, intr-o iesle simpla, intr-o seara senina in care ingerii cinta lin cuvinte sfinte…si pastorii ingenunchiaza…fara multa vorba sa nu trezeasca pruncul…apoi mai tirziu vine partea mai substantiala a compozitiei cu intrebari si raspunsuri sigure…cu note corecte, cind grave, cind acute…cu valuri de tempo ce cresc in intensitate pina cind…la incheierea concertului, in ritm forte de cuie, se stinge blind, a iertare…ca un susur de ape linistite in urma unei furtuni…cea mai frumoasa compozitie muzicala care a fost scrisa vreodata. Ce incheiere…

Ma gindeam ca ma apropii de sfirsitul compozitiei mele si inca n-am raspuns bine la intrebarile principale…si apoi vine incheierea. Si incheierea nu vine oricum. In muzica o pregatesti din vreme; trebuie creata atmosfera potrivita . Ati fost atenti la unele filme in care muzica iti spune concret ca un deznodamint se apropie…si sunetele fara grai iti spun precis ce fel de deznodamint se pregateste. Ce spune muzica noastra despre deznodamintul ce il pregatim? 

Daca ai citit aceste cuvinte, mai ai si tu timp ca si mine de altfel sa lucram la compozitia noastra.Unii au zis ca muzica se creeaza numai dupa instinct si simtaminte…Din nefericire animalele au si ele instincte si simtaminte si nu au compus nimic inca…latratul unui ciine turbat nu cred ca poate fi considerat drept compozitie muzicala…
Ni s-a dat insa dreptul sa facem alegeri…Intr-o zi insa va trebui sa explicam logica dupa care am ales…si va trebui sa “ciripim” cumva raspunsul…

http://www.peginduri.com/2010/05/ce-fel-de-muzica-ai-compus-pina-acuma.html?spref=fb

10383549_10205212155404135_1226770268918616403_n 16508420_1840969462833138_7076815879844730884_n

Read Full Post »

2017 FEBRUARIE -4 FELURI DE MEDITATII-CUVINTE DE MANGAIERE,ZIDIRE,IMBARBATARE SI TREZIRE

Posted in Articles, BIBLIA, GOSPEL, MEDITATII, Romanian Posts, TRADUCERE, UNITY OF DISCIPLES, tagged , , on February 1, 2017| Leave a Comment »

1396955_434810356671631_5098000429402294387_o1511087_797521743617982_8685532582468235303_nLUNA FEBRUARIE 2017 TRIMITEM NUMAI CELE 4 FELURI DE  MEDITATII

CARE SANT NOI IN FIECARE AN

 CELELALTE 10– CLASICE- SE GASESC  POSTATE  IN TOATE LUNILE ANULUI TRECUT 2016 LA ADRESELE URMATOARE :

https://ioan17.wordpress.com/
POT FI DESCARCATE  DEPOZITATE SI RETRIMISE DE ORICINE . NIMIC NU E COPYRIGHT, DACA LE PASTRATI ASA CUM LE LUATI  NEMODIFICATE SI CU  ADRESELE PROVINIENTEI LOR ORIGINALE,ACOLO  UNDE SANT MENTIONATE .858105_10200662305470941_1360679700_o1973867_10152476971616105_5123955718908198943_oDOMNUL ESTE APROAPE-GBV
FEBRUARIE 2017

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
Miercuri 1 Februarie
Bucurați‑vă întotdeauna în Domnul! Din nou voi spune: bucurați‑vă! Blândețea voastră să fie cunoscută de toți oamenii. Domnul este aproape. Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice, faceți cunoscut lui Dumnezeu cererile voastre, prin rugăciune și prin cerere cu mulțumiri; și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice înțelegere, va păzi inimile voastre și gândurile voastre în Hristos Isus. Filipeni 4.4‑7
Se știe că o stare sufletească bună conduce la sănătatea trupului. O stare de îngrijorare poate provoca grave probleme de sănătate. Apostolul Pavel, prin Duhul Sfânt, tratează chestiunea îngrijorării și a depresiei în versetele citate mai sus.
Cuvintele „Bucurați‑vă întotdeauna în Domnul“ tratează problema depresiei. Este greu să fii deprimat dacă te bucuri întotdeauna în Domnul și nu poți fi bucuros întotdeauna, decât dacă te bucuri în Domnul. Dacă privim la noi înșine sau la împrejurările noastre, devenim depresivi. Secretul curajului lui Ilie a fost încrederea în Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia stătea (1 Împărați 17.1). Când a privit la împrejurări, a căzut în disperare și și‑a cerut moartea, însă Domnul i‑a răspuns astfel: „Ieși și stai … înaintea Domnului“ (1 Împărați 19.11).
Apoi apostolul tratează problema îngrijorării. „Domnul este aproape. Nu vă îngrijorați de nimic“ (versetele 5 și 6). El nu ne îndeamnă la indiferență, nici la o atitudine de stoicism, ci la o atitudine de încredere în Domnul, căci continuă: „Ci, în orice, faceți cunoscut lui Dumnezeu cererile voastre, prin rugăciune și prin cerere cu mulțumiri“. Când suntem încrezători în Cel căruia Îi vorbim, cerem și aducem mulțumiri în același timp, fiindcă suntem siguri că Dumnezeul nostru și Tatăl va face ceea ce este cel mai bine pentru noi. „Aruncând asupra Lui toată îngrijorarea voastră, pentru că El îngrijește de voi“ (1 Petru 5.7). Dumnezeu să ne dea har și putere, zi de zi, pentru a ne bucura în Domnul și pentru a nu ne îngrijora de nimic.
A. M. Behnam TOATA LUNA AICI:domnul-este-aproape-gbv-februarie-2017

14612_798872330149590_8747032030905127652_n1491673_811255882244568_5936762620045773819_n
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU
PENTRU ASTĂZI – FEBRUARIE 2017

coordonatori Bob & Debby Gass
www.fundatiaseer.ro
1 FEBRUARIE

MÂNIA ȘI NEIERTAREA
„Să iertați orice aveți împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru
care este în ceruri, să vă ierte” (Marcu 11:25)
Când au fost întrebați care sunt emoțiile care contribuie cel mai mult la bolile fizice, un grup de doctori eminenți a răspuns: „Mânia și neiertarea”, deoarece de-a lungul timpului, ele elimină toxine mortale în corp. Un doctor a spus: „Nu ceea ce mănânci, ci ceea ce te mănâncă îți amenință sănătatea”. Când cineva te rănește, sunt patru lucruri pe care ar trebui să le faci: 1) Să vorbești cu acea persoană. Există un moment potrivit, un loc potrivit și o modalitate potrivită pentru asta? Înainte să spui ceva, cere-l lui Dumnezeu să-ți călăuzească gândurile și vorbele. Apoi spune ce ai pe inimă pe un ton iubitor, scăzut și fără judecată. După aceea, lasă restul în grija lui Dumnezeu. El se descurcă mai bine decât tine să schimbe lucrurile. 2) Nu te răzbuna! Când ești tentat să ataci verbal pe cineva, oprește-te și adu-ți aminte de prețul pe care l-a plătit Domnul Isus pentru a lua păcatele pe care le faci. Când îl vezi pe cel ce ți-a greșit prin ochii lui Dumnezeu, vei putea ierta pe oricine.

3) Renunță! Câtă vreme rămâi fixat pe problemă, ea va continua să te rănească. Tu poți elibera pe cineva de vină, însă asta nu înseamnă că Dumnezeu l-a eliberat pe el de vină. Dumnezeu va avea grijă de acea persoană cum se cuvine și va obține rezultatul potrivit, ceva ce tu nu poți face. 4) Roagă-L pe Dumnezeu să binecuvânteze acea persoană. Tu spui: „Vorbești serios?” Da! Domnul Isus a spus; „Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc, binecuvântați pe cei ce vă blastămă, rugați-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi” (Luca 6:27-28). Când Domnul Isus îți spune să faci ceva, El iți dă harul necesar pentru a face acel lucru.TOATA LUNA AICI:cuvantul-lui-dumnezeu-pentru-astazi-februarie-2017-1

553312_804086946294795_1471627717645617641_n

 

 

1492156_809092499127573_2295444351140495706_oSCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
Volumul IV-Jean Koechlin
Psalmii 42-89; Ezechiel; de la Luca la 2 Corinteni

FEBRUARIE 2017

https://ioan17.wordpress.com/

 

http://nowheresoonthere.blogspot.com/

Psalmul 69.1-19
Psalmul 68 ni L-a prezentat pe Hristos înălţat la cer ca învingător şi primind daruri glorioase (Psalmul 68.18); Psalmul 69 ni-L va prezenta coborât, în ruşine şi într-o durere de nedescris, dând înapoi ceea ce n-a furat (v. 4). În aceeaşi ordine am mai găsit dispuşi şi Psalmii 21 şi 22: Psalmul 21 (în care L-am văzut pe Domnul Isus preîntâmpinat de bine­cuvântările bunătăţii) îl precedă pe 22, astfel ca nimeni să nu se înşele cu privire la Persoana prezentată apoi, abandonată în mijlocul unor suferinţe atât de grele. Aşa cum chivotul a croit poporului un drum pentru traversarea râului Iordan (râul morţii), Hristos a păşit cel dintâi în râul morţii, luând asu­pra Sa povara păcatelor, „nebunia” poporului Său (v. 5). S-a cufundat în noroiul adânc al păcatului, în adâncimile apelor judecăţii (v. 2); a văzut abisul îngrozitor al morţii ameninţând să-L înghită (v. 15), însă nu a încetat, în ciuda tuturor acesto­ra, să înalţe rugăciuni către Dumnezeul Său (v. 13).
Citarea versetului 9 în Romani 15.3 este o provocare pen­tru noi de a imita acest mare Model care niciodată n-a căutat să-Şi placă Lui Însuşi, nici să Se sustragă de la insultele care se îndreptau spre Tatăl Său (Matei 27.43). El cere, de ase­menea, ca încercarea Lui să nu fie o poticnire pentru creştini atunci când vor vedea un astfel de Credincios cufundat în­tr-un asemenea necaz (v. 6).TOATA LUNA AICI:scripturile-in-fiecare-zi-volumul-iv-februarie

75963_767351019990217_8932936349681397449_n

10486001_767347349990584_952381694379341134_nSĂMÂNŢA BUNĂ

http://www.clickbible.org/meditatii-zilnice/meditatii-spurgeon/
Miercuri, 1 Februarie 2017
… Pregătește-te să întâlnești pe Dumnezeu …Amos 4.12
Sunteți pregătiți?
Un rege avea în slujba lui un bufon de curte care-i umplea zilele cu umor. Într-una din zile, regele încredință bufonului sceptrul său, spunându-i:
— Ține-l tu, până când vei găsi pe cineva mai neînțelept decât tine: atunci vei putea să i-l faci cadou aceluia.
După câțiva ani, regele s-a îmbolnăvit grav. Simțind că i se apropie sfârșitul, l-a chemat pe bufon și i-a spus:
— Plec într-o lungă călătorie.
— Și când vă veți întoarce? Peste o lună?
— Nu, răspunse regele, nu mă voi mai întoarce niciodată.
— Și ce pregătiri ați făcut în vederea acestei călătorii? întrebă bufonul.
— Nicio pregătire! a venit răspunsul trist al regelui.
— Majestatea voastră plecați pentru totdeauna, zise bufonul, și nu v-ați pregătit deloc? De aceea, luați, vă rog, acest sceptru: în sfârșit am găsit pe cineva mai neînțelept decât mine!
Sunt mulți din aceia care nu se pregătesc pentru plecarea în veșnicie. Astăzi este momentul potrivit să-L acceptăm pe Mântuitorul care a făcut  totul pentru pregătirea noastră veșnică.TOATA LUNA AICI:samanta-buna-februaririe-2017
16395511_1293099524066248_98123031_n 

Read Full Post »