IZVOARE IN DEŞERT

10 Iunie

Ştim că toate lucrurile lucrează împreună
spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. (Romani 8:28)

Ce revendicare extraordinară face Pavel în acest verset! El nu spune: „Ştim că unele lucruri“, „cele mai multe lucruri“ sau chiar „lucrurile îmbucurătoare“, ci „TOATE lucrurile“. Această promisiune se întinde de la cele mai mici detalii ale vieţii până la cele mai importante, şi de la cele mai umilitoare treburi zilnice până la cele mai mari lucrări de har ale lui Dumnezeu făcute în timpul unei crize.

Pavel spune aceasta la timpul prezent: „lucrează“. Nu spune: „au lucrat“ sau „vor lucra“. Este o acţiune continuă.

Ştim de asemenea din Scriptură că „judecăţile [lui Dumnezeu] sunt ca Adâncul cel mare“ (Ps. 36 :6) ; chiar în momentul acesta îngerii din ceruri, când urmăresc cu aripile strânse desfăşurarea marelui plan al lui Dumnezeu, proclamă fără îndoială: „Domnul este drept în toate căile Lui, şi milos în toate faptele Lui“ (Ps. 145:17).

Atunci când Dumnezeu orchestrează „toate lucrurile … spre binele“, iese o combinaţie frumoasă. El are nevoie de multe culori diferite, care luate individual pot părea foarte şterse, ca să fie ţesute în modelul armonios.

Tonuri, note, şi chiar disonanţe separate sunt necesare pentru a compune imnuri melodioase; o maşinărie necesită multe roţi, multe piese şi conexiuni separate. O piesă de la o maşină poate fi nefolositoare, sau o notă dintr-un imn poate să nu fie considerată niciodată frumoasă, dar luate împreună, combinate şi completate, ele duc la un echilibru şi la o armonie perfectă.

Putem învăţa o lecţie de credinţă din aceasta: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea“ (Ioan 13:7).

                                                                                    J. R. Macduff

În o mie de încercări, nu sunt doar cinci sute din ele care lucrează „spre binele“ celui credincios, ci nouă sute nouăzeci şi nouă, plus una.                                                                      George Mueller    

               Dumnezeu a schimbat răul în bine (Gen. 50:20)

„Dumnezeu a schimbat răul în bine“ – o, binecuvântată siguranţă,

        Ce cade ca strălucirea soarelui pe întreaga cale a vieţii,

Şi atinge cu aurul cerului norii negri de furtună ai pământului,

        Aducând pace şi mângâiere proaspătă zi de zi.

Nu la întâmplare mâinile fraţilor necredincioşi

        L-au vândut pe Iosif rob într-o ţară străină;

Şi n-a fost întâmplător că, după ani de suferinţă,

        A fost adus ca să stea înaintea tronului lui faraon.

Un Ochi atoate-văzător a văzut nevoia miilor,

        Şi a plănuit s-o împlinească prin acel singur suflet;

Şi prin zilele istovitoare de întemniţare

        A lucrat pentru împlinirea scopului măreţ şi glorios.

Şi cum sfârşitul era ascuns de cel captiv,

        Fierul a intrat chiar în sufletul lui;

Ochii lui puteau vedea doar calea prezentă de necaz,

        Dar privirea lui nu se putea odihni încă asupra întregului.

Credinţa n-a slăbit în acele zile lungi şi întunecate de aşteptare,

Încrederea lui în Dumnezeu a fost reînsufleţită în cele din urmă,

A sosit ceasul când Dumnezeu l-a făcut pe slujitorul Său

        Să-i mângâie pe mulţi, şi toate suferinţele lui au trecut.

„Nu voi, ci Dumnezeu este Cel care m-a adus până aici“,

        A mărturisit triumfătoare credinţa mai târziu;

„Dumnezeu a schimbat răul în bine“, nici un alt motiv

        Nu putea uni divergenţa lor cu cântarea lui de laudă.

„Dumnezeu schimbă răul în bine“ pentru tine, dragul meu,

        Dumnezeul lui Iosif este acelaşi şi astăzi;

Dragostea Lui îngăduie suferinţe ciudate şi amare,

        Mâna Lui te călăuzeşte pe o cale necunoscută.

Domnul tău, care vede sfârşitul de la început,

        Are pentru tine intenţii de dragoste nespusă.

Deci pune-ţi mâna într-a Lui şi urmează-L fără teamă,

        Până vei vedea cu ochii tăi bogăţiile harului Său.

Acolo, când vei sta neclintit în Casa Gloriei,

        Şi toată calea vieţii tale va fi deschisă sub privirea ta,

Ochii tăi vor VEDEA mâna în care te încrezi acum,

        Şi vei preamări dragostea Lui zile nesfârşite.

                                        Freda Hanbury Allen

STREAMS IN THE DESSERT

And we know that all things work together for good for those who love God, who are called according to his purpose, (Rom 8:28)

How wide is this assertion of the Apostle Paul! He does not say, “We know that some things,” or “most things,” or “joyous things,” but “ALL things.” From the minutest to the most momentous; from the humblest event in daily providence to the great crisis hours in grace.

And all things “work’–they are working; not all things have worked, or shall work; but it is a present operation.

At this very moment, when some voice may be saying, “Thy judgments are a great deep,” the angels above, who are watching the development of the great plan, are with folded wings exclaiming, “The Lord is righteous in all his ways, and holy in all his works.” (Ps. 145:17)

And then all things “work together.” It is a beautiful blending. Many different colors, in themselves raw and unsightly, are required in order to weave the harmonious pattern.

Many separate tones and notes of music, even discords and dissonances, are required to make up the harmonious anthem.

Many separate wheels and joints are required to make the piece of machinery. Take a thread separately, or a note separately, or a wheel or a tooth of a wheel separately, and there may be neither use nor beauty discernible.

But complete the web, combine the notes, put together the separate parts of steel and iron, and you see how perfect and symmetrical is the result. Here is the lesson for faith: “What I do thou knowest not now, but thou shalt know hereafter.”
–Macduff

In one thousand trials it is not five hundred of them that work for the believer’s good, but nine hundred and ninety-nine of them, and one beside.
–George Mueller

“GOD MEANT IT UNTO GOOD” (Gen. 50:20).

“God meant it unto good”–O blest assurance,
Falling like sunshine all across life’s way,
Touching with Heaven’s gold earth’s darkest storm clouds,
Bringing fresh peace and comfort day by day.

’Twas not by chance the hands of faithless brethren
Sold Joseph captive to a foreign land;
Nor was it chance which, after years of suffering,
Brought him before the monarch’s throne to stand.

One Eye all-seeing saw the need of thousands,
And planned to meet it through that one lone soul;
And through the weary days of prison bondage
Was working towards the great and glorious goal.

As yet the end was hidden from the captive,
The iron entered even to his soul;
His eye could scan the present path of sorrow,
Not yet his gaze might rest upon the whole.

Faith failed not through those long, dark days of waiting,
His trust in God was recompensed at last,
The moment came when God led forth his servant
To succour many, all his sufferings past.

“It was not you but God, that sent me hither,”
Witnessed triumphant faith in after days;
“God meant it unto good,” no “second causes”
Mingled their discord with his song of praise.

“God means it unto good” for thee, beloved,
The God of Joseph is the same today;
His love permits afflictions strange and bitter,
His hand is guiding through the unknown way.

Thy Lord, who sees the end from the beginning,
Hath purposes for thee of love untold.
Then place thy hand in His and follow fearless,
Till thou the riches of His grace behold.

There, when thou standest in the Home of Glory,
And all life’s path ties open to thy gaze,
Thine eyes shall see the hand which now thou trustest,
And magnify His love through endless days.
–Freda Hanbury Allen