Marturie
                                                            Lucica Boltasu

      Am ramas de-alungul vietii mele in gand cu o fraza spusa de mama: “Nu ai vrut sa intri in lumea asta, m-am chinuit cu tine sa te nasc doua zile, au trebuit medicii sa imi faca o injectie sa iesi si nici atunci nu voiai, abia te-am nascut!” Si imi arata un nodul de pe picior, ramas in urma acelei injectii…Am meditat mult la acele vorbe, adesea spuneam, mai in gluma, mai in serios “stiam eu de ce nu voiam sa intru in lumea aceasta, nu vezi decat truda si suferinta…” 
      Au trecut ani, plini de amaraciune, patru frati, mama singura,despartita de tata. Regimul comunist ne impregnase in minte sloganul: “ cine nu munceste, nu mananca!” asa ca, de copil am muncit de toate. Fiind saraci, a trebuit sa preiau, ca fata mai mare a mamei, multe treburi din casa. Am fost un copil foarte timid, introvertit pot spune; asteptam adesea o vorba de incurajare, un semn de dragoste si cum acestea intarziau sa apara, ma inchideam si mai mult in mine. Imi creasem o lume a mea, unde ma cufundam in visare… Visele erau doar ale mele, nu mi le putea lua nimeni. Citeam foarte mult, atat cat puteam prinde, carti imprumutate, ziare si reviste de cultura generala, cum nu aveam niciodata bani de buzunar, nu imi puteam permite luxul de a avea o biblioteca proprie. Desi nu am fost o eleva eminenta, de 10, m-am invartit intotdeauna undeva intre 7,5 si 8,5 media generala, obtinand mentiuni pana la terminarea liceului. M-am indragostit la o varsta frageda, pe la 16 ani, de sotul meu, desi nu am avut o relatie atunci, fiind doar un copil, la 20 de ani m-am casatorit cu el. Il iubeam foarte mult, era frumos, imi inundase toate visele si trairile, nu ma mai interesa nimic. Am zis in mintea mea:”decat sluga la frati,mai bine la casa mea”. Mi-am spus gata, ma casatoresc, nu imi pasa ca fusese inchis trei ani pentru o fapta foarte urata, spuneam ca totul trece, daca ne iubim. Il incurajam sa treaca peste acei ani, ca nu e nici primul, nici ultimul si ca lumea va uita la un moment dat. Am pus tineretea si impulsurile ei in spatele acestei mari greseli a lui. In fine, a trecut timpul, am nascut o fetita dupa nici un an, apoi un baietel, dupa inca un an, totul bine dar… Sotul lucra la mina, anturajul incepuse sa-si spuna cuvantul.Lipsea de acasa noptile, venea baut, nu il interesa nimic, daca indrazneam sa ii spun ceva imi vorbea foarte urat, nu aveam voie sa umblu la bani, totul era al lui, casa, bani, totul. Eu nu aveam drepturi. Nu imi amintesc sa fi avut vreodata banii mei, o poseta, o haina ca lumea. Castiga bine la mina dar, erau banii lui. Eu munceam dar si acei bani erau ai lui. Incepuse mai nou, cand il mai certam, sa ma loveasca si devenise o regula sa mi se aplice astfel de “corectii”. Desi au fost si momente linistite, frumoase, acestea au fost inecate de multimea de fapte rele. Asa am ajuns, patrunsa de deznadejde, durere, munca epuizanta, saracie, sa clachez. Am intrat in depresie, care cu timpul s-a agravat. Cand ma vedea plangand imi zicea: “ Tu nu sti sa suferi, numai sti sa plangi, in viata mai si suferi…”Dar eu imi spuneam, de ce sa sufar, pentru ce, cui am facut vreun rau? Ce blesteme ma urmaresc? Toata tineretea trece in suferinta si chinuri, anii cei mai frumosi se duc si cu ce ramanem? La 34  de ani am fost operata de hernie de disc, suferinta indurata, chinurile de nedescris, faptul ca nu puteam umbla si ca nu eram inteleasa in neputinta mea, m-au daramat si mai mult. Dupa convalescenta, am inceput sa imi pun intrebari in legatura cu viata mea, ce sunt eu, de unde vin, unde ma duc… Desi acestea erau intrebari frecvente, in gandurile mele inca de cand eram un copil, nu au avut asa un impact pana dupa operatie. Am trait in lume, cu lumea in mine, facand toate greselile ce le poate face un om care nu are o idee clara despre viata. Eram ca un ratacit in jungla de afara, fara busola, fara un reper, pana cand… Internata in spital din cauza depresiei si durerilor de spate, am intalnit o femeie in varsta, mama unei doamne ce o cunosteam vag, din satul unde am copilarit. Povestind cu ea, vazandu-mi suferinta, mi-a intins o Carte si mi-a spus: “Citeste!”. A spus sa incep cu Psalmii, mi-am dat seama ca e Biblia; eu care nu stiam nimic despre Dumnezeu, am  inceput sa citesc. La psalmul 6 si la al 13-lea, o durere sfasietoare am simtit in sufletul meu si am inceput sa plang cu atata amar ca parca ma sufocam.
      Psalmii 6:1-9
      “Doamne, nu ma pedepsi cu mania Ta si nu ma mustra cu urgia Ta. Ai mila de mine, Doamne, caci ma ofilesc! Vindeca-ma, Doamne, caci imi tremura oasele. Sufletul mi-e ingrozit de tot; si Tu, Doamne, pana cand vei zabovi sa Te induri de mine? Intoarce-Te, Doamne, izbaveste-mi sufletul! Mantuieste-ma, pentru indurarea Ta! Caci cel ce moare nu-si mai aduce aminte de Tine; si cine Te va lauda in Locuinta mortilor? Nu mai pot gemand! In fiecare noapte imi stropesc asternutul si-mi scald patul in lacrimi. Mi s-a supt fata de intristare si a imbatranit din pricina tuturor celor ce ma prigonesc. Departati-va de la mine, toti cei ce faceti raul! Caci Domnul a auzit glasul plangerii mele! Domnul imi asculta cererile si Domnul imi primeste rugaciunea! ”  
Atunci am simtit ceva…Ceva imi spunea ca trebuie sa ma schimb eu in primul rand, ca om. Am revazut viata mea plina de pacate, de erori, de fapte si vorbe care imi aduceau numai rusine si am zis: “Doamne, daca Tu existi, ia-ma, schimba-ma, fa-ma dupa placul Tau, curateste-ma si vindeca-mi ranile!”   
     Asa a inceput, la 36 de ani, umblarea mea prin credinta…Am cautat o biserica evanghelica, am spus ca vreau sa ma botez, pentru ca m-am pocait in fata lui Dumnezeu de tot raul ce l-am trait si experimentat, ca vreau sa fiu un om nou.
       Surprinzator este faptul ca, sotul meu, desi rebel de felul lui, mi-a acceptat decizia, fara sa se opuna. Eu am pasit in necunoscut, un inceput plin de nedumeriri dar, cu credinta in suflet. S-a simtit schimbarea imediat. Citind Biblia, Noul Testament zilnic, am descoperit ca am un Mantuitor, un Salvator prin Domnul Isus Cristos, El a murit pentru mine, pentru pacatele mele, sangele Lui a curs ca sa curete si sa limpezeasca viata mea plina de pacate. Mi-am incredintat Lui toate grijile, durerile, temerile si El mi-a dat in schimb pacea si linistea mult ravnita. Eram schimbata total, acolo unde fusese ranchiuna, ura, ii luase locul dragostea si mila, acolo unde fusese dorul de  razbunare, ii luase locul iertarea, acolo unde era mereu acuzatie, cand aratam cu degetul invinovatind mereu pe cel de langa mine, intervenise autoevaluarea, recunoasterea slabiciunilor si defectelor mele si automat, dorinta de a ma schimba in bine, pentru a fi placuta celor din jur. Am simtit bunatatea lui Dumnezeu fata de mine, eu care fumam, eram innebunita de placerea de a fuma, mergeam la distractii, chefuri, atunci cand am fost cercetata, a disparut orice dorinta de a mai face constient ceva ce nu e bine. Parca nu fumasem niciodata… A inceput incet, incet, depresia sa dispara, casnicia sa capete un nou sens, familia sa fie mai unita si, desi au mai fost si mai sunt probleme, dureri, necazuri, cu Dumnezeu alaturi totul pare  mai usor. Cea mai mare minune pe langa faptul ca eu m-am schimbat, este faptul ca sotul meu s-a schimbat 100%, este iubitor, intelegator, atent, respectuos, relatia noastra de cuplu este excelenta si cand privesc in urma, ma tot mir si dau slava si cinste Domnului meu pentru mare harul si bunatatea Sa fata de mine.Rabdarea si dragostea mea fata de copii, de sot, a dat roade; desi au trecut 24 ani de casnicie, dragostea nu s-a stins cu trecerea timpului, ci s-a cimentat si mai mult, avand ca liant iertarea, respectul reciproc si cel mai important lucru, iubirea si ascultarea fata de Dumnezeu.  Eu nu am cuvinte sa Ii multumesc indeajuns, pentru schimbarea ce a facut-o in viata mea, in familia mea. De la persoana depresiva, cu doua tentative de suicid, am ajuns o fiinta plina de veselie, de speranta, de compasiune, am inteles ca schimbarea trebuia sa inceapa de la mine si sa nu tot astept ca ceilalti sa se schimbe, atata timp cat eu continui sa fiu aceeasi. Asa am inceput sa scriu poezii spre slava lui Dumnezeu, ma lupt in fiecare zi sa fac voia Domnului, sa imi iubesc aproapele iar acolo unde nu inteleg de ce si pentru ce, ma rog ca El sa imi dea intelepciune si pricepere. Am un motto propriu… “pe cine am ajutat azi, pe cine am imbarbatat, cui i-am adus o bucurie sau un zambet pe fata?” Cand intr-o zi nu fac macar unul din aceste lucruri, ma simt rau. Cuvantul lui Dumnezeu spune: ” ziua de maine nu ne apartine…” asa ca incerc sa recuperez tot ceea ce a ramas nefacut in viata mea, ma rog la bunul Dumnezeu sa se indure de orice fiinta de pe acest pamant si sa aduca mantuirea tuturor.”Crede si vei fi mantuit!” Nu trebuiesc jertfe ca in vechime, nu trebuie sa depui eforturi epuizante ca sa primesti iertarea ci doar sa crezi in Fiul lui Dumnezeu, ca S-a facut Om, a luat pacatul lumii asupra Sa, a murit, a inviat si S-a inaltat, stand la dreapta Tatalui, pregatindu-ne un loc ca atunci cand vom pleca in vesnicie, sa fim impreuna cu El. Fraza mamei mi-a ramas in minte si acum dar, ii vad altfel mesajul…Da, “in lume veti avea necazuri, dar indrazniti, Eu am biruit lumea!” spune Domnul. Toti suntem creati cu un scop de Dumnezeu, pentru a trai in ascultare, in adorare fata de El; singuri, suntem o mana de tarana, un abur ce se trece, fara speranta, fara viitor. Cu El, avem viata vesnica, prin credinta! De cate ori ma gandesc la minunile din viata mea, la binecuvantarile zilnice, imi dau lacrimile, oricate versuri as scrie, oricate cantari as inalta spre ceruri, nu pot exprima recunostinta ce o port in suflet pentru El.
      Isus este Calea, Adevarul si Viata, atunci cand Il primesti in viata ta, totul se schimba pentru ca El, iti preia povara, o duce la crucea de la Golgota si o lasa acolo, tu vei fi mai usor, mai liber, impacat cu tot ceea ce inseamna viata, pentru ca adevarata Viata traieste in tine, El, Isus Cristos, Mantuitorul lumii.
      Toti acei ce ma cunosc, se mira de schimbarea din mine, nu inteleg cum, dar stiu…”a, s-a pocait!” Parca mai aud pe unii…”hei, ai uitat ca si tie ti-a placut… aia si ailalta?” Eu zic, nu, nu am uitat dar atunci nu stiam ca nu e bine ce fac, acum stiu, de aceea m-am rupt de pacat si vreau sa fiu pe placul lui Dumnezeu. Suntem chemati la sfintenie, cel ce traieste in ascultare, va fi binecuvantat! Domnul cand a sters pacatele din viata mea, a si uitat ca le-am facut, conditia este: “Pacatele iti sunt iertate, du-te si nu mai pacatui!”
       Dumnezeu sa ajute fiecare fiinta care se caieste cu adevarat, sa primeasca pacea, linistea si binecuvantarile Sale cele vesnice, aici pe pamant si acolo in vesnicii!Amin!
Barcelona, iulie/2011

Read Full Post »