Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘Tatăl Ceresc’

12017432_696684987098175_227697901686298680_o 11950408_681362261963781_1181068843739697605_oLinistea sufleteasca a Domnului Isus

                              – Ioan 10.31-39 –

    Nu apucase Domnul Isus sa-Si termine vorbirea, cele din urma cuvinte: “Eu si Tatal una suntem” si iudeii au fost asa de furiosi la auzul acestor cuvinte, ca au luat pietre ca sa-L ucida. Fireste ca imprejurarea aceasta ar fi fost de natura sa tulbure pe Cel ce era in fata unei astfel de amenintari. Si totusi, Domnul Isus ramane in pace. Asupra acestui lucru vreau sa atrag atentia in aceasta seara.

    In toate imprejurarile grele prin care trecea Domnul Isus, El ramanea linistit. De ce oare? De unde avea Domnul Hristos taria aceasta sa ramana linistit? Era doar amenintat sa fie ucis cu pietre! Caci El raspunde nu atat cuvintelor pe care le indreptau la inceput iudeii catre El, ci pornirii vrajmasilor Lui de a-L ucide.

    De unde aceasta putere? Din faptul ca Domnul Isus stia bine ca are o insarcinare din partea Tatalui. Insarcinarea aceasta era sa-L duca la moarte, fireste, dar nu cand vrea omul, ci numai cand vrea Dumnezeu. De aceea El ramane linistit. Nimeni nu moare, spunea cineva, de boala. Oamenii asa cred: s-a imbolnavit de inima sau de altceva si a murit. Nu, iubitilor, fiecare moare atunci cand vrea Dumnezeu, nici mai inainte, nici mai tarziu. De aceea, Domnul Hristos, in fata acestor amenintari din partea vrajmasilor, sta linistit.

    Ce bine ar fi daca si noi, credinciosii, am calca pe urmele Domnului Hristos, care este nu numai Mantuitorul nostru, dar este in acelasi timp si pilda vietii noastre. Ce fericiti am fi noi sa calcam pe urmele Domnului Hristos si in privinta aceasta, adica sa ne stim hotarat in mana lui Dumnezeu, avand fiecare o insarcinare din partea Lui, de a fi in lume martorii Lui. Aceasta este insarcinarea pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Daca am fi asa, fireste ca atunci s-ar stinge si dorintele noastre patimase, s-ar stinge si temerile noastre patimase: Ah, daca as avea cutare lucru! Il doresti cu inflacarare si nu il ai. Atunci ce se intampla? Ai facut sa-ti atarne soarta de implinirea acestei dorinte si, cand nu ti s-a implinit dorinta, atunci pleci aripile si cazi in indoiala. Sa fim mai practici. Cutare fata doreste cu infocare pe cutare baiat si nu se intampla sa-l aiba. Si atunci, aripile la pamant, s-a dus credinta fetei. De ce? Pentru ca a fost stapanita de dorinta patimase, nu si-a incredintat soarta si pentru aceasta imprejurare in mana Domnului, care stie ce face, stie cand face si stie cum face.

    Am spus ca se sting si temerile patimase. Ah, daca nu s-ar intampla cutare lucru! Hai sa zicem, practic: daca nu m-ar da afara din serviciu! Si totusi lucrul se intampla. Atunci, care este urmarea acestei temeri patimase? Te da afara, lasi aripile in jos. A murit Dumnezeu? Nu, iubitilor, noi am fost stapaniti de dorinte patimase, de temeri patimase, pentru ca nu ne-am incredintat soarta in mana Domului si n-am fost constienti, n-am fost hotarati, n-am stiut practic insarcinarea pe care o avem de la El.

    Fireste ca suntem lasati aici in lume nu pentru ca sa ne casatorim, nu ca sa avem slujbe. Alta este insarcinarea pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Acestea sunt lucruri care se adauga pe deasupra, pe langa insarcinarea data de El. Dar daca noi schimbam insarcinarea data de Dumnezeu cu aceste lucruri, sa nu ne miram daca suntem purtati de aceste dorinte cand intr-o parte, cand in alta. Ne amagim ca dam dovada ca suntem copii ai lui Dumnezeu, cand colo dam dovada de ceea ce suntem noi, nu de ceea ce este Dumnezeu. De aceea nu avem liniste in fata imprejurarilor oricat de gele ar fi si ar veni peste noi. Domnul Isus ne este pilda in aceasta privinta.

    Era intr-o situatie grea, extrem de grea, sa fie omorat cu pietre. Ramane linistit. Si linistea aceasta a Domnului Hristos dezarmeaza pe vrajmasi, pentru moment fara indoiala. Si atunci Domnul Hristos poate sa stea de vorba cu ei cu privire la invinuirile pe care I le aduceau ei. S-ar fi parut ca in imprejurarea acesta n-ar mai fi fost cu putinta sa stea de vorba. Dar iata ca Domnul Hristos, avand tocmai ceea ce ni se pare noua ciudat, linistea aceasta sufleteasca, a stst linistit si a dezarmat complet pe vrajmasi.

    Atunci El le pune intrebarea: “V-am aratat multe lucruri bune, care vin de la Tatal Meu; pentru care din aceste lucruri arunati cu pietre in Mine?” Iudeii I-au raspuns: “Nu pentru o lucrare buna aruncam noi cu piere in Tine, ci pentru o hula si pentru ca Tu, care esti un om, Te faci Dumnezeu.” Cu aceste cuvinte I se aduce o insulta Domnului Isus. Iata, greutati, amenintari la inceput, insulta de data aceasta. “Tu, care esti un om, Te faci pe Tine Insuti Dumnezeu.” Aceasta este o hula.

    Dar Domnul Hristos, tocmai pentru ca are aceasta liniste sufleteasca, ii indreapta pe oameni spre Cuvantul lui Dumnezeu: “Nu este scris in legea voastra: “Am zis, sunteti dumnezei”? La ce se refera oare Domnul Hristos aici? La ceea ce spune Psalmul 82: “Dumnezeu sta in adunarea sfintilor si judeca intre dumnezei.” Si mai jos, in acelasi psalm,in versetul 6 spune: “Sunteti dumnezei, toti sunteti fii ai Celui Preainalt.” Despre ce dumnezei este vorba? Daca ne ducem in Vechiul Testament, la Exod 21.6-7, se spune ca daca un om, in al saptelea an, nu vrea sa-si paraseasca stapanul, asa cum avea dreptul, ci vrea sa ramana mai departe in robie, sa fie dusi in fata dumnezeilor. Cine sunt dumnezeii acestia? Sunt judecatorii, capeteniile care carmuiesc in Numele lui Dumnezeu, care au deci o insarcinare din partea lui Dumnezeu.

    Si atunci spune Domnul Hristos mai departe: “Daca legea a numit dumnezei pe acei carora le-a vorbit Cuvantul lui Dumnezeu – si Scriptura nu poate fi desfiintata – cum ziceti ca hulesc Eu, pe care Tatal M-a sfintit si M-a trimis in lume? Si aceasta pentru ca am zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu!” Iata, aceia aveau o insarcinare de la Dumnezeu si purtau numele de dumnezei, intr-o lucrare data de Dumnezeu. Dar Eu, n-am fost Eu sfintit pentru aceasta? Nu am spus Eu lui Dumnezeu Tatal: “Iata-Ma, vin sa fac voia Ta, Dumnezeule?” Nu spune Domnul Hristos: “Mancarea Mea este sa fac voia Tatalui Meu, a Celui ce M-a trimis”? Era pus deoparte cu o insarcinare deosebita din partea Tatalui, lucra in Numele lui Dumnezeu. Atunci, daca Eu am insarcinarea aceasta din partea lui Dumnezeu, am voie sa iau chip de om, sa mor pentru pacatele voastre. Aceasta este insarcinarea pe care Mi-a dat-o Dumnezeu: M-a sfintit pentru aceasta, M-a pus deoparte pentru lucrul acesta. Cum spuneti voi ca hulesc, daca Eu am insarcinarea aceasta de la Dumnezeu?

    Este adevarat ca Domnul Hristos intra aici in lume ca Fiu al Omului, este adevarat ca Domnul Hristos a crescut aici ca Fiu al Omului, dar tot atat de adevarat este ca Domnul Hristos a venit in lume si ca Fiu al lui Dumnezeu. Daca ar fi venit numai ca Fiu al lui Dumnezeu, ni s-ar fi inamplat tuturor ceea ce i s-a intamplat lui Ioan: am fi cazut cu fata la pamant in fata stralucirii Lui. Dar multumim Dumnezeului nostru ca L-a trimis in starea aceasta, cu chip ca al nostru, ca sa Se poata apropia de noi si noi sa ne apropiem de El. El a trecut ca Fiu al Omului prin toate imprejurarile, ca noi, insa niciodata n-a pacatuit. Iar ca Fiu al lui Dumnezeu, fireste, El a putut sa aduca la indeplinire mantuirea noastra. Ca Fiu al Omului, ne-a dat o pilda cum trebuie sa vietuim aici in lume.

    Iata, prin urmare, temeiul pentru care spune Domnul Hristos: Invinuirea voastra nu este indreptatita, nu aveti dreptate. Si are prilejul Domnul Isus, cand sta linistit in fata amenintarilor lor si cand, de alta parte, are posibilitatea sa lamureasca pentru ce n-au ei dreptate cand Il fac ca huleste pe Dumnezeu, are acum prilejul sa arunce o privire asupra vietii Lui, ca martor in fata lor: “Daca nu fac lucrarile Tatalui Meu, sa nu Ma credeti. Dar daca le fac, chiar daca nu Ma credeti pe Mine, credeti macar lucrarile acestea, ca sa ajungeti sa cunoasteti si sa stiti ca Tatal este in Mine si Eu sunt in Tatal.” Asadar, Domnul Hristos pune inaintea lor cuvintele Lui, de o parte, iar de alta parte lucrarile Lui.

    Iubitilor, Domnul Hristos a vorbit, dupa marturia slujitorilor carturarilor si fariseilor care ii trimisese sa vada ce este cu El, cum n-a vorbit niciunul dintre ei. Asa mare impresie a facut asupra lor cuvantul Domnului Hristos! Iar vrajmasii Lui sunt siliti sa spuna: “Vorbeste ca unul care are putere, nu ca unul dintre noi.” Fireste, altfel nici nu se poate lamuri inraurirea pe care a avut-o cuvantul simplu al Domnului Isus Hristos. De unde aceasta putere? De unde aceasta tarie asupra cuvantului care cade ca piatra si sfarama inima noastra, patrunde si isi face lucrarea in inimi? Si aceasta, pentru ca Domnul Isus nu vorbea de la El. “Le-am dat cuvantul pe care Tu Mi l-ai dat.” Domnul Isus era constient de lucrul acesta. Si cand zice ca omul va da socoteala de orice cuvant nefolositor, cu aceasta arata ca orice cuvant pe care l-a spus poarta pecetea aceasta. El era, ca sa zicem asa, gura lui Dumnezeu. “Dumnezeu era in Hristos” si, cand vorbea Domnul Hristos, era glasul lui Dumnezeu care se auzea.

    Faptele Lui nu erau savarsite la intamplare. Multi Il tagaduiesc pe Domnul Hristos, dar Scriptura ne spune ca faptele Lui facusera sa se raspandeasca zvonul despre El pana departe. Si multimea venea la El. Dovada este marea putere a lucrarii Domnului Hristos. De unde aceasta putere? Tot de la Dumnezeu. El Insusi spune in evanghelia dupa Ioan: “Eu nu fac decat ceea ce vad pe Tatal facand.” Nimic nu facea Domnul Isus de la El. Era de data aceasta, cum se zice, bratul lui Dumnezeu: Dumnezeu lucra prin bratul Domului Hristos.

    De aceea Domnul Hristos spune in felul acesta despre vorbele si lucrarea Lui. Cu toate acestea, uitati-va, pare ca iudeii nu stiu ce sa faca sa scape de aceasta putere mare a cuvintelor si lucrarilor Domnului Hristos.

    Si noi suntem pusi in imprejurari grele uneori. Si noi suntem trasi la raspundere pentru credinta noastra. Avem noi aceasta liniste ca a Domnului Isus Hristos? Suntem noi incredintati ca orice vorba pe care o spunem ca oameni credinciosi este de la Dumnezeu, asa cum spunea Domnul Hristos: “Le-am dat cuvantul pe care Mi l-ai dat Tu”? Suntem incredintati ca orice pas pe care il facem este sub indrumarea lui Dumnezeu? Iubitilor, aceasta este temeiul linistei, puterii si inrauririi pe care o are Domnul Hristos. Ca oamenii cauta sa scape din clestele acesta al vorbelor si faptelor care vin de la Dumnezeu, este treaba lor.

    Dar ei s-au ridicat din nou si cautau iar sa-L prinda. Domnul Isus, cu toata linistea de la inceput, si acum trece prin mijlocul lor si ei nu pot sa-I faca nimic. Se duce iar dincolo de Iordan, unde boteza Ioan la inceput si a ramas acolo – pana cand, aici nu spune – pana este chemat din nou in Betania, ca sa arate din nou lucrarile pe care Dumnezeu I le-a dat sa le faca.

    Aici se mai spune un cuvant, la sfarsit: “Multi au crezut in El in locul acela.” Si la versetul 21 spune ca acestia ziceau: “Ioan n-a facut niciun semn; dar tot ce a spus Ioan despre omul Acesta este adevarat.” Prin urmare, vorbele Domnului Hristos, lucrarile pe care le facea pentru cei ce se lasau inrauriti de puterea aceasta neobisnuita a cuvintelor si a faptelor Domnului Hristos, i-a facut pe acestia sa creada. Si aceasta a fost bucuria, rasplata linistei, starii acesteia de liniste a Domnului Hristos. Ceilalti au ramas in necredinta lor. N-au vrut, s-au impotrivit puterii care izvora din lucrarea Domnului Hristos, asa cum ne spune prorocul: “Cine a dat crezare bratului Domnului?” Dar iata, de alta parte, oameni care au dat crezare si care au facut bucurile Domnului Hristos.

    Sa dea Dumnezeu sa retinem linistea Domnului Isus aratata in acest loc. In imprejurarile prin care trecea Domnul Isus aici: moartea, amenintarea aceasta, in aceste imprejurari Domnul Hristos a ramas linistit, pentru ca El Se stia sigur in mana lui Dumnezeu Tatal si stia precis ca nu I Se poate intampla nimic fara voia Tatalui. De aceea S-a dezvinovatit asa de frumos in fata acestora si a dat aceasta marturie inca odata iudeilor in ceea ce priveste puterea vorbelor Lui, puterea faptelor, lucrarilor Lui care veneau de la Tatal. De acum ei erau pusi in fata lui Dumnezeu, aveau de a face cu Dumnezeu.

    Sa invatam si noi acest lucru. Spune intr-un loc: Cum a fost Domnul Hristos in lume, asa suntem si noi. Si s-ar putea sa trecem si noi prin imprejurari ca acestea. Sa invatam de la El nu numai dragostea Lui, nu numai blandetea Lui, sa invatam si linistea aceasta. Sa stam linistiti in mijlocul furtunilor vietii care ne ameninta, pentru ca in liniste este taria noastra, in liniste putem sa marturisim pe Domnul Hristos cu cuvintele lui Dumnezeu, in liniste cei ce sunt randuiti vor capata mantuirea, pentru ca sunt pusi direct in fata lui Dumnezeu.

                                                  Gheorghe Cornilescu

                                                       6 August 1960

Multumim  si apreciem  bunavointa fr. Horia Azimioara care a stenografiat predica in 1960 si acum a trimis-o pe e-mail la fratii care l-au cunoscut si iubit pe fratele Gh Cornilescu.

887345_698636140236393_5604956342339060801_o

Read Full Post »

 

PATIMILE

lui

ISUS CRISTOS

de JOHN PIPER

 

50 de motive de ce a murit Domnul nostru

 

1 Cristos a suferit şi a murit …

Pentru  a absorbi mînia Lui Dumnezeu

„Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii,făcându-se blestem pentru noi (căci este scris :Blestemat este oricine care atârnă pe lemn)”(Galateni 3:13)

„pe care Dumnezeu L-a rânduit să fie jertfa de împăcare , prin credinţa în sângele Lui , ca să-Şi arate dreptatea Lui , căci Dumnezeu în îndelunga Sa răbdare trecuse cu vederea peste păcatele făcute mai înainte ”

(Romani 3:25)

„Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu , ci că  El ne-a iubit şi a trimis pe Fiul Său ca o jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1Ioan 4:10)

      Dacă Dumnezeu n-ar fi fost drept  , nu ar fi fost nevoie ca Fiul Său să sufere şi să moară .Şi dacă Dumnezeu n-ar fi fost iubitor , nu ar fi fost doritor ca Fiul Său să sufere şi să moară , de aceea dragostea Lui este gata să împlinească cererile dreptăţii Sale .

    Legea Lui Dumnezeu cerea : „iubeşte pe Domnul Dumnezeul tău  cu toată inima ta , cu tot sufletul tău şi cu toată voinţa ta” ( Deuteronom 6:5) , dar cu toţii am iubit alte lucruri mai mult .Iar acesta este păcatul: a-L dezonora pe Dumnezeu preferând alte lucruri în defavoarea Lui şi trăind conform lor .De aceea Biblia spune „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava Lui Dumnezeu ”(Romani 3 : 23 )  .Noi  glorificăm ceea ce ne face plăcere , iar acestea nu sunt  Dumnezeu, prin urmare păcatul nu este mic  pentru că nu păcătuim împotriva unui Suveran mic .Seriozitatea unei insulte creşte odată cu demnitatea celui insultat.Creatorul universului este infinit de vrednic de respect , admiraţie şi loialitate.De aceea eşecul în a-L iubi pe El nu este trivial – este trădare.Îl defăimează pe Dumnezeu şi distruge fericirea umană

     De vreme ce Dumnezeu e drept , El nu ascunde aceste “crime “ ale noastre sub presul universului ci mai degraba simte o manie sfinta impotriva lor .  Ele merita sa fie pedepsite si a facut acest lucru clar Fiindca plata păcatului este moartea “ (Romani 6:23 ) “Sufletul care păcătuieşte , acela va muri “ ( Ezechiel 18 :4)

   Exista un  blestem sfânt  atîrnînd asupra  tuturor păcatelor, iar  nu le pedepsi  ar fi nedrept şi natura lui Dumnezeu ar fi ştirbită , o minciună ar domni la temelia realităţii . De aceea Dumnezeu zice :Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii , ca să le facă “(Galateni 3:10 , Deuteronom 27:26). Dar dragostea Lui Dumnezeu nu poate sta alături de blestemul care atîrna asupra întregii  omeniri păcătoase .Dumnezeu nu se bucură sa afişeze mânie,oricât de sfânta ar fi aceasta .

    Prin urmare Dumnezeu şi-a trimis singurul Său Fiu  pentru a absorbi /anula mânia Sa , şi pentru a purta blestemul în locul celor ce se incred în El . „Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii,făcându-se blestem pentru noi (căci este scris :Blestemat este oricine care atârnă pe lemn)”(Galateni 3:13)  

    Aceasta este definiţia cuvîntului “ispăşire “ în textul citat mai sus ( Romani 3:25 ) Se referă la indepărtarea mîniei Lui Dumnezeu , prin oferirea unui substitut. Substitutul este oferit de insăşi Dumnezeu , adică Isus Hristos, care nu doar anulează mânia , El o absoarbe  şi o direcţionează dinspre  noi  spre El . Mania Lui Dumnezeu  este dreaptă  şi ea a fost consumată nu retrasă  sau amînată

    Haideţi să nu luăm ca un fleac sau să trivializăm  dragostea Lui Dumnezeu.Niciodată nu vom sta uimiţi în faţa dragostei Lui Dumnezeu dacă nu vom ţine seama de seriozitatea  păcatului nostru  şi de dreptatea mâniei  Lui împotriva noastră .Dar când prin har  conştientizăm propria nevrednicie ,atunci ne vom putea  uita la suferinţe  şi la moartea Domnului Isus  şi spune : „Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu , ci că  El ne-a iubit şi a trimis pe Fiul Său ca o jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1Ioan 4:10)

2 Cristos a suferit şi a murit …

Pentru a-şi mulţumi Tatăl Ceresc

 „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă ….. Dar, după ce îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat , va vedea o sămânţă de urmaşi,va trăi multe zile,şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui“(Isaia 53:10 )

..“Hristos ne-a iubit , şi s-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros”Lui Dumnezeu”

( Efeseni 5: 2)

     Domnul Isus nu s-a luptat cu Tatal Ceresc Cel Mânios pentru a-I lua biciul din Mână. Şi nici nu L-a forţat să  fie milos cu omenirea, iar moartea Sa nu a fost consimtamintul smuls al Lui Dumnezeu de a fi milos fata de omenire . Ceea ce a facut Isus atunci când a suferit şi a murit a fost  ideea Tatălui , o strategie ce-ţi taie răsuflarea  concepută chiar înainte de întemeierea lumii când Dumnezeu a conceput şi a planificat istoria omenirii . De aceea Biblia  vorbeşte despre  “hotarârea Lui şi harul care ne-a fost dat în Cristos Isus  înainte de veşnicii “(2 Tim 1:9). În Scripturile pe care le aveau evreii , planul a inceput sa fie descoperit –profetul Isaia a profeţit suferintele Lui Mesia care urma să ia locul pacatoşilor,El a spus că Isus va fi “smerit de Dumnezeu “în locul nostru .

  „ Totuş, El suferinţele noastre le-a purtat , şi durerile noastre le-a luat asupra Lui , şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.Dar El era străpuns pentru păcatele noastre , zdrobit pentru fărădelegile noastre.Pedeapsa , care ne dă pacea, a căzut peste El , şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi .Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi , fiecare îşi vedea de drumul lui ;dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.” (Isaia 53:4-6)

   Dar ceea ce este cel mai incredibil în legătură cu substituirea Lui Cristos pentru păcătoşi este că a fost ideea Lui Dumnezeu , Cristos nu s-a amestecat în planul Lui Dumnezeu de a pedepsi păcătoşii , ci însăşi Tatăl a plănuit ca El să fie acolo .Unul dintre profeţii Vechiului Testament  spune Dumnezeu a găsit cu cale sa-l zdrobească prin suferinţă “(Isaia 53:10)  Aceasta explică paradoxul Noului Testament –pe de o parte suferinţa lui Cristos este o revărsare a mâniei Lui Dumnezeu datorata pacatului , dar pe de alta parte , suferinta lui Cristos este un frumos act de supunere si ascultare a voii Tatălui  . Cristos a strigat pe cruce “ Dumnezeul meu , Dumnezeul meu , pentru ce m-ai părăsit “(Matei 27:46)  Şi totuşi Biblia spune că  suferinţa lui Cristos a fost ca un miros plăcut înaintea lui Dumnezeu : Cristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine  pentru noi ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu”( Efeseni 5:2)

    Oh, ca să putem slujii minunii ce este dragostea lui Dumnezeu ! Acesta nu este sentimentalism şi nu este simplu – pentru binele nostru Dumnezeu a făcut imposibilul :şi-a revărsat mânia asupra Singurului Său Fiu , a Cărui supunere  a făcut ca El să fie infinit de nevrednic  şi să primească aceasta mânie . Cu toate acestea supunerea Fiului în a primi aceasta mânie a fost preţioasă înaintea Domnului , iar cel care a purtat  această mînie a fost infinit de iubit .

 3 Cristos a suferit şi a murit …

Pentru a invăţa supunerea şi a fi desăvîrşit

 „cu toate că era Fiu a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit  “(Evrei 5:8 )

„ Căci se cuvenea ca Acela pentru care sunt toate lucrurile şi prin care sunt toate lucrurile , aducând pe mulţi fii la glorie , să desăvârşească , prin suferinţe ,pe Autorul mântuirii lor “(Evrei 2:10)

      Aceeaşi carte din Biblie care afirmă despre Cristos că a invăţat supunerea prin suferinţă , şi că El a fost făcut desăvîrşit tot prin suferinţă ,de asemenea afirmă că  a fost găsit fără păcat :  

Unul care în toate lucrurilea fost ispitit ca şi noi , dar fără păcat ” ( Evrei 4:15)

     Aceasta este invăţătura constantă a Bibliei : Cristos a fost fără de păcat .Cu toate că era Fiul Dumnezeiesc , era om în realitate cu toate ispitele şi poftele şi slăbiciunile fizice umane.Au fost foame( Matei 21:18), mânie şi mâhnire ( Marcu 3:5), şi durere  (Matei 17:12) Dar inima Lui era perfect îndrăgostită de inima lui Dumnezeu Tatăl, şi s-a comportat conform cu acea iubire :”El n-a făcut păcat , nici nu s-a găsit viclenie în gura Lui .”(1Petru 2:22)  

   De aceea atunci când Biblia spune că Isus  „a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit  “, aceata nu înseamnă că a învăţat să se oprească din a fi nesupus aceasta înseamnă că fiecare încercare  , în mod practic , şi în durere a învăţat ce înseamnă să te supui.Atunci când Biblia spune că a”fost făcut desăvârşit prin suferinţă „  , aceasta nu înseamnă că El în mod treptat „scăpa „ de defecte , ci înseamnă că în mod treptat  împlinea perfecta neprihănire pe care trebuia să o aibă  pentru ca să ne poată  mântui .    

    Aceasta a spus la botezul Său , nu că a avut nevoie să fie botezat pentru că ar fi fost un păcătos , mai degrabă i-a explicat lui Ioan Botezătorul :… „ căci aşa se cade să împlinim toată dreptatea .” (Matei 3:15) 

    Scopul este următorul : dacă Fiul Lui Dumnezeu ar fi mers de la încarnare  la cruce , fără o viaţă cu ispite  şi durere  ca să dovedească  neprihănirea  şi dragostea Sa , nu ar fi fost un Mântuitor potrivit pentru oamenii căzuţi în păcat .  Suferinţele Lui nu numai că au absorbit mânia Lui Dumnezeu , ci de asemenea au împlinit umanitatea sa adevărată  şi l-au făcut în stare să ne numească fraţi şi surori (Evrei 2:17).

4 Cristos a suferit şi a murit

Pentru a-şi obţine propria înviere din morţi

„Şi Dumnezeul păcii , care prin sângele legământului celui veşnic a adus înapoi dintre cei morţi pe Domnul nostru Isus , Marele Păstor al oilor ,să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun ca să faceţi voia Lui ,lucrând în voi ce este plăcut înaintea Lui prin Isus Cristos , a căruia să fie gloria în vecii vecilor! Amin .”

Evrei 13 :20-21 TBS

 Moartea lui Cristos nu numai că  doar  a precedat  învierea sa, dar a fost preţul pentru obţinerea ei .De aceea Evrei 13:20  spune că Dumnezeu l-a adus din morţi prin sângele  legământului celui veşnic”

    „sângele  legământului ”  este sângele lui Isus ,după cum El a spus  „ acesta este sângele Meu , sângele legământului  ”(Matei 26:28)Atunci când Biblia vorbeşte despre sângele lui Isus , se referă la moartea Lui , fiindcă nu ar fi fost realizată mântuirea  doar prin scurgerea sângelui Său , sângerarea Sa până la moarte este ceea ce face crucială vărsarea de sânge .

   Acum , care este relaţia dintre această vărsare de sânge a lui Isus şi înviere? Biblia spune că nu a fost doar   înviat  după vărsarea de sânge ,  ci prin ea .Aceasta înseamnă că  împlinirea  morţii  Lui  Cristos  era atât de completă şi de perfectă că învierea  a fost recompensa şi justificarea realizării Lui Cristos în moarte .

   Mânia Lui Dumnezeu a fost mulţumită cu suferinţele  şi moartea lui Isus .Blestemul sfânt împotriva păcatului a fost pe deplin  anulat .Supunerea lui Cristos a fost îndeplinită cu cea mai deplină măsură , preţul iertării a fost plătit în totalitate ,dreptatea Lui Dumnezeu a fost complet justificată .Tot ceea ce a rămas de îndeplinit era publica declaraţie a confirmării Lui Dumnezeu , iar aceasta a dat-o înviindu-L pe Isus din morţi .

   Atunci când Biblia spune Şi dacă Cristos n-a fost înviat, credinţa voastră este zadarnică ;voi sunteţi încă în păcatele voastre.”(1 Cor 15 .17 )  , fraza nu spune  că învierea este preţul plătit  pentru păcatele noastre ci  scopul frazei este să spună că învierea dovedeşte  moartea lui Isus  ca fiind  preţul atotsuficient .Dacă Isus nu a înviat din morţi , atunci această moarte a fost un eşec .În consecinţă Dumnezeu nu a justificat ceea ce a făcut Isus purtând păcatele noastre, şi atunci mai suntem în păcatele noastre .

    Dar de  fapt  Cristos a fost înviat din morţi , prin gloria Tatălui …” ( Romani 6:4), aşa succesul suferinţelor şi morţii  Lui a fost justificat . Şi dacă ne punem încrederea în Cristos, nu mai suntem în păcatele noastre.

   Pentru că prin sângele  legământului celui veşnic” marele Păstor a fost înviat şi trăieşte veşnic.

 

TOT ARTICOLUL AICI:Patimile text Ro 1-50

 

Publicata pe o pagina de internet in 2003 tradusa din http://www.desiringgod.org/

Read Full Post »

%d bloggers like this: