Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘MAI BUN MAI SFANT CA IERI’

10003909_288452511307755_48376616_n

MAI BUN MAI SFANT CA IERI


Să nu laşi soarele s-apună
Peste mânia ta!
De te încrezi în Vestea Bună,
Fă şi ce spune ea!
Lăsat-ai firea să vorbească,
Să strice pacea ta?
De-apucă ura să mocnească,
Vei fi condus de ea!

Nu-i o soluţie negarea
Problemelor ce ai!
Găseşte iute rezolvarea,
De vrei un loc în rai!
În Biblie-i scris să dai iertare,
Să uiţi! Fii altruist!
Al cui eşti prietene, tu oare?
Al tău sau al lui Christ?

De-ai fi de partea Lui, ai face
Aşa cum este scris!
Ai căuta s-adormi în pace
Şi nu în compromis!
De spui că eşti al lui Cristos,
De ce nu ierţi deplin?
De ce adopţi un ton mieros,
Când cugetul ţi-e plin?

Lasă deoparte firea, frate
Şi fii un bun creştin!
Îmbracă hainele curate
Şi cu parfum de crin!
Eşti frământat de presupuneri,
Cataloghezi mereu,
Duci mari poveri pe ai tăi umeri,
Dar unde-I Dumnezeu?

Cel din afară te priveşte
Şi piedică tu-i eşti,
De fapta ta, se poticneşte,
Căci nu ştii să iubeşti
Pe-aproapele, ca şi pe tine,
Curat şi pe deplin!
De nu te pocăieşti, ştii bine,
Te-aşteaptă numai chin!

Nu lăsa soarele s-apună,
Peste mânia ta,
Să poţi rosti o:”Noapte bună!”
Din toată inima!
Şi focul dragostei divine,
Să-ţi dea mereu puteri,
Fii un exemplu! Să fii mâine,
Mai bun, mai sfânt ca ieri!

15/03/14, Barcelona Lucica Boltasu

1922097_288149104671429_80390351_n

Read Full Post »

%d bloggers like this: