Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘INVIERE’

Din grădina Învierii

4:19 / 4:26

 O ce valuri de indurare Speranta

Read Full Post »

HRISTOS A ÎNVIAT !!Nu-i pe lume Inviere mai mareata

 

HRISTOS A ÎNVIAT !!

„În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întruneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.”

„Hristos a înviat din morţi
– în cel dintâi ceas al zilei,
– în cea dintâi zi a săptămânii,
– în cel dintâi anotimp al anului.

Hristos, pârga celor adormiţi ( 1 Corinteni 15, 20 );
Hristos, Cel Dintâi ( 1 Corinteni 15, 23 );
Hristos, Capul Trupului, al Bisericii;
Hristos, Începutul;
Hristos, Primul născut dintre cei morţi;
Hristos, Care în toate lucrările trebuie să aibă întâietate ( Coloseni 1, 18);
Hristos, Domnul împăraţilor pământului ( Apocalipsa 1, 5 );
Hristos, în Numele Căruia trebuie să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ ( Filipeni 2, 10 )
Hristos, Care ne iubeşte, Care ne-a spălat de păcatele noastre cu Sângele Său, Care a făcut din noi o împărăţie de preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Lui, şi Căruia I se cuvine slava şi puterea în vecii vecilor. Amin.
Hristos acesta, Hristos cel ce fusese răstignit, batjocorit, dispreţuit, părăsit, mort şi îngropat pentru păcatele noastre. Da, Hristos acesta a înviat. Slavă învierii Lui!…
Acum, după ce Hristos – Garantul tuturor strălucitelor făgăduinţe – a înviat, noi, care credem în El şi în Cuvântul Său care este Adevărul, nu mai avem voie să ne îndoim de nimic. Avem poruncă nu numai să nu ne temem şi să nu ne îndoim niciodată şi întru nimic – ci să îndrăznim totul. Şi să ne bizuim deplin: Hristos a înviat şi El e viu în vecii vecilor, pentru a garanra totul pentru noi.” (Traian Dorz)
Învierea Domnului este şi învierea noastră, este sfârşitul şi cununa Evangheliei Domnului Iisus. Dacă Hristos n-ar fi murit şi înviat pentru noi, zadarnică ar fi fost credinţa noastră, speranţa şi viaţa noastră, căci fără Înviere, moartea şi păcatul nu pot fi biruite. Învierea Domnului a avut marele şi negrăitul efect de salvare a tuturor credincioşilor, de trezire a întregii lumi din moartea păcatului, de chemare a oamenilor din moarte la viaţă
( Ioan 3,14; Ioan 11,25), ajutaţi de lumina Evangheliei Sale şi de harul Sfintelor Taine. Prin Înviere, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a devenit începătorul învierii celor adormiţi ( 1 Corinteni 15,20), adică a învierii generale a trupurilor la sfârşitul veacului. De aceea, El este numit Cel întâi născut din morţi ( Coloseni 1,18; Romani 8,29).
Iar despre învierea sufletească, adică învierea omului din păcat, trebuie să ştim că aceasta este mai mare decât învierea din morţi. Această înviere tainică în duh se săvârşeşte în cei credincioşi prin învăţătura Evangheliei, prin harul Sfintelor Taine şi prin faptele bune, dar mai ales prin Sfântul Botez, prin care murim şi înviem tainic cu Hristos
( Romani 6,2-8; Efeseni 2,1-6; Coloseni 2,13; 3,1-3). Fără această înviere duhovnicească, adică fără pocăinţă, nimeni dintre noi nu se poate mântui.
O asemenea înviere tainică prin moartea păcatului, vedem în pilda fiului risipitor, când zice: trebuie să ne veselim şi să ne bucuăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat
( Luca 15,32). Învierea tainică din moartea păcatului numai Dumnzeu o poate cunoaşte cu adevărat, deoarece El este acela care cercetează inimile tuturor oamenilor ( Psalmul 7,9). Prin învierea tainică şi duhovnicească, omul, încă fiind viu cu trupul, trăieşte o înviere a sufletului său prin harul şi puterea lui Dumnezeu. În acest fel, el trăieşte în Dumnezeu şi Dumnezeu trăieşte în el şi poate spune ca marele Apostol Pavel: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine ( Galateni 2,20; 2 Corinteni 5,15). O, de ne-ar da preabunul Dumnezeu la toţi cei binecredincioşi o asemenea înviere tainică, prin care vom putea trăi cu Domnul în bucuria învierii veşnice!
Astăzi sunt Sfintele Paşti! Astăzi a înviat Hristos din morţi şi ne-a izbăvit de moarte, de robia păcatului şi de osânda iadului.
Astăzi iadul a fost golit şi raiul s-a deschis. Astăzi îngerii cântă împreună cu oamenii biruinţa vieţii asupra morţii. Astăzi şi noi cu toţii să ne veselim împreună cu Biserica lui Hristos că nu mai suntem sub legăturile morţii şi ale întunericului. Să lepădăm, aşadar, întristarea şi răutatea şi grijile cele trecătoare, că Iisus Hristos a înnoit lumea prin Înviere.
Deci să ne bucurăm, mulţumind lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să ajungem şi anul acesta Sfintele Paşti şi să cântăm împreună frumoasa cântare:
„Ziua Învierii şi să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm şi să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigăm: «Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!»”.
Hristos a înviat !
Sărbători fericite !

http://de-vorba-cu-mine.blogspot.com/

18 April, 2009 13:05

 

Nu-i pe lume Inviere mai mareata,

 

  Nu-i pe lume inviere mai mareata,

  Ca atunci cand crapa noaptea de pacat

  Si Hristos renaste-un suflet la viata…

  Nu-i pe lume inviere mai mareata:

  ceru-ntreg e-atunci un cantec minunat !!

 

  Nu-i pe lume inviere mai slavita

  Ca aceea care-ti daruie ISUS-

  Viata-i har ,iar moartea-i nunta stralucita

  Nu-i pe lume bucurie mai slavita,

  Soarele-i atunci pe veci nemaiapus !!

 

  Si nu este-n lume moarte mai senina

  Ca acelui ce-a umblat cu Dumnezeu

  Fericit se-avanta-n Vesnica Lumina

  Nu-i pe lume-o biruinta mai senina

  Insotita de-un mai dulce curcubeu !!

 

  Da-mi Isuse inceputul si sfarsitul

  Unei vieti inflacarate de-al Tau dorr,

  Pentru slava ce-si asteapta Rasaritul

  Da-mi Isuse inceputul si sfarsitul

  Credinciosului ostas biruitor  !!

 

din cartea ”Cantarile Domnului”‘ de T.Dorz, pg.464.

 

Read Full Post »

VOI STITI CE INSEAMNA PASTELE?

 

Edith Burns era o crestina minunata si locuia in San Antonio, Texas. Ea era pacienta doctorului Will Phillips. Dr Will era un doctor blind care isi facea nu numai datoria lui fata de pacienti, dar ii trata cu multa consideratie.

Pacientul lui favorit era Edith Burns. Intr-o dimineata se duse la cabinetul lui cu o inima tare grea. Si asta din cauza lui Edith. Dar cind pasi in sala de asteptare, o gasi pe Edith cu Biblia ei neagra, mare, pe genunchi, vorbind vesela si cu toata convingerea cu o mama tinara ce astepta si ea sa-i vina rindul la consultatie.

Edith Burns avea obiceiul sa se introduca in felul urmator:
-Hello, numele meu este Edith Burns. Tu crezi in Paste?
Apoi continua sa explice tot ce s-a intimplat de Paste si…de foarte multe ori oamenii care vorbeau cu ea ajungeau sa fie salvati.

Doctorul Phillips intra in cabinetul lui si o gasi pe sora sefa, Beverly. Beverly o intilnise mai de mult pe Edith, la o consultatie cind a trebuit sa-i ia tensiunea acesteia. Si ca de obicei Edith s-a prezentat asa cum facea ea, in mod obisnuit:
-Hello, eu sint Edith Burns…as vrea sa te intreb daca tu crezi in ceea ce sarbatorim noi de Paste?
Beverly i-a raspuns scurt…
-Bineinteles ca da. Atunci Edith a continuat…
-Si ce anume crezi tu despre Paste?
Beverly ii raspunse…
-Pai…stiu eu…vopsim oua, mergem la Biserica imbracati in haine noi…Tot lucruri care au nemultumit-o pe Edith, si care a inceput imediat si pe indelete sa-i explice adevarata insemnatate a Pastelui. Si de cite ori venea la consultatie …
ii explica din nou…astfel incit intr-una din zile Beverly a capitulat si in sfirsit a ajuns sa il cunoasca in mod personal pe acest Isus de care i-a vorbit atit de des Edith.

De data asta insa Doctorul ii spuse lui Beverly…
-Beverly, nu o chema inca inauntru pe Edith…da-i timp. Trecind prin sala de asteptare am avut senzatia ca inca un suflet este foarte aproape de a-L cunoaste pe Mintuitorul…da-i timp lui Edith sa termine…

Mai tirziu, cind in sfirsit a fost chemata inauntru, Edith se aseza pe scaun ingrijorata si i se adresa doctorului…
-Doctore…spune-mi acuma de ce esti asa de trist? Citesti si te rogi suficient?
Dr, Phillips spuse…
-Edith…da-mi voie acuma sa fiu eu doctorul si tu pacientul. Analizele tale au venit inapoi de la laborator…trebuie sa-ti spun ca ai…cancer. Si Edith…nu numai atit, dar timpul ce-l mai ai e scurt…

Raspunsul lui Edith veni numaidecit…
-Doctore…sa-ti fie rusine ca te-ai intristat din cauza asta.Tu m-ai anuntat doar ca am sa-L vad pe Domnul meu Isus, pe sotul si prietenii mei care au plecat inaintea mea. Mi-ai dat vestea ca am sa sarbatoresc un Paste fara sfirsit…si ti se pare greu sa-mi dai o asemenea veste?

Dr Phillips se gindi in sinea lui…”n-am intilnit niciodata in viata mea o alta femeie ca Edith”. Si Edith a continuat sa vina la control. A venit si Craciunul si cabinetul a fost inchis pina pe 3 ianuarie. In ziua in care s-a deschis cabinetul insa, Edith n-a venit la control asa cum stabilisera… Mai tirziu Edith l-a chemat la telefon pe Dr Phillips si l-a informat ca va trebui sa-si spuna povestea la spital de-acuma, si i-a mai zis…
Will…timpul sa ajung acasa se apropie…ai putea aranja cumva ca pacientele care vor fi in camera cu mine sa fie din cele ce au nevoie sa auda povestea Pastelui? Si Doctorul Will a aranjat in asa fel incit pacientele care au fost spitalizate si aveau nevoie sa auda despre Paste deveneau colege de camera cu Edith pe timpul spitalizarii. Multe dintre ele L-au intilnit pe Domnul Isus pentru prima data si au primit salvarea. Si intregul personal al spitalului s-a indragostit de aceasta femeie fascinanta…si au inceput sa o cheme Edith-Paste…toata lumea…cu exceptia asistentei principale pe nume Phyllis Cross.

Phyllis nu a fost de loc impresionata si a lasat pe toata lumea sa stie ca ea nu are nimic de-a face cu nebunia asta religioasa. Fusese sora medicala in spitalul militar…si vazuse si auzise multe la viata ei. Era un fel de erou in lumea ei…fusese casatorita de trei ori…era rece, distanta si facea totul dupa carte fara nici o emotie.

Intr-o dimineata amindoua surorile medicale care de obicei o ingrijeau pe Edith, au chemat ca sint bolnave. Edith mai luase si o gripa peste boala ei obisnuita asa ca Phyllis a trebuit sa intre in salon sa-i dea o injectie. Cind a intrat in salon, a gasit-o pe Edith cu un zimbet larg pe fata…si gata sa-i spuna vestea cea buna. Si Edith incepu…dar un pic diferit…
-Phyllis, ii zise ea…Dumnezeu te iubeste si eu te iubesc si m-am rugat pentru tine… Phyllis Cross i-a raspuns numaidecit:
-Eu zic sa iti vezi de treaba si sa nu te mai obosesti de pomana ca rugaciunea ta n-are sa aiba nici un efect asupra mea…si…nu ma intereseaza povestea ta de loc. Edith i-a raspuns:
-Tu faci ce vrei, dar eu m-am rugat ca sa nu plec acasa la Domnul meu pina nu vei deveni si tu parte din familia Lui. Phyllis i-a raspuns de data asta pe jumatate in batjocura…
-Atunci nu cred ca ai sa mai mori vreodata ca eu veci n-am sa ma schimb…si grabita iesi pe usa salonului.

Si mai trebui Phyllis sa mai intre in salonul unde era Edith si de fiecare data aceasta is spunea…
-Phyllis, Dumnezeu te iubeste si eu te iubesc si ma rog inca pentru tine…

Dar veni o zi in care desi n-avea treaba in salonul lui Edith, Phyllis se simti atrasa sa intre in salonul ei ca un fier atras de un magnet puternic. Si a intrat, si s-a asezat pe patul bolnavei. Edith i-a spus zimbind din nou…
-Sint asa de bucuroasa ca ai venit sa ma vezi , pentruca Dumnezeu m-a anuntat ca astazi este ziua ta speciala…Phyllis a intrebat-o…
-Edith, tu ai intrebat pe toata lumea de prinprejur daca cred in Paste…dar pe mine nu m-ai intrebat…?!
-Am vrut s-o fac de multe ori, a zis Edith, dar Dumnezeu nu m-a lasat pina nu vi tu sa ma intrebi…dar acuma ca m-ai intrebat …am sa-ti spun. Si Edith Burns a luat Biblia ei mare si a impartasit cu Phyllis povestea mortii, ingroparii si invierii Domnului Isus. Apoi Edith a intrebat-o…
-Phyllis, tu crezi in Paste?…iar Phyllis cucerita de Cuvintul Lui Dumnezeu i-a raspuns:
-Vreau sa cred din toata inima si vreau sa il am si eu pe acest Isus in inima mea…si cind a iesit din acel salon…Phyllis marturiseste mai tirziu ca s-a simtit ca purtata pe aripi de ingeri…
Doua zile mai tirziu cind Phyllis o vizita pe Edith din nou aceasta o intreba:
-Phyllis, tu stii ce zi e astazi? Phyllis i-a raspuns …
-Bineinteles. Edith…este Vinerea Mare…
Edith i-a raspuns…
-Nu Phyllis…pentru noi in fiecare zi este Paste…pentruca Hristos e viu!

Au mai trecut inca doua zile si in duminica de Paste, Phyllis a trebuit sa lucreze. Dupa ce si-a facut treburile obisnuite, a coborit la parterul spitalului unde era o mica florarie ca sa cumpere un crin de Paste pentru Edith .
Cind a intrat mai tirziu cu floarea in mina in salonul lui Edith, a gasit-o pe aceasta in pat, in poala cu Biblia ei mare, cu coperti negre. Cu doua degete tinea semn in Biblie in doua locuri.Pe buze…un zimbet luminos. Cind Phyllis i-a atins insa mina, a realizat ca Edith …nu mai era. Degetul miinii stingi indica Ioan 14…”In casa Tatalui meu sint multe locasuri. Ma duc sa pregatesc un loc pentru voi, ca acolo unde voi fi Eu sa fiti si voi”. Mina dreapta indica catre Apocalipsa 21:4 “Si Dumnezeu va sterge orice lacrima din ochii lor, si nu va mai fi moarte sau tinguire sau plins: si nu va mai fi nici durere, caci lucrurile vechi s-au dus”.

Phyllis se uita mult timp la acest trup lipsit de viata si apoi ridicindu-si fata catre cer si cu lacrimi curgindu-i pe obraji spuse…”Iti doresc un Paste fericit Edith…Hristos a inviat!”

Phyllis parasi salonul, si la usa se uita in jur…intr-un colt erau doua studente care invatau sa devina si ele surori de caritate…si se indrepta glont catre ele…
-Hello fetelor…Numele meu este Phyllis Cross. Voi stiti ce inseamna Pastele?

 18 April 2009

http://rodicabotan.blogspot.com/2009/04/voi-stiti-ce-inseasmna-pastele.html

Read Full Post »

 

 Paştele iudeilor era aproape… Ei căutau pe Isus şi vorbeau unii cu alţii în templu… Iar preoţii cei mai de seamă şi fariseii porunciseră că, dacă va şti cineva unde este, să le dea de ştire ca să-L prindă.Ioan 11.55-57

 

Timpul potrivit

 

Era timpul pregătirii Paştelui. Ţinta împotrivirii, a urii mai-marilor poporului era să-L prindă pe Isus cu vicleşug şi să-L omoare. Dar ziceau: „Nu în timpul praznicului, ca să nu se facă tulburare în popor.“ Fără îndoială, doreau să-L omoare cu cât mai puţină zarvă. Ei voiau s-o facă excluzând publicul, evitând să ia naştere o răscoală.
Aceasta ne face să vedem din nou suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor planurilor omeneşti. Ei voiau să evite un scandal public cu ocazia sărbătorii, în timp ce Dumnezeu intenţiona să lase pe Hristos să moară în timpul Paştelui, ca în felul acesta cât mai mulţi să vadă evenimentul. Din punctul de vedere al conspiratorilor era cel mai rău timp să prindă pe Isus, dacă voiau s-o facă pe ascuns şi în linişte. Ei au văzut cum a fost El întâmpinat de către mulţime cu strigăte de osanale. Dar Paştele a fost timpul ales de Dumnezeu. Exact acel timp a fost cel mai potrivit, ca Mielul lui Dumnezeu să moară pentru păcatele lumii. Şi când complotul a fost pus în fapte, acesta a avut loc potrivit timpului hotărât de Dumnezeu şi nu după gândurile oamenilor. Oamenii nu puteau să amâne planul desăvârşit al lui Dumnezeu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dar satan a intrat în Iuda, zis şi Iscarioteanul…Luca 22.3

 

Iuda şi iubirea de bani

 

Iuda asistase la acea întâmplare emoţionantă în casa lui Simon leprosul, când Maria a turnat mirul foarte scump pe capul lui Isus. Dar inima lui Iuda, împietrită de iubirea de bani, cu toată pretinsa lui milă pentru săraci, l-a lăsat cu totul indiferent faţă de ceea ce se petrecea. Dacă Isus avea un aşa mare preţ pentru Maria, Iuda nu vedea în Învăţătorul decât un mijloc de a-şi procura bani. Acesta este un lucru înspăimântător, care ne arată unde se poate ajunge îngăduind apariţia înclinaţiilor rele, în loc de a le judeca cu scopul de a fi izbăviţi.
Ne-am putea întreba pentru ce satan n-a intrat în alt ucenic pentru a-l face capabil să săvârşească o asemenea nelegiuire. Cât priveşte firea lor, ceilalţi ucenici nu valorau mai mult ca Iuda. Dar ceea ce i-a dat posibilitatea lui satan să pună stăpânire pe Iuda era faptul că vocea ispititorului îi era familiară. Iuda ascultase de sugestiile vrăjmaşului, deşi trăia în apropierea lui Isus. Prezenţa Domnului, caracterul divin pe care El Îl manifestase nu a avut nicio influenţă asupra inimii lui Iuda, care era plină de iubirea de bani şi de dorinţa de a-i obţine. Astfel, el era foarte pregătit pentru ora fatală, care l-a dus la sinucidere şi nenorocire veşnică. Satan a intrat în Iuda şi nenorocitul nu a mai fost stăpân pe sine.

 

…Iuda Iscarioteanul s-a dus la preoţii cei mai de seamă şi le-a zis: «Ce vreţi să-mi daţi şi-L voi da în mâinile voastre?» Ei i-au cântărit treizeci de arginţi.Matei 26.14-15

 

Preţul trădării

 

Probabil că Iuda s-a dus în casa lui Caiafa tocmai în momentul când sinedriul se strânsese ca să plănuiască complotul împotriva lui Isus. În orice caz, intenţiile de trădare ale lui Iuda s-au unit cu atacul, cu marea lor împotrivire şi ură faţă de Isus. Ei i-au cântărit preţul trădării şi i-au dat arginţii. Acesta era preţul unui sclav. Fără îndoială, membrii sinedriului s-au bucurat mult că uneltirea lor a fost susţinută de unul din aparţinătorii cercului restrâns de ucenici. Probabil, şi-au imaginat că aceasta era o aprobare a planurilor lor rele.
Din clipa aceea, Iuda a căutat un prilej potrivit să-L trădeze pe Isus. După ce a primit banii pentru faptă, era dator să-şi împlinească obligaţiile. Trebuia să găsească ocazia când Isus era singur, sau aproape singur, ca să poată împlini planul sinedriului de a prinde în linişte pe Isus.
Privit din punctul de vedere al duşmanilor lui Isus, toate se potriveau foarte bine. În momentul acela însă nimeni nu ştia că era o hotărâre mult mai înaltă, cunoscută de Mântuitorul. Era planul veşnic al lui Dumnezeu care a dovedit că are totul sub control şi că toată această întâmplare dramatică s-a derulat în concordanţă cu hotărârile Sale veşnice.

 

El (Isus) le-a răspuns: «Duceţi-vă în cetate la cutare om şi spuneţi-i: Învăţătorul zice: Vremea Mea este aproape; voi face Paştele cu ucenicii Mei în casa ta.»Matei 26.18

 

Ultimul Paşte

 

Acela care urma să Se înfăţişeze ca adevăratul Miel de Paşte, Mielul lui Dumnezeu, dispunea de atotştiinţa Sa divină şi de autoritatea Sa de Învăţător, pentru a-i face pe ucenici să găsească locul unde El va lua cu ei ultimul Paşte. Pătruns de momentul care se apropia, El a pus să se spună stăpânului casei: „Vremea Mea este aproape.“ Câte gânduri năvăleau în această inimă, capabilă de a pătrunde totul în mod divin: moartea, trădarea, împotrivirea, tăgăduirea lui Petru, ura unui popor pe care El l-a iubit şi a dorit să-l adune şi să-l binecuvânteze, şi atâtea alte lucruri neplăcute!
Seara, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici ai Săi. Pe când mâncau, El a zis: „Adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde.“ Isus ştia că era Iuda; dar El dorea să cerceteze inima şi cugetul fiecăruia şi să-i facă să simtă cât de groaznic era gândul trădării. Ucenicii s-au întristat foarte mult şi au început să-i zică unul după altul: „Nu cumva sunt eu, Doamne?“ Isus a răspuns: „Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde.“ La întrebarea lui Iuda, auzim răspunsul Domnului: „Da, tu eşti.“ Iuda a ieşit în grabă. Afară era noapte; dar şi în inima lui Iuda.

 

…Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!Matei 26.42

 

Liniştea Mântuitorului

 

Când Mântuitorul a ajuns în grădina Ghetsimani, a ştiut că acolo va fi prins, şi că Îl vor duce la o succesiune de procese, şi că Îl vor umili, şi în cele din urmă Îl vor răstigni fără milă. Vedem mereu că scriitorii Evangheliilor scot în evidenţă atotştiinţa lui Isus în toate relatările despre suferinţa Lui. Nimic nu avea loc la întâmplare în noaptea aceea. Nimic nu era, care să nu fie în mâna Lui şi în mâna Tatălui Său.
Aceasta înseamnă că Hristos ştia în detaliu ce va aduce cu sine moartea Sa. A ştiut mai dinainte toate împotrivirile, chinurile, batjocurile şi umilirile pe care va trebui să le îndure. Şi cu toate acestea a fost gata să Se plece şi, fără nicio rezervă faţă de voia Tatălui, să înfăptuiască planul veşnic de răscumpărare a oamenilor.
Cine poate înţelege durerea acestui scump Mântuitor, pus de satan în prezenţa grozăviilor morţii pentru a-L abate de la lucrarea pe care El avea să o facă? Acolo, ca şi cu ocazia ispitirii în pustiu, ascultarea Sa a biruit. De aceea într-o linişte desăvârşită, Mântuitorul a putut spune ucenicilor:”…odihniţi-vă!… Iată că a venit ceasul ca Fiul Omului să fie dat în mâinile păcătoşilor.“ De atunci înainte vinovaţii care cred în lucrarea Lui pot să se bucure de odihnă, pentru că Cel nevinovat a îndurat moartea în locul lor.

 

…Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.Luca 22.42

 

„Facă-se voia Ta!“

 

Când Mântuitorul S-a rugat: „Facă-Se nu voia Mea, ci a Ta“, nu trebuie să ne gândim că voia Tatălui ar fi fost alta decât a Fiului. Ce recunoaştem noi aici este faptul că Fiul S-a supus conştient şi de bunăvoie cu toate sentimentele Lui umane voii desăvârşite a Tatălui. Rugăciunea prezintă exemplul de neegalat cum Hristos în natura Sa umană a supus totdeauna, în toate lucrurile, voinţa Sa voinţei Tatălui – şi totodată că nu exista nicio contradicţie între voinţa divină şi sentimentele Lui umane.
În rugăciunea lui Hristos nu era vorba ca paharul să se depărteze cu orice preţ. Isus S-a rugat ca paharul să se depărteze de la El numai atunci când exista o altă posibilitate pentru împlinirea planului lui Dumnezeu. Răspunsul lui Dumnezeu la această rugăciune lasă să se recunoască clar, că nu exista nicio altă alternativă la jertfa Fiului Său prin care păcătoşii ar fi putut fi mântuiţi. Desigur, Hristos a ştiut adevărul acesta atunci când S-a rugat. Desfăşurarea acelor evenimente a fost stabilită în hotărârile veşnice ale lui Dumnezeu înainte de întemeierea lumii – cu mult timp înainte ca Hristos să vină pe pământ. Isus a ştiut că El va trebui să fie Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. De aceea a fost gata să facă voia Tatălui.

 

„Un înger al Domnului s-a coborât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la uşa mormântului şi a şezut pe ea.“ Matei 28.2

 

Piatra este dată deoparte

 

După ce L-au văzut murind pe cruce pe Domnul Isus, duşmanii Săi cei mai înverşunaţi, marii preoţi şi fariseii, nu s-au liniştit. Ei se temeau de Cuvântul Său: „ …dar a treia zi va învia“ (Matei 20.19). De aceea au pecetluit mormântul şi au pus strajă.
Ar fi putut vreo creatură să-L împiedice pe Dumnezeu să-Şi exprime recunoaşterea Sa, satisfacţia Sa deplină în lucrarea desăvârşită a Fiului Său preaiubit şi să-L învieze din morţi? Imposibil! În zorii zilei dintâi a săptămânii, Domnul Isus a înviat ca Biruitor.
Îngerul venise pe pământ cu însărcinarea din partea lui Dumnezeu de a rostogoli piatra de la uşa mormântului, pentru ca oricine să poată vedea mormântul gol. „Şi s-a aşezat pe ea.“ Acum, nu un om, ci un înger a preluat supravegherea mormântului gol. Acum nu mai era în stare nicio putere din lume să închidă mormântul.
În ciuda tuturor atacurilor duşmanilor, învierea Domnului Isus rămâne o realitatea minunată şi este confirmarea lui Dumnezeu pentru lucrarea Domnului Isus la cruce. De aceea ne bucurăm că avem un Domn înviat, care este pentru totdeauna dincolo de moarte.

 

 „Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat.“ Luca 24.5,6

 

Învierea – un fapt de netăgăduit

 

Creştinismul este caracterizat de trei adevăruri mari: moartea Domnului Isus la crucea de pe Golgota, învierea Sa şi înălţarea Sa la cer. Învierea Domnului Isus este o realitate despre care ni se mărturiseşte în multe locuri în Scriptură. Citiţi vă rugăm capitolul 15 din 1 Corinteni, unde sunt numiţi mulţi martori, care L-au văzut şi au vorbit cu Domnul înviat. Învierea este deci o realitate, indiferent că o acceptăm sau nu. Ea a avut loc şi nu poate fi tăgăduită. Aşa cum soarele stă pe cer, tot aşa de sigur este faptul că Hristos a înviat din morţi şi S-a înălţat la cer, unde şade la dreapta lui Dumnezeu.
De ce neagă mulţi oameni învierea Domnului Isus? Pentru că ştiu că învierea are urmări care îi privesc pe toţi oamenii, indiferent dacă cred sau nu în înviere. Deoarece Hristos a înviat există şi o înviere a morţilor, pentru că Domnul Isus Însuşi a spus: „Vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată“ (Ioan 5.28, 29). Şi tu vei aparţine de una din aceste învieri. Dacă ai făcut binele, adică dacă L-ai acceptat în viaţa ta pe Salvatorul Isus Hristos trimis de Dumnezeu, vei învia pentru viaţă, dar dacă L-ai respins şi lepădat, vei învia pentru judecată

 

„Începutul evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.“ Marcu 1.1

 

„Acesta este Isus, Împăratul Iudeilor.“ Matei 27.37

 

Isus a devenit om ca noi, dar fără păcat. El a crescut într-o cetate dispreţuită, Nazaret. Acolo a exersat meseria de tâmplar. Modest şi smerit, un om printre oameni!
Şi totuşi, El a fost total diferit. El era Fiul lui Dumnezeu şi Împăratul lui Israel. Oamenii au vrut să-i conteste ambele poziţii. Dar Dumnezeu a purtat de grijă întotdeauna ca Fiul Său să fie distins public.
La naşterea Sa, îngerul a vestit că acel copil născut era „Hristos, Domnul“. Câtva timp mai târziu înţelepţii de la Răsărit s-au interesat în Ierusalim de „împăratul iudeilor“ şi L-au onorat cu daruri corespunzătoare.
La începutul slujbei Sale când Isus S-a lăsat botezat, Dumnezeu a deschis cerul deasupra Lui. El a arătat că Fiul Său nu era pe aceeaşi treaptă cu cei care îşi recunoşteau păcatele şi a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.“
În timpul slujbei Sale, Dumnezeu a deschis cerul încă o dată. Pe muntele schimbării la faţă, ucenicii au auzit cum Dumnezeu a făcut cunoscut plăcerea Sa în Fiul Său preaiubit (Matei 17.5).
La sfârşitul vieţii Sale, Dumnezeu S-a îngrijit ca inscripţia de pe cruce: „Acesta este Isus, Împăratul Iudeilor“ să nu se schimbe. Iar după ce Mântuitorul a murit, căpitanul roman a mărturisit: „Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!“

 

Din ciclul de Meditatii SAMANTABUNA 2012

 

Read Full Post »

%d bloggers like this: