Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘Doamne’

268488_258670197480272_6503309_n

 

 

 

 

 

Cântări – ocazii speciale

 

 

 

Mai jos sunt listate cântările în format MP3, pe 4 voci, înregistrate la anumite ocazii speciale!

 

Pentru a putea downloada cântările, apasați click dreapta pe butonul de download din dreptul fiecărui cântec, apoi accesati “Salvati link-ul ca…” (în limba română), sau “Save Target as…” (în limba engleză).

 

Audiţie plăcută!

 

 

 

Download

Titlul Cântării

Ascultă

Mărime

Durata


download

Canta-voi Domnului marire

5.9 MB

3:13 min


download

Cu bucurie noi insotim

5.7 MB

3:07 min


download

O creste-mi iubirea

8.8 MB

4:49 min


download

Psalmul 139 Cu Tine nu sunt singur

9.2 MB

5:02 min


download

Slava Doamne se arata

7 MB

3:48 min


download

Te-am ales

6.3 MB

3:28 min


download

Tie-ti cant Dumnezeul meu

 

4.8 MB

2:39 min

http://vesnicia.ro/index.php/cantari-crestine-mp3/125-cantari-speciale

 

Read Full Post »

66825_376393972475974_1166116209_n

TE DORESC DOAR PE TINE ISUSE

de Nicolae Moldoveanu

Canta Slavic Vulpe

  Te doresc doar pe Tine, Isuse

Căci doar Tu-mi dăruieşti liniştea
Îmi conduci paşii pe calea vieţii
Calea ce duce la Dumnezeu.

Pe braţul Tău mă simt mereu păzit şi ocrotit
Păcate, griji şi îndoieli Tu mi le-ai mântuit
Pe drumul vieţii noi condu-mă Tu
Prin harul Tău vreau să rămân mereu copilul Tău.

Dragostea Ta îmi umple viaţa
Mă-ntăreşte-n necaz şi-n dureri
Căci în sângele Tău de pe cruce
Mi-ai dat Doamne iertarea pe veci.

Iar în inima mea zbuciumată
Vino Doamne şi dă-mi pacea Ta
Locuieşte Tu, Doamne, în mine
Călăuză fii Tu-n viaţa mea.

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=QAX1h1VPE8I

216634_376050762510295_328904430_n

935080_483865791668506_1550568031_n23933_483843428337409_1179796856_n

Read Full Post »

3661_490319101021809_1125607975_n

Doamne, tacerea Ta ma doare -poezie crestina (Angela I.E.)

904568_498120053581367_1143381410_o

Published on Apr 16, 2013

Doamne, tacerea Ta ma doare
Si-n noptiile tarzii de veghe,
M-ascund incet printre stele
Si-Ti caut fata Ta, da, Fata Ta.

Atatea se framanta-n mine
Si-adun amar peste amar.
Acolo, intr-un colt tacuta,
Inima, ar vrea sa zboare iar.

Ar vrea sa se reverse ca un ocean,
Sa Te cuprinda-n brate, sa Te sarute.
O, dar parca esti asa departe, departe,
Si dorul ei se stinge, si-ncet primeste pace.

Tu nu-mi raspunzi asa ca altadata
Si nici nu vii asa cum esti dorit,
Caci taine multe Tu ascunzi in Tine
Si doar credinta stie ca tanjesc….

Sunt inimi frante, pline de durere
Care Te-asteapta sa vi cat mai curand.
Caci lumea, viata si tot ce ne-nconjoara
Nu stiu ce-nseamna numele Isus

14.05.2012 -Angela Insula Ekklesia
http://parereataconteaza1.wordpress.com

17 Aprilie – Să nu vi se tulbure inima!

– „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.“ Ioan 14.27

În ce împrejurare se găseau ucenicii când Domnul le-a spus: „Să nu vi se tulbure inima“? Domnul mergea la moarte. Venise ceasul să plece din lumea aceasta. Îşi terminase lucrarea. Cum se vor purta oamenii cu El? Îl vor batjocori, Îl vor bate cu biciul, Îl vor face să sufere, Îl vor dispreţui, Îl vor răstigni. În loc să Se tulbure, Isus, deşi mergea la moarte, Şi-a încurajat ucenicii.
Domnul a fost nevoit să-i îmbărbăteze şi să-i facă să se uite nu la împrejurările morţii Lui, ci la ceea ce era dincolo de această moarte, adică la bucuria care-i stătea înainte şi care-i va da putere să treacă biruitor prin moarte. Domnul le-a îndreptat privirile spre casa Tatălui ceresc, spre casa cu temelii tari a cărui Arhitect şi Ziditor este Însuşi Dumnezeu. Aşadar, Domnul Isus le-a vorbit preaiubiţilor Săi despre două lucruri strâns legate între ele: credinţă şi casa Tatălui.
Într-o lume instabilă avem nevoie să auzim mereu glasul Mântuitorului:
„Să nu vi se tulbure inima!“ Aceasta aduce linişte în toate furtunile vieţii noastre. Fără liniştea credinţei nu putem înainta prin greutăţile vieţii zilnice. Numai prezenţa Mântuitorului în viaţa noastră ne dăruieşte liniştea după care suspinăm deseori.

168546_446669005412760_1930323003_n63192_101689493353026_603622316_n

Read Full Post »

1)Teologia deciziei

aceste gânduri le-am scris prin 2003 sau 2004, le-am postat pe masa rotundă în 30 sept 2006 şi acum aici.
“Tu trebuie să decizi…”, “Ai de făcut o alegere…”,”Depinde de voinţa ta…”, sunt doar câteva din aşchiile LIMBAJULUI DE LEMN care s-a răspândit în lumea evanghelică în ultimele decenii ale sec XX şi azi este ascultat ca “normă” şi crezut ca Adevăr. Nu putem trece peste faptul că acest limbaj este străin Noului Testament, absolut neântâlnit în paginile “Legământului mai bun” şi nici peste faptul că limbajul este din ce în ce mai îndrăgit de “clerul evanghelic”. Acest scurt articol se vrea o CRITICĂ SEVERĂ a acestei, să-i zicem de acum “teologii a deciziei sau a deciderii” sau mai bine zis, se doreşte un SEMNAL DE ALARMĂpentru cei îngrijoraţi de starea CĂLDICICĂ a locurilor cereşti..
1.Teologia deciziei nu este scrisă în Noul Testament.
S-a dezvoltat un CONFLICT între intensitatea cu care această teologie este propagată şi IMPOSIBILITATEA de a fi dovedită cu “Cuvântul lui Hristos”. În acest articol doresc să străbat (în folosul celor cu adevărat călauziţi de Duhul lui Dumnezeu) cauzele şi efectele acestui conflict cu implicaţiile sale în viaţa Societăţilor Evanghelice. Pentru aceasta am nevoie de termeni noi, nefamiliari mediului obişnuit creştin ca: “cler evanghelic”,”societate evanghelică”,”pârghie teologică”,”limbaj de lemn” şi chiar “teologia deciziei”.
2.Cauze ale dezvoltării Teologiei deciziei
Principala cauză a dezvoltării acestei teologii printre evanghelici consider că este NECESITATEA clerului evanghelic de a avea o PÂRGHIE psihologică necesară conducerii societăţii evanghelice, adeziunea la Spiritul şi Litera Scripturii fiind văzută în mod tacit ca o PIEDICĂ în exercitarea rolului de LIDER. O altă cauză este imposibilitatea de a înţelege alegerea noastră în Hristos făcută de Dumnezeu mai dinainte de întemeierea lumii. Teologia deciziei a venit ca un PETEC perfect care să acopere GOLUL lăsat de parasirea Cuvântului lui Hristos cu privire la alegere: ”Nu voi m-aţi ales pe mine, ci Eu v-am ales pe voi”. Majoritatea (Slavă Domnului ca există şi o minoritate, o rămăşită) a Clericilor Evanghelici încearcă să ne convingă că nu mai e aşa, ci cam invers, ceva de genul:”Nu Eu v-am ales pe voi, ci voi m-aţi ales pe Mîne”, cu alte cuvinte şi mai departe în viaţă, tot voi trebuie să alegeţi. Prin “Teologia deciziei” liderii de grupuri încearcă să-i facă pe supuşi să creadă că fiecare pas al vieţii este crucial şi poate fi greşit şi doar prin ascultarea de oracolele lor pot fi evitate aceste greşeli, prin aceste tactici psihologice inoculează FRICA care le va face grupul şi mai fidel. Acesta este mecanismul de implementare al teologiei deciziei , scopul, poate neconştientizat de mulţi lideri creştini fiind doar acela de a-şi fideliza grupul prin inocularea atât a FRICII de a nu greşi cât şi a unei căi false de evitare a greşelii. Aceasta este o capacană, o cursă, un laţ. Toate predicile acestor lideri au degenerat, mai ales în cursul ultimelor decenii într-o repetare obsesivă a cuvantului magic: DECIZIE. Prin Cuvântul lui Dumnezeu care este viu şi care rămâne am fost avertizaţi cu privire la “şiretenia lor în uneltirea rătăcirii”. Teologia deciziei este deci în acelaşi timp o cale facilă de a explica geneza salvării fiind simultan o veritabilă pârghie pentru manipularea pihologică a maselor. Cât de ieftin le pare unora Adevărul!

3.Efecte raspândirii Teologiei deciziei.
Efectele propagării acestei minciuni au fost şi rămân DEVASTATOARE. Înlocuirea sau mai bine zis confundarea credinţei care vine de sus şi este darul lui Dumnezeu cu voinţa omului robit păcatului, a carui gândire este vrăşmaşă cu Dumnezeu şi nici nu se poate supune lui Dumnezeu a produs un raţionament de genul: totul depinde de mine, când ma hotărasc eu, CLICK… şi Dumnezeu acţionează, fără mine Dumnezeu nu poate face nimic, eu DECID când va lucra Dumnezeu. Dumnezeu e un fel de robot al meu care aşteaptă un fel de “CLICK HERE” al deciziei mele, că doar El”stă la uşă şi bate”. (Răstălmăcirea acestui verset(Apoc. 3:20) adresat bisericii (dar prin răstălmăcire aplicat individului) împreună cu intrepretarea eronată al lui Ioan 3:16 au creat (cei doi stâlpi ai casei lui Dagon) cele două fundamente şubrede ale unei teologii care a devenit o puternică unealtă de înşelare). Vicleana gândire omenească! Iată un efect , iată cum judecă cei care cred minciuna asta:”.. aşteaptă Doamne până o să am timp”, “de fapt Tu nu ai altceva de făcut”, “la urma urmei eu îţi fac planul”,”ştii Doamne, acum sunt ocupat” ,”mai încolo mă decid să-ţi fiu mai fidel”, “o să iau o decizie pentru tine , ştiu că tu mă iubeşti, nu mi-e frica deloc de Tine, Tu eşti dragoste”. Acesta ar fi unul din mai puţin gravele efecte ale acestei teologii. Alt efect mai grav este însă sentimentul ÎNCREDERII ÎN SINE rămas intact în ascultătorii “onorabili” ai acestor minciuni. Adevărata VESTE BUNĂ zdruncină în om încrederea în sine, îl face să-şi vadă starea şi îi îndoaie genunchii. Această Teologie a deciziei însă nu se atinge de imaginea nobilă pe care o are omul despre el însuşi. Nu vorbeşte despre mânia lui Dumnezeu, nu-l face pe om să se îngrozească de starea lui de neputinţă. Prin simplul apel la voinţă se face apel la raţiune(voia minţii lor), deci IMPLICIT se consideră că în om capacitatea de discernământ este valabilă şi de necondamnat. Deci DECIZIA fiind un act al raţiunii şi spunându-i omului că poate decide,  implicit îi transmiţi şi că are cu ce, cu alte cuvinte ca are o gândire bună, ceea ce calcă Cuvântul lui Dumnezeu care ne revelează că noi eram “Vrăşmaşi cu Dumnezeu în gândirea noastră” şi “făceam faptele voite şi gândite de carne”. Cum să-I spui acum că are o gandire vrăşmaşă cu Dumnezeu şi apoi cu aceiaşi gândire să-I ceri să-L aleagă pe Dumnezeu? Teologia deciziei mai are ca şi efect înjosirea termenului de “călauzire a Duhului Sfânt” pentru om fiind mai onorabil să se simtă “factor de decizie” decât să fie călăuzit, condus sau mânat.
4.Adevărul
Adevarul este însă cel smerit, care ne pune pe fiecare din cei ai Domnului în starea de supus, ascultător, Cel care Decide fiind Altul. “El vă va călăuzi în tot Adevărul” dacă ar fi singura jumătate de verset din Noul Testament care să vorbească despre călăuzire şi ar anula toate pretenţiile omului că trebuie el să decidă, dar sunt Slavă lui Dumnezeu multe alte zeci, poate sute de locuri. “Doamne iartă-i ca nu ştiu ce fac” “Înapoia mea Satan-o” “Nu ştia ce spune” “Vă rătăciţi” “Grozav vă mai rătăciţi” sunt cateva din versetele care ne fac să vedem că “oamenii se pierd singuri în CEEA CE ŞTIU DIN FIRE” subliniez: ÎN CEEA CE ŞTIU, deci nu prin ignoranţă ci prin încrederea în ceea ce cunosc.
Cu consideraţie şi ruga.

http://vesteabuna.wordpress.com/2009/03/24/teologia-deciziei/

2)Întristarea care duce la pocăință

 

Am mai scris demult despre teologia deciziei.

S-o numim întristare, sau mâhnire, sau tânguire, vorbim despre acea stare a inimii care este înaintea pocăinței.
La cercetarea făcută de Cuvânt, cugetul omului învinge gândurile împotrivitoare și mintea i se schimbă. Aceasta este pocăința. Pocăința este acea schimbarea a minții după ce cugetul este cercetat de Cuvânt.
Dar înainte de pocăință este o stare de ”întristare care duce la pocăință”.
Este numită și ”întristarea după voia lui Dumnezeu”.
Această întristare face parte din mesajul Veștii Bune, un mesaj care nu dă mari speranțe nici omului vechi, care trebuie dus la răstignire, nici părerilor înalte și pline de îngâmfare (lipsite de întristare) pe care omul vechi și păcătos le are despre sine.
Când omul ce crede (”cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este) află părerile lui Dumnezeu despre sinele lui, el nu se mai îngâmfă ci se întristează. Părerile lui Dumnezeu despre păcat și omul păcătos nu sunt deloc măgulitoare, ci atunci când sunt crezute îl umplu pe om de groază.

”Pentru că, iată, tocmai aceasta, întristarea voastră potrivit lui Dumnezeu, ce sârguinţă a lucrat în voi! Şi ce dezvinovăţire, şi ce indignare, şi ce teamă, şi ce dor, şi ce râvnă, şi ce răzbunare! În toate privinţele aţi dovedit că voi înşivă sunteţi curaţi în acest lucru!” 2 Corinteni 7:11(GBV 2001)

Pocăința vine în urma întristării, iar această întristare potrivit lui Dumnezeu (sau după Voia lui Dumnezeu) este lucrată de crederea mesajului crucii, a Cuvântului condamnării păcatului în carne (”Dumnezeu a osândit păcatul în carne”).

Sunt multe și cauzele și consecințele acestei întristări, putem vorbi de

justificare,

de îndreptățire,

de sentimentul vinovăției și

al iertării,

al bucuriei iertării,

al Dragostei turnate prin Duhul în inimile celor ce li se iartă mult.

Despre ce nu putem vorbi, nu putem vorbi de o condiționare a întristării pocăinței de un legământ, sau decizie, sau înscrierea cuiva într-un program. Fără cercetarea de sine, fără judecarea de sine în urma ascultării Cuvântului Crucii, nimeni nu se pocăiește, pentru că n-a fost întristat spre pocăință.
De multe ori solicitarea unui legământ crează în om mândria că a făcut ceva, nu întristarea lui Dumnezeu. Este o diferență între întristarea spre pocăință și ambiția promisiunilor unui legământ, căci oamenii fac  multe promisiuni și unii chiar le respectă.
Nici decizia umană nu este întristare după voia lui Dumnezeu, deci nu conduce la pocăință.
Finney, inventatorul deciziei religioase a fost un manipulator de mase, nu un vestitor al Cuvântului Crucii.
Să nu neglijăm aspectul acesta al timpului necesar pentru ca oamenii să se apropie de Dumnezeu prin conștientizarea stării de păcat, prin întristare, prin mâhnire și zdrobire a duhului. Din punct de vedere al timpului aceste stări sunt procese, nu momente.

Evanghelia pocăinței este singura adevărată, nu evanghelia deciziei, nicicea a extazului.

http://vesteabuna.wordpress.com/2012/09/12/intristarea-care-duce-la-pocainta/#respond

3)Când mărăcinele va produce struguri…din nou despre înșelătoria teologiei deciziei

Am mai scris demult despre teologia deciziei.

O eroare de gândire strecurată sub o formă coafată ca să pară înțelepciune.
Ideea sugerată este că ”momentul deciziei” înseamnă totul, până la el n-are rost să faci nimic.
Domnul ”să lucreze la inima lui” spun și se roagă mulți părinți pentru copiii lor.

Gândul este că la un moment dat în viață, la auzirea unui mesaj, la ascultarea unei predici sau a clasicei și deja ”industrializatei” chemări, răspunsul omului va declanșa transformarea lui Dumnezeu. Mă tem că respectivele ”veniri în față” sunt pentru foarte mulți un teatru ieftin, teatru de a cărui regie sunt vinovați mai întâi actorii(”ipocriții”) ce-l susțin (hypocrites(actor)=fariseu).

Unde e eroarea? Eroarea constă în profesionalizarea învățării, reducerea spațiului și a timpului învățării, înlocuirea părinților ca învățători cu străini.

Spațiul este redus de la pretutindeni la clădirea ”sfântă” și timpul este redus de la totdeauna la ora duminicală sau respectiv ora cu copii.
Chiar și cei ce predau învățătura au fost înlocuiți: nu părinții, ci învățătorii de școală duminicală la copii sau mai târziu, la maturitate, nu toți(unii pe alții) ci clericii cu școli speciale doar.

Este metodologia sigură pentru cultura mărăcinilor. Gândurile sunt lăsate de izbeliște, părinții care trebuie să-și învețe copii nu se mai învață nici pe ei, nu cresc la starea de a putea să învețe pe alții și toată învățătura este lăsată pe seama ”profesioniștilor” amvoanelor. Iar astfel de locuri aducătoare de câștig din evlavie numai învățătură ziditoare și curată nu mai dau.
Gândurile s-au stricat de la simplitatea lui Cristos!

Se pune mult accent însă și greutate pe momentul deciziei care pare că la mulți produce o oarecare transformare.
De multe ori acest moment al deciziei este mai mult un eveniment emoțional decât rațional, cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu și judecarea în Lumina Lui lipsind des.
Dar pământul minții este pregătit de primirea seminței numai printr-o muncă prealabilă de săpare și fărămițare printr-o disciplină a învățării în pildele creației și apoi în pildele Cuvântului lui Dumnezeu. Acest Cuvânt este Sămânța a cărei încolțire va aduce roadele neprihănirii.
Fără Cuvânt la ce se referă termenul de credință?
Fără Cuvânt ce va încolți? Ce va fi udat?
Fără Cuvânt ce va crește?
Fără Cuvânt ce va rodi?

http://vesteabuna.wordpress.com/2012/08/14/cand-maracinele-va-produce-struguri-din-nou-despre-inselatoria-teologiei-deciziei/

NOTA-POZELE AU FOST ADAUGATE,NU SANT PE BLOGUL ORIGINAL

 

Read Full Post »

  

„Împreună cu El, au fost răstigniţi doi tâlhari: unul la dreapta şi celălalt la stânga Lui.” Matei 27.38

  Pocăinţa tâlharului

Să urmărim pocăinţa unuia dintre tâlharii răstigniţi de o parte a crucii Mântuitorului! La început, şi acest tâl­har a fost luat de valul batjocurilor care erau aruncate asupra Mântuitorului. În ziua veşniciei vom afla cu exactitate ce l-a condus pe acest om la pocăinţă. Până atunci, să urmărim calea pe care a parcurs-o spre veş­nicie, după cele scrise în Luca 23:

Temerea de Dumnezeu: „Nu te temi tu de Dumne­zeu, tu, care eşti sub aceeaşi osândă?”

Recunoaşterea vinovăţiei sale: „Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădele­gile noastre.”

Recunoaşterea nevinovăţiei Mântuitorului: „dar Omul acesta n-a făcut nici un rău.”

Rugăciunea către Mântuitorul: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine…”

Credinţa că Isus va reveni: „ …când vei veni în îm­părăţia Ta.”

La o astfel de atitudine de inimă sinceră, Mântuitorul răspunde cu asigurarea vieţii veşnice: „Astăzi vei fi cu Mine în rai.” Iată calea simplă şi sigură de apropiere de Mântuitorul! Fiecare poate merge pe această cale.

 „ …pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.”Ioan 14.19 Vivit!”

 Piatra de pe mormântul Domnului Isus Hristos a fost pecetluită şi soldaţii au păzit mor­mântul. Dar în ciuda acestor măsuri de siguranţă, duş­manul nu a putut împiedica învierea glorioasă a Dom­nului, care a fost văzută de peste 500 de martori ocu­lari. Aceştia au mărturisit că Hristos trăieşte.

Martin Luther a avut deseori de luptat contra depri­mării. În astfel de zile întunecate se consola cu cu­vântul: „Vivit!”, adică: „El trăieşte!” Acest cuvânt l-a scris cu cretă pe masă, pe uşi şi pe pereţi. Când a fost întrebat odată ce înseamnă, el a răspuns: Isus trăieş­te. Dacă El nu ar trăi, nici eu n-aş mai dori să trăiesc nici o clipă. Dar pentru că El trăieşte, vom trăi şi noi prin El, după cum a spus: Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.”

Aceste cuvinte le-a spus Domnul ucenicilor Săi. Prin credinţa în El, ei primiseră viaţa veşnică, iar viaţa lor era acum legată de El însuşi şi de viaţa Lui. Domnul spusese cu altă ocazie: „Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viată.”

„Pentru ce căutaţi între cei morţi Duminică pe Cel ce este viu? Nu este aici ci a inviatLuca 24.5-6

În creştinătate, Pastele se află în legătură cu bucuria şi victoria. Dar ziua învierii Domnului nu a început cu strigă­te de bucurie. Ucenicii încă nu puteau înţelege cum S-a lăsat Isus fără împotrivire să fie prins şi răstignit, deşi El le spusese toate acestea înainte. Şi Maria Magdalena, ca­re a aflat într-o măsură deosebită harul Domnului, era foarte întristată. În prima zi a săptămânii a venit la mor­mântul lui Isus, dar El nu mai era acolo! Dorea să-i arate Domnului ei iubit ultima slujbă, îmbălsămarea, dar a fost dezamăgită! Nici ucenicii, pe care i-a chemat în grabă, nu au ştiut ce să spună. Au văzut acolo doar pânza. Dar un­de era El? Îl luase cineva? Dimineaţa învierii a început pentru ei cu o dezamăgire. Încă nu avuseseră o întâlnire cu Cel înviat. În mijlocul întrebărilor şi nedumeririi, o reali­tate era de netăgăduit: mormântul era gol!

Unde era Domnul? Răspunsul l-au dat îngerii: „Nu este aici, ci a înviat!” Ei L-au numit pe Isus „Cel viu” şi s-au mi­rat că este căutat printre cei morţi. Când Isus Hristos a fost răstignit în slăbiciune şi aparent ca Cel care a pier­dut, a început momentul triumfului Său cel mai mare. El este Acela care prin moartea Sa a nimicit pe cel care avea puterea morţii, adică pe diavolul. Moartea nu-L pu­tea ţine pe Biruitorul de pe Golgota! „Isus trăieşte, El a biruit! Cine poate vesti slava Sa?” Ferice de toţi aceia care pot intona cu convingere acest cântec de triumf!

  „Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi, că nu este o înviere a morţilor?”    1Corinteni 15.12  Cum a murit un rege?

 În dimineaţa de Paşte a anului 1548, un rege credin­cios din Polonia, Sigismund I lagello, se duse cu suita sa la capela regală ca să se roage. Acolo, în capelă, re­gele avea pregătit şi un mormânt de marmoră.

Bătrânul şi evlaviosul rege, oprindu-se în faţa mor­mântului, îşi ridică ochii spre cer şi zise către suita sa: „Eu ştiu că Mântuitorul meu trăieşte. După ce voi adormi în acest mormânt, El mă va trezi iarăşi din somnul acesta. El îmi va deschide ochii ca să văd ceea ce n-am văzut până acum. Atunci îl voi vedea pe Acela care a murit şi a înviat pentru mine.”

Zicând acestea, regele căzu în genunchi şi începu să se roage. Dar din această rugăciune nu se mai ridică; peste câteva clipe adormi. Domnul şi Mântuitorul său îl chemase acasă, acolo unde nu mai sunt dureri şi lacrimi. În dimineaţa de Paşte, Domnul îl trecuse din moarte la viaţă.

Siguranţa credinţei nu este numai partea acelui rege, ci a tuturor celor care L-au primit pe Isus Hristos ca Mântuitor. Toţi credincioşii au înviat la o nădejde nouă, toţi au în inimile lor siguranţa că Mântuitorul lor tră­ieşte. Fericită nădejde!   

Din meditatiile zilnice  SAMANTA BUNA -2009

Read Full Post »

%d bloggers like this: