Archive for the ‘BOOKS’ Category

I am thankful

I just want you all to know – I am thankful.

Every day, I write stories that usually convey:

I am annoyed one way or another, yet seeking more.
I am discouraged by people, circumstances or problems and attempting to see things through new light.
I am thrown off, but working my way back to God.
Many days, I’ve used this blog as a counseling session. I like it this way: I come with issues – God comes with strength. I come weak – the Lord comes strong enough to change me. I come needy, He comes increasingly ready to feed me.

This is our power, coming weak. This is our life change, coming needy. This is our faith, being reliant.

God answers this approach.

But, I don’t want you to ever think, not for a moment, that I am not entirely thankful. You see, my posture of leaning on Him, almost always, helps me discover how He holds me up. It reminds me that, every time, He is faithful. It helps me see that through every bump in the road, He’s the shocks softening the jolting impact of life. He smooths my ride.

I call. He answers as I keep seeking.
I cry. He catches my tears when I focus my mind on Him.
I am in pain. He understands and draws near as I pursue his Word.
I need. As I wait (which sometimes feels like forever), He faithfully and, in His timing, rushes in.

He’ll do the same for you.

What kind of grief do you need to lean up against Him to know he is strong enough to hold it?

The counselor waits.

Surely he will save you
from the fowler’s snare
and from the deadly pestilence.
He will cover you with His feathers,
and under His wings you will find refuge;
his faithfulness will be your shield and rampart.

Ps. 91:3-4

Maybe, like me, you’ll come out from an eating disorder, depression, financial trials, huge health issues or relational problems, thankful, in awe, and amazed at what he just saved you from – if you’ll just turn in.

Before you know it, He’ll work: soften your edges, sand off your rough spots, make space for his movement. Love and peace will come busting into your heart.

I’ve found this, after day-in-and-day-out writing on this blog…

I see God’s Goodness in the land of my living grief, fear and guilt – when I run after it – hard.

What all seemed impossible, turned possible. We have the ability to reach God’s transcendent, His abundance. He loves us.

All this is the source of thanksgiving. As God enters the nitty gritty, the down and dirty of your life, you can’t help but lift your arms, lift your voice and give a good shout out to his character.

Today, I am thankful. What might you need to offer to God, knowing that soon enough, by faith, you’ll be giving thanks to God?

Balarie Kelly’s new book, Fear Fighting: Awakening Courage to Overcome Your Fears has been called “A must read,” “Breathtakingly honest” and a “Great Toolbox to Overcome Fear.” Read it today.

Discover how to flee from fear and fly in faith through 4 Days to Fearless Challenge.




Read Full Post »

Read Full Post »


October 31, 2017, marks the 500th anniversary of the beginning of the Protestant Reformation, and because I’m all theme-y and whatnot, I’m in the midst of a fantastic book called Reformation Women by Rebecca VanDoodewaard who I dearly wish were on social media so I could shamelessly fangirl her and make a general nuisance of myself by asking too many questions. Normally, I would actually finish a book before slobberingly commending it to you, but in case you like being all theme-y and whatnot too, and because time is of the essence, I’m throwing caution to the wind and telling you:

Get this book. Now. You’re welcome.

Normally, when we read about the Reformation, we’re reading about great preachers and leaders like Luther, Calvin, Zwingli, and Hus, but preaching was not the only work of the Reformation. And that’s one of the things that has captivated me about Rebecca’s book. All of the women included therein were strikingly courageous, tireless laborers, who contributed greatly  to the success of the Reformation, and they did it all while coloring inside the lines of biblical womanhood – doing vital work godly women are uniquely equipped by Christ to do. They opened their homes as a refuge to scores of Protestants (often including those aforementioned notable preachers and other integral leaders) fleeing for their lives from Catholic marauders. They set up prison ministries and fed and clothed the poor. They nursed their communities through the Plague. Those who were queens and princesses used their power to protect Reformers and change persecutory laws. Those who were married to pastors and leaders helped in their ministries and edited their books and papers. And they wrote. Poetry. Position papers. Booklets. Letters. What a happy discovery (for me, anyway) to find sisters of the quill from so long ago.

But these great ladies were not our only foremothers in the faith. For as long as God’s people have been God’s people, God’s people have rebelled and needed to be reformed. In fact, that’s the entire, overarching theme of the Old Testament- the need for Israel to reform from its idolatry. And all along the way we see faithful women like Deborah, Jael, Esther, Jehosheba, Jedidah, Huldah, Samson’s mother, and others willing to buck the trend of sin and rebellion and point the way back to God and holy living by their deeds and the example of their lives.

The New Testament gives us extraordinary examples such as the women who ministered to Jesus during His earthly ministry, stood by Him at the cross, and were the first ones at His tomb. Priscilla, Lydia, Dorcas, Eunice, Lois, Phoebe and other believing women soon followed, all lending their aid in their own unique ways to reforming dead, legalistic Judaism into biblical Christianity.

All of these great women of God, serving Him through thousands of years as only godly women can, laying the foundation with their blood, sweat, and tears, for the church we know today.

But have we “arrived”? Is the need for women to work for reform in the church a fast fading dot in the rear-view mirror of modern day evangelicalism? Judging from the articles I read and the e-mails I receive about the problems in the church, the answer to that question would be a big, fat “no.”

Perhaps armies of the Catholic “church” no longer hunt down fleeing Protestants. And, maybe Nero isn’t using Christians as torches for his garden parties any more (although there are certainly areas of the world where our brothers and sisters in Christ face similar threats every day). But the stealth, guerrilla warfare Satan has been waging against the Western church in recent decades might be even more damaging. Certainly, it’s more diffuse and wider spread. Instead of raping the bride of Christ, Satan has chosen instead to seduce her. Why forge an enemy when you can woo a lover?

False teachers. Word of Faith heresy. The New Apostolic Reformation. Abuse in the church. Biblical illiteracy. “Lone Ranger” Christians. Idolatry. Irreverence in the sanctuary.

For doctrinally sound Christians, it’s like being in that giant trash-masher with Luke, Leia, Han, and Chewie – surrounded by slime and garbage on all sides with the walls closing in, and, seemingly, no way out.

It is easy to see why the heart of the Protestant Reformation was Semper Reformanda– “always reforming.” The work of fighting for sound doctrine, biblical worship, and pure hearts and hands never, never, never ends.

So what does it look like to be a woman of the modern day Reformation? What can we church ladies do to help turn the tide of apostasy in Christendom? Permit me to nail eight theses to the door of your church.

Realize You Can’t Change the World

None of the women named earlier in this article changed the world or the entire church. Not a single one of them. In fact some of them brought about great changes in their locales that were overturned in the years after their deaths.

The problems facing the church today are overwhelming. You’re one person. You can’t fix everything (and God doesn’t expect you to). Maybe you can’t even fix everything in your own church. But what you can do is determine to be faithful to Christ and His Word in your sphere of influence. Bloom where you’re planted. “Brighten the corner where you are“, as the old gospel song says. You can’t do everything, but what’s something you can do?

Color Inside the Lines

One of the major problems plaguing the church today is Christian women who rebel against God’s word by stepping outside the boundaries God has drawn for women in the family and the church. Don’t shoot yourself in the foot by following suit in your zeal to reform. There’s plenty of work to be done by godly women – work that we’re better equipped for than men – without violating Scripture.

Mind Your Demeanor

No, we shouldn’t be wishy washy milksops or mealy-mouthed shrinking violets. But we also shouldn’t be loud-mouthed harpies, brashly marching into hell with a water pistol (just trust my own failures on this one). We need to be velvet-covered bricks: soft on the outside, firm on the inside. We should attain to all the Christlike virtues of demeanor: patience, kindness, compassion, mercy, and grace mingled with an unyielding stand on Scripture and an uncompromising commitment to Christ. For some of us, the former comes easier. For some of us, the latter. But we must seek that godly balance as we go about the work of the Kingdom.

Serve the Local Church

If you have rejected the mere idea of local church membership and think you’re going to bring about change from the outside as an unchurched (or functionally unchurched) writer, speaker, or Christian celebrity, you’re part of the problem, not part of the solution. The church is God’s plan for Christianity, not evangelical gurus. Do whatever you have to do to find a doctrinally sound one, join it, and get to work serving.


When it comes to the church, fixing what’s broken doesn’t rest on your shoulders. Spiritual problems require spiritual solutions, and only God can bring those about. You can defend Scripture til you’re blue in the face or explain all day long why someone is a false teacher, but only God can lift the veil and enlighten the eyes of the heart. Be faithful in your efforts, but be more faithful in prayer. Like the persistent widow, grab hold of the Lord on behalf of the church and don’t let go.

Teach Other Women

In my experience, the number one way false doctrine enters the church is through women’s ministry and women’s “Bible” study. You want to work for reform in the church? Work on reforming your church’s women’s ministry. Explain to your sisters why that divangelista is a false teacher. Request Bible study classes that study the actual Bible. Volunteer to organize the next women’s conference or retreat and schedule doctrinally sound speakers. Teach a women’s or girls’ Sunday School class. Transform the church by transforming the hearts and minds of women.


The book of Exodus tells the story of Israel’s battle with Amalek. When Moses held up his arms, Israel prevailed. When he let down his arms, Amalek prevailed. Eventually, Aaron and Hur came alongside Moses and held up his arms for him so that Israel could win the battle. Who was more important to Israel’s victory in this story- Moses or Aaron and Hur? If you answered “both,” you’re correct. Israel couldn’t have won without Moses holding up his hands, but Moses couldn’t have held up his hands without Aaron and Hur. Most of the women of the Old Testament, New Testament, and Protestant Reformation who effected godly change among God’s people were not Moseses. They were Aarons and Hurs. What can you do to hold up the arms of your pastor, your elders, your husband, your church?


Make sure you know your Bible backwards, forwards, and upside down in context. Know right from wrong, the biblical from the unbiblical. Learn what God’s word says, and stand. Don’t back down. Do it with a godly demeanor, but do it. Refusing to budge from the truth of Scripture might cost you your “church”. It might cost you your family and friends. It might cost you your job, your reputation, and your finances (as we’ve seen in recent years with Christians in the business world who have refused to cave to the homosexual agenda). But as our brothers and sisters who went to the fiery stake, the dank prison cell, and the gallows would tell you, fidelity to God’s Word is worth it. Loyalty to Christ is worth anything it might cost you. Stand.

Whether your women’s ministry is using a book by a false teacher, there’s a faction of backbiters in the church that needs to be quelled, or your pastor is overwhelmed and needs some help, there’s something in your church that you can pray about, help with, or work on to help it move toward spiritual health. The church needs discerning, biblically knowledgeable, mature Christian women to step up and fight ungodliness whenever and wherever we’re able. Will you be a courageous laborer in the modern day Reformation?


Read Full Post »



Miercuri, 1 August 2018

Au pus chivotul lui Dumnezeu pe un car nou și l-au scos din

casa lui Abinadab, care era pe deal. Și Uza și Ahio, fiii lui

 Abinadab, conduceau carul cel nou.2 Samuel 6.3

Aceasta a fost greșeala lor. Instrucțiunile divine erau clare: chivotul Dumnezeului viu trebuia cărat pe umerii oamenilor vii. Dacă toate aceste instrucțiuni ar fi fost urmate, nu ar mai fi existat boi care să se împiedice, nici pericolul ca eventual să cadă chivotul, iar Uza nu și-ar mai fi întins mâna pentru a-l sprijini. Această spărtură făcută de Dumnezeu a avut rolul de a le îndrepta gândurile către ascultarea simplă și absolută față de instrucțiunile atât de limpezi aflate în codul levitic. Aceste instrucțiuni nu puteau fi încălcate fără ca acest lucru să nu fie un afront adus lui Dumnezeu. Deși Uza a avut intenții bune, și-a pierdut viața din cauza neascultării sale și a lui David de poruncile lui Dumnezeu cu privire la transportarea chivotului.

Și nouă ne place să folosim care noi pentru Dumnezeu. Adesea ne construim un car nou al hotărârilor bune, pe care așezăm chivotul lui Dumnezeu. Dorim să fim diferiți și credem că Domnul Se va lăsa purtat pe aceste hotărâri. Totuși nu durează mult până când boii se împiedică și până când Uza este lovit cu moartea.

Dumnezeu nu dorește care noi, ci umerii oamenilor consacrați. Trebuie să trăim pentru El, predându-ne pe noi înșine în slujba Lui; nu conducând noi chivotul, ci noi fiind cei conduși; nu impunându-I Domnului gândurile noastre, ci fiind gata să ne supunem pe deplin Lui. Dacă Îl vom asculta și, prin ascultare, vom descoperi felul în care ne putem apropia de El și în care Îl putem sluji, atunci puterea care altfel este cea care distruge va deveni instrumentul credinței noastre și vom putea face lucruri mari pentru Dumnezeu. DOMNUL ESTE APROAPE AUGUST 2018                            F B Meyer


 Volumul V-Jean Koechlin



Galateni 3.1-14

            Planul general al epistolei se poate schiţa astfel: capito­lele 1 şi 2: Mărturia personală a apostolului; capitolele 3 şi 4: Doctrina mântuirii prin credinţă; capitolele 5 şi 6: Viaţa practică a celui răscumpărat sub har.

            Inima lui Pavel era încurcată: zelul său pentru adevăr se dublase de toată dragostea pentru sărmanii galateni. Ce duh de rătăcire i-a putut încânta până într-acolo încât să uite de harul lui Dumnezeu? Şi ce mulţi creştini li se aseamănă! Le-a fost zugrăvit Hristos răstignit (v. 1). Au crezut în El şi au pri­mitprin Duhul Sfânt siguranţa mântuirii. Insă nu au avut în­credere în El pentru a le conduce viaţa creştină. După ce au început prin Duhul, au continuat prin carne (v. 3). Sau credeţi că, după ce ne-a îndreptăţit, Dumnezeu poate conta pe noi pentru „a-Şi încheia lucrarea”? Nu, iar din acest motiv, ace­eaşi credinţă care ne mântuieşte este şi cea de care avem ne­voie pentru a trăi (v. 11). Legea cea dreaptă a lui Dumnezeu, în schimb, nu poate să ne aducă decât moartea şi blestemul, pentru că am fi incapabili să o împlinim. A trebuit ca, în locul nostru, Hristos să poarte acest blestem. Pentru a ne răscum­păra, El a plătit preţul în întregime. A purtat blestemul legii când a luat la cruce locul pe care-l meritam eu. Binecuvântat fie El în veci! SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI VOLUMUL 5 AUGUST


Coordonatori Bob & Debby Gass



„Cine își face mulți prieteni… dar este un prieten care ține

mai mult la tine decât un frate”.(Proverbe 18:24)

Pentru a avea un prieten bun, trebuie să încerci tu să fii mai întâi un prieten bun. Un poet anonim a scris: „Am plecat să-mi caut un prieten, dar nu am găsit; am plecat să fiu un prieten și am găsit prieteni peste tot.” Prietenia nu cere să ai o personalitate dinamică. Chiar și cei mai timizi, mai tăcuți și mai rezervați pot învăța să fie prietenoși. E aproape imposibil să nu ai nici un prieten dacă tu însuți ești prietenos. Desigur și opusul este adevărat. Psihologii au cerut unui grup de studenți să noteze inițialele persoanelor pe care le displac cel mai mult. Unii s-au gândit la o singură persoană, în timp ce alții au notat nu mai puțin de paisprezece. Însă un fapt interesant care a ieșit la iveală, în urma acestui studiu, a fost că cei ce displăceau cel mai mare număr de persoane au fost ei înșiși displăcuți cel mai mult. Vei descoperi că, cu cât esti mai plăcut, cu atât mai ușor va fi să-ți placă de alții și vei fi la rândul tău plăcut de ei. Așadar, iată cinci modalități de a-ți face prieteni: 1) Păstrează contactul vizual, când vorbești cu cineva, privește-l în ochi. 2) Zâmbește! E nevoie de șaptezeci și doi de mușchi ca să te încrunți și numai de paisprezece ca să zâmbești – iar zâmbetul încălzește inimile și încurajează conversația. 3) Spune-le oamenilor pe nume. Străinii sunt doar atât, necunoscuți , dar prietenii se bucură să te audă că le rostești numele. 4) Vorbește cu alții despre subiectul lor preferat și despre ei. 5) Găsește ocazii sâ încurajezi, să faci complimente sau să-ți arăți bunătatea. Când găsești o persoană cu aceste cinci trăsături, ai găsit de fapt pe cineva care are reputația de a fi prietenos.CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTAZI-AUGUST 2018



Miercuri, 1 August 2018

„Lumina este semănată pentru cel neprihănit și bucuria,

pentru cei cu inima curată.“Psalmul 97.11

Bucuria frumuseţii

Cândva, o tânără a avut o convorbire cu marele pictor satiric englez William Hogarth (1697-1764). Ea și-a exprimat dorința de a învăța să deseneze caricaturi. Însă maestrul i-a spus: „Vai, tânără doamnă, acesta nu este un talent de invidiat! Ascultă sfatul meu și nu desena niciodată caricaturi! Eu, tot desenând caricaturi, am pierdut bucuria frumuseții  și  nu  mai  văd  niciodată  o  față  frumoasă,  ci numai una denaturată. Eu nu am niciodată satisfacția de a privi fața de om ca fiind divină!“

Mântuitorul ne-a spus că sunt oameni fățarnici care văd mereu paiul din ochiul fratelui lor, pe când ei au o bârnă în ochi. Astfel de oameni caricaturizează realitatea. Ei au mereu un deget acuzator îndreptat spre alții. Dacă fiecare l-ar vedea pe aproapele cum se vede pe sine, nu ar mai fi vrăjmășii. Din fire suntem gata întotdeauna să ne învinuim unii pe alții, dar, când este vorba să îndreptăm un lucru, suntem mereu zăbavnici. Pe deasupra, numim această atitudine: spirit critic.

Să ne smerim cu căință în fața lui Dumnezeu, cerând să ne dea lumina dreptății Sale și o inimă curată prin credința în  Mântuitorul!  Deși  nu  putem  înțelege  niciodată  adâncimile tainice ale suferințelor lui Hristos, ar trebui cel puțin să căutăm să medităm mai des la crucea și la suferința Sa, și astfel să avem o înțelegere mult mai adâncă a grozăviei păcatului înaintea ochilor lui Dumnezeu. SĂMÂNŢA BUNĂ-AUGUST 2018   





Read Full Post »


Being Human Beings
November 25, 2017
Read: 1 Peter 2:11–17; 3:8–9
Bible in a Year: Ezekiel 24–26; 1 Peter 2
All of you, be like-minded, be sympathetic, love one another, be compassionate and humble.—1 Peter 3:8
When asked to define his role in a community that was sometimes uncooperative with law enforcement, a sheriff didn’t flash his badge or respond with the rank of his office. Rather he offered, “We are human beings who work with human beings in crisis.”
His humility—his stated equality with his fellow human beings—reminds me of Peter’s words when writing to first-century Christians suffering under Roman persecution. Peter directs: “All of you, be like-minded, be sympathetic, love one another, be compassionate and humble” (1 Peter 3:8). Perhaps Peter was saying that the best response to humans in crisis is to be human, to be aware that we are all the same. After all, isn’t that what God Himself did when He sent His Son—became human in order to help us? (Phil. 2:7).
Gazing only at the core of our fallen hearts, it’s tempting to disdain our human status. But what if we consider our humanness to be part of our offering in our world? Jesus teaches us how to live fully human, as servants recognizing we are all the same. “Human” is how God made us, created in His image and redeemed by His unconditional love.
Today we’re sure to encounter folks in various struggles. Imagine the difference we might make when we respond humbly—as fellow humans who work together with other humans in crisis. —Elisa Morgan
Father, help us to be humble as we respond to one another, human being to human being.
Humility is the result of knowing God and knowing yourself.
INSIGHT: Have you noticed that when people receive a great honor for their accomplishments they often acknowledge their humble roots? Even legendary athletes admit that they were just an everyday kid from somewhere—just like us.
Peter sees how important it is for those who know they are God’s representatives to remember who they were. In recognizing their high honor (1 Peter 2:9), Peter urges followers of Christ to remember that once they had no sense of belonging to God; once they had not received mercy (2:10). Later in the same letter he reminds those who are leaders among the Lord’s people to recognize their own accountability to God and not to lord it over those entrusted to their care (5:3).
At best we are all common folks from somewhere who have been called to love others as God has loved us.
For further study see the Discovery Series booklet The Mind of Christ at discoveryseries.org/q0209. Mart DeHaan
Share your thoughts on today’s devotional on Facebook or odb.org.

The Bible says that Christians are to be different—to positively influence the world rather than conform to it. Author Bill Crowder helps you to gain a better understanding of how you can reflect the attitude of Christ in your life. Discover how to refresh your thoughts with wisdom and season your words with grace. Experience the difference in what you’re thinking, when you develop the mind of Christ.DOWNLOAD HERE

Read Full Post »

Princess of the Reformation: Jeanne D’Albret. New Release! Book trailer

Published on Sep 20, 2017

Read Full Post »




1. Mântuirea fiecărui păcătos este rezultatul harului, al îndurării lui Dumnezeu, nu al eforturilor religioase ale omului.

2. Mântuirea se capătă prin credință, în urma pocăinței sincere înaintea lui Dumnezeu și a credinței în sacrificiul Fiului Său.

3. Cel care se pocăiește și crede în harul mântuirii venit prin crucea lui Hristos, devine o făptură nouă, în urma unei nașteri din nou.

4. Niciunui om Domnul nu i-a cerut ”să-L primească”, sau ”să-L accepte”, ci să se pocăiască și să vină după El, purtându-Și crucea în fiecare zi.

5. Pocăința adevărată continuă să-și facă lucrarea în viața credinciosului, care trebuie să aducă la lumină orice păcat ascuns, prin mărturisire înaintea lui Dumnezeu.

6. Sfințirea vieții este un proces care trebuie continuat până la prezentarea sufletului înaintea lui Dumnezeu; aceasta înseamnă ”a duce mântuirea până la capăt cu frică și cutremur”.

7. Creștinii nu trebuie să se bazeze pe propriile fapte sau pe puterea lor de a duce o viață sfântă, ci pe îndurarea lui Dumnezeu și pe puterea Duhului Său.

8. Mântuirea nu se obține prin fapte bune, dar are drept urmare umblarea în faptele pregătite mai dinainte de Dumnezeu.

9. Creștinul adevărat este un ucenic al Domnului, de la care învață necurmat și pe care Îl urmează fără încetare cu scopul de a deveni tot mai asemănător Lui.



10. Iertarea se capătă doar pe pământ, prin îndurarea lui Dumnezeu; prin urmare  nu se mai poate face nimic pentru a schimba starea spirituală a celor care au murit.

11. Iertarea o dă doar Dumnezeu, prin Hristos, deci nici un om nu poate să-și aroge acest drept divin.

12. Nimeni nu poate dezlega păcatele unui om la moartea sa, nici măcar reprezentanții unei anumite clasă de slujitori religioși, considerați mijlocitori între oameni și Dumnezeu.

13. Sufletul după moarte nu are de trecut niște vămi ale văzduhului, pentru a ajunge în prezența lui Dumnezeu. De aceea, este inutil să se încerce ajutarea lui după ce a trecut în veșnicie.

14. Milosteniile și faptele bune făcute pentru a ajuta sufletul unui om după moarte sunt reminiscențe ale unor obiceiuri păgâne și n-au nicio legătură cu creștinismul pe care l-a predicat Domnul și apostolii Săi.

15. Sfinții (incluzând-o și pe Maria, maica Domnului) nu pot mijloci pentru mântuirea oamenilor și nu-i pot ajuta în niciun fel.

16. Închinarea la relicve sau la moaștele sfinților ține mai mult de ocultism decât de creștinismul Sfintelor Scripturi.



 17. Duhul lui Dumnezeu dă putere celui regenerat prin har de a duce o viață sfântă în mijlocul unei lumi păcătoase.

18. Duhul Sfânt pecetluiește pe cel credincios, îl botează și îl umple cu prezența Sa binecuvântată.

19. Botezul cu Duhul Sfânt nu este un rezultat al eforturilor omenești, ci un act de îndurare al lui Dumnezeu prin care răspunde celui ce-L cere cu stăruință.

20. Creștinii care au fost botezați cu Duhul Sfânt nu sunt superiorii celorlalți, de aceea trebuie să rămână smeriți și să caute umplerea continuă cu Duhul.



21. Succesiunea apostolică nu are fundament în Sfintele Scripturi, ci în tradiția religioasă.

22. Adevărații slujitori ai Domnului nu prestează servicii religioase contra unor sume de bani.

23Preoția Noului Testament nu este doar apanajul unei caste superioare, ci ea fost încredințată de Domnul tuturor creștinilor, care aduc jertfe duhovnicești pentru Dumnezeu.

24Duhul Sfânt alege oameni chemându-i la slujire pentru zidirea Trupului lui Hristos și înzestrându-i cu darurile Sale.

25A fi păstor sufletesc nu este o funcție, nici un titlu religios, ci o slujbă duhovnicească primită odată cu un dar al Duhului Sfânt, făcut după voia Sa.

26. Numai Duhul lui Dumnezeu rânduiește slujbele în Biserică, nu oamenii. Ei doar trebuie să recunoască lucrarea Duhului, nu să-și dea învățători după poftele lor.

27. Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să fie pildă turmei, printr-o viață de sfințenie practică și dedicare lui Dumnezeu.

28. Slujbele duhovnicești nu pot fi vândute, nici transmise de la o generație la alta după bunul plac al conducătorilor religioși.

29. Adevărații slujitorii ai lui Hristos se pregătesc pe câmpul Evangheliei și în școala ascultării de El, nu în seminarii teologice.

30. Nu oricine se numește pe sine om inspirat de Dumnezeu trebuie ascultat, ci orice ”proroc” trebuie probat înainte de a fi crezut.


31. Avariția este incompatibilă cu creștinismul, cu atât mai mult cu un slujitor al Domnului, care a poruncit ca acel care are două haine să dea și celui ce n-are niciuna.

32. Creștinismul nu este o religie a prosperității, ci a purtării crucii în fiecare zi pentru Hristos.

33. Hristos nu ne-a făgăduit că vom fi mari în lumea aceasta, ci doar că vom sta cu El pe scaunul Său de domnie, la venirea Împărăției Sale.

34. Creștinul adevărat este un om care se gândește la lucrurile de sus, acolo unde se află comoara sa – Hristos Domnul.

35. De aceea, nicio mișcare creștină n-ar trebui să-și extindă puterea pe pământ, ci să vestească Evanghelia, pentru a-i îndrepta pe cât mai mulți spre ceruri.

36. Creștinii trebuie să dovedească moderație/cumpătare în toate aspectele vieții, dar să-L iubească pe Dumnezeu fără limite și condiții.

37. Vestimentația și posesiunile noastre trebuie să dea dovadă că suntem ucenicii Celui care n-a avut în lumea aceasta nimic mai mult decât haina de pe El și a vestit celor săraci Evanghelia.


38. Clădirile bisericești somptuoase și luxul sunt incompatibile cu învățătura creștină.

39. Slujbele religioase rigide și programele culturale bisericești nu au nimic în comun cu închinarea în duh și în adevăr.

40. Repetarea unor cuvinte în rugăciune și unor rugăciuni memorate contrazice învățătura Domnului nostru.

41. Botezul și Cina Domnului nu sunt sacramente administrate de slujitori profesioniști, ci parte naturală a vieții Bisericii, care se supune poruncilor Domnului ei.

42. În lumea noastră Domnul are o singură Biserică, pe care o sfințește și o pregătește pentru ziua nunții Sale – Unitatea Bisericii o face Duhul lui Dumnezeu, nu ecumenismul oamenilor.

43. Organizațiile omenești și instituțiile religioase n-au niciun fel de sprijin în Scripturi.

44Domnul este singurul Stăpân al Bisericii, nu un om sau o grupare elitistă de oameni.

45. Orice structură ierarhică se opune învățăturii lui Hristos și a apostolilor Săi.

46. Biserica creștină se supune doar capului ei, Hristos Domnul, și ascultă de legile civile numai în măsura în care acestea nu contravin Scripturilor.

47. Biserica nu trebuie să fie nici finanțată, nici subordonată statului, ci doar să ajute autoritățile civile să împlinească voia lui Dumnezeu, acordându-le tot sprijinul pentru aceasta.

48. Slujba principală a Bisericii este să fie ”lumina lumii” prin vestirea Evangheliei încredințată de Domnul și ”sarea pământului”, prin sfințenia vieții.

49. Nădejdea creștinului nu este de a rezista în timpul de judecată al omenirii, ci arătarea slavei lui Hristos la revenirea Sa pentru a-Și lua Biserica – Mireasa în Casa Tatălui Său.

50. În așteptarea revenirii Domnului, Biserica se pregătește în fiecare zi pentru a-L întâmpina în slavă.

Read Full Post »

Brooklyn Tabernacle: The Church That Prayer Built

Brooklyn Tabernacle

Before long, seeing few victories and feeling personally defeated, the discouraged pastor decided he needed to quit. It was during that dark period he received a distinct and unexpected call from God to lead the people to pray. The next time he was before the church, he told them about his strange call from the Lord to focus on prayer.

The following Tuesday night, about a dozen members joined the pastor for prayer. They joined hands, stood in a circle and prayed. Five minutes later, they were finished. They obviously weren’t sure yet how to conduct a prayer meeting but they had taken the first steps. Over the next few years, Brooklyn Tabernacle would become known around the country and around the world as a praying church.


Today, about 10,000 people every Sunday wait in line to attend Brooklyn Tabernacle. The attendance is a miracle, but it doesn’t end there.

Carol Cymbala has led the Choir since soon after arriving at Brooklyn Tabernacle. Her original choir consisted of nine people. In spite of not reading music, Pastor Cymbala’s wife Carol has received five Dove Awards, six Grammy Awards and has written hundreds of songs for the now 270-voice choir and for their 28 albums.


How has all of this occurred? Jim Cymbala traces it all to that call from the Lord so long ago to build a praying church, and to make the weekly prayer meeting the most important service of the week. He calls the prayer meeting  “the barometer of the church.”

It didn’t start big but it grew. The first Tuesday night prayer meeting of a few members gathered in a circle is now 3,000 people a week crowding into the church to call upon the Lord. The prayer meeting officially begins at 7 p.m. but people start pouring in at 5 p.m. to pray for the prayer meeting!



In my life, the most spiritual experiences I’ve ever had in church have been at Brooklyn Tabernacle—both at the Sunday Church services and at the Tuesday night prayer meetings. The book Fresh Wind Fresh Fire, written the same year I came to Hyde Park Baptist Church as senior pastor, is the most influential book I’ve ever read.

Not everyone has had the privilege yet of attending the Tuesday night prayer meeting in Brooklyn, so we are bringing it to Austin. On Thursday, September 14, Jim Cymbala is coming to lead a City Wide Prayer Meeting at Hyde Park Baptist Church. This gift to the city is a ministry of the Unceasing Prayer Movement of Austin. Everyone is invited to attend. Doors open at 6:00 p.m. for prayer before the service begins at 7:00 p.m.


God is moving in Austin, and around the country, through a prayer movement. Brooklyn Tabernacle is nothing short of a miracle but God can do anywhere what He has done there. We are praying now that the prayer movement in Austin will be energized and pastors and churches will be encouraged to pray as never before. God still hears and answers prayer!

This article originally appeared here.


Next articleSandra McCracken’s ‘We Will Feast’ Is a Worship Feast for the Church
Kie Bowman

My name is Kie Bowman. I am the Senior Pastor of Hyde Park Baptist Church and The Quarries Church (“one church in two locations”) in Austin, Texas (www.hpbc.org). Originally from Fairbanks, Alaska (the rumors are true- it’s cold!), I arrived in Texas for Seminary in the 1980′s where I earned a Master of Divinity and a Doctor of Ministry from Southwestern Baptist Theological Seminary in Ft. Worth. Following my Seminary training I made my way to the Atlanta area where I served two churches in 10 years until 1997 when I came to Hyde Park in Austin as Senior Pastor.

Praise and worship brings answered 


Read Full Post »


12791062_521265234719844_8473737737843880643_nDOMNUL ESTE APROAPE-GBV

Miercuri 1 Martie 


Sunt tulburat și nu pot vorbi … A uitat Dumnezeu sã fie îndurãtor? Sau Și‑a închis îndurãrile în mânie? Oprire. Și am zis: „Aceasta este slãbiciunea mea“ … Voi gândi la toatã lucrarea Ta și voi cugeta la faptele Tale.   Psalmul 77.4,9,10,12

Un frate a spus: «Dacã știi sã te îngrijorezi înseamnã cã știi deja sã meditezi». Psalmul 77 ne aratã cum povara îngrijorãrii poate fi înlocuitã cu tãria caracterului lui Dumnezeu. Îngrijorarea ocupã prima parte a psalmului, atunci când Asaf Îl cautã pe Domnul în ziua necazului sãu (versetul 2). Duhul sãu era copleșit și, chiar dacã își amintește cã, odinioarã, se bucurase de cântãri în noapte, acum Dumnezeu pãrea sã Se fi îndepãrtat. Asaf chiar se întreabã dacã nu cumva Dumnezeu încetase sã fie plin de îndurare. Cel ce ajunge la o astfel de concluzie este cu siguranțã în adâncul disperãrii. Când suntem biruiți de îngrijorare vedem totul prin prisma necazului nostru.Psalmistul însã învațã sã facã deosebirea dintre îngrijorarea lui și credincioșia lui Dumnezeu. El realizeazã cã astfel de gânduri se iscaserã din îngrijorarea sa, de aceea se hotãrãște sã se gândeascã la ceea ce a fãcut Dumnezeu. Îngrijorarea care îi ocupase mintea, dând naștere gândurilor dureroase și deprimante, face loc acum unei meditații cu privire la puterea, rãscumpãrarea și grija lui Dumnezeu fațã de poporul Sãu. Asaf mediteazã la zilele lui Iacov și ale lui Moise, propria lui experiențã fiind astfel exclusã, iar aceastã meditație îi aduce aminte cã Dumnezeu este vrednic de încredere.Îngrijorarea este o adevãratã plagã, iar ea face ca necazurile noastre sã se deruleze neîncetat în mintea noastrã. Meditația însã ne conduce sã privim mereu și mereu la credincioșia lui Dumnezeu. Aceastã meditație nu schimbã împrejurãrile noastre, însã înlãturã îngrijorarea și, prin urmare, ne schimbã pe noi.S. J. Campbell TOATA LUNA AICI:domnul-este-aproape-gbv-martie-2017-1



coordonatori Bob & Debby Gass


„Dacă suferiți cu răbdare, când ați făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu” (1 Petru 2:20)

Noi începem să ne asemănăm cu persoanele in compania cărora petrecem cel mai mult timp, așa că trebuie să ne alegem prietenii cu grijă. Dacă petrecem timp cu oameni nervoși și plini de ură, suntem în pericolul de a deveni și noi persoane nervoase și pline de ură. Lucrul acesta se întâmplă pentru că atitudinile sunt contagioase. lată o povestire foarte frumoasa care ilustrează ideea aceasta, Un om își cumpără ziarul în fiecare zi de la chioșcul de ziare. Întotdeauna îl salută pe vânzător foarte politicos, însă avea parte în schimb de un tratament foarte aspru și nepoliticos; vânzătorul îi arunca ziarul în față foarte bădăran. Cu toate acestea, omul nostru zâmbea politicos și îi ura o zi bună. Situația a continuat mai multe zile, până când un prieten l-a întrebat: „tot timpul se poartă așa de nepoliticos cu tine?” Omul a răspuns: „Din nefericire, da”. Celălalt a întrebat: „și tu ești tot timpul așa de politicos și de prietenos cu el?” Omul a răspuns: „Da, tot timpul”. Celălalt a continuat: „de ce ești așa de amabil cu el dacă el se poartă așa de urât cu tine?” Omul a răspuns: „Pentru că nu vreau ca el să îmi dicteze cum să reacționez”. Biblia spune: „Dacă suferiți cu răbdare, când ați făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Și la aceasta ați fost chemați; fiindcă și Hristos a suferit pentru voi, și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui. „El n-a făcut păcat și în gura Lui nu s-a găsit vicleșug.” Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri și când era chinuit nu amenința, ci Se supunea dreptului Judecător” (v. 20-23). Iată cum poți fi pe placul lui Dumnezeu. ”TOATA LUNA AICI:cuvantul-lui-dumnezeu-martie-2017

27227cc1-eb4f-44e2-81e5-2d66e1d4b7f9_640x359SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV-Jean Koechlin


Ezechiel 1.1-14

            Ne vom ocupa acum de cartea lui Ezechiel, uneori neglija­tă, din cauza dificultăţii sale; să-I cerem Domnului, cu stăru­inţă, ajutorul Său, pentru a putea fi zidiţi din punct de vedere spiritual în timp ce o vom studia.

            Acest profet era un preot, ca şi Ieremia, contemporanul său; însă, în timp ce Ieremia locuia în Ierusalim, Ezechiel fusese dus cu cel dintâi convoi de prizonieri „în ţara cal-deenilor”, sub domnia lui Ioiachin (v. 3). Acolo, lângă râul Chebar, i se adresează Cuvântul lui Dumnezeu şi el devine martorul unei viziuni extraordinare. In mijlocul focului şi al aramei strălucitoare, imagine a justiţiei divine care-şi exer­cită drepturile, profetul zăreşte patru animale fantastice, care erau heruvimi, străjeri şi apărători ai sfinţeniei lui Dumnezeu (cap. 10). Trăsăturile lor, feţele, aripile, picioarele şi mâini­le sunt tot atâtea simboluri prin care Dumnezeu doreşte să ne facă să înţelegem care sunt caracterele Sale manifestate în dreptate şi în judecată: înţelepciunea, puterea, răbdarea şi iuţimea, reprezentate, respectiv, prin faţa de om, de leu, de bou şi de vultur. Aceste simboluri se regăsesc, împreună cu multe altele, în Apocalipsa, care este tot o carte a judecăţilor (vezi Apocalipsa 4.6,7).TOATA LUNA AICI :scripturile-in-fiecare-zi-volumul-iv



Miercuri, 1 Martie 2017


… Binecuvântat să fie Numele lui Dumnezeu, din veșnicie în veșnicie!

A Lui este înțelepciunea și puterea.Daniel 2.20

Înțelepciunea pe care a primit-o Daniel din partea lui Dumnezeu nu era una pripită, ci una care urma un traseu al recunoașterii lui Dumnezeu mai presus de orice autoritate omenească. Un altul poate ar fi alergat degrabă la împărat. Pentru Daniel însă, un lucru a fost de cea mai mare urgență: să-i mulțumească lui Dumnezeu și să-i aducă închinare în lauda care i se cuvine ca Stăpân suprem peste toate. Numai după aceea Daniel a fost condus la împărat. Putem vedea aici strălucind din nou una dintre cele mai frumoase trăsături ale acestui om al lui Dumnezeu: smerenia. Daniel trece în plan secund, pentru a-i atribui toată gloria numai lui Dumnezeu. Cuvintele de mulțumire rostite de Daniel au ca punct central atotputernicia lucrărilor lui Dumnezeu: „El schimbă vremurile“, „El pune pe împărați“, „El dă înțelepciune și pricepere“, „El descoperă ce este adânc“, „El știe ce este în întuneric“, „la El locuiește lumina“.În viața Domnului și Mântuitorului nostru, această lucrare a mulțumirii, a laudei Tatălui ceresc se întâlnește în toate împrejurările. Așa au făcut toți care L-au urmat pe Mântuitorul pe calea credinței. Dacă recunoaștem ceea ce suntem noi și cea ce este Dumnezeu în autoritatea Sa, vom izbucni într-o cântare de mulțumire și de laudă.TOATA LUNA AICI:samanta-buna-martie-2017







Read Full Post »


14720494_1849874471898097_9099404963965236505_nTOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald Chambers

1 Decembrie

Legea şi Evanghelia

Căci cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o

singura poruncă se face vinovat de toate.  lacov 2:10

Legea morală nu ia în considerare nicidecum slăbiciunea noastră ca fiinţe umane, nu ia în seamă ereditatea şi infirmităţile noastre: ea ne cere să fim cu totul morali. Legea morală nu se schimbă niciodată, nici pentru cei mai nobili, nici pentru cei slabi, ci este veşnic aceeaşi. Legea morală dată de Dumnezeu nu devine mai îngăduitoare faţă de cei slabi, nu ne scuză defectele, ci rămâne absolută pentru toate vremurile şi pentru toată veş­nicia. Dacă nu ne dăm seama de aceasta, este din cauză că nu suntem cu adevărat conştienţi de legea lui Dumnezeu: imediat ce suntem conştienţi de aceasta, viaţa noastră devine o mare tragedie. Odinioară, fiindcă eram fără lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat şi eu am murit.” Când înţelegem aceasta, Duhul lui Dumnezeu ne convinge că suntem păcătoşi. Până când omul nu ajunge în starea de a vedea că nu mai are nicio speranţă. Crucea lui Isus Cristos este ceva absurd pentru el. Convingerea de păcat aduce întotdeauna sentimentul înspăimântător şi înrobitor al legii, îl lace pe om fără speranţă, „vândut rob păcatului”. Eu, un păcătos vinovat, nu pot ajunge niciodată să fiu drept înaintea lui Dumnezeu, îmi este imposibil. Există un singur mod prin care pot fi drept înaintea lui Dumnezeu, si anume prin moartea lui Isus Cristos. Trebuie să scap de gândul ascuns că pot fi drept înaintea lui Dumnezeu prin ascultare de El. Care dintre noi poate fi absolut perfect în ascultarea de El? Ne dăm seama de puterea legii morale numai atunci când este însoţită de un „dacă”. Dar Dumnezeu nu ne constrânge niciodată. Uneori am vrea ca El să ne forţeze să-L ascultăm, dar altă dată am vrea să ne lase în pace. Când suntem conduşi de voia lui Dumnezeu, dispare orice urma de constrângere. Când alegem de bună voie să-L ascultăm, atunci, cu puterea Sa nemărginită, El va face ca şi cea mai îndepărtată stea, şi cel mai mic grăunte de nisip să vină în ajutorul nostru.TOATA LUNA AICI:totul-pentru-gloria-lui-decembrie-2



Joi, 1 Decembrie 2016

Dar, când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său.Galateni 4.4

Cei patru sute de ani dintre sfârșitul Vechiului Testament și începutul Noului Testament sunt numiți adesea «cei patru sute de ani de tăcere». Nu a existat glas profetic în tot acest timp. Însă, fiindcă Dumnezeu nu S-a făcut auzit în toată această perioadă, nu înseamnă că El nu a lucrat, conducând lucrurile către momentul venirii Fiului Său în lume. Profețiile lui Daniel și istoria seculară arată felul în care Dumnezeu a lucrat în acel timp.Daniel a profețit că imperiul grec avea să fie simbolizat de un țap, cu un corn puternic, după care aveau să apară patru coarne mai mici (Daniel 8.5,8). Istoria seculară este în deplin acord cu profeția lui Daniel, ea certificând domnia lui Alexandru cel Mare și apoi a celor patru generali ai săi care i-au urmat. Una dintre consecințele ridicării acestui imperiu a fost că limba greacă a devenit limba universală pentru afaceri și cultură pentru națiunile din sfera profeției biblice. De fapt, mulți dintre iudeii din acel timp erau mai familiarizați cu limba greacă decât cu cea ebraică. Acest lucru a condus la traducerea în greacă a bibliei ebraice, traducere numită Septuaginta. Multe citate din Vechiul Testament care apar în Noul Testament sunt luate de acolo. A fost planul lui Dumnezeu ca Noul Testament să fie scris în limba greacă.După imperiul grec a urmat republica romană, iar apoi imperiul roman, care a acoperit o vastă parte a lumii. Drumurile romane și Pax Romana (pacea și securitatea romană) aveau să faciliteze răspândirea evangheliei. Dumnezeu nu Se făcea auzit, însă pregătea calea pentru Fiul Său.Acest principiu poate fi aplicat în viețile noastre. Chiar dacă Dumnezeu poate părea că nu Se face auzit în viața noastră cotidiană, totuși aceasta nu înseamnă că El este absent. Putem fi siguri că El Își duce la îndeplinire scopul în viața noastră, pentru gloria Lui și pentru binecuvântarea noastră.B Reynolds

TOATA LUNA AICI:domnul-este-aproape-gbv-decembrie-2016



1 Decembrie 

“Dar Leviţii nu s-au grăbit”.2 CRONICI 24:5

Ioas îşi pusese în inimă să repare Casa Domnului, şi poruncise acelora care, după lege, erau singurii care puteau s-o facă, şi anume preoţii şi leviţii. Dar după cum arată textul nostru, leviţii nu s-au grăbit. Astfel lucrarea lui Dumnezeu a fost întârziată, dacă nu chiar întreruptă de aceia care erau răspunzători.Să-i osândim? Cât de mult ni se potriveşte şi nouă astăzi această situaţie! Este atâta vreme de când Casa Domnului este ruinată şi noi nu numai că nu ne grăbim ca s-o reparăm, dar, vai, ne şi îndreptăţim în situaţia în care ne găsim. Cuvântul ne spune la Evrei 3:6 că noi suntem casa lui Dumnezeu. Dar deşi vedem că Domnul Hristos este credincios ca Fiu peste casa Lui, noi totuşi nu ne arătăm credincioşi în Casa lui Dumnezeu. Şi aceasta nu numai cu privire la spărturile care s-au făcut între noi, dar şi cu privire la activitatea sau neactivitatea fiecărui mădular din trupul Domnului Isus care este Biserica. Dacă este dezbinare între mădulare, este dezbinare în tot trupul. Mai se poate atunci numi un singur trup, un trup bine închegat şi strâns legat?” (Ef. 4:16) Ne ocupăm cu atâtea lucruri, cu tot felul de activităţi religioase, bune în ele înşile, dar Casa lui Dumnezeu, care suntem noi, este ruinată. Ne permitem tărăgăneli şi le justificăm prin presupusa dreptate pe care o avem, lăsând deoparte slava lui Dumnezeu şi inima Domnului Isus care este adânc mâhnită. Cine este de fapt răspunzător cu repararea Casei Domnului? Fiecare dintre noi în parte! Suntem însă dintre aceia care spun: “N-a venit încă vremea pentru rezidirea Casei Domnului?” Prin necredincioşia noastră, prin uşurătatea şi nepăsarea noastră, prin mândria şi încăpăţânarea noastră, într-un cuvânt, prin nepocăinţa noastră, TOŢI am contribuit la starea de ruină a Casei lui Dumnezeu. În consecinţă TOŢI trebuie să ne smerim şi să recunoaştem cu ce am contribuit la această situaţie şi chiar cu ce nu am contribuit la păstrarea în cele mai bune condiţii a Adunării lui Dumnezeu şi a relaţiilor dintre noi şi să ne pocăim adânc. Numai atunci Dumnezeu va putea lucra prin noi, la reparearea Casei Lui. Iubiţi fraţi şi surori, să nu ne mulţumim cu o formă de evlavie goală şi rece dar fără putere. Să nu ne mulţumim că avem o adunare, indiferent în ce stare ar fi şi că acolo ne putem, oarecum satisface cerinţele religioase. Să dea Dumnezeu să nu ni se potrivească cuvintele: ” îţi merge numele că eşti viu, dar eşti mort! Să nu facem ca leviţii care nu s-au grăbit, ci astăzi, acum, să punem genunchii jos, să ne mărturisim sincer vina înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă ar fi vorba numai de nepăsare, şi să-L rugăm să ne arate El ce avem de făcut şi să ne dea şi harul de a ne grăbi să clădim Casa Lui, curăţind mai întâi ruinele care sunt şi peste care, efectiv, nu trebuie să mai clădim nimic decât Să le dărâmăm şi să le îndepărtăm printr-o credinţă şi râvnă hotărâtă. Noi să facem începutul cu pocăinţă şi smerenie, şi El va face restul. Ce mângâiaţi vom fi în ziua aceea când vom auzi din gura Domnului Isus: “Bine rob bun şi credincios”.TOATA LUNA AICI:mana-de-dimineata-decembrie-1



Dimineața și Seara

1 Decembrie


Tu ai rânduit vara şi iarna. Psalmi 74:17

Suflete, începe luna aceasta de iarnă cu Dumnezeul tău. Zăpada îngheţată şi vântul pătrunzător să-ţi amintească de faptul că El îşi ţine legământul cu ziua şi noaptea, şi că va ţine şi legământul slăvit pe care l-a făcut cu tine prin Persoana Lui Isus Christos. Cel care este credincios cuvântului Său în trecerea anotimpurilor acestei lumi păcătoase şi sărace, se va dovedi credincios şi în privinţa singurul Său Fiu prea iubit. Iarna nu este un anotimp confortabil în suflet, şi dacă tu îl ai chiar acum, este foarte dureros. Dar există o mângâiere: s-a spus că Domnul a făcut-o. El trimite vânturile îngheţate ale necazurilor peste mugurii aşteptărilor. El împrăştie bruma ca cenuşa peste păşunea bucuriei tale, odinioară verde. El aruncă fărâme de gheaţă peste izvoarele plăcerii tale. El le face pe toate. El este marele împărat al iernii, şi El domneşte în împărăţia frigului; de aceea, nu te poţi plânge. Pierderile, crucile, greutăţile, boala, sărăcia şi o mie de alte rele sunt trimise de Domnul, şi vin cu o misiune înţeleaptă. Îngheţul ucide insectele mortale şi pune stavilă bolilor molipsitoare; el sfărâmă brazdele de pământ şi înmoaie sufletul. O, dacă iarna încercării ar avea întotdeauna astfel de rezultate în sufletul nostru! Cum preţuim acum focul! Cât de plăcută este strălucirea lui veselă! Să-L preţuim şi pe Domnul în acelaşi fel, fiindcă El este sursa constantă de iubire şi căldură, în orice necaz. Să ne apropiem de El ca să găsim bucurie şi pace în credinţă. Să ne îmbrăcăm în hainele călduroase ale făgăduinţelor Lui şi să ne apucăm de treburile potrivite anotimpului. Leneşul care nu ară din cauza frigului are de îndurat consecinţe severe, fiindcă la vară va ajunge să cerşească şi nu va avea nimic.

15171281_1452053878140804_5957381433891584590_n1 Decembrie


O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!  Psalm 107:8

Dacă ne-am plânge mai puţin şi am lăuda mai mult am fi mai fericiţi, şi Dumnezeu ar fi mai slăvit. Să-L lăudăm zilnic pe Domnul pentru îndurările Lui comune, comune le numim noi, dar ele sunt nepreţuite fiindcă, fără ele, am fi gata să pierim. Să-L binecuvântăm pe Dumnezeu pentru ochii cu care vedem soarele, pentru sănătate şi puterea de a umbla, pentru pâinea pe care o mâncăm, pentru hainele cu care ne îmbrăcăm. Să-L lăudăm pe El fiindcă nu suntem printre cei fără speranţă sau închişi printre vinovaţi. Să-I mulţumim pentru libertate, prieteni, familie şi confort. Să-L lăudăm pentru tot ce primim din mâna bunătăţii Lui, fiindcă merităm puţin, dar primim din belşug, dar, prea iubiţilor, cea mai dulce notă din cântecul nostru să fie pentru dragostea răscumpărătoare. Faptele răscumpărătoare ale Lui Dumnezeu faţă de aleşii Săi sunt întotdeauna tema lor favorită de laudă. Dacă ştim ce înseamnă răscumpărarea, să nu ne oprim cântările de recunoştinţă. Am fost răscumpăraţi din puterea stricăciunii, ridicaţi din adâncurile păcatului în care eram cufundaţi. Am fost conduşi la crucea Lui Isus. Lanţurile vinei noastre au fost rupte; nu mai suntem sclavi, ci copii ai viului Dumnezeu. Putem să anticipăm timpul când vom fi prezenţi înaintea tronului fără „pată, fără zbârcitură, sau altceva de felul acest (Efeseni 5:27). Chiar acum, prin credinţă, fluturăm ramuri de palmier şi ne îmbrăcăm cu in subţire, care va fi veşmântul nostru veşnic. Nu Îi vom mulţumi neîncetat Domnului nostru răscumpărător? Copil al Lui Dumnezeu, poţi să taci? Treziţi-vă,treziţi-vă, moştenitori ai slavei, şi faceţi „robia roabă” (Psalmi 68:18), strigând împreună cu David: „binecuvântează, suflete, pe Domnul; şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt” (Psalmi 103:1). Să începem luna nouă cu cântări noi.

TOATA LUNA AICI:charles-h-spurgeon-meditatii-dimineata-si-seara-decembrie


15230833_1452064074806451_227036295415500207_nTEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

1 Decembrie


Cine umblă fără prihană, umblă fără teamă,…Proverbe 10.9

Propăşirea unui astfel de om poate să fie înceată, dar ea este sigură. Acela care se grăbeşte să se îmbogăţească, nu va fi nici nevinovat, nici sigur; dar acela care rămâne hotărât în cinste şi stăruie în ea, chiar dacă nu câştigă cine ştie ce averi mari, câştigă în orice caz pacea. Făcând ceea ce este drept şi cinstit, mergem pe stâncă, căci altfel nici unul din noi nu ar merge pe un pământ tare, dacă cele mai frumoase bunuri şi izbânzi ar fi câştigate prin mijloace necinstite care sunt nesigure şi înşelătoare. Acela care a lucrat necinstit, va fi mereu torturat de gândul socotelilor şi plin de teamă că se va vedea osândit. Să ne lipim deci de adevăr şi dreptate; şi prin harul lui Dumnezeu, să urmăm pe Domnul şi Stăpânul nostru, în gura căruia nu s-a găsit nici un vicleşug. Să nu ne temem că suntem săraci, nici că suntem priviţi cu dispreţ; şi sub nici un motiv – şi în nici un caz – să nu facem ceea ce cugetul nostru nu ne dă voie. A pierde pacea sufletului înseamnă să pierzi mai mult decât o comoară. Dacă mergem pe calea arătată de Dumnezeul nostru, şi dacă nu păcătuim niciodată împotriva îndemnurilor cugetului nostru, drumul nostru va fi sigur şi la adăpost de orice stricăciune. Cine ne va face rău dacă noi săvârşim binele? Nebunii ne vor considera poate nebuni, dacă noi lucrăm cinstit, dar vom fi încuviinţaţi de toţi aceia a căror judecată este dreaptă.TOATA LUNA AICI:tezaurul-promisiunilor-lui-dumnezeu-decembrie-1

1456655_804971452982541_4667060861686521683_nOSWALD CHAMBERS


1 Decembrie 2016

 Doamne, cât de dens şi înceţoşat este încă orizont meu spiritual, sau mai degrabă mental: detaliile iau dimensiuni prevestitoare de rău şi dau la o parte marile chestiuni ale vieţii. Eliberează-mă.TOATA LUNA AICI:batand-la-usa-lui-dumnezeu




1 Decembrie

În adevăr, am avut o mare bucurie și mângâiere,

 pentru dragostea ta, fiindcă, frate, inimile

 sfinților  au fost înviorate prin tine. Filimon. 7.

Ce mărturie bună a putut să spună apostolul Pavel despre „fratele” său Filimon! El nu avea numai măreața credință în Domnul Isus ci arăta dragostea sa către toți sfinții. Dacă credința în inimă este vitală, credința în Domnul Isus, care S-a dat pentru noi ca preț de răscumpărare, atunci credința și dragostea se unesc în El și este foarte normal ca să intre în acțiune dragostea către toți frații. Dar cum sunt numiți aceștia în versetul nostru și în alte versete ale Scripturii? Duhul Lui Dumnezeu îi numește sfinți și în altă parte prea iubiți. E minunat de la ce înălțime a dragostei dumnezeiești suntem priviți! La rândul nostru să privim oare de la o înălțime mai mică dragostea Domnului? Dacă s-ar întâmpla aceasta atunci dragostea către frați ar fi înfrânată și aceasta ar însemna mare pierdere atât pentru noi cât și pentru alții.Cuvântul de astăzi ne arată o acțiune a dragostei: inimile sfinților au fost înviorate. Oare nu este un gând măreț ca tu și cu mine să contribuim ca inimile sfinților să fie înviorate și înveselite? Modul în care intră în acțiune dragostea depinde de împrejurări și ocazii. Dragostea înviorează inimile încât se apleacă la orice inimă frântă la alinarea durerii, în alt loc poartă pe umerii rugăciunii pe frații care stau în lupte cu lumea și firea ei și atâtea alte ocazii.De s-ar găsi dragostea aceasta înviorătoare tot mai mult și în noi. Scumpul meu frate și călător spre casa Tatălui, arată și tu în viața ta practică această dragoste ca cei din jurul tău să se bucure de tine și de comuniunea cu Domnul Isus Hristos.Cum putem noi pretinde că iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine, atunci când îl lăsăm să rabde de foame, în timp ce noi înșine avem mai mult decât de ajuns?TOATA LUNA AICI:calendar-bibilc-domnul-este-aproape-decembrie


8789_804971366315883_3928833790256176794_nMÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

1 Decembrie

“Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm

o inimă înţeleaptă”. Psalm. 90:12.

Devenim oare înţelepţi dacă ne numărăm zilele? Dacă Dumnezeu spune aşa, nu încape îndoială că aşa este. Omul este păcătos din fire şi osânda împotriva lui din partea lui Dumnezeu este moartea. Sfânta Scriptură spune: “Cel care se gândeşte la ziua morţii, îşi dă seama că în starea de păcat nu poate să stea înaintea lui Dumnezeu. Noi ştim că va trebui să apărem înaintea scaunului Său de judecată, acolo ne vom aduce aminte de tot trecutul nostru. Faptele celor care au trăit fără Dumnezeu, se vor întoarce împotriva lor. Vor fi amintite toate lucrurile furate; fie un ciocan sau un topor, un fierăstrău sau un cleşte sau o bucată de lemn, orice ar fi fost. Poate “s-a lipit” de tine datorită neatenţiei vânzătorului, dar nu rămâne ascuns nici aceasta, tot aşa cum se va aminti de varza sau mărul furat. Dar acestea pot fi şi tacâmuri sau sticle de vin care au “dorit” să iasă dintr-o pivniţă cu noi. Dacă ne aducem aminte de asemenea lucruri, este înţelept ca să plătim lucrurile furate. Dacă ne amintim de stări de ceartă cu alţi oameni, atunci să facem totul pentru a ne împăca. Aceasta este o lucrare înţeleaptă, să ne mărturisim păcatele şi să le lăsăm. Căci este scris: “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” Frica de Domnul este începutul înţelepciunii. A asculta de Dumnezeu şi a face voia Lui este înţelepciune adevărată. Un asemenea om poate muri bucuros pentru a fi la Hristos; dar poate să şi aştepte plin de nădejde revenirea lui Hristos. El este un ucenic al Domnului deci, un înţelept şi nu un neînţelept cum spune la Efeseni 5:15. El face parte dintre cei chibzuiţi care caută voia Domnului.TOATA LUNA AICI:mantuirea-prin-hristos-decembrie-1



1 Decembrie

Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.(Evrei 4:9)

Această odihnă include biruinţă: Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur … nici unul din vrăjmaşii lor nu putuse să le stea împotrivă, şi Domnul i-a dat pe toţi în mâinile lor“ (Iosua 21:44). „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!“ (1 Corinteni 15:57).

Un credincios remarcabil a spus odată despre mama sa, care era o creştină foarte îngrijorată şi neliniştită. Deseori vorbea cu ea ore în şir, încercând s-o convingă de păcatul de a se îngrijora, dar fără nici un rezultat. Era ca femeia aceea în vârstă care a spus odată că suferise foarte mult, mai ales din cauza necazurilor care nu s-au întâmplat niciodată.Dar într-o dimineaţă mama lui a venit la micul dejun cu un zâmbet care-i împodobea faţa. El a întrebat-o ce se întâmplase, şi ea a început să-i povestească un vis pe care-l avusese în noaptea aceea. În visul ei, ea mergea pe un drum mare împreună cu o mare mulţime de oameni, care păreau toţi foarte obosiţi şi împovăraţi. Toţi oamenii cărau nişte pachete mici şi negre, şi ea a observat că tot mai multe pachete erau lăsate pe drum de numeroase creaturi cu o înfăţişare dezgustătoare care păreau foarte demonice din fire. Când pachetele erau aruncate jos, oamenii se aplecau să le ridice şi le cărau.Ca toţi ceilalţi din visul ei, şi ea îşi căra povara inutilă, fiind trasă în jos de pachetele diavolului. După un timp, a privit în sus şi a văzut un Om a cărui faţă era iubitoare şi luminoasă în timp ce trecea prin mulţime, încurajându-i pe oameni. În cele din urmă El a venit la ea, şi ea şi-a dat seama că era Mântuitorul ei. S-a uitat la El, spunându-I cât de obosită era, şi El a zâmbit trist şi a spus: „Draga mea copilă, aceste pachete pe care le cari nu sunt de la Mine, şi tu nu ai nevoie de ele. Ele sunt poverile diavolului, şi ele îţi distrug viaţa. Tu trebuie să le arunci şi pur şi simplu să refuzi să le atingi chiar şi cu unul din degetele tale. Atunci calea ţi se va părea uşoară, şi te vei simţi ca şi cum Eu «[te]-am purtat pe aripi de vultur» (Exod 19:4)“.Mântuitorul i-a atins mâna, şi pacea şi bucuria i-au umplut repede sufletul. În timp ce se vedea pe ea în visul ei aruncându-şi poverile la pământ şi fiind gata să se arunce la picioarele Lui cu o recunoştinţă plină de bucurie, s-a trezit deodată şi a văzut că toate îngrijorările ei dispăruseră.Din ziua aceea şi până la sfârşitul vieţii ei, a fost cea mai veselă şi cea mai fericită membră a familiei.

Şi noaptea va fi plină de muzică,

Iar grijile care te copleşeau ziua,

Îşi vor strânge corturile ca arabii,

Şi vor pleca în tăcere.

Henry Wadsworth Longfellow 

TOATA LUNA AICI:izvoare-in-desert-decembrie-2


906709_10205400588125046_9078478669731915213_oMEDITAŢII ZILNICE


1 Decembrie

«Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.»1 CORINTENI 2,9

Biserica lui Isus este prezentată în Scriptură în două ipostaze dumnezeieşti: ca fiind Trupul lui Cristos şi ca Templul lui Dumnezeu. Adevărata stare dumnezeiască a mădularelor din Biserica lui Isus este atât de Minunată, încât nu ne-o putem imagina decât din ceea ce ne spune Domnul. Dumnezeirea noastră viitoare nu se poate descrie în cuvinte. In Noul Testament există şapte metafore, şapte ilustraţii ale nunţii Domnului şi în nici una din ele mireasa nu este vizibilă şi nici măcar menţionată; ea reprezintă o taină. De ce? Pentru că Mireasa Mielului va fi descoperită în faţa tronului preoţesc numai după răpirea Bisericii lui Isus. Acest moment măreţ va decide cine este cu adevărat mireasa Mielului şi cine nu. Cei ce vor rămâne în urmă vor avea parte de viaţa veşnică, dar vor avea de suferit. În ce fel? Prin faptul că vor pierde statutul de Mireasă a Mielului. Nu degeaba este descoperită Mireasa în ultima carte a Bibliei: «soţia Lui s-a pregătit» (Apoc. 19,7). În lumina acestei descoperiri dumnezeieşti, oare cum ar trebui să ne grăbim, să luptăm şi să dorim cu toată fiinţa să fim parte din Mireasa Sa?TOATA LUNA AICI:wim-malgo-meditatii-zilnice-decembrie-1


10297826_804971769649176_8838019246369847978_nPÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

1 Decembrie

Text: 2 Corinteni 12:7-10


De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia.2 Corinteni 12:8

Vestea că ai o boală incurabilă poate fi una dintre cele mai deprimante lovituri pe care le-ai primit în viață. În cartea lui „The Healing of Persons”, dr. Paul Tournier ne relatează despre un doctor creștin care a primit un mesaj de la un prieten, care suferea de boala lui Parkinson. Într-o scrisoare adresată doctorului, erau următoarele cuvinte: „Vino numai dacă ai vreun remediu nou. Am avut destui doctori care au spus că nu pot să mă vindece”. Doctorul a venit, și după ce și-a salutat prietenul, a spus cu o sinceritate din toată inima: „Ți-am adus un remediu nou – pe Isus Cristos”.Doctorul i-a spus ce schimbare profundă a făcut Cristos în viața sa. Încetul cu încetul, atitudinea celui bolnav s-a înmuiat. După mai multe vizite, a avut loc în viața lui o schimbare remarcabilă. Răzvrătirea a făcut loc acceptării.Faptul că-I permitem Lui Isus să ne conducă viața noastră este o cură spirituală pentru răzvrătire, pentru egocentrism, pentru o atitudine ostilă și pentru autocompătimire – toate simptome ale unei boli și mai grele, numită păcat, care are nevoie de iertarea Lui Dumnezeu. S-ar putea ca și după ce am luat măsuri împotriva păcatului și ne-am scăpat de el, să mai avem de   luptat cu boli incurabile sau să fim confruntați cu situații pe care nu le putem schimba. Pavel s-a rugat pentru a fi eliberat de „țepușul din carne”.Și este corect să ne rugăm pentru a fi vindecați. Dar când nu ne vindecă, Dumnezeu ne dă o soluție și mai bună – cura acceptării. Ea ne aduce cu ea prezența Lui sigură, puterea Lui nelimitată care ne întărește din nou și o protecție împotriva mândriei. Nici un leac miraculos nu ne oferă o cură ca aceasta.   D.J.D.

Țepușul vieții, oricare-ar fi să fie,

Acceptă-l de la Dumnezeu cu bucurie,

Te lasă-n brațul Lui ceresc, ocrotitor,

             Prin ceasul încercării să treci biruitor.   Anonim.

Pentru fiecare problemă există o soluție – chiar dacă soluția este să ne obișnuim, cu problema respectivă.

TOATA LUNA AICI:painea-cea-de-toate-zilelele-decembrie-1



Volumul III

1 Decembrie

Marcu 5.1-20

Domnul şi ucenicii Săi acostează în ţinutul Gadarenilor. Cea dintâi persoană pe care o întâlnesc acolo este un om stă­pânit în întregime de demoni, care-1 fac furios şi de neîm­blânzit. Ce realitate îngrozitoare! Avem în această dezlănţuire portretul moral al omului păcătos: jucărie a diavolului, mânat şi chinuit de patimi grosolane, locuind în moarte (simbolizată de morminte), neputând decât să-şi facă rău lui însuşi şi să-i pună în pericol pe semenii săi… în zadar încercaseră aceştia să-i îngrădească puterea, legându-l cu lanţuri… Ce imagine a inutilităţii regulilor morale prin care societatea caută să stăvi­lească pornirile firii omeneşti!

Probabil că noi ne-am fi depărtat îngroziţi şi dezgustaţi de o asemenea creatură. Domnul Isus însă nu S-a dat înapoi. Dimpotrivă, urmează să Se ocupe de acest nefericit, pentru a-l elibera din mizeria şi din robia sa.

Cât despre locuitorii cetăţii, aceştia par să nu fi reţinut din această minune decât pierderea porcilor. La cererea lor, Domnul pleacă, dar lasă acum în urma Lui un martor. Pe care anume? Pe „cel care fusese demonizat” (v. 18).

Nu este aceasta o imagine a zilelor noastre? Respins de această lume, Domnul Hristos îi păstrează aici pe cei pe care i-a salvat, dându-le ca misiune să vorbească despre El. Cum ne achităm noi de aceasta? (citiţi Psalmul 66.16).TOATA LUNA AICIscripturile-in-fiecare-zi:

15230790_1452053494807509_5401351478325631106_nCUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-DECEMBRIE 2016

 coordonatori Bob & Debby Gass



“Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge” (Geneza 28:15)

 Când cineva vorbește cu Dumnezeu, noi spunem că “se roagă”… dar când acea persoană pretinde că Dumnezeu i-a vorbit, mai degrabă credem că e “ciudată”. A încetat oare Dumnezeu să le mai vorbească copiilor săi?

Jean Calvin a descris călăuzirea lui Dumnezeu ca fiind “mărturia lăuntrică a Duhului Sfânt”. Iar Sfântul Ignațiu a numit-o “manifestările sufletului – gânduri, sentimente sau dorințe… care ne sunt date de către Dumnezeu”. Acestea pot apărea  sub diferite forme: convingerea de păcat, siguranța că Dumnezeu ne iubește, chemarea de a face un anumit lucru… dar ele sunt obligatorii pentru viața călăuzită de Duhul. Pentru a-L auzi pe Dumnezeu, trebuie să ne deschidem urechile, și uneori – să stăruim!

În timpul unei perioade foarte grele din viața lui Iacov, Dumnezeu i s-a arătat în vis și i-a spus: “Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge”. Când s-a trezit în dimineața următoare, Iacov a spus: “Cu adevărat, Domnul este în locul acesta şi eu n-am ştiut!” (Geneza 28.16). “N-am știut!” – te descriu și pe tine aceste cuvinte? Când le citești, gândurile îți sunt îndrumate de o ființă omenească: de un scriitor.

Nu crezi că Dumnezeu poate face la fel, sau mai mult decât atât? De fapt, Dumnezeu îți poate călăuzi gândurile fără să se folosească de sunete sau de imagini. Uită-te la ce s-a întâmplat cu Samuel când era copil: Dumnezeu i-a vorbit într-o noapte la Locul Sfânt, însă el n-a știut că este Dumnezeu. El a avut nevoie de ajutorul lui Eli, marele preot pentru a recunoaște glasul lui Dumnezeu. Dar odată ce a făcut-o, viața lui s-a schimbat semnificativ. Și viața ta poate cunoaște aceeași transformare – dacă-L asculți pe Domnul!           cuvantul-lui-dumnezeu

TOATA LUNA AICI:cuvantul-lui-dumnezeu


966355_10151477874316123_1480353059_oSĂMÂNŢA BUNĂ

Joi, 1 Decembrie 2016

Și ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?

Marcu 8.36,37


Un cunoscut săritor cu schiurile era primul la plecare la una din competiții. Spera să realizeze o nouă performanță. Pe la jumătatea cursei, înainte ca să sară de pe trambulină, fără vreun motiv aparent, a început să se rostogolească alunecând spre parapetul de protecție. Toți se întrebau ce s-a întâmplat. Dar nimeni nu știa că schiorul hotărâse să cadă, mai degrabă decât să continue săritura. De ce? De la jumătatea trambulinei, zăpada a înghețat, iar suprafața a devenit foarte rapidă. Schiorul și-a dat seama că, dacă ar fi continuat cursa, ar fi sărit mult mai departe de zona de siguranță și aceasta i-ar fi putut fi fatală. De aceea a ales să întrerupă cursa, rostogolindu-se spre parapet și astfel s-a ales cu o sperietură și câteva lovituri. Schiorul a trebuit să facă o schimbare, iar pentru aceasta a avut la dispoziție doar câteva secunde.

În viață, fiecare trebuie să facă schimbări. Cea mai mare schimbare, la care suntem toți chemați, este trecerea de la necredință la credința în Mântuitorul. Din natura sa, omul aleargă, … aleargă ca, dacă ar fi posibil, să câștige toată lumea. Dar Biblia ne adresează tuturor o mare întrebare: „Ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul?“. Să cugetăm la acest adevăr!TOATA LUNA AICI:samanta-buna-decembrie-2016



Read Full Post »

Older Posts »

%d bloggers like this: