DOMNUL ESTE APROAPE
16 MAI 2023
https://gbv-online.org/calendar/286
https://www.youtube.com/watch?v=7hkrx6hd69M
https://www.youtube.com/@clickbiblemeditatiizilnice/featured
El Se va bucura de tine cu bucurie: va tăcea în dragostea Lui.
Țefania 3.17
Nu există dificultate în care să se afle creștinul, pentru care Hristos să nu fie suficient, nici drum lung și întunecos pe care el să nu-L poată găsi pe Domnul ca resursă completă. Odihna lui Dumnezeu este acolo unde El poate găsi odihna perfectă. Credeți că Dumnezeu ar putea găsi odihnă în această lume? Am găsit-o noi vreodată aici? Deși Dumnezeu este dragoste desăvârșită, deasupra oricărui rău, El nu-Și poate găsi odihna aici. Când iudeii L-au acuzat pe Domnul Isus că încălca sabatul, El le-a răspuns cu aceste cuvinte minunate: „Tatăl Meu lucrează până acum, și Eu de asemenea lucrez“ (Ioan 5.17). Ar putea dragostea să se odihnească în mijlocul nenorocirii?
Când toți sfinții vor fi făcuți asemenea lui Hristos în glorie și când, așa cum se exprimă Țefania, Dumnezeu „va tăcea în dragostea Lui“, Domnul va vedea rodul muncii sufletului Său și va fi satisfăcut. Nu va exista nimic care să împiedice savurarea dragostei și a gloriei lui Dumnezeu. Ce viitor binecuvântat ne stă înainte! Rezultatul deplin al răscumpărării va fi împlinit, iar Dumnezeu Se va odihni, fiindcă dragostea Sa nu va mai avea nimic de făcut pentru propria satisfacție.
Dumnezeu dorește ca inimile noastre să fie pe aceeași frecvență cu a Sa, în lucrurile de zi cu zi. El spune: «Inima Mea vrea să aibă comuniune cu a ta. Îți voi arăta ce este în inima ta și îți voi arăta că Eu cunosc deja tot ce este în ea». Credeți că ar fi bine ca Dumnezeu să nu cunoască absolut tot ceea ce este în inima noastră? Sau credeți că un tată ar dori ca inima lui să fie complet diferită de cea a fiului său? Cu siguranță că el ar vrea ca duhul, sufletul și gândirea fiului său să fie potrivite cu cele ale lui. Dumnezeu ne trece prin pustie ca să învățăm acest lucru. Vedem adesea creștini în nesiguranță pe patul de moarte, fiindcă, în viața de zi cu zi, n-au scos la iveală totul din inimile lor, înaintea lui Dumnezeu.
J. N. Darby
SĂMÂNȚA BUNĂ
16 MAI 2023
https://gbv-online.org/calendar/285
https://www.youtube.com/watch?v=Nq_NUkUpaDY
https://www.youtube.com/@clickbiblemeditatiizilnice/featured
Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeu, … Singurul care face lucruri minunate!
Psalmul 72.18
Din întuneric la lumină (1)
Odată am vizitat în închisoare un om condamnat la moarte. Când l-am văzut, m-am mirat de fața lui strălucitoare. Atunci el mi-a povestit:
Am fost condamnat la moarte pentru un omor. După ce mi-am primit sentința, m-am întors în celula mea, care devenise pentru mine un adevărat iad. Gândul la moartea care îmi stătea în față nu m-a părăsit nici zi, nici noapte. Mai aveam de trăit câteva săptămâni, cu moartea sigură înaintea ochilor, și apoi… veșnicia! Mă chinuiam să scap de gândul acesta, dar el mă apăsa tot mai mult, îmi răpea pofta de mâncare și-mi alunga somnul. Atunci m-am hotărât să-mi fac din cearșaf o frânghie pentru a-mi pune capăt vieții. Dar gândul la veșnicie mă împiedica să-mi pun planul în aplicare, pentru că sinuciderea mea m-ar fi dus și mai repede în lumea cealaltă necunoscută.
Într-o zi am primit un pliant pe care l-am citit în fugă și apoi l-am pus repede deoparte; conținutul lui mi se părea fără sens. Dar l-am citit încă o dată… și am început să umblu gânditor prin celulă. Mă cuprinsese un simțământ nou și mi se aprinsese o dorință în adâncul sufletului meu. Pe foaie erau scrise cuvintele: „Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut“ (Luca 19.10). Eu eram pierdut! – Dorința după eliberare de povara groaznică ce mă apăsa nu mă mai lăsa. Dar cum puteam fi eliberat?
Am cerut o Biblie și, cu sentimente amestecate de frică și de speranță, am început să citesc. Am dat de cuvântul din 1 Ioan 1.7: „Sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat“.
Citirea Bibliei: Ieremia 44.11-23 · Romani 11.22-36
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
16 MAI 2023
coordonatori Bob & Debby Gass
https://fundatiaseer.ro/ganduri-despre-biblie-1/
GÂNDURI DESPRE BIBLIE (1)-.Fundația S.E.E.R. România
„…Aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu…care lucrează şi în voi care credeţi.”(1 Tesaloniceni 2:13)
Biblia spune: „…când aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu” (1 Tesaloniceni 2:13). Astăzi vom vorbi despre patru lucruri pe care trebuie să le crezi despre Biblie: 1) Schimbă vieţi, în Pilda semănătorului, Domnui Isus a spus că: „Sămânţa, este Cuvântul lui Dumnezeu.” (Luca 8:11). Poate nu înţelegi puterea care sălăşluieşte într-o sămânţă, dar ştii că atunci când o pui într-un sol fertil, ea va veni la viaţă; ea nu va sta fără să facă nimic, ci va produce rod. Tot astfel, Biblia este „Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeţi” (1 Tesaloniceni 2:13). 2) Lucrează. „Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.” (Isaia 55:11). Să remarcăm expresia „planurile Mele.” Fiecare cuvânt pe care îl rosteşte Dumnezeu are o misiune şi este garantat c-o va împlini potrivit voii Sale, strategiei Sale şi momentului ales de El. 3) Este creativă. „Odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă” (2 Petru 3:5). Cuvântul lui Dumnezeu a fost suficient de puternic pentru a crea tot ce există. El nu s-a luptat, nici nu a transpirat, El doar a vorbit şi s-a făcut. Aşadar, rosteşte Cuvântul lui Dumnezeu! 4) Are putere. „Ei erau uimiţi de învăţătura Lui, pentru că vorbea cu putere … toţi au fost cuprinşi de spaimă, şi ziceau unii către alţii: Ce înseamnă lucrul acesta? El porunceşte cu stăpânire şi cu putere duhurilor necurate, şi ele ies afară!” (Luca 4:32, 36). Forţele întunericului care te înconjoară astăzi trebuie să recunoască Cuvântul lui Dumnezeu şi să I se’supună, aşa că încrede-te în el.
https://www.youtube.com/watch?v=z3pR4EWAN0E
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
16 MAI 2023
https://clickbible.org/meditat…/scripturile-in-fiecare-zi/
Daniel 11.29‑45
Nicio profeţie din Scriptură nu se interpretează separat, ceea ce înseamnă că nu poate fi izolată din planul general al lui Dumnezeu (2 Petru 1.20). Astfel, începând cu versetul 36, cum arată înseşi cuvintele Domnului, avem tabloul unor evenimente care se află încă în viitor şi pentru care cele din trecut au slujit, într‑un fel, doar drept schiţă sau introducere. Antioh Epifanus, regele Siriei, desemnat fără echivoc în versetul 31, cel care pentru a se răzbuna pe iudei sacrifică o scroafă în templu şi apoi așează acolo statuia lui Jupiter, nu este decât un antetip al viitorului împărat din Nord sau Asirian. Acestui personaj profetic i se aplică versetele 40‑45, în timp ce versetele 36‑39 îl privesc pe Antihrist, împăratul, care în acelaşi timp al sfârşitului se va face adorat în Ierusalim. El va fi supraomul aşteptat, reunind şi desăvârşind în persoana sa, sub acapararea lui Satan, toate tendinţele perverse şi orgolioase ale inimii omului. Acţionând după bunul lui plac (în contrast absolut faţă de Hristos Evrei 10.7), proferând cele mai grave hule împotriva lui Dumnezeu, dispreţuindu‑L pe Unsul Său, ridicându-se mai presus de orice, sprijinit de bani, de violenţă şi de minciună, iată duhul Antihristului, care nu este greu de discernut în lume chiar şi astăzi (1 Ioan 2.18,22,23).
Leave a Reply/Lasa un raspuns!THANK YOU !MULTUMESC!