DOMNUL ESTE APROAPE
2 MAI 2023
https://gbv-online.org/calendar/286
https://www.youtube.com/watch?v=SzH0AUlMVnI
https://www.youtube.com/watch?v=QXnAc0lt-hI
https://www.youtube.com/@clickbiblemeditatiizilnice/featured
Încercarea credinței voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea să-și aibă lucrarea desăvârșită, ca să fiți desăvârșiți și întregi, nelipsindu-vă nimic. Iacov 1.3,4
Au existat foarte puține persoane care au avut un loc proeminent în istoria Bisericii lui Dumnezeu, al căror drum să nu fi fost marcat într-un mod deosebit de necazuri ca ale acelora despre care se spune: „Cei care coboară pe mare în corăbii, care fac comerț pe ape mari“; și, de asemenea: „Ei se ridică spre ceruri, coboară în adâncuri, sufletul lor se topește din cauza primejdiei“ (Psalmul 107.23,26). Ei sunt uneori pe munte, alteori în vale; odată se încălzesc la strălucirea soarelui, iar altădată sunt bătuți de furtună.
Acesta este nu doar cazul caracterelor proeminente, ci aproape fiecare creștin cunoaște ceva din aceste necazuri, oricât de retrasă și de liniștită ar fi cărarea lui. Într-adevăr, se pare că nimeni nu poate să-și urmeze alergarea care îi este rânduită, ca om al credinței, fără să aibă parte de aceste oscilări. Calea prin pustie este una aspră și este bine că lucrurile stau așa; căci nu este niciun credincios care, având o gândire integră, să nu dorească mai degrabă o cale aspră, decât una alunecoasă. Domnul vede nevoia noastră de a fi antrenați prin împrejurări aspre și grele, iar aceasta nu doar pentru a simți mai dulce odihna de la sfârșit, ci, de asemenea, pentru a putea fi efectiv mai exersați și mai potriviți pentru locul pe care trebuie să-l ocupăm acum.
Într-adevăr, nu vom avea nevoie de încercări în Împărăție, dar vom avea nevoie de acele haruri și deprinderi ale sufletului care au fost formate în mijlocul încercărilor și întristărilor pustiei. Vom fi însă constrânși să recunoaștem că drumul nostru aici, jos, nu a fost deloc prea dur, ci, dimpotrivă, că nu am fi putut să fim lipsiți de nici măcar un singur exercițiu dintre cele de care am avut parte. Acum vedem lucrurile neclar și suntem adesea incapabili să înțelegem necesitatea multelor încercări și întristări; mai mult, firea noastră nerăbdătoare se arată adesea dispusă să murmure și să se împotrivească. Însă, dacă am fi răbdători, am putea spune fără ezitare și cu convingere deplină: „El ne-a condus pe o cale dreaptă, ca să ajungem într-o cetate de locuit“ (Psalmul 107.7).
C. H. Mackintosh
SĂMÂNȚA BUNĂ
2 MAI 2023
https://gbv-online.org/calendar/285
https://www.youtube.com/watch?v=LRFlDzzySHs
https://www.youtube.com/@clickbiblemeditatiizilnice/featured
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul și nu uita niciuna din binefacerile Lui! El îți iartă toate fărădelegile tale; El îți vindecă toate bolile tale; El îți răscumpără viața din groapă; El te încununează cu bunătate și cu îndurări. Psalmul 103.2-4
Nu uita niciuna din binefacerile Lui!
Cum I-am putea mulțumi îndeajuns lui Dumnezeu pentru toate lucrurile bune pe care ni le-a dat? Precum psalmistul David, să ne străduim să nu le uităm! Să enumerăm și noi binefacerile cu care Dumnezeu ne însoțește zi de zi, lună de lună, an de an.
El îți iartă toate fărădelegile tale. – Aceasta este cea mai mare dovadă a dragostei Lui. Nimic nu este atât de important și nimic nu ne face mai bucuroși decât siguranța că Dumnezeu ne-a iertat toate păcatele și că nu-Și va mai aduce aminte de ele, dacă am venit cu pocăință înaintea Lui.
El îți vindecă toate bolile tale. – În toate necazurile noastre trupești și sufletești am simțit apropierea lui Dumnezeu. Desigur, El nu ține bolile departe de noi, dar ne dă curaj și putere ca, în orice situație ne-am afla, să putem merge înainte cu El, cu bucurie.
El te încununează cu bunătate și cu îndurări. – Dacă privim în urmă la viața noastră, vedem o adevărată „cunună“ împletită din bunătate și din îndurări. Dumnezeu nu ne-a părăsit niciodată! Îndurările Lui ne-au sprijinit și bunătatea Lui, cu care ne-a dăruit totul din belșug, ne-a copleșit.
Ca unul care a cunoscut binefacerile lui Dumnezeu, David s-a străduit să nu le uite, ci să-L onoreze pe Dumnezeu din toată inima. Aceasta este cea mai bună premisă pentru o viață fericită!
Citirea Bibliei: Ieremia 35.1-11 · Romani 7.7-13
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
2 MAI 2023
coordonatori Bob & Debby Gass
https://fundatiaseer.ro/indrazneste-in-numele-lui-isus/
ÎNDRĂZNEȘTE ÎN NUMELE LUI ISUS! – Fundația S.E.E.R. România
„Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33)
La mijlocul anilor 80, Steven Patrick Morrisey, cunoscut sub numele „Moz”, a dominat clasamentele muzicii rock din Marea Britanie. Era recunoscut atât pentru firea sa melancolică, dar și pentru muzica sa, iar cântecele lui aveau cu preponderență teme depresive. Cântecele lui vorbeau despre relații frânte, despre cluburile de noapte pentru oameni singuri și despre povara cumplită a trecutului. Pe scurt, Morrissey a fost un cântăreț cunoscut, dar care a dus o viață lipsită de voioșie.
Ce diferență față de viața la care Domnul Isus i-a chemat pe ucenicii Săi! În trei ocazii diferite, El i-a încurajat pe ucenicii Săi să „îndrăznească.” Profesorul de studiu biblic Philip de Courcy le numește „cele trei îndrăzneli ale Noului Testament.”
Primul motiv pentru care poți îndrăzni este faptul că păcatele îți sunt iertate și uitate în Hristos (vezi Matei 9:2). Datorită Calvarului, păcatele și greșelile tale mărturisite nu vor mai fi folosite niciodată împotriva ta la judecată (vezi Ioan 5:24).
Al doilea motiv pentru care tu poți îndrăzni este faptul că nu trebuie să te lupți pentru victorie, ci pentru poziția avantajoasă pe care ți-o conferă victoria. Domnul Isus ne-a spus: „În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33).
Și cel de-al treilea motiv pentru care poți îndrăzni este faptul că Isus Hristos va fi cu tine indiferent prin ce vei trece în viață, și indiferent de cine-ți va sta împotrivă. Tot așa cum a fost alături de ucenicii îngroziți, din corabia „învăluită de valuri”, va fi și lângă tine atunci când vei avea nevoie de El. Citim în Evanghelie că „ucenicii… s-au înspăimântat, şi au zis: „Este o nălucă!” Şi de frică au ţipat. Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” (Matei 14:26-27).
Pacea nu înseamnă absența furtunii. Dar ce înseamnă? Să știm că Hristos este cu noi, și că „nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui
Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 8:39)
https://www.youtube.com/watch?v=jSmWUA04h90
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
2 MAI 2023
https://clickbible.org/meditat…/scripturile-in-fiecare-zi/
Daniel 4:28-37
Răbdarea lui Dumnezeu i–a acordat împăratului douăsprezece luni pentru a o rupe cu păcatele sale (v. 27, 29). Vai, rădăcina lor tainică, mândria, nu a făcut decât ca acestea să crească peste măsură (cap. 5.20)! Vine ziua când Nebucadneţar însuşi dă semnalul dezastrului său: el pronunţă fraza nebunească prin care tinde să se facă egal cu Dumnezeu (v. 30). Nici n–a sfârşit de vorbit, că sentinţa divină şi cade din cer ca un fulger, iar ceea ce este anunţat îşi găseşte împlinirea „în acelaşi ceas” (v. 33). Cea mai impunătoare persoană de pe pământ îşi pierde raţiunea şi este coborâtă la rangul unui dobitoc stupid. De fapt, supunerea faţă de voia lui Dumnezeu este singurul lucru care-l înalţă pe om.
De îndată ce împăratul învaţă să-şi ridice ochii spre ceruri, este restabilit. El, cel care de la înălţimea palatului său trâmbiţase puterea forţei sale şi gloria măreţiei sale, de acum înainte proclamă în faţa întregului pământ: „Eu laud şi înalţ şi preamăresc pe Împăratul cerurilor”. Ce schimbare în inima acestui om, ieri un necredincios, astăzi un adorator! El recunoaşte temeiul lecţiei pe care a învăţat-o. Cel Preaînalt, care–l „înalţă pe cel mai de jos dintre oameni” (v. 17b), îi „poate smeri pe cei care umblă cu mândrie” (v. 37; Luca 18.14). La această relatare, versetul 10 din Psalmul 2 poate veni ca o concluzie: „Şi acum, împăraţilor, fiţi înţelepţi”.
Leave a Reply/Lasa un raspuns!THANK YOU !MULTUMESC!