DOMNUL ESTE APROAPE
30 APRILIE 2023
https://gbv-online.org/calendar/286
https://www.youtube.com/watch?v=GVKenghkovw
https://www.youtube.com/@clickbiblemeditatiizilnice/featured
Și să nu mâncați nimic crud din el, nici fiert în apă, ci fript la foc: capul lui și picioarele lui și măruntaiele lui. Și să nu lăsați nimic din el până dimineața; și ce va rămâne până dimineața să ardeți în foc.
Exod 12.9,10
Fiii lui Israel erau la adăpostul sângelui mielului pascal, feriți de judecata care avea să vină asupra țării Egiptului în noaptea aceea. Mielul pascal este o imagine bine cunoscută a lui Hristos care a fost jertfit pentru noi (1 Corinteni 5.7). Erau câteva lucruri de care ei trebuiau să țină seama în legătură cu mielul în acea noapte. În afară de a pune sângele său pe pragul de sus și pe ușorii ușii, ei trebuiau să mănânce mielul „fript la foc“ (Exod 12.9).
Mielul nu trebuia „fiert în apă“. Semnificația acestui lucru este că nu trebuie să șubrezim în niciun fel realitatea cumplită a suferințelor lui Hristos, îndurate atunci când El a fost făcut păcat pentru noi. Există învățături false care afirmă că la cruce n-a existat o ispășire făcută, nici purtarea mâniei lui Dumnezeu. Realitatea solemnă este că Hristos a fost făcut păcat pentru noi și că a suferit judecata sfântă a lui Dumnezeu. El nu a fost doar un martir.
A mânca mielul fript la foc înseamnă însușirea prin credință a lucrării lui Hristos. Și nu trebuia lăsat nimic din carnea mielului până dimineața! Dar, dacă rămânea ceva, trebuia ars în foc. Dacă mielul fript era separat de noaptea Paștelui, el devenea prin aceasta o hrană obișnuită pentru cei din casă, iar acest lucru nu era permis.
Vedem deci două lucruri aici: 1. lucrarea lui Hristos de la cruce nu trebuie să se diminueze niciodată în gândurile noastre – El a purtat acolo păcatele noastre; 2. ea nu trebuie să devină pentru noi un lucru comun, obișnuit – lucrarea Lui a fost o lucrare sfântă.
B. Reynolds
SĂMÂNȚA BUNĂ
30 APRILIE 2023
https://gbv-online.org/calendar/285
https://www.youtube.com/watch?v=jWLfPwrSRkQ
https://www.youtube.com/@clickbiblemeditatiizilnice/featured
Dar am spus: „Degeaba M-am muncit, pentru nimic și fără folos Mi-am epuizat puterea“. Dar dreptul Meu este la Domnul și răsplata Mea la Dumnezeul Meu.Isaia 49.4
Slujitorul neobosit
Isus Hristos a fost Slujitorul care Și-a împlinit misiunea Sa în mijlocul poporului Israel, implicându-Se cu toată puterea. El a predicat Cuvântul și a făcut minuni pentru a-i aduce pe oameni înapoi la Dumnezeu. Le-a slujit neobosit oamenilor – adesea de dimineața devreme până noaptea târziu. El nu a respins pe niciun om care a venit la El cu nevoile sale. El n-a precupețit nicio osteneală, i-a ajutat pe toți care erau în necaz și le-a vorbit tuturor despre mesajul divin.
Cu toate că slujba Sa era desăvârșită, cei mai mulți oameni din Israel nu au vrut să asculte de El. Ei au refuzat harul pe care Isus Hristos l-a adus și nu au fost dispuși să se întoarcă la Dumnezeu. Ei nu au vrut să-L accepte pe Hristos ca Împărat al lor. Astfel s-au împlinit cuvintele profetice ale Domnului: „Degeaba M-am muncit, pentru nimic și fără folos Mi-am epuizat puterea“. Pe drumul către Ierusalim, El S-a întristat pentru locuitorii acelei cetăți și a spus: „De câte ori am dorit să-i adun pe copiii tăi, cum își adună găina puii sub aripi, și n-ați vrut!“ (Luca 13.34).
Dumnezeu a văzut cum Hristos Și-a consumat puterea pentru poporul Israel, a recunoscut lucrarea Lui neobosită și a prețuit dăruirea Lui. De aceea Domnul Isus a putut spune: „Dar dreptul Meu este la Domnul și răsplata Mea la Dumnezeul Meu“. Dumnezeu va da Slujitorului Său credincios o răsplată care va corespunde pe deplin acestei dăruiri în lucrare.
Citirea Bibliei: Ieremia 33.1-26 · Romani 6.17-23
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
30 APRILIE 2023
coordonatori Bob & Debby Gass
https://fundatiaseer.ro/stiinta-recunoaste-puterea-rugaciunii-2/
ȘTIINȚA RECUNOAȘTE PUTEREA RUGĂCIUNII-(2) – Fundația S.E.E.R. România
,,Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.”(Iacov 5: 16)
Astăzi vom împărtăși alte rezultate ale cercetărilor ce atestă puterea rugăciunii:
1) În urma unui studiu desfășurat de Universitatea din Michigan referitor la rugăciune și la implicarea în biserică, s-a descoperit că acestea reduc consumul emoțional cauzat de stresul financiar.
2) Un gerontolog respectat a raportat faptul că rugăciunea privată îmbunătățește starea generală a pacientului și îl poate face să se simtă mai puțin neliniștit.
3) Un studiu național al sănătății copilului confirmă realitatea că majoritatea copiilor care sunt implicați în biserică au așteptări educaționale mai înalte și se descurcă mai bine la matematică și la citire. Iar copiii care s-au dus la biserică măcar o dată pe lună sunt mai puțin predispuși să repete anul școlar.
4) Revista „Servicii Psihiatrice” citează mai multe studii prin care arată cum convingerile creștine pozitive joacă un rol important în recuperarea persoanelor care au consumat alcool și/sau droguri și reduc masiv rata recidivării.
5) Cercetătorii de la Facultatea de Medicină Yale au realizat un studiu pe 2000 de persoane peste 65 de ani, și au descoperit că cei care frecventează biserica sunt mai puțin predispuși să-și piardă facultățile mentale la vârste înaintate, inclusiv în anii ulteriori.
6) Mânia produce stres și îți crește tensiunea arterială. Studiile de la Universitatea de Stat din Ohio confirmă faptul că rugăciunea pentru persoana pe care ești furios îți poate calma mânia și poate determina emoții pozitive, cum ar fi compasiunea. Și că de fapt rugăciunea îmbunătățește starea de sănătate în ansamblul ei!
7) Revista trimestrială de sociologie „Sociological Quarterly” raportează faptul că adolescenții care găsesc și apreciază semnificația și importanța credinței au relații mai bune cu părinții, fapt care duce la o experiență mai favorabilă pentru întreaga familie. Sper că v-am dat indicii care să vă ajute să eliminați orice îndoială cu privire la rugăciune, așadar – propuneți-vă să practicați regulat rugăciunea!
https://www.youtube.com/watch?v=baA3kCWGsQQ
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
30 APRILIE 2023
https://clickbible.org/meditat…/scripturile-in-fiecare-zi/
Daniel 4.1‑18
Acest paragraf reproduce fără vreun comentariu o proclamaţie a lui Nebucadneţar. Ce discurs, în adevăr cu totul diferit de cele pe care le pronunţă de obicei şefii de stat! Mai curând asistăm aici în faţa unei mărturii aduse înaintea tuturor locuitorilor lumii. În ce ne priveşte, în măsura noastră, nici noi să nu ne temem să rostim cu glas tare ceea ce Domnul a făcut pentru noi.
Împăratul începe prin a‑şi aduce aminte de condiţia sa de odinioară. Se afla în pace (v. 4) însă pacea lui era una înşelătoare; prospera însă viaţa unui om nu stă în bunurile lui (Luca 12.15); tot ceea ce Dumnezeul cel Preaînalt îi pusese în mâini nu folosise decât pentru a‑şi hrăni orgoliul şi mulţumirea de sine. Pentru a‑l smulge din această falsă siguranţă, i‑a fost trimis un gând care a avut fericitul rezultat de a‑l înspăimânta şi de a‑l tulbura (v. 5). Ce groază minunată! Neliniştea este deseori primul semn al lucrării lui Dumnezeu asupra unei conştiinţe. Dar şi de data aceasta, numai după ce a epuizat toate resursele omeneşti: ghicitori, vrăjitori, caldeeni, cititori în stele şi numai după ce neputinţa lor este dovedită din plin (2 Timotei 3.9), Nebucadneţar este dispus să accepte interpretarea lui Daniel. El distinge în acesta duhul dumnezeilor sfinţi (v. 8, 18; comp. cu Geneza 41.38). Singur Duhul lui Dumnezeu este Cel care poate să explice Cuvântul lui Dumnezeu (1 Corinteni 2.11)
Leave a Reply/Lasa un raspuns!THANK YOU !MULTUMESC!