DOMNUL ESTE APROAPE
6 APRILIE 2023
https://gbv-online.org/calendar/286
https://www.youtube.com/watch?v=Cjwl1BEqSK0
https://www.youtube.com/@clickbiblemeditatiizilnice/featured
Iată ce bine și ce plăcut este să locuiască frații uniți împreună! Este ca untdelemnul prețios pe cap, care curge pe barbă, pe barba lui Aaron, care curge pe marginea veșmintelor lui. Psalmul 133.1,2
Psalmul 133 (1) – A locui în unitate
Dacă în Psalmul 132 Îl vedem pe Mesia domnind în Sion, în Psalmul 133 Îl vedem ca Împărat și Mare Preot șezând pe tronul Său, la începutul domniei Sale mileniale (vedeți Zaharia 6.13). El Îi va strânge pe cei alungați din Israel în unitate, în jurul Său.
Noi Îl vedem încă de pe acum așa. Creștinul anticipează acel timp viitor. Într-un sens foarte real, noi suntem „mileniali“ acum, însă lumea nu ne cunoaște astfel, așa cum nici pe El nu-L cunoaște. Domnul Isus este așezat pe tronul lui Dumnezeu, însă prin credință „Îl vedem pe Isus“ încununat cu glorie și cu onoare (Evrei 2.9). În acea zi, El va fi îmbrăcat cu veșmintele „de glorie și de frumusețe“, însă noi Îl vedem încă de pe acum așa.
Locuirea fraților în unitate, cu care se deschide Psalmul 133, este un lucru bun și plăcut, însă știm cu toții cât de repede putem strica, prin falimentul nostru, expresia minunată a acestei unități. Unitatea descrisă aici este asemănată cu untdelemnul prețios care curge de pe capul lui Aaron până la marginea veșmintelor lui. Untdelemnul este o imagine a Duhului Sfânt, care a coborât de la Adevăratul Aaron, Capul nostru din cer, Duhul fiind singurul care poate păstra această unitate. Așa cum știm, într-un motor, uleiul face ca toate piesele să funcționeze așa cum trebuie, reducând la minim fricțiunea dintre ele. Doar Duhul Sfânt ne poate da puterea de a păstra „unitatea Duhului“ (Efeseni 4.3).
B. Reynolds
SĂMÂNȚA BUNĂ
6 APRILIE 2022
https://gbv-online.org/calendar/285
https://www.youtube.com/watch?v=FtOCZ3PhWVs
https://www.youtube.com/@clickbiblemeditatiizilnice/featured
Ea avea o soră numită Maria, care s-a așezat la picioarele Domnului și asculta cuvintele Lui. Luca 10.39
Maria asculta cuvintele Domnului
Maria și-a găsit timp pentru a se așeza la picioarele Domnului Isus și pentru a asculta cuvintele Lui, fiind astfel pentru noi un exemplu pe care este bine să-l imităm.
Maria era gata, ocupând smerită locul de la picioarele Domnului, pentru a se lăsa învățată de El și pentru a urma Cuvântul Lui.
Maria s-a așezat la picioarele Domnului și astfel L-a ascultat în liniște. Ea nu s-a mulțumit să primească doar pe fugă, în trecere, câteva cuvinte, ci și-a rezervat suficient timp pentru ceea ce Domnul avea să o învețe.
Citirea Bibliei: Ieremia 17.12-27 · Luca 23.26-38
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
6 APRILIE 2023
coordonatori Bob & Debby Gass
https://fundatiaseer.ro/dumnezeu-iti-da-toate-lucrurile/
DUMNEZEU IȚI DĂ TOATE LUCRURILE !– Fundația S.E.E.R. România
,,El care… L-a dat pe Fiul Său.. cum nu ne va da… toate lucrurile ?”
(Romani 8:32)
Iată cum îi încuraja Pavel pe romani, vorbindu-le despe Dumnezeu: „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?”
Un autor ne oferă următoarea analogie: „Să presupunem că un om dă peste un copil care este bătut de niște golani. El se năpustește în mulțime, îl salvează pe băiat și îl duce la spital. Băiatul este îngrijit până se face bine. Omul plătește pentru tratamentul copilului. Află că băiatul este orfan și îl adoptă, dându-i numele său. Apoi într-o seară, câteva luni mai târziu, tatăl aude că fiul său plânge în pat. Merge la el și îl întreabă care este motivul lacrimilor. „Îmi fac griji, tată, pentru ziua de mâine. De unde o să mai iau mâncare? Cum o să-mi pot cumpăra haine ca să nu-mi fie frig? Și unde o să dorm?” Tatăl este pe bună dreptate tulburat. „Nu ți-am arătat? Nu înțelegi? Eu mi-am riscat viața ca să te salvez. Am dat din banii mei ca să te faci bine. Îmi porți numele. Te-am numit fiul meu. Aș fi făcut eu toate acestea, dacă nu ți-aș putea împlini toate nevoile?”
Sincer, crezi că Dumnezeu te-a mântuit pentru a te lăsa apoi de izbeliște, pradă îngrijorărilor? Te-ar învăța El să umbli doar ca să te vadă cum cazi? S-ar fi lăsat El țintuit pe cruce pentru păcatele tale, ca apoi să-ți desconsidere rugăciunile? Să fim serioși! Oare vrea Sfânta Scriptură să ne amăgească prin cuvintele: „Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale” (Psalmul 91:11)? Tu știi cel mai bine, nu-i așa?
Așadar, nu te mai îngrijora și încrede-te ferm în promisiunea lui Dumnezeu că El „ne va da fără plată… toate lucrurile”!
https://www.youtube.com/watch?v=_1xktRtbEbI
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
6 APRILIE 2023
https://clickbible.org/meditat…/scripturile-in-fiecare-zi/
Eclesiastul 5.1‑20
Versetele 1 şi 2 reamintesc ce este cuvenit în prezenţa lui Dumnezeu. Să veghem ca atitudinea şi ţinuta noastră la strângerile frăţeşti să fie respectuoase şi modeste. Teama de Dumnezeu trebuie să‑l caracterizeze pe cel credincios în orice moment şi nu avem dreptul la nicio destindereť (ieşire de sub această teamă de Dumnezeu), sub pretextul că astăzi suntem în libertatea harului.
Începând cu versetul 10 se vorbeşte din nou despre bogăţii. Cine iubeşte argintul nu se va sătura de argint. Un avar seamănă cu unul care caută să‑şi potolească setea cu apă din mare. Cu cât bea mai mult, cu atât setea sa devine mai intensă. Aşa este înşelăciunea bogăţiilor (Matei 13.22). Avem impresia că ne servim de ban, dar în realitate noi suntem sclavul lui. Una din două: bogăţiile ori sunt păstrate de cei care le stăpânesc, în detrimentul lor spiritual (v. 13), ori pier fără să fi fost de vreun folos cuiva (v. 14; Iacov 5.3)! În final, mai devreme sau mai târziu, omul va trebui la moarte să se despartă de ele (v. 15). Un giulgiu de înmormântare nu are buzunareť, a afirmat cineva. Comorile strânse în mormintele antice nu i‑au urmat pe proprietarii lor dincolo.
Versetele din 1 Timotei 6.17‑19 cuprind reglementarea perfectă, pentru creştin, cu privire la această problemă a bogăţiilor.
Leave a Reply/Lasa un raspuns!THANK YOU !MULTUMESC!