Veniți, ascultați, toți cei care vă temeți de Dumnezeu, și vă voi spune ce a făcut El pentru sufletul meu. Psalmul 66.16 A fost un timp când era ceva obișnuit pentru creștini să declare public ceea ce Dumnezeu a făcut pentru ei. Astăzi se pare că avem mai multă energie pentru a ne declara convingerile politice sau pentru a ne lăuda echipele de fotbal favorite. Poate că este timpul să ne întoarcem la vechiul obicei, acela de a declara „ce a făcut El pentru sufletul meu“. Unii vor protesta și vor spune că mărturiile publice se pot transforma în detalieri prea amănunțite despre trecutul nostru, în prilejuri de a ne glorifica cu păcatul nostru sau, pur și simplu, cu noi înșine. Toate acestea se pot întâmpla, într-adevăr, însă faptul că firea păcătoasă abuzează de un lucru nu înseamnă că nu trebuie să-l practicăm; mai degrabă să avem grijă să-l practicăm așa cum trebuie! O altă obiecție este că cei crescuți în familii creștine, care au fost convertiți în copilărie, nu au o mărturie semnificativă de dat, fiind greu pentru ei să-și aducă aminte de un anumit moment în care ei s-au întors la Hristos. Apostolul Pavel a avut de dat o mărturie puternică și nu s-ar fi rușinat să o facă publică în câteva ocazii (vedeți Fapte 22.3-15; 26.2-16). El a putut prezenta clar momentul și locul convertirii sale. Despre Timotei însă ni se spune: „De copil cunoști Sfintele Scrieri, care pot să te facă înțelept spre mântuire, prin credința care este în Hristos Isus“ (2 Timotei 3.15). Poate că Timotei nu știa ziua și ora convertirii sale, însă putea spune, împreună cu Pavel: „Știu în Cine am crezut“ (2 Timotei 1.12), pentru că ceea ce contează cu adevărat este nu când am crezut, ci în Cine am crezut. Convertirea lui Timotei n-a fost la fel de dramatică precum cea a lui Pavel, însă a fost la fel de reală. Deși circumstanțele pot diferi foarte mult, cu toții avem o mărturie, iar dacă o avem, s-o facem cunoscută! „Așa să spună cei răscumpărați ai Domnului“ (Psalmul 107.2). B. Reynolds
Având o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de aceștia! 2 Timotei 3.5 Ciocănitoarea împăiată La muzeul zoologic din localitate, ciocănitoarea împăiată arată ca un exemplar viu. Capul ei stă înclinat ușor înainte, gata ca în clipa următoare să ciocănească scoarța cu ciocul ei puternic. Dar nu se întâmplă nimic. Pasărea rămâne nemișcată, în aceeași poziție an după an. Nu-i lipsește nicio pană, aripile, coada și ghearele îi sunt intacte și totuși de ce rămâne în neclintirea ei? Pentru că, deși în exterior totul pare perfect, înăuntru nu se află nimic: nici inimă, nici sânge, nici viață! Numai material mort! Are doar forma unei ciocănitori. Sunt oameni care se comportă de-a dreptul creștinește în anumite perioade din an. În astfel de ocazii participă la slujbele religioase, dau bani celor nevoiași, sunt amabili cu oricine, păstrează valorile creștine. Credința creștină este însă la ei doar o formă exterioară. Sub forma religioasă nu pulsează viața divină. Și în timpul Domnului Isus au fost asemenea oameni. Mântuitorul i-a spus unuia dintre aceștia: „Trebuie să fiți născuți din nou“ (Ioan 3.7). Omul are nevoie de o viață nouă, pentru ca interiorul său să fie în armonie cu Dumnezeu și să-I fie Lui pe plac. Dumnezeu vrea să facă această naștere din nou în fiecare om care crede în Fiul Său Isus Hristos, în Cel care a murit la cruce pentru oamenii pierduți, și astfel, acela primește viață veșnică. „Dar tuturor celor … ce cred în Numele Lui le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu, care au fost născuți … din Dumnezeu“ (Ioan 1.12,13) „Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața“ (1 Ioan 5.12). Citirea Bibliei: Exod 35.1-19 · Luca 15.20-32
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI 7 MARTIE 2023 Coordonatori Bob & Debby Gass https://fundatiaseer.ro/ganduri-despre-viata-de-apoi-6/ GÂNDURI DESPRE VIAȚA DE APOI (6) – Fundația S.E.E.R. România ,,Și gemem in cortul acesta plin de dorința să ne imbrăcam peste el cu locașul nostru ceresc ”(2 Corinteni 5 :2) Dr. Elisabeth Kubler-Ross, o specialistă în probleme legate de moarte, și Dr. Raymond Moody Jr., doi bine cunoscuți psihiatri, au examinat mărturiile a peste 500 de persoane care au revenit la viață după ce medicii i-au declarat morți. Cercetările lor conving pe orice om cu mintea deschisă. Persoanele implicate în acest studiu au descris fie un loc plin de frumusețe și de minunății, bucurie și pace, fie au descris ceva îngrozitor. Deși trupurile lor erau acolo, ei au declarat că au plutit în afara lor. După ce li s-a confirmat moartea, aceia dintre ei care erau orbi au declarat că au văzut. Au povestit despre persoane care au intrat în încăpere, au descris cum arătau și ce au făcut cât timp s-au aflat acolo. Cu toate acestea, când aceștia au revenit la viață, cei orbi au continuat să nu vadă! Încartea sa “Viață după viață”, dr. Moody a scris: “Un doctor mi-a povestit experiența sa cu un bărbat care a fost declarat în moarte clinică. El a reușit să-l resusciteze, iar bărbatul l-a dat mai apoi în judecată pentru că l-a adus înapoi la această viață mizerabilă și nu l-a lăsat să rămână în gloria pe care o experimentase! Iar o femeie, descriindu-și situația din timpul unui stop cardio-respirator, spune că medicii care au încercat s-o resusciteze se aplecau peste trupul ei încercând s-o readucă la viață în timp ce ea se afla deasupra lor, și privindu-i le tot spunea: “Lăsați-mă în pace!” Apostolul Pavel ne explică lucrul acesta în felul următor: “Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână ci este veşnică. Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc…” (2 Corinteni 5:1-2). Așadar, putem spune cu certitudine că atunci când murim, intrăm de fapt în adevărata viață!
Lenea, în special lenea de a asculta (Evrei 5.11), are pentru sufletul neglijent consecinţe dintre cele mai dezastruoase (v. 15). Îl „cufundă într-un somn adânc” pe acela care ar trebui să vegheze aşteptându-L pe Domnul (comp. cu Matei 25.5). Produce foamea sufletului şi foamete spirituală (cap. 20.13). Şi, drag prieten, dacă şi sufletul tău este flămând, nu căuta să-l amăgeşti cu „ceea ce nu satură” (Isaia 55.2). Un singur aliment este potrivit: Cuvântul lui Dumnezeu. Fiind hrănit de Hristos, adevărata Pâine din cer, eşti asigurat că nu vei fi „vizitat de rău” (v. 23). De cealaltă parte a cuvintelor cunoştinţei există o îndrumare care induce în eroare (v. 27; 1 Timotei 6.20,21), rod al numeroaselor gânduri din inima omului (v. 21). Ascultând–o, ne abatem de la calea ascultării şi, prin urmare, avem nevoie de corecţie (v. 18, 25). Să nu-i dăm cuvântului „corecţie” numai sensul de pedeapsă! Să ne gândim, de pildă, la pilotul care corectează ruta aparatului de zbor după indicaţiile primite de la turnul de control. Astfel trebuie să fie şi asupra noastră efectul corecţiei Domnului: să ne facă să ne reluăm direcţia cea bună. Este privilegiul fiului (v. 18; cap. 13.24) această corecţie, iar omul înţelept ştie să profite de ea (v. 25; cap. 9.8).
Ioan17 - John 17 