PE VREMEA CIND UMBLAM PE JOS
Am pus pe blog pentru prima data poezia asta in septembrie 2008, desi am scris-o mult mai devreme si am recitat-o in public doar la logodna fiicei mele… unde a avut mult succes. Dar… mai multe persoane au copiat poezia si, dupa ce au facut-o cu “autor necunoscut”, au ciuntit cite ceva ce n-a fost pe placul lor… (partea cu dusul la biserica, de pilda). Si pentru ca circula pe internet poezia… as vrea sa o fac cunoscuta asa intreaga cum am scris-o, cu toate ideile ei, chiar daca s-ar putea sa nu-i pice bine cuiva. Le recomand acelora… sa scrie ei insisi ce poezie vor si s-o atace cum doresc… ca le apartine. Cit despre poezia asta, imi apartine cu ideile, cu melancoliile pe care mi le aduce, cu amintirile si absolut tot…
Asa ca… ori o luati asa cum este… ori va vedeti de treaba… ok?
PE VREMEA CIND UMBLAM PE JOS
de Rodica Botan
Pe vremea cind umblam pe jos,
Carind la plase de-ata tare,
Stateam la cozi pentru mincare:
Dar traiam bine si frumos,
Pe vremea cind umblam pe jos…
Si serile tirziu, la stele,
Visam la alte lumi stinghere…
Cintam mai mult, cintam duios,
Munceam din plin, munceam voios
Si-aveam si timp de toate cele…
Pe vremea cind umblam pe jos!
Pe vremea cint taiam butuci
Sa ne-ncalzim, sa facem cina,
Si caram apa cu galeata,
Nu cumparam nimic de-a gata.
Pe vremea aia, nu de mult,
Stiam sa minuiesc si sapa,
Si il citeam si pe Shakespeare…
Cum de-aveam timp? Acu’ ma mir,
Da-n vremea cind umblam pe jos
Totul mi se parea frumos…
Si n-aveam timp de tinguit…
Cum fac acu’ de cind m-am pricopsit!
Pe vremea cind purtam sosoni,
Si reparam la pantofi talpa,
Lumea stia stinga de dreapta…
Cirpeam ciorapii la calciie,
Si n-aveam crize de mindrie…
Nu se-ntimpla sa auzim
Ca vreunul n-are self esteem?!
Batrinii nu mureau stingheri,
Si pentru ciini erau hingheri!
Pe vremea cind purtam galosi,
Aveam respect pentru stramosi!
Si ce-amintiri mi-au mai ramas,
Din vremea cind stateam la bus…
Pe vremea cind mergeam pe jos,
Toamna aveam cartofi de scos,
Si ne ducea pe toti cu scoala,
Si nu-l lua pe vreunu’ boala!
Si cind ziceai ca mergi afara,
Nu era vorba de-un banchet,
Cu frigarui, turte, serbet…
Era-n ograda un loc “maret”,
Intre cotete… alt cotet,
Nu parfumat si deodorat,
Sau primenit si asortat…
Aveam caracterul mai frumos
Pe vremea cind mergeam pe jos…
Si nu eram asa de disperati,
Ca nu sintem bine imbracati…
Cu anii, chiar mai mult de doi…
Ziceam ca hainele sint noi.
Copiii ne salutau frumos,
Pe vremea cind umblam pe jos,
Si nu parea deloc pe dos,
Ca baietii sa dea sapca jos;
Sau sa se scoale in picioare,
Si sa dea locul! Era o onoare!
Acu’ insa ne-am pricopsit,
Cum nici nu-i bine de vorbit!
Si ce concept total pe dos,
E ala sa umblam pe jos?!
Intepeniti si ruginiti,
Incovoiati si pricajiti,
Slujim la domni fara suflare;
Si construim mereu hambare…
……………………………….
Azi mi-a ramas un gind frumos…
Pe vremea cind mergeam pe jos,
Eram la timp la adunare!
Posted by Rodica Botan at 3:37:00 PM
Email ThisBlogThis!Share to TwitterShare to FacebookShare to Pinterest
Labels: Poezii- Rodica Botan
23 comments:
Anonymous said…
Pe vremea cand mergeam pe jos
nu aveam blog si era frumos… 🙂29 January, 2010 23:55
ambasador said…
sora Rodica,
felicitări pentru poezie.
Domnul să vă dea mult har!30 January, 2010 01:09
Anonymous said…
E mica lumea…sau mare internetul…n-as fi crezut ca dumneazvoastra ati scris aceste versuri…pot sa ma mandresc “ca va cunosc”?!Glumesc acum…va cunosc prea putin…insa cuvintele scrise sunt dureros de adevarate si eu chiar sunt constienta ca am prins destul de putin din vremea mersului pe jos. Totusi, imi lipseste…era ceva deosebit pe vremea cand “eram la timp la adunare”…stiam pentru ce mergem acolo…
Un zambet!
ps. o sa revin cat de curand cu un mail pe adresa din ultimul comentariu, momentan job-ul si sesiune isi cam fac de cap 🙂30 January, 2010 08:29
Rodica Botan said…
claudiunitisor…era frumos, ca eram mai tinara…31 January, 2010 03:07
Rodica Botan said…
Multumesc ambasador…si tie sa it dea la fel.31 January, 2010 03:07
Rodica Botan said…
eenglimlach…singura virtute ce am avut-o de data asta este ca am umblam mult pe jos!!!
:)…ma bucur ca ti-a placut poezia mea!31 January, 2010 03:09
Andrei Răduţu said…
Hmmm…frumos argumentat:)31 January, 2010 04:18
Liana Morar said…
Chiar mi-a placut poezia!
Pe ici pe colo m-am regasit cu amintiri din prima jumatate a vietii mele.
Viata la tara…cu bune si rele.
Va doresc numai bine.01 February, 2010 07:10
Rodica Botan said…
Ma bucur ca ti-a placut Liana…02 February, 2010 21:48
Anonymous said…
“Amintirile ma coplesesc…” ce frumos ai amintit de acele acele vremuri, era frumos, eram tineri si nu ni se parea nimic anormal sa se ridice barbatii in picioare sa salute o doamna sau sa cedeze locul in tramvai, acum te calca si pe trecerea de pietoni….
Elena P.06 September, 2012 01:16
sara said…
Preluat!Cu autor cu tot!:D06 September, 2012 03:37
mihaiatanasie said…
O poza a pietei 23 din Brasov, mazi piata Sfatului … un loc pe care l-am “pipait” mm cu mm de acum 55 de ani si 6 zile. Acolo unde scrie loto-prono, pana dupa razboi era o farmacie, patron dl. Domnaru, acolo a lucrat mamica mea, cand era inca mica. Sa nu zic ca e, intr-un fel, casa mea?06 September, 2012 13:55
cherie said…
Rodica, apuca-te de scris. Sunt sigura ca poti scrie un roman care sa iti aduca bani seriosi. Daca nu pentru tine, gandeste-te la copii. Scrie despre cum ai plecat tu din Romania si cum a fost cand ai ajuns in SUA sau te-ai intors in Romania…
Scrie despre intalnirea cu Dumnezeu.
Sunt multe organizatii religioase care ti-ar puiblica cartea si politice asa ca nu trebuie sa te intrebi cine ar da bani sa te sustina. Este “pacat” ca un talent ca al tau sa nu se desavarseasca.
Pregateste-te macar sa scrii cand iesi la pensie …08 September, 2012 04:24
cherie said…
Rodica este pacat sa nu te apuci de scris. Ai talent. Mult talent.
pregateste-te macar sa scrii cand iesi la pensie.
Scrie despre cum ai plecat din Romania si ai ajuns in Sua, De intalnirea ta cu dumnezeu si cum a fost intreaga ta viata.
Multi ar trebui sa citeasca despre cum ai reusit sa treci peste greutsati…08 September, 2012 04:28
Rodica Botan said…
Elena…asa este…amintirile sint frumoase. Mai ales ca am uitat ce a fost urit si ne-a ramas in minte numai mirosul si gustul dulcetii de fragi…si am uitat cit stateam la rind sa apucam kilogramul de zahar…08 September, 2012 07:34
Rodica Botan said…
Sara…multumesc!!!08 September, 2012 07:34
Rodica Botan said…
mihaiatanasie…am tras peste noapte la hotelul din piata respectiva. Foarte curat si bine amenajat. Era in dupa amiaza aia cind am ajuns la Brasov un Festival de dansuri si obiceiuri …Am admirat echipele romane, turcesti, slave, unguresti , poloneze…au fost foarte draguti. Am bizitat Biserica neagra si am luat cina la un restaurant frumos…doar ca ne-au zapacit mustele. N-am fost niciodata in Brasov inainte de a pleca din Romania. N-am avut bani de calatorit atita. Mi-a placut grozav de mult brasovul…”Casa ta” a fost foarte orimitoare…am si cumparat ceva de la un anticariat…08 September, 2012 07:39
Rodica Botan said…
Cherie…venita de la tine, incurajarea ce mi-o dai are greutate- crede-ma. Si eu am citit din ce scrii tu si tu ai talent. Ce imi lipseste este timpul in primul rind- si apoi sint amintiri peste care as vrea sa trec pentruca mi-ar produce din nou si din nou aceeasi durere pe care mi-au produs-o evenimentele atunci cind am trecut peste ele. Asa ca scriu crimpeie…sind am timp si cind nu mai incape inauntru si trebuie sa mai scot cite ceva afara sa fac loc in suflet pentru alte lucruri.
Dar la pensie…cine stie? Poate ca la pensie o sa am mai mult timp. Doar ca vreau sa fac atitea lucruri si nu stiu cit tim o sa am si cita sanatate imi va da Dumnezeu…Apoi…poate ca o sa am alte treburi mai urgente de facut. Cam asa e viata asta- iti programezi “cum si ce” si ajungi sa faci “ce si cum”…08 September, 2012 07:45
cherie said…
Mi se cerea confirmarea adresei si credeam ca de aceea nu vei primi ca ti-am scris, de aceea am repetat.
Inteleg ce spui, dar ar fi mare pacat. Ai scrie o carte foarte buna.08 September, 2012 14:10
Alina said…
Draga Sora Rodi,
mama zice sa va sciu si sa va feicit pt poezie, pt intelepciunea pe care o aveti si pt modul in care va mai amintiti si de “SERBET” :)))
Va felicitam si BUONE VACANZE!!!
Domnul sa va binecuvinteze pe toti!!!
Alina si Mia30 May, 2014 11:32
Unknown said…
Foarte frumos, emotionant si adevarat.15 August, 2014 14:56
Unknown said…This comment has been removed by the author.15 August, 2014 14:56
Lavinia Dance said…
Mi-a plăcut poezia…și eu de când am schimbat orașul și am dat de autobuz umblu mai puțin pe jos…06 February, 2016 12:17
- Adrian Mosu TibulcaAi obosit ? Și eu .
- Îmi place
- Răspunde
- 3z
- Rodica BotanAdrian Mosu Tibulca da un click pe poza
- Îmi place
- Răspunde
- 2z
- Mihai MihutNu trebuie renunțat la umblatul pe jos, chiar dacă suntem foarte tentați să o facem.
- Îmi place
- Răspunde
- 3z
- Rodica BotanMihai Mihut da un click pe poza
- Îmi place
- Răspunde
- 2z
- Mihai MihutRodica Botan Grozav! Felicitări!
- Îmi place
- Răspunde
- 2z
- Adrian Mosu TibulcaOooof .Nu știu de unde ai apărut dar m ai terminat cu aceasta poezie ..Mi a trecut prin fata toată viata mea cu aceste adevăruri. Multe emoții. Multe aduceri aminte .Sunt bătrân și bolnav și îți mulțumesc pentru acest adevăr deloc dureros .tineretul de azi de le iei telefonul sunt morți. Pacat de ei ca sunt copii și nepoții noștri. Ma bucur ca ma duc și scap .Dumnezeu sa te iubească pe tine și pe familia ta ..Îți mulțumesc pentru poezie ..
- Îmi place
- Răspunde
- 2z
- Rodica BotanAdrian Mosu Tibulca Adrian… Dumnezeu te iubeste. Eu simt de la distanță acest lucru. Prin credința. El te vrea sa fi copilul Lui – te-a ales -si nu la intimplare. Nimic pe lumea asta nu este intimplare…coincidenta. Dumnezeu ți-a dat un suflet nobil si dorește sa îți petreci veșnicia cu el si alții care au ales in viața calea Lui. Viața asta este scurta ( chiar si pentru cei ce trăiesc ani mulți) si grea ( pentru majoritatea). Dar veșnicia e prea lunga ca sa o neglijăm. Tot ce avem de făcut este sa-l primim pe Fiul Lui Dumnezeu in inima noastră ca Mintuitor. Si pentru asta nu trebuie mai mult decit ce a făcut tâlharul pe cruce. Pune genunchiul la pămînt dacă te poți apleca si spune-i Domnului in șoaptă tot năduful sufletului tău. Accepta sa fi copilul Lui si ușurează-ți sufletul de orice dureri de suflet ai avea. Dai-le Lui. Biblia spune ca la cruce Isus a luat asupra Lui toate păcatele noastre. Toți am păcătuit. Toți avem nevoie de El. Odată eliberat de asta trăiește-ți zilele care ți-au fost date ușurat si liber. Imaginează-ți o usa prin care o sa trecem dincolo cind ne vine vremea. Va fi trist pentru cei ce ramin in urma nu pentru noi care plecam. Ne este frica de moarte – dar ea este doar un sfirsit înainte de început. Nimic altceva. Si pentru clipa aia scurta de trecere ne facem atitea probleme. Eu sunt sigura ca ne vom vedea dincolo intr-o zi, in Gloria Lui Dumnezeu si ne vom aminti de aceste momente de trăire pe pămînt. Eu continui sa ma rog pentru tine si ai tai. Sa fim o lumina pentru cei care încă sunt in intuneric si sare care sa dea gust vieții celor din jurul nostru. Sa fi binecuvintat!
- Îmi place
- Răspunde
- 2z
- Adrian Mosu TibulcaRodica Botan Bună dimineatza ..Sarut mana ..pentru tot ce scrii
- Îmi place
- Răspunde
- 2z
- Adrian Mosu Tibulca
- Îmi place
- Răspunde
- 2z
Scrie un comentariu…
Florica Munteanu
Activ(ă) acum 1h
Ioan17 - John 17 
Leave a Reply/Lasa un raspuns!THANK YOU !MULTUMESC!