DOMNUL ESTE APROAPE
11 FEBRUARIE 2023
https://gbv-online.org/calendar/286
https://www.youtube.com/watch?v=t07gc3oHG-Y
https://www.youtube.com/@clickbiblemeditatiizilnice/featured
Nu te mânia din cauza celor care fac răul, nu fi invidios pe cei care practică nelegiuirea.
Psalmul 37.1
De trei ori apare expresia „nu te mânia“ în acest psalm (versetele 1, 7 și 8). Ideea centrală a lui este îndemnul de a obține biruința asupra mâniei care izbucnește la vederea răului existent în lume și a aparentei prosperități a celor care practică nelegiuirea. Cum se face că oameni buni suferă, în timp ce-l vedem pe „cel rău în mare putere și întinzându-se ca un copac verde în locul său de naștere“ (versetul 35)?
Să nu ne mâniem din cauza oamenilor răi, nici să nu-i invidiem, căci „vor fi cosiți îndată ca iarba“ (versetele 1 și 2). Trebuie să privim lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu și să cântărim orice situație în lumina eternității. „Domnul va râde de el, pentru că vede că-i vine ziua“ (versetul 13). În ce privește partea pozitivă, „cei blânzi vor moșteni țara“ (versetul 11), lucru pe care Hristos Însuși l-a promis (Matei 5.5). Dumnezeu nu este nedrept, încât să uite ceea ce am făcut și am suferit pentru El (Evrei 6.10).
Primele două îndemnuri la a nu ne mânia fac referire la cei care săvârșesc răul, la cei nelegiuiți care prosperă (versetele 1 și 7). Cel de-al treilea îndemn ne are în vedere pe noi: „Lasă mânia și părăsește furia; nu te mânia, aceasta duce numai la rău“ (versetul 8). Există pericolul ca, împotrivindu-ne răului, să ajungem plini de mânie și de supărare și astfel să devenim la fel ca cei cărora ne opunem, lucru care nu face altceva decât să ne afecteze duhul în mod negativ.
Există și cinci îndemnuri de natură să ne ajute: 1. Încrede-te în Domnul; 2. Desfătează-te în Domnul; 3. Încredințează-ți Domnului calea; 4. Rămâi liniștit în Domnul; 5. Așteaptă-L pe Domnul (versetele 3, 4, 5, 7, 34). Să luăm seama la aceste lucruri și să medităm asupra lor! B. Reynolds
SĂMÂNȚA BUNĂ
11 FEBRUARIE 2023
https://gbv-online.org/calendar/285
https://www.youtube.com/watch?v=D87d4-b4otE
https://www.youtube.com/channel/UCvpu4vmeCKoBSAINMA8vXYg
https://clickbible.org/meditatii-zilnice/samanta-buna/
Toate își au vremea lor … tăcerea își are timpul ei, și vorbirea timpul ei. Eclesiastul 3.1,7
Vorbirea lui Dumnezeu
Dumnezeu i-a vorbit în trecut poporului Său Israel prin profeți, oameni care au primit o misiune specială pentru aceasta. După aceea a venit Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pe acest pământ, și Dumnezeu a vorbit prin El – mai direct și mai cuprinzător decât înainte.
Cum ne vorbește Dumnezeu astăzi? Prin Biblie, prin Cuvântul Său scris, printr-un calendar ca acesta, prin panouri cu un verset sau prin predici! El ne spune mereu: „Pocăiți-vă deci și întoarceți-vă, ca să vi se șteargă păcatele“ (Fapte 3.19). Va veni însă o zi în care Dumnezeu va tăcea, zi în care El nu Se va mai adresa oamenilor cu mesajul dragostei Sale.
Într-un mic sat, într-o fierărie, ciocanul provoca un mare zgomot. El bătea non-stop, 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână. Și nimeni nu era deranjat! Cu trecerea timpului, oamenii se obișnuiseră cu această gălăgie asurzitoare. Într-o noapte însă, locuitorii satului s-au trezit – pentru că ciocanul amuțise. Era o liniște nefirească!
Și astăzi sunt oameni care aud mereu vestea bună a lui Dumnezeu. Ei s-au învățat cu ea și nu sunt atinși sau mișcați de ea. Conștiința lor a adormit. Dar odată va veni timpul când Dumnezeu nu va mai vorbi. Atunci oamenii se vor trezi, dar va fi prea târziu!
„Dumnezeu vorbește însă când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama“ (Iov 33.14). Ascultați vorbirea lui Dumnezeu!
Citirea Bibliei: Exod 25.1-22 · Luca 9.37-50
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
11 FEBRUARIE 2023
coordonatori Bob & Debby Gass
https://fundatiaseer.ro/puterea-ideilor-date-de-dumnezeu-3/
PUTEREA IDEILOR DATE DE DE DUMNEZEU (3)-Fundația S.E.E.R. România
„Căci în El ați fost îmbogățiți… cu orice cunoștință…” (1 Corinteni 1:5)
În cartea sa „Ce le datorează lumea creștinilor”, dr. Victor Pierce, un învățat de la Oxford, ne împărtășește istoria mașinii de scris. „Mașina de scris a fost un precursor al procesoarelor de text moderne și a tastaturilor. Un creștin a ajuns s-o inventeze! Știți de ce? Pentru a scrie predici. Nu, serios?! Chiar așa, cât se poate de serios! Christopher Latham Sholes era îngrijorat cu privire la pastorul său care întreaga săptămână era extrem de aglomerat cu vizitarea victimelor unei epidemii, cu mângâierea rudelor îndoliate și cu serviciile de înmormântare. Prin urmare, nu mai avea timp să-și scrie predicile pentru duminică. Într-o zi, Sholes, discutând cu un prieten despre ce era de făcut, a spus: „E păcat că nu există o metodă mai rapidă de a scrie pentru oameni ocupați ca pastorii.” Prietenul l-a întrebat: „Oare nu s-ar putea inventa o mașină?” Sholes i-a răspuns: „Voi încerca.” A fost începutul unor luni întregi de muncă asiduă. În cele din urmă, un grup de oameni s-au adunat să-l vadă dactilografiind pe hârtie, cu litere de tipar: C. LATHAM SHOLES, NOV 1867. Șase ani mai târziu, familia Remington a recunoscut mașina de scris ca pe ceva care ar putea revoluționa lumea afacerilor. În acele zile, persoanele care practicau dactilografia erau numai bărbați, însă Asociația tinerelor creștine a început să ofere cursuri de dactilografiere pentru femei, și din acele vremuri mașina de scris și demersurile acestei Asociații au făcut ca locul femeii să fie nu numai acasă, ci și la birou!” Este bine să te rogi ca Dumnezeu să-ți binecuvânteze afacerea, pentru că El dorește să-ți binecuvânteze activitatea sau munca, și să contribui astfel la dezvoltarea „afacerii” Sale – răspândirea Evangheliei în toată lumea.
https://www.youtube.com/watch?v=bdWwUE4rJ6g
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
11 FEBRUARIE 2023
https://clickbible.org/meditatii-zilnice/scripturile-in-fiecare-zi/?calendar-date=2023-02-10
Psalmii 126 şi 127
Ca unii care se trezesc dintr‑un groaznic coşmar, credincioşii vor fi incapabili la început să conştientizeze eliberarea lor neaşteptată. Curând însă vor răsuna cântece de bucurie, cărora popoarele le vor răspunde în ecou: Domnul a făcut lucruri mari pentru ei! (v. 2; Psalmul 14.7). Lacrimile lor am putea spune vor fi stropit brazdele unui bogat seceriş (v. 5). Aşa a fost pe pământ lucrarea Domnului Isus (v. 6). El a urmat drumul crucii plângând. Dar, dacă moare spune Ioan 12.24 aduce multă roadă. El va apărea triumfător, purtând rodul muncii sufletului Său: răscumpăraţii Lui, snopii Săi preţioşi strânşi la piept.
Psalmul 127 ne aduce aminte că orice lucru am întreprinde este sortit eşecului, dacă nu are de la început aprobarea Domnului. O activitate, deşi poate părea bună şi că ar merita mult timp şi eforturi, nu va duce la nimic, dacă nu a lucrat El acolo (comp. cu Ioan 15.5b). Activitatea paşnică şi plină de încredere a creştinului, urmată de un somn liniştit, contrastează cu agitaţia febrilă şi ambiţioasă a oamenilor acestei lumi (Eclesiastul 2.23).
Versetul 1 le aminteşte îndeosebi tinerilor care se gândesc la căsătorie (să‑şi zidească casa lor) de nevoia de a fi călăuziţi de Domnul, pentru a avea apoi binecuvântarea Sa.
Leave a Reply/Lasa un raspuns!THANK YOU !MULTUMESC!