DOMNUL ESTE APROAPE
10 FEBRUARIE 2023
https://gbv-online.org/calendar/286
https://www.youtube.com/watch?v=G2OXrx9Mqvk
https://www.youtube.com/@clickbiblemeditatiizilnice/featured
Dar el, fiind plin de Duh Sfânt, privind țintă spre cer, a văzut gloria lui Dumnezeu și pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.
Fapte 7.55
Ștefan era plin de Duhul Sfânt. Nu se spune despre orice credincios că este așa, deși toți cei credincioși au Duhul Sfânt. Efectul privirii la Hristos în glorie este că suntem schimbați în același chip, din glorie în glorie. Cel care este în glorie este Cel care a purtat păcatele mele. Acum pot privi acea glorie, pot medita la ea, pot vorbi despre ea; El „m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine“, iar inima mea își găsește plăcerea să privească la El. Efectul este că sunt schimbat în același chip cu al Lui, iar inima mea este plină de Hristos. Ștefan, într-un anumit sens, a devenit perfect asemănător cu Hristos. El spune: „Doamne, nu le ține în seamă păcatul acesta“; Domnul Isus a spus: „Tată, iartă-i, pentru că ei nu știu ce fac“. Ștefan spune: „Doamne Isuse, primește duhul meu“; Domnul Isus a spus: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul“.
Atunci când sufletul Îl vede cu adevărat pe Hristos și Îl cunoaște, prin credință, ca fiind Cel care ne-a mântuit, devine ca El, deși, bineînțeles, trebuie să fim în gardă împotriva ispitelor în fiecare zi. Ceea ce este foarte dificil pentru noi în această lume este să fim cu totul superiori împrejurărilor. Mulțimea scrâșnea din dinți împotriva lui Ștefan, iar după ce l-au târât afară din cetate, el a îngenuncheat și s-a rugat pentru ei, în timp ce pietrele îl loveau. Ștefan, prin harul Domnului, a fost cu totul superior împrejurărilor, avându-și permanent inima în cer.
Știu că așa ceva este dificil și necesită comuniune cu Domnul și sârguință a inimii în a-L căuta cu rugăciune. Să presupunem că lumea ne-ar omorî; atunci am merge direct la Hristos în cer, așa cum a făcut Ștefan, fiind martori pentru Hristos aici și tovarăși ai Lui acolo sus, unde Ștefan s-a dus cu inima plină de bucurie.
J. N. Darby
SĂMÂNȚA BUNĂ
10 FEBRUARIE 2023
https://gbv-online.org/calendar/285
https://www.youtube.com/watch?v=PcKBgPUN028
https://www.youtube.com/channel/UCvpu4vmeCKoBSAINMA8vXYg
https://clickbible.org/meditatii-zilnice/samanta-buna/
Pe cel care vine la Mine nu-l voi izgoni afară.
Ioan 6.37
Nimeni nu este respins
Sportivii pentru Cupa Mondială sunt selectați pe baza performanței și a rezultatelor bune. O dezamăgire amară îi cuprinde pe toți cei care nu trec mai departe de criteriile de selecție.
Și la ocuparea unui loc de muncă, cel mai potrivit angajat este adesea selectat folosindu-se un proces de selecție în mai multe etape. Cine ratează concursul pentru locul respectiv va trebui să se mulțumească cu o scrisoare frumoasă din partea companiei.
Când însă este vorba de Domnul Isus, lucrurile stau altfel. El promite: „Pe cel care vine la Mine nu-l voi izgoni afară“. Mântuitorul îi invită pe toți oamenii să vină cu păcatele lor la El. Domnul Isus vrea să le dăruiască iertare și pace cu Dumnezeu. „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă“ (Matei 11.28). Această invitație este pentru toți – pentru bogați și pentru săraci, pentru oameni bine văzuți și pentru cei nebăgați în seamă.
Fiul lui Dumnezeu nu refuză pe nimeni care vine la El cu vina vieții sale și care Îl primește ca Mântuitor al său personal. Isus Hristos aude orice rugăciune și îl vede pe orice om care crede și își pune încrederea în El.
Isus Hristos nu cere nimic de la noi. În schimb, El ne dă gratuit totul. De aceea, toți oamenii au posibilitatea să vină la Isus și să primească, prin credința în El, viața veșnică. Ai dat curs invitației Lui și te-ai decis pentru El?
Citirea Bibliei: Exod 24.1-18 · Luca 9.28-36
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
10 FEBRUARIE 2023
coordonatori Bob & Debby Gass
https://fundatiaseer.ro/puterea-ideilor-date-de-dumnezeu-2/
PUTEREA IDEILOR DATE DE DUMNEZEU (2)-Fundația S.E.E.R. România
„Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus… de la Tatăl luminilor…” (Iacov 1:17)
O singură idee venită de la Dumnezeu aduce mari schimbări. Alfabetul Braille a adus o astfel de schimbare! În 1824, Louis Braille, un creștin, a inventat un sistem de semne, în care literele erau realizate din puncte în relief, care a dus la un sistem de scriere tactilă, pentru cei cu probleme de vedere El a inventat 63 de combinații de puncte care pot fi folosite în orice limbă și astfel Cuvântul lui Dumnezeu a ajuns pentru prima dată în mâinile celor cu deficiență vizuală. Dar despre comunicații știi ceva? În parte, noi îi datorăm telefonul mobil și computerul unui alt creștin, pe nume Samuel Morse. Ce diferită a fost lumea înainte de el! Știrile de prim rang aveau nevoie de două săptămâni să ajungă în S.U.A. Iar rapoartele despre vreo victorie majoră aveau nevoie și de 6 luni până să ajungă în Marea Britanie. Într-o zi, un prieten l-a întrebat pe Morse: „Când făceai experimente, ai ajuns vreodată într-un punct mort, fără să știi ce să faci?” Răspuns: „Sigur, de multe ori!” Prietenul său l-a întrebat: „Și ce ai făcut atunci?” Morse i-a dezvăluit „secretul”: „Am îngenunchiat și m-am rugat pentru lumină, și lumina a venit; iar când invențiile mele au fost recunoscute și elogiate, în America și în Europa, am spus: „Nu mie, Doamne, nu mie, ci Numelui Tău dau slavă!” (vezi Psalmul 115:1). De aceea primul mesaj transmis prin cablul transatlantic a fost: „Iată ce a făurit Dumnezeu.” Și să mai adăugăm aici descoperirea unui alt creștin cunoscut, pe numele său Louis Pasteur, om de știință francez care a demonstrat că infecțiile sunt rezultatul unor microorganisme pe care noi nu le putem vedea, și anume bacteriile și virușii. El a introdus metodele de sterilizare care au salvat viața foarte multor oameni. Crezi că Dumnezeu a rămas în pană de idei bune, sau de oameni prin care să ni le transmită? Nici gând! Și tu poți să Îi ceri una – pentru viața ta, pentru lucrarea ta sau pentru afacerea ta!
https://www.youtube.com/watch?v=OP2aenVIM98
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
10 FEBRUARIE 2023
https://clickbible.org/meditatii-zilnice/scripturile-in-fiecare-zi/?calendar-date=2023-02-10
Psalmii 124 şi 125
Psalmii 120,123 ne‑au descris poporul sub asuprire. Psalmii 124 şi 125 ne fac să asistăm la eliberarea lui. Credinciosul repetă cu plăcere că aceasta este numai prin intervenţia Domnului. Fără ea, ar fi fost înghiţiţi (Psalmul 124.3), înecaţi (v. 4, 5), devoraţi (v. 6). Dar, dacă Dumnezeu este pentru noi, ce pot face cei care sunt împotriva noastră? (v. 2; Romani 8.31). Domnul ştie să‑i scape pe ai Săi din teribilul laţ al păsărarilor (v. 7). Păsărarii corespund, din punct de vedere profetic, Antihristului şi Asirianului, agenţi ai lui Satan împotriva rămăşiţei lui Israel. Pentru noi, ei îi evocă pe vrăjmaşii sufletelor noastre. Dacă ne punem încrederea în Hristos, El ne va face să scăpăm de plasa lor, adică de păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne (Evrei 12.1; Psalmul 91.3).
Iar această încredere este exact prima notă a Psalmului 125 încrederea în Cel care are puterea să ne păzească, fără de care ne‑am poticni (Iuda 24). Sprijinindu‑ne pe Domnul, nu ne vom clătina (v. 1). Pentru a merge bine nu este însă suficient ca picioarele noastre să fie ferme, ci trebuie, de asemenea, ca drumul nostru să fie drept. Să nu‑i imităm pe cei care se abat pe căile lor sucite(v. 5) şi, de asemeni, să ne amintim că, înainte de a se manifesta în umblare, dreptatea trebuie să‑şi aibă locuinţa în inimă (v. 4).
Leave a Reply/Lasa un raspuns!THANK YOU !MULTUMESC!