Feeds:
Posts
Comments

Archive for January 16th, 2023

Read Full Post »


DOMNUL ESTE APROAPE
16 IANUARIE 2023
https://gbv-online.org/calendar/286
https://www.youtube.com/watch?v=QzglV5QZKdU
https://www.youtube.com/channel/UCvpu4vmeCKoBSAINMA8vXYg

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și folositoare pentru învățătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate, ca omul lui Dumnezeu să fie împlinit, deplin pregătit pentru orice lucrare bună.2 Timotei 3.16,17
Lucrarea lui Hristos este suficientă pentru conștiință, Persoana Sa binecuvântată este suficientă pentru inimă, iar Cuvântul Său prețios este suficient pentru calea credinței. Putem afirma cu toată încrederea că avem în Sfânta Scriptură tot ceea ce am avea vreodată nevoie, nu doar pentru împlinirea tuturor nevoilor de pe calea fiecăruia dintre noi, ci și pentru împlinirea nevoilor felurite ale Adunării lui Dumnezeu, în cele mai mici detalii ale existenței ei în această lume.
Suntem pe deplin conștienți că, făcând o astfel de afirmație, ne expunem disprețului și împotrivirii din partea multora. Vom fi atacați pe de-o parte de cei care susțin tradiția, iar pe de altă parte de cei care luptă pentru supremația rațiunii și a voinței omului. Toate aceste atacuri însă nu ne îngrijorează deloc. Socotim tradițiile oamenilor – fie ale Părinților Bisericii, fie ale oricăror alți credincioși sau cărturari – dacă sunt prezentate ca autoritate, ca fiind nimic altceva decât praful de pe o balanță. Cât privește rațiunea omului, ea poate fi pe drept comparată cu o pasăre oarbă, care zboară înspăimântată și se lovește de obiectele pe care nu le poate vedea.
Este cea mai mare bucurie pentru inima creștinului să se poată separa de tradițiile și învățăturile confuze ale oamenilor și să intre în sfera liniștită și luminoasă a Scripturii; iar când se confruntă cu raționamentele lipsite de rușine ale necredincioșilor, raționaliștilor și scepticilor, să-și plece întreaga ființă morală înaintea autorității și puterii Bibliei. El recunoaște cu prețuire în Cuvântul lui Dumnezeu singurul standard perfect pentru învățătură, pentru morală, pentru orice lucru. C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

16 IANUARIE 2023
https://gbv-online.org/calendar/285
https://www.youtube.com/watch?v=6eiZng5QFPg
https://www.youtube.com/channel/UCvpu4vmeCKoBSAINMA8vXYg

luni, 16 ianuarie
Și voi, taților, nu provocați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în disciplina și în învățătura Domnului.Efeseni 6.4
Să-i încurajăm pe copii
Renumitul psihiatru austriac Alfred Adler, doctor și psiholog, păstra încă vie în memorie amintirea unei experiențe pe care o trăise în copilărie. Ea ilustrează influența pe care o are încurajarea asupra comportamentului, precum și a capacității de învățare a copilului.
Adler nu avea rezultate bune la matematică și profesorul lui chiar le-a comunicat părinților că băiatul „nu le avea cu matematica“. I-a sfătuit să îl retragă de la școală și să-l dea să învețe meseria de cizmar și să nu aibă așteptări prea mari de la el. Deși părinții nu au îmbrățișat convingerea profesorului, totuși Adler și-a pierdut în aceea perioadă interesul pentru școală și a picat examenele. A decis apoi să îi arate profesorului său că poate mult mai mult, ajungând în scurt timp primul din clasă, fără să mai înregistreze alte eșecuri școlare.
Avem în acest exemplu un îndemn pentru părinți și pentru dascăli de a-i încuraja și ajuta pe copiii noștri să se ridice atunci când au căzut, să se simtă persoane cu potențial, care pot izbândi în viață. Încurajarea ajută mai mult decât compătimirea.
„Stai departe de oamenii care îți micșorează ambiția. Oamenii mici întotdeauna fac asta. Cei cu adevărat mari te fac să te simți că și tu poți deveni mare“ (Mark Twain).
Citirea Bibliei: Exod 10.1-11 · Luca 4.14-30

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
16 IANUARIE 2023
coordonatori Bob & Debby Gass
https://fundatiaseer.ro/filosofia-domnului-isus-cu-privire-la-munca-2/
FILOSOFIA DOMNULUI ISUS CU PRIVIRE LA MUNCĂ (2)- Fundația S.E.E.R. România
„Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis…” (Ioan 9:4).
La fel ca noi toți, și Domnul Isus a obosit uneori (vezi Ioan 4:6). Însă El nu a fost niciodată stresat de lucrarea Sa. El a fost călăuzit, dar niciodată mânat, condus. El a știut ce trebuie făcut, a știut cât timp durează și Și-a ales o echipă ca să împlinească lucrarea. Trei dintre ei – Petru, Iacov și Ioan – făceau parte din cercul Său de prieteni apropiați. Nu făcea favoritisme, dar recunoștea darurile celor cu care lucra, și slujirea de care avea nevoie din partea fiecăruia, pentru ca lucrarea să fie îndeplinită. Un pas important în realizarea unui lucru măreț este să știi tipul de oameni de care ai nevoie. Cu alte cuvinte, trebuie să știi cine ar trebui să facă parte din echipa ta. Domnul Isus a petrecut trei ani și jumătate învățându-Și ucenicii – înainte de a le delega responsabilități. I-a fost teamă că vor face greșeli, că Îi vor lua din strălucire sau că Îl vor pune într-o lumină proastă? Nu, pentru că le-a zis clar: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl…” (Ioan 14:12). Domnul Isus a fost un coechipier care realiza lucruri prin alții. Dar chiar dacă împarți sarcina în componente mai mici, faci un plan strategic și recrutezi oameni nemaipomeniți, tot mai ai nevoie de un factor important pentru a avea succes: munca în echipă! Munca în echipă este liantul care aduce oamenii laolaltă… și care îi ține laolaltă! Există peste un miliard de creștini în lume astăzi. Și totul a început acum 2000 de ani cu un singur Om – care a avut o viziune, care a recrutat și a pregătit o echipă pentru a duce acea viziune la îndeplinire. Dacă ești înțelept, vei învăța din filosofia Sa cu privire la muncă!

https://www.youtube.com/watch?v=tRGsHguZEbg

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
16 IANUARIE 2023
https://clickbible.org/meditatii-zilnice/scripturile-in-fiecare-zi/
Psalmul 105.23‑45
Puterea Domnului se desfăşoară pe tot parcursul cărţii Exod. Găsim acolo întâi minunile Sale în judecată asupra egiptenilor (v. 27‑36), iar apoi minunile Sale în har în favoarea lui Israel (v. 37‑41). Urgiile cumplite care lovesc Egiptul n‑au avut numai scopul de a‑l înspăimânta şi de a‑l pedepsi pe Faraon. Domnul dorea în primul rând să Se descopere poporului Său prin semne şi prin minuni (v. 27; Exod 14.31).
El a vorbit şi lucrul a sosit (v. 31, 34). Ca în zilele creaţiei, Lui I‑a fost suficient un cuvânt pentru a pune în mişcare nenumăraţi agenţi mărunţi ai mâniei Sale: muşte veninoase (tăuni), ţânţari, lăcuste, omizi (comp. cu Evrei 11.3). Şi câtă umilinţă pentru om să fie învins de insecte!
Israel părăseşte Egiptul după Paşti, schimbând mizeria în mari bogăţii (v. 37). A gemut sub asuprire; Dumnezeu îl face să iasă cu bucurie şi în cântec de triumf (v. 43). Cel care a muncit din greu acum va poseda munca popoarelor(v. 44; Deuteronom 6.10,11). Şi toată această lucrare răscumpărătoare a fost urmarea angajamentului pe care Dumnezeu Şi‑l luase faţă de Avraam (v. 42; Geneza 15.13,14). Nimic nu‑L poate împiedica pe Dumnezeul cel credincios să‑Şi împlinească Cuvântul Lui cel sfânt (v. 42; Luca 1.72,73).

Read Full Post »

%d bloggers like this: