Feeds:
Posts
Comments

Archive for January 15th, 2023

Chuck Missler The Days Of Noah & Return Of The Nephilim HD

Read Full Post »

DOMNUL ESTE APROAPE
15 IANUARIE 2023
https://gbv-online.org/calendar/286
https://www.youtube.com/watch?v=deFQqA4smv0
https://www.youtube.com/channel/UCvpu4vmeCKoBSAINMA8vXYg

Pentru că întregii plinătăți a Dumnezeirii i-a plăcut să locuiască în El și, prin El, să împace toate față de ea, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui – prin El. Și pe voi, care odinioară erați străini și vrăjmași în gândire, prin lucrări rele, acum dar v-a împăcat în trupul cărnii Lui, prin moarte, ca să vă prezinte sfinți și fără pată și de neînvinuit înaintea Lui.
Coloseni 1.19-22
Vedem aici deci că a fost plăcerea întregii plinătăți a lui Dumnezeu ca, prin Hristos, să împace toate lucrurile cu Sine, lucrurile de pe pământ și lucrurile din cer.
Iar în Evrei 9.23 citim despre curățirea uneltelor cortului din Levitic 16, care este o imagine a curățirii universului, căci toate lucrurile au fost întinate prin păcat, însă vor fi readuse în armonie desăvârșită cu Dumnezeu, totul datorită sângelui Domnului Isus.
Ce realitate minunată! Nu numai că sângele ne-a curățit de păcatele noastre, nu numai că, pe baza acestui sânge, am fost împăcați și ni s-a dăruit un loc în prezența lui Dumnezeu și nu numai că, dacă ar veni, toți oamenii ar putea obține iertarea, ci, pe baza acestui sânge, cerul și pământul, tot ce a fost creat – în Coloseni 1.16, aceste lucruri sunt numite „ceea ce El a creat“ – toate lucrurile acestea vor fi aduse înapoi la Dumnezeu.
În 2 Petru 3.13 citim: „Dar noi, potrivit promisiunii Sale, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care locuiește dreptatea“. În ziua aceea, tot universul va fi curățit, nu prin sânge, ci prin judecată, deși toate vor avea loc datorită puterii sângelui Domnului Isus.
Aceasta include semnificația cuvintelor din Ioan 1.29: „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii“. Nu este vorba aici despre ceea ce Domnul Isus a făcut la cruce, ci despre toate rezultatele minunate ale acestei lucrări. El va curăți cerul și pământul și va scoate răul afară din lume, așa că întregul univers va fi iarăși în armonie cu Dumnezeu, iar pe noul pământ, Dumnezeu va putea locui cu oamenii, căci păcatul, tot răul, va fi atunci închis într-un loc, în iazul de foc, iar în afara acestui loc nu se va mai găsi niciun păcat.
H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ
15 IANUARIE 2023
https://gbv-online.org/calendar/285
https://www.youtube.com/watch?v=J3ehBQnuhQY
https://www.youtube.com/channel/UCvpu4vmeCKoBSAINMA8vXYg

Și, iată, s-a auzit un glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit desfătarea“.Matei 3.17
Isus Hristos este Cel întâi-născut
La botezul Domnului Isus, Dumnezeu Tatăl Și-a exprimat bucuria Sa nemărginită pe care o are pentru Fiul Său, scoțându-L în evidență înaintea tuturor:
Isus Hristos are întâietatea în prima creație, pentru că El este „Cel întâi-născut din întreaga creație“ (Coloseni 1.15).
Isus Hristos are întâietatea printre cei morți, pentru că El este „Cel întâi-născut din morți“ (Apocalipsa 1.5).
Isus Hristos are întâietatea în noua creație, pentru că El este „Cel întâi-născut dintre cei morți“ (Coloseni 1.18).
Isus Hristos are întâietatea în familia lui Dumnezeu, pentru că El este „Cel întâi-născut între mulți frați“ (Romani 8.29).
Isus Hristos va avea întâietatea în Împărăția de o mie de ani: „Și iarăși, când aduce în lume pe Cel întâi-născut, zice: «Toți îngerii lui Dumnezeu să I se închine!»“ (Evrei 1.6).
Nimeni nu este asemenea Lui, nimeni nu ajunge la înălțimea Lui! El este în orice privință Cel dintâi, Cel mai distins dintre toți. El este în orice privință demn de a fi admirat. De aceea să-L adorăm din inimi pe Răscumpărătorul nostru!
Citirea Bibliei: Exod 9.13-35 · Luca 4.1-13

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
15 IANUARIE 2023
coordonatori Bob & Debby Gass
https://fundatiaseer.ro/filosofia-domnului-isus-cu-privire-la-munca-1/
FILOSOFIA DOMNULUI ISUS CU PRIVIRE LA MUNCĂ (1)-Fundația S.E.E.R. România
„Mâncarea Mea este… să împlinesc lucrarea Lui.” (Ioan 4:34)
În loc să-L limităm pe Domnul Isus doar la ceea ce ține de biserică, duminica, haideți să-I studiem filosofia (atitudinea, valorile și convingerile) cu privire la felul în care trebuie să ducem lucrurile până la capăt. Principiile după care El a trăit sunt următoarele: 1) Cunoașterea misiunii. El a spus: „Mâncarea Mea este… să împlinesc lucrarea Lui.” Domnul Isus a înțeles că focalizarea pe scopul vieții maximizează competențele și oportunitățile. Deci, dacă ești o persoană talentată și plină de energie, și totuși nu vezi rezultate concrete, problema ta ar putea fi lipsa de concentrare. Când Neemia era preocupat de reconstruirea zidurilor Ierusalimului, dușmanii săi i-au spus: „Vino, şi să ne întâlnim…” (Neemia 6:2). Acesta a fost momentul în care el le-a trimis următorul mesaj: „Am o mare lucrare de făcut, şi nu pot să mă pogor…” (Neemia 6:3). 2) Prioritizarea sarcinilor în ordinea importanței lor. Când nu faci ceea ce trebuie făcut în ordinea importanței, sarcinile încep să se aranjeze în funcție de urgența lor. Și când se întâmplă lucrul acesta, pierzi mari oportunități. Biblia ne spune că Domnul Isus „trebuia să treacă prin Samaria” (Ioan 4:4). Pentru ucenici, asta părea a fi o deviere, pentru că nu era cea mai scurtă rută spre locul în care doreau să ajungă. Dar în Samaria exista o femeie pe care Domnul Isus dorea s-o răscumpere; un vas prin care El a transmis Evanghelia unei întregi cetăți. Concluzie: Domnul Isus a știut clar care Îi erau prioritățile. Dar tu?! 3) Stabilirea unui calendar. Adică, stabilește termene limită și respectă-le. Domnul Isus știa că avea doar trei ani și jumătate pentru a-Și împlini lucrarea și a profitat de fiecare zi. Una dintre cele mai mari minciuni pe care ne-o servim conține două cuvinte: „mai târziu”! Pentru a reuși în viață, lasă ca filosofia Domnului Isus cu privire la muncă să devină planul tău principal de acțiune.

https://www.youtube.com/watch?v=hhyCuLo-88U

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
15 IANUARIE 2023
https://clickbible.org/meditatii-zilnice/scripturile-in-fiecare-zi/
Psalmul 105.1‑22
Versetele 1‑15 din acest psalm fac parte (împreună cu Psalmul 96) din cel numit întâiul înmânat de împăratul David lui Asaf după întoarcerea chivotului (1 Cronici 16.8‑22). Privit de aproape, are o singură diferenţă, însă care cântăreşte mult. Versetul 15 din 1 Cronici 16 îndemna: aduceţi‑vă aminte de legământul Său, în timp ce versetul 8 din psalmul nostru spune: El Şi‑a adus aminteChiar dacă poporul a falimentat şi a uitat legământul Dumnezeului său, El Şi‑a adus aminte de promisiunile Sale către Avraam, Isaac şi Iacov (2 Timotei 2.13). Acestea erau tot ce posedau aceşti oameni ai credinţei. În ochii contemporanilor lor, ei nu contau câtuşi de puţin: erau foarte puţini şi străini în ţară (v. 12), aşa cum sunt astăzi creştinii. Dumnezeu însă veghea asupra lor, aşa cum veghează acum asupra noastră (v. 14, 15; de exemplu, Geneza 31.24).
Apoi El trimite un om care, simbolic, împlineşte planurile Sale: Iosif, imagine preţioasă a Domnului Isus. Rob întâi, întemniţat apoi, el a fost eliberat de stăpânitorul popoarelor, care l‑a făcut domn şi cârmuitor peste toate avuţiile sale (v. 17‑21). Hristos, mort şi apoi înviat prin puterea lui Dumnezeu, va fi pus Domn al întregului pământ şi în El se vor împlini toate promisiunile lui Dumnezeu (Fapte 2.36).

Read Full Post »

%d bloggers like this: