DOMNUL ESTE APROAPE
12 IANUARIE 2023
https://gbv-online.org/calendar/286
https://www.youtube.com/watch?v=rv5IwCSy878
https://clickbible.org/…/calendarul-domnul-este…/
Suntem încrezători, spun, și ne place mai bine să fim departe de casă, afară din trup, și să fim acasă la Domnul. De aceea ne și străduim să-I fim plăcuți, fie că suntem acasă, fie că suntem departe de casă. Pentru că noi toți trebuie să fim arătați înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să primească cele făcute în trup, potrivit cu cele ce a făcut, fie bine, fie rău.
2 Corinteni 5.8-10
Dacă Hristos Însuși este bucuria mea, voi fi fericit nu doar pentru că sunt mântuit, ci gândul la Acela la care mă duc îmi va umple sufletul. Este adevărat că mă duc în cer; dar gândul care face din cer o exaltare a sufletului meu este că acolo Îl găsesc pe Hristos Însuși. Este acolo Cineva la care mă duc; și mă duc în cer la Persoana pe care am iubit-o pe pământ.
„Iată, El vine cu norii și orice ochi Îl va vedea, și cei care L-au străpuns. Și toate semințiile pământului se vor jeli din cauza Lui“ (Apocalipsa 1.7), dar nu Adunarea. Eu nu voi plânge când Îl voi vedea pe Hristos. Cât de fericit voi fi când Îl voi vedea pentru prima dată! Vom cunoaște așa cum suntem cunoscuți, vom da socoteală de noi înșine lui Dumnezeu, anume pentru orice lucru. Nu este nimic ascuns care să nu fie arătat și să nu vină la lumină, însă nu vom mai avea nici măcar o urmă din firea în care am păcătuit.
Dacă știm că suntem în Hristos, faptul că totul este descoperit înaintea lui Dumnezeu nu ne va produce neliniște. Dacă nu te simți liniștit gândind la acest lucru, atunci nu ai lucrurile limpezi înaintea lui Dumnezeu. Dacă toate sunt acum descoperite înaintea lui Dumnezeu, nu ai de ce să te temi că vor fi descoperite și atunci. Dacă ai fost îmbrăcat cu haina cea mai bună, nu-ți va fi rușine să spui înaintea tuturor ce zdrențe ai purtat. Iar noi avem să dăm socoteală despre noi înșine lui Dumnezeu în vederea răsplătirii, nu ca să fim condamnați. Când vom ajunge acolo, vom fi deja în slavă. Unii vor fi fost de veacuri deja cu Hristos; iar acesta este un mare câștig. J. N. Darby
SĂMÂNȚA BUNĂ
12 IANUARIE 2023
https://gbv-online.org/calendar/285
https://www.youtube.com/watch?v=gRGJCMDyJo8
https://clickbible.org/meditatii-zilnice/samanta-buna/
Să găsim o puternică încurajare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului, o nădejde tare și neclintită.Evrei 6.18,19
Speranța
Urcăm pe o scară șubredă – și sperăm să ne țină. Plecăm la o anumită oră – și sperăm să ajungem la timp. Schimbăm locul de muncă – și sperăm că ne va fi mai bine. Sperăm… Aceste speranțe din viața de zi cu zi sunt însă adesea foarte nesigure, pentru că nu au o justificare suficientă, nu au o temelie. O speranță stabilă care duce într-adevăr la ținta dorită are nevoie, asemenea unei ancore, de un sprijin tare, de ceva fix.
Dar ce grav este când pomenim de speranțe lipsite de stabilitate când este vorba de soarta noastră veșnică! Mulți oameni consideră că trăiesc corect și speră că Dumnezeu îi va primi în cer. Alții, dimpotrivă, trăiesc ca și când nu ar exista nici Dumnezeu, nici veșnicie – și totuși au parte de o slujbă creștinească de înmormântare. Un preot a spus odată despre cineva care L-a batjocorit pe Dumnezeu până la ultima suflare: „Sper ca acest decedat să se obișnuiască cu cerul, căci pe pământ nu a vrut să știe nimic de el“. Cum putem să tratăm cu atâta ușurință speranța și mângâierea că vom fi odată în cer?!
Când vorbește despre speranță, Biblia nu se referă la ceva nesigur, ci la ceva absolut sigur, care va avea loc în viitor. Siguranța speranței pe care o au toți credincioșii este în învierea lui Isus: „Binecuvântat să fie Dumnezeul și Tatăl … care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Hristos dintre cei morți, la o nădejde vie“ (1 Petru 1.3). Isus trăiește – aceasta este binecuvântata ancoră sigură și stabilă a celor credincioși!
Citirea Bibliei: Exod 8.1-19 · Luca 3.1-14
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
12 IANUARIE 2023
coordonatori Bob & Debby Gass
https://fundatiaseer.ro/fii-curajos-1-2/
FII CURAJOS! (1)-Fundația S.E.E.R. România
„Întăreşte-te şi îmbărbătează-te!…” (Iosua 1:9).
Dumnezeu i-a zis lui Iosua, de trei ori, aceste cuvinte: „Întărește-te și îmbărbătează-te!”, știind care vor fi luptele pe care va trebui să le poarte pentru a cuceri Țara Promisă. De fiecare dată când înaintezi, vor exista obstacole care îți vor bloca drumul. Fii sigur de asta! Cineva se întreba: „Ce s-ar alege de om dacă nimic nu i-ar sta în cale?!” Ce a vrut să spună? Că necazul este prietenul tău – chiar dacă pare a fi dușmanul tău. Fiecare obstacol cu care te confrunți îți scoate la iveală calitățile și defectele. În același timp, te modelează și te face mai înțelept și mai încrezător. Filozofului și scriitorului american din sec. al XIX-lea Ralph Waldo Emerson îi aparțin următoarele cuvinte: „Indiferent ce faci, ai nevoie de curaj! Oricare ar fi drumul pe care te hotărăști s-o apuci, totdeauna se va găsi cineva să-ți spună că ai greșit. Mereu vor apărea dificultăți care te vor face să crezi că cei care te-au criticat au avut dreptate. Pentru a face un plan de acțiune și a-l respecta până la capăt, ai nevoie de același curaj de care are nevoie și un soldat. Pacea își are propriile lupte, dar este nevoie de oameni curajoși pentru a le câștiga!” De fiecare dată când părăsești zona confortului tău și-L urmezi pe Dumnezeu prin credință, vei fi pus la încercare. Dar vei ajunge pe culmi despre care credeai că nu-ți sunt accesibile, și vei ajunge mai departe decât alții – care au avut poate un talent mai mare, dar s-au mulțumit cu starea de fapt. În cartea Mesajul, cuvintele apostolului Pavel din 2 Corinteni 4:15-17 sunt formulate astfel: „Toate detaliile lucrează în avantajul nostru. Așa că, nu ne dăm bătuți. Cum am putea? Chiar dacă la exterior lucrurile par că se prăbușesc, în interior, acolo unde Dumnezeu creează o nouă viață, nu trece nicio zi fără manifestarea harului Său.” Curajul poate fi definit pur și simplu ca „a nu renunța”. Așadar, fii curajos!
https://www.youtube.com/watch?v=azY2H2txPuU
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
12 IANUARIE 2023
https://clickbible.org/meditatii-zilnice/scripturile-in-fiecare-zi/
Psalmul 103
Asemeni lui David, să ne invităm şi noi sufletul să‑L binecuvânteze pe Dumnezeu şi să distingă binefacerile Sale fără număr. Ce trist că mai degrabă obişnuim să ţinem la zi lista cu tot ce ne lipseşte, decât cu ce binefaceri am primit! Cât de nerecunoscători şi de inconsecvenţi suntem! Nu ni se întâmplă niciodată, de exemplu la masă, să ne plângem de hrana pentru care, cu doar câteva clipe înainte, I‑am mulţumit Domnului?
Mai presus de toate darurile Sale, sufletele noastre sunt chemate să‑I mulţumească neîncetat lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre (v. 3). Dacă ne‑ar fi dat potrivit cu ceea ce meritau acestea, atunci partea noastră ar fi fost pedeapsa veşnică (v. 10). Dar acum El a îndepărtat aceste păcate la infinit (v. 12), le‑a aruncat înapoia Lui (Isaia 38.17), le‑a făcut albe ca zăpada (Isaia 1.18), le‑a risipit ca pe un nor (Isaia 44.22), le‑a aruncat în adâncurile mării (Mica 7.19) şi nu‑Şi va mai aduce aminte de ele niciodată (Isaia 43.25; Evrei 10.17).
Înspre cei care se tem de El, bunătatea lui Dumnezeu se îndreaptă fără limite (v. 11, 13, 17; comp. cu Isaia 55.7‑9). Teama nu mai semnifică deci spaima de mânia Lui, ci este starea de spirit a acelora care au învăţat să cunoască mila şi îndurarea Sa (v. 8; citiţi Psalmul 130.4) şi care găsesc aici în fiecare zi noi motive pentru a‑L binecuvânta
Leave a Reply/Lasa un raspuns!THANK YOU !MULTUMESC!