Și Domnul i-a zis lui Noe: „Intră în corabie“. … Toate izvoarele adâncului celui mare s-au rupt și zăgazurile cerurilor au fost deschise. Și ploaia a fost pe pământ patruzeci de zile și patruzeci de nopți … Și Dumnezeu a vorbit lui Noe, zicând: „Ieși din corabie“. Geneza 7.1,11,12; 8.15,16 Este ușor să trecem cu vederea experiențele pe care Noe și familia sa le-au avut în corabie. Aceasta a fost casa lor pentru mai mult de un an. Mai întâi a plouat patruzeci de zile, iar fântânile adâncului s-au deschis. Deși corabia era stabilă, având proporții aproape identice cu vasele de astăzi care transportă mărfuri, cu siguranță că apele potopului au zguduit-o din plin. După ce ploaia s-a oprit, corabia a plutit timp îndelungat. Apoi au venit vânturile puternice, care au grăbit procesul de evaporare. După cinci luni de plutire, în bătaia valurilor și a vântului, corabia s-a oprit pe vârful munților Ararat, în partea de est a Turciei de astăzi. Au mai trecut totuși zece săptămâni până când să apară vârfurile munților, apoi încă trei luni până când apele s-au retras complet și încă două luni până când pământul a fost suficient de uscat pentru ca Noe și familia lui să poată părăsi corabia. Ce-au făcut ei în tot acest timp? Au așteptat – un răspuns logic, însă unul foarte important. Mulți alți oameni din Biblie au avut experiențe similare. Iosif a așteptat mai mult de douăzeci de ani ca visele sale să devină realitate. Caleb a așteptat patruzeci și cinci de ani pentru a-și primi moștenirea în Canaan. Pavel, la câțiva ani după convertirea sa, a plecat acasă, la Tars, și nu știm ce a făcut acolo, în timp ce aștepta ca ușa slujirii pentru Dumnezeu să i se deschidă din nou. De asemenea, o mare perioadă din viața noastră poate fi petrecută în așteptare, atunci când ne încredem în Dumnezeu într-o perioadă de aparentă inactivitate. Dacă așteptăm ca speranțele să devină realitate, ca promisiunile să fie împlinite și ca relațiile să fie restabilite, să ne aducem aminte că Dumnezeu nu ne-a uitat – „Dumnezeu Și-a amintit de Noe“ (Geneza 8.1). S. Campbell
Chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși cel dinăuntru se înnoiește din zi în zi. … Privim nu la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd; pentru că cele ce se văd sunt pentru un timp, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice. 2 Corinteni 4.16,18 „Dimineață“ în amurgul vieții O creștină credincioasă spunea: „Am îmbătrânit. Nu mai văd bine și nu mai pot citi; sunt și surdă pe deasupra și, când discută mai multe persoane într-un grup, mă simt stingheră. Și memoria mă părăsește. Știu că nu pot opri aceste schimbări și că niciodată nu voi mai avea aptitudinile din tinerețe! Ce să fac? Să tânjesc după trecut, plângându-mă? Să-mi accept soarta cu indiferență? Să disper? Nu, ci Îl rog pe Dumnezeu să-mi facă parte de o relație tot mai strânsă cu El și de o încredere tot mai puternică în El, chiar dacă puterile mele naturale scad. Îl rog pe Dumnezeu să mă ajute să cunosc tot mai în profunzime adevărurile credinței și să-mi permită să văd mai luminos prin credință ceea ce ochii naturali nu pot vedea, anume că odată voi fi la Hristos, în Casa Tatălui. Îl rog de asemenea pe Dumnezeu să mă sature în amurgul vieții cu bunătate și să mă facă să văd în toate situațiile mâna Lui binevoitoare. Și Îl rog să mențină vie în inima mea amintirea atât cu privire la lucrarea de răscumpărare a Domnului Isus, cât și la grija Lui și la ajutorul Lui în toată viața mea“. „El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui care nu mai este în stare de nimic“ (Isaia 40.29). Citirea Bibliei: Isaia 65.1-12 · Marcu 3.13-19
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI 9 NOIEMBRIE 2022 coordonatori Bob & Debby Gass https://fundatiaseer.ro/cum-sa-invingi-sentimentul-respingerii/ CUM SĂ ÎNVINGI SENTIMENTUL RESPINGERII– Fundația S.E.E.R. România „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu…” (1 Ioan 3:1) Când te lupți cu sentimentul respingerii, acesta se va manifesta prin următoarele lucruri și acțiuni: 1) Perfecționismul. El nu va da însă rezultate, pentru că nevoile și așteptările celorlalți variază atât de mult, încât e imposibil să-i mulțumești pe toți. 2) Te mulțumești cu puțin. Te împaci cu faptul că ești neglijat și marginalizat pentru că ai impresia că este ceea ce meriți. De fapt, te gândești că aceasta ar putea fi singura ta șansă de a fi iubit. 3) Devii agresiv. Respingerea te poate face să te simți atacat, când de fapt nu ești, așa că îți iei „mănușile de box” și începi mișcările de atac. 4) Afișezi o figură dură. Îți spui: „Mă pot descurca și singur! Până la urmă, cine are nevoie de alții?!” Prin urmare, te izolezi de ceilalți, nevoile tale fizice, spirituale și emoționale rămân neîmplinite, și te simți singur. 5) Făgăduiești că nu vei mai lăsa pe cineva să se apropie de tine atât de mult încât să te poată răni. Sună bine în teorie, dar izolându-te de oameni, te închizi în tine și relațiile tale au de suferit. 6) Atragi persoane nepotrivite. Câtă vreme dai dovadă de o stimă de sine scăzută, vei continua să atragi persoanele nepotrivite. Adevărul este că atunci când stima de sine se bazează pe orice altceva decât pe opinia lui Dumnezeu, vei fi mereu vulnerabil în fața respingerii. Critica te va înjosi, eșecul te va împiedica să încerci din nou, și ce e mai rău: nu vei descoperi niciodată persoana unică și minunată pe care a dorit-o Dumnezeu să fii! Așadar, care este răspunsul? Apostolul Ioan ne spune: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem.” (1 Ioan 3:1) Învingerea sentimentului de respingere începe cu înțelegerea și acceptarea dragostei și prețuirii extraordinare pe care ni le-a arătat și ni le arată Dumnezeu!
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI de Jean Koechlin 9 NOIEMBRIE 2022 https://clickbible.org/meditatii…/scripturile-in-fiecare Romani 10.14‑21 Credinţa este din auzire, iar auzirea, prin Cuvântul lui Dumnezeu (v. 17). Este deci absolut necesar ca acest Cuvânt eficace să fie proclamat în toată lumea. Ce frumoase sunt picioarele celui care aduce veşti bune, scria deja profetul (Isaia 52.7). Atunci era vorba de Hristos singur. De atunci încoace este vorba despre cei care vestesc pacea pentru că răscumpăraţii devin, la rândul lor, predicatori. Dacă fiecare dintre ei doreşte să fie un mesager plin de râvnă acolo unde‑l trimite Domnul, chemarea evangheliei s‑ar întinde până la marginile pământului locuit (v. 18). Versetul 15 ne arată cum trebuie să predice credincioşii: nu numai prin cuvinte, ci şi prin frumuseţea morală a umblării lor, având picioarele încălţate cu pregătirea evangheliei păcii (Efeseni 6.15). Trista întrebare, cine a crezut?(v. 16; Isaia 53.1), subliniază faptul că multe inimi vor rămâne împietrite. Aceasta era situaţia lui Israel, în ciuda avertismentelor din tot Vechiul Testament: Moise (v. 19), David (v. 18), Isaia (v. 15,16,20,21), cu alte cuvinte, Legea, Psalmii şi Profeţii. Să luăm însă aminte să nu fie şi neascultare şi împotrivire (v. 21).
Ioan17 - John 17 