DOMNUL ESTE APROAPE
30 AUGUST 2022
https://gbv-online.org/calendar/286
https://www.youtube.com/watch?v=YBnjnkO24Yg
https://clickbible.org/meditatii-zilnice/calendarul-domnul-este-aproape-gbv/
Și-i voi duce pe orbi pe o cale pe care ei n-o cunosc; îi voi călăuzi pe cărări pe care nu le cunosc, voi face întunericul lumină înaintea lor și voi îndrepta locurile strâmbe. saia 42.16
Cunoașterea voii lui Dumnezeu (2)
Dumnezeu a promis că ne va călăuzi, iar Psalmul 23 arată grija minunată a Păstorului față de cei ai Săi, pe care îi va călăuzi, îi va însoți în locurile periculoase și le va purta de grijă în orice nevoie.
Dacă nu avem pace în inimile noastre înseamnă că ceva din ceea ce facem nu este voia Lui. Dacă nu putem merge înainte prin credință, atunci drumul respectiv nu este după voia Lui: “orice nu este din credință este păcat” (Romani 14.23). Dacă există păcat în viața noastră, trebuie să-l mărturisim și să-l judecăm. De ce i-ar descoperi Dumnezeu voia Sa unui copil neascultător? Și de ce un copil neascultător s-ar aștepta ca Dumnezeu să-i descopere voia Sa, când el nu dorește să facă ceea ce cunoaște deja că trebuie să facă? Psalmul 66.18 spune: “Dacă aș fi privit nelegiuirea în inima mea, Domnul nu m-ar fi auzit”.
Trebuie să ne încredem în Domnul, să ne găsim plăcerea în El și să-I încredințăm Lui toate căile noastre, fără să ne sprijinim pe înțelepciunea noastră, ci recunoscându-L în toate căile noastre – și atunci El ne va călăuzi pașii. Sfatul creștinilor maturi și evlavioși trebuie apreciat și cântărit cu grijă în rugăciune. Nu trebuie să căutăm sfat de la cei care ne-ar spune ceea ce dorim noi să auzim, așa cum a făcut Roboam, ci de la cei care ne vor oferi îndrumare prin Cuvântul Domnului. Dacă vom aplica aceste principii cu sinceritate și cu smerenie, putem înainta pe cale, având convingerea că Dumnezeu va interveni în cazul în care direcția în care o apucăm nu este după voia Sa.A. Blok
SĂMÂNȚA BUNĂ
30 AUGUST 2022
https://gbv-online.org/calendar/285
https://www.youtube.com/watch?v=IllGJb8ZEX4
https://clickbible.org/meditatii-zilnice/samanta-buna/
Cel rău, cu o înfățișare îngâmfată, nu-L caută. Toate gândurile lui sunt: “Nu există Dumnezeu!”.
Psalmul 10.4
Întreaga creație ne vorbește despre Dumnezeu
Mulți oameni din zilele noastre nu mai cred în Dumnezeu. Ei văd creația lui Dumnezeu, se bucură de frumusețile ei, dar nu vor să creadă într-un Dumnezeu care a creat totul. Mai degrabă se refugiază în teoriile despre apariția vieții și a naturii, care demonstrează că totul a apărut fără Dumnezeu, deși au și pentru aceste declarații nevoie de foarte multă credință – dar nu de credință în Dumnezeu.
Dumnezeu însă este îndelung-răbdător, pentru că “dorește ca niciunul să nu piară, ci ca toți să vină la pocăință” (2 Petru 3.9). El Se arată prin creație, căci “însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și divinitatea Lui se văd lămurit, de la crearea lumii” (Romani 1.20). El ne vorbește însă și prin conștiință, care este glasul din noi care ne avertizează permanent și care mărturisește că există valori morale și legi și că, dacă acționăm împotriva lor, nu putem rămâne nepedepsiți. Faptul că deosebim între ceea ce este drept și nedrept și între ceea ce este bun și rău ne diferențiază pe noi, oamenii, de animale.
Fiecare om are și o anumită cunoștință despre Dumnezeu și El “a pus în inima lor și veșnicia”. Toate acestea le-a făcut Dumnezeu, pentru ca omul să se întoarcă la El și să nu fie judecat din cauza păcatelor când “Dumnezeu va judeca prin Isus Hristos lucrurile ascunse ale oamenilor” (Romani 2.16).
Citirea Bibliei: Iov 38.19-38 · Fapte 18.12-22
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
30 AUGUST 2022
coordonatori Bob & Debby Gass
https://fundatiaseer.ro/rugaciunea-si-postul/
RUGĂCIUNEA ȘI POSTUL – Fundația S.E.E.R. România
“Acest soi de draci”, le-a zis El, “nu poate ieşi decât prin rugăciune şi post.” (Marcu 9:29)
Te confrunți cumva cu o problemă pe care “doar rugăciunea” nu a rezolvat-o încă? Ai o persoană dragă ce este înrobită de droguri, alcool sau alte puteri distrugătoare?
Încearcă rugăciunea și postul. Uneori lupta spirituală în care te afli este atât de intensă, încât e nevoie de negarea nevoilor legitime ale trupului tău, și de zidirea credinței prin rugăciune și post – ca să poți avea izbândă. Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi: “cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu” (Ioan 14:12)… și totuși, când ucenicii s-au confruntat cu un băiat posedat de demoni, cu tendințe de auto-distrugere, ei au fost dezamăgiți – pentru că s-au rugat, și nu s-a întâmplat nimic. Și când L-au întrebat pe Domnul Isus de ce, El le-a spus: “Acest soi de draci… nu poate ieşi decât prin rugăciune şi post.”
Când poporul iudeu a fost amenințat cu anihilarea, numai împăratul putea să-i salveze. Așa că Estera a spus: “Du-te, strânge pe toţi iudeii… şi postiţi pentru mine… Şi eu voi posti odată cu slujnicele mele, apoi voi intra la împărat…” (Estera 4:16). Drept rezultat, Haman, care a complotat pentru distrugerea lor, a fost omorât și întregul popor iudeu a fost salvat. Sunt momente în viață când trebuie să spui “nu” nevoilor tale fizice, ca să te poți concentra asupra celor spirituale. Postul îți ascute concentrarea în rugăciune, îți întărește credința, te pregătește să faci față provocărilor și aduce rezultate miraculoase. Postul înseamnă să fii neclintit în căutarea ta după ajutorul lui Dumnezeu – și produce rezultate extraordinare. Așadar, încearcă… și vei vedea!
https://www.youtube.com/watch?v=v8O1TWM_-Ww
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
30 AUGUST 2022
https://clickbible.org/meditatii…/scripturile-in-fiecare-
Faptele Ap. 4:23-27
O lucrare atât de puternică nu poate să nu stârnească împotrivirea lui Satan. Instrumentele lui ne sunt cunoscute: Ana, Caiafa, preoţii, bătrânii şi cărturarii, pe scurt, principalii responsabili de condamnarea Domnului. Dacă i-ar fi cruţat pe ucenici, prin însuşi faptul acesta ar fi recunoscut că au fost nedrepţi când L‑au omorât pe Învăţătorul. Orgoliul îi împiedică să o facă. Ei perseverează în ura lor împotriva Numelui lui Isus. El Însuşi devenea de atunci încolo piatra de încercare în cel mai înalt grad: pentru unii, “Piatra cap de unghi, aleasă, preţioasă”, iar pentru alţii, “o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere” (comp. v. 11 cu 1 Petru 2.4-8). Versetul 12 este fundamental; el afirmă valoarea unică şi necesitatea Numelui lui Isus pentru a fi salvaţi.
Ucenicii sunt recunoscuţi că fuseseră împreună cu Isus (v. 13). Dacă vom trăi în mod obişnuit în comuniune cu Domnul, acest fapt va fi remarcat şi despre noi.
Toată împotrivirea mai-marilor iudeilor nu poate împiedica lucrarea evangheliei (v. 4), nici închide gura apostolilor, pentru că aceştia au primit de la Dumnezeu Însuşi chemarea şi misiunea lor (v. 19). Şi Cuvântul este în ei “ca un foc mistuitor” (v. 20; Ieremia 20.9).
Leave a Reply/Lasa un raspuns!THANK YOU !MULTUMESC!