de VESTEABUNĂ
Ezechiel va fi un semn pentru voi.
„Fiul omului, iată, îţi voi răpi printr-o lovitură ce ţi-e mai scump în ochi…..Vorbisem poporului dimineaţa şi seara mi-a murit nevasta.” Ezechiel 24:16,18
Întâmplările din viața lui Ezechiel au transmis un mesaj împreună cu faptele lui.
Noi tare am vrea ca mesajul nostru să fie una și viața noastră alta.
Să transmitem „știrea” despre moartea lui Isus pe cruce dintr-o poziție onorabilă, de ascultați cu auditoriu respectuos, cu renume nepătat și cu credibilitate fără îndoieli.
Am vrea să fim epistolă, dar să nu fim una cu epistola, nu epistolă vie, ci una, așa…neutră. Am vrea să vestim moarte pe cruce, dar nu de pe cruce, ci detașați, văzându-ne de viața noastră.
Dar nu prea se poate.
Un Iona care a predicat pocăința la Ninive avea el însuși nevoie de pocăință și de frământarea care duce la pocăință, de ciuda pe viermele care care-i mâncase curcubăta, ca să recunoască viermele din el care-i murdărea cugetul, pizma care-l rodea.
Un Ieremia care transmitea plânsul lui Dumnezeu față de copiii disprețuitori a trebuit să plângă și el, închis și legat, coborât în cisternă și asediat împreună cu cei din cetatea asediată.
Un Daniel cu revelații nemaipomenite, dar rob și probabil famen în Babilon și apoi în Medo-Persia.
Un Pavel cu un har al cunoștinței nemaipomenit, cerșind sănătatea dar neprimind-o, pentru a putea păstra smerenia cerută de greutatea darului.
Un Ezechiel…..dar la Ezechiel voi zăbovi.
Pe Ezechiel l-am citit în aceste zile când n-am scris, zile când am primit refugiați, conștienți că împlinim ce a scris Ezechiel parcă ieri, acum 2500 de ani.
Dacă n-am înțelege adânca credință pe care o așteaptă Dumnezeu de la noi, ne-am mira de răbdarea cu care Ezechiel negociază cu Dumnezeu hrana și combustibilul cu care s-o gătească din zilele cât va sta pe-o parte, apoi pe alta, de răbdarea cu care meticulos îndeplinește sarcinile primite, fără crâcnire.
Încă din capitolul 12:6, Dumnezeu i-a spus: „vreau să fii un semn pentru casa lui Israel„.
Cum adică? „Eu sunt un semn pentru voi! Cum am făcut eu, aşa li se va face şi lor: se vor duce într-o ţară străină, în robie.” 12:11 Ezechiel arăta înainte să se întâmple ceea ce urma să se întâmple, ducerea în robie a întregului popor.
Pentru că nu fuseseră duși toți de la început, decât elitele.
„A dus în robie tot Ierusalimul, toate căpeteniile şi toţi oamenii viteji, în număr de zece mii, cu toţi teslarii şi fierarii; n-a mai rămas decât poporul sărac al ţării. ” 2 Împărați 24:14
Poporul de rând rămăsese la Ierusalim, încă 12 ani după deportatea elitelor, chiar templul încă exista și exista cetatea, mândria lor.
„Acestea sunt două legăminte” tălmăcește mai târziu Pavel vorbind despre Ierusalimul de jos, ca fiind simbolizat de Agar și cel de sus de Sara, deci cetatea era reprezentată de nevastă, iar lui Ezechiel i-a murit nevasta, sub ochii lor.
Fiind semn pentru ceilalți iudei de la râul Chebar, cu Ezechiel se întâmpla ce s-a întâmplat cu poporul: „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 16 „Fiul omului, iată, îţi voi răpi printr-o lovitură ce ţi-e mai scump în ochi. Dar să nu te jeleşti, nici să nu plângi şi să nu-ţi curgă lacrimile pentru ea. 17 Suspină în tăcere, dar nu plânge ca la morţi! Leagă-ţi turbanul, pune-ţi încălţămintea în picioare, nu-ţi acoperi barba şi nu mânca pâinea de jale!” 18 Vorbisem poporului dimineaţa, şi seara mi-a murit nevasta.” Ezechiel 24.
Dumnezeu îl pregătește pe Ezechiel din timp pentru ce va urma, porunca primită era clară, să nu țină ritual de jale pentru soția lui.
Să nu plângă.
Să nu se jelească.
Să nu-și acopere barba.
Să nu mănânce pâinea de jale.
Să nu-și dea jos turbanul de pe cap și
…să nu se descalțe.
„A doua zi dimineaţa, am făcut cum mi se poruncise.„
Robii din jur, „smochinele bune” din pilda lui Ieremia, preoți și cărturari nu înțelegeau.
Li se spusese că semnele era PENTRU EI, dar nu știau ce.
Un Hristos care sufere a fost mai târziu greu de înghițit chiar pentru ucenicii trecuți de pescuirea minunată. Un Hristos care vindecă bolnavi, învie morți și prinde câți pești vrea el poți înțelege, dar dacă poate atâtea, de ce să nu fenteze crucea? Noi am fenta-o șmecherește.
În toți prorocii era de fapt Duhul lui hristos, iar prorocii sunt pilde pentru noi, în primul rând.
Dar să mergem la râul Chebar înapoi;
„Poporul mi-a zis: „Nu vrei să ne lămureşti ce înseamnă pentru noi ceea ce faci?” v 19.
Atunci Ezechiel le explică că e vorba despre luarea Ierusalimului („voi pângări Locaşul Meu cel Sfânt, fala puterii voastre, ce vă e mai scump în ochi, lucrul iubit de voi„)și că va fi mut, era în anul al nouălea, ziua a zecea a lunii a zecea, probabil din acel moment Ezechiel rămâne mut.
Îi mai dă Dumnezeu un semn lui Ezechiel, un semn la care m-am gândit mult zilele acestea când pe orice stradă mergi prin România vezi mașini de Ucraina, de fugari: „6 în ziua aceea, va veni un fugar la tine, ca să-ţi dea de ştire şi să auzi cu urechile tale. 27 În ziua aceea, ţi se va deschide gura odată cu a fugarului,„.
Un fugar nu vine că vrea, nici când vrea, el fuge de pericol.
Și la Ezechiel a venit fugarul, după 3 ani de la prorocie:
„În al doisprezecelea an, în ziua a cincea a lunii a zecea a robiei noastre, un om care scăpase din Ierusalim a venit la mine şi a zis: „Cetatea a fost luată!” 33:21
Dar nici venirea fugarului nu a fost o surpriză pentru Ezechiel, căci cu o seară înainte „…mâna Domnului venise peste mine seara, înainte de venirea fugarului la mine, şi Domnul îmi deschisese gura până a venit el la mine dimineaţa. Gura îmi era deschisă şi nu mai eram mut.” 33:22
Fugarul a anunțat cea mai catastrofală veste pe care ar fi putut-o primi un preot iudeu (Ezechiel era preot): căderea Ierusalimului. Tot ce citim mai departe în cartea Ezechiel are de-a face cu acest moment crucial al istoriei lumii: deportarea în Babilon, nimicirea țării lui Israel, pustiirea, pedeapsa, împlinirea verdictelor profeților. A avut loc atunci concedierea preoților, desființarea jertfelor, dispariția unui întreg sistem de educație pe care se construise timp de aproape o mie de ani identitatea evreiască. Acum nu mai rămăsese nimic. Și totuși Nebucadnețar n-a nimicit credința. Pentru că în fața deznădejdii realității prezente stătea Cuvântul scris pe care Ezechiel îl credea, iar lui Ezechiel i s-au deschis cerurile acolo în robie la râul Chebar. În același timp fără să știe unul de altul profețea și Ieremia în Ierusalim, și Daniel în capitala imperiului. Știm din ce-au scris că Ezechiel știa de Daniel și Daniel știa de Ieremia, deci Ezechiel știa și de Ieremia. Profețiile lor trec peste veacuri, îl prezintă pe Domnul Isus Hristos „în chip întunecos”, ca o luminiță într-un loc întunecos, (dar cu suficiente detalii complementare, ce le putem adăuga acum după împlinire să completăm imaginea Unsului…) dar arată și alte amănunte, mai ales care se împlinesc în zilele noastre.
Una din schimbările pe care a făcut-o Dumnezeu în istoria umanității, chiar atunci, după nimicirea Ierusalimului a fost „concedierea păstorilor” lui Israel. Tot capitolul 34 este împotriva păstorilor. L-am citit vineri seara unui frate care trecea pe aleea din fundul grădinii noastre și care a intrat la un suc de mere. Am citit tot. „Îmi voi lua înapoi oile din mâinile lor, nu-i voi mai lăsa să-Mi pască oile şi nu se vor mai paşte nici pe ei înşişi;” v 10. „N-am auzit nici o predică din acest capitol”, mi-a spus fratele, fost șef al meu la primul job, reîntors dela membru de partid la religia părintească (un țarc evanghelic) după pensionare . Am vorbit și duminica trecută la Aleșd din acest loc, și duminica aceasta la adunare și cu voia lui Dumnezeu vreau să mai fac câteva postări pe temă și să pun și înregistrările. Dar nu știu când va fi acest timp, pentru că ieri am fost la târg de carte în Cluj, cel mai mare târg de carte de când știu eu, două corturi mari și mai multe mici, am luat ceva cărți și iar sunt „în parcare” pentru câteva zile.
Am întâlnit o scriitoriță la târg care mi-a arătat o masă plină de cărți, toate scrise de ea. Avea un debit verbal! Când ați avut timp? Eu mai aveam duminică 5536 de zile până la 70 de ani și dac-ar fi fost să cumpăr câte-o carte de citit pe-o zi, umpleam viața cu câtă ofertă era. M-am resemnat la 3-4 și am plecat.
Multă maculatură, zeci de titluri cu mistică ortodoxă, cum poți scrie atât de mult despre nimic!
Au apărut și două cărți despre războiul din Ucraina…și încă n-au trecut două luni. Cărți legionare, catolice, militare, astrologie, multe de copii, Hasefer, Litera, edituri vechi și foarte multă lume. Există un Babel al ideilor, căci fiecare ideologie e ca un țarc, ca o limbă, ca o etnie, îți dă identitate, avânt, îi dă furnicii furnicar, albinei stup și omului impresia de putere și măreție. Există chiar o mistică a mulțimii, mistică hrănită de o uniformă sau un chipiu, de o insignă sau un ecuson, iar de mistici consumatori o țară balcanică nu duce lipsă, așa simt eu. Dac-ați citit pe Mihail Sebastian „Cum am devenit huligan” ați fi depistat plagiatul de idei, iar dacă n-ați citit, va urma să dau eu copy/paste. Căci asta citesc acum și parcă devin și eu, pentru că devii huligan dacă spui adevărul.
Pace!
Ioan17 - John 17 