DOMNUL ESTE APROAPE10 MAI 2022
https://gbv-online.org/calendar/286/
https://clickbible.org/meditatii-zilnice/calendarul-domnul-este-aproape-gbv/
Domnul nostru Isus Hristos, prin care am și avut intrare, prin credință, în acest har în care stăm.Romani 5.1,2
Ochiul lui Dumnezeu se odihnește cu plăcere în Hristos peste toți copiii Săi. Ei sunt iubiți așa cum Hristos este iubit și prin El se pot apropia cu libertate, prin credință, și pot folosi harul în care sunt așezați. «Ne bucurăm de această favoare», după cum scria un alt autor, «în prezența lui Dumnezeu. Nu doar că Judecătorul ceresc ne îndreptățește, ci suntem primiți de Tatăl ceresc: un chip luminos, îndurător, plin de iubire paternă ne luminează și ne înveselește sufletul, ne înviorează inima, astfel că putem sta în prezența Lui cu inima plină de pace și putem umbla pe căile Sale. Avem siguranța prețioasă a faptului că stăm în favoarea lui Dumnezeu. În ceea ce privește păcatele noastre, ele au fost îndepărtate; în ceea ce privește locul nostru înaintea lui Dumnezeu, totul este doar dragoste și har în claritatea luminoasă a feței Sale; în ceea ce privește viitorul, ne așteaptă slava.»Cuvinte scumpe, scrise de un bătrân slujitor al Domnului cu puțin timp înainte de sfârșitul unei vieți lungi, binecuvântate, în slujba Aceluia pe care Îl iubea sufletul său! Ele dovedesc cât de prețioasă i-a fost lui această intrare în har și cum s-a folosit de ea prin credință. Involuntar, ele ne aduc aminte de îndemnul din Evrei 13.7: „Amintiți-vă de conducătorii voștri, care v-au vorbit Cuvântul lui Dumnezeu; și, privind atent la sfârșitul purtării lor, imitați-le credința“! Și noi avem parte de același har care i-a păstrat pe ei și de aceeași dragoste de care s-au bucurat ei; depinde doar de noi în ce măsură ne folosim de harul „în care stăm“. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu! – noi nu ne-am apropiat de muntele legii cu focul și cu întunericul său, cu glasul pe care ascultătorii nu îl puteau suporta, ci de Sion, muntele harului, și de Isus, Mijlocitorul unui nou legământ, de un har care satisface toate nevoile noastre și care ne stă zilnic la dispoziție în toată plinătatea lui. R. Brockhaus
SĂMÂNȚA BUNĂ
10 MAI 2022
https://gbv-online.org/calendar/285
https://clickbible.org/meditatii-zilnice/samanta-buna/
Omul, când își dă sufletul, unde mai este?
Isus a zis: „În casa Tatălui Meu sunt multe locuințe. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus, căci Eu Mă duc să vă pregătesc un loc“.
Iov 14.10; Ioan 14.2,3
Ultima lui tunsoare
Un marinar aflat în floarea vârstei avea simptome neliniștitoare de boală și de aceea s-a decis să meargă la medic. A fost imediat internat în spital și bănuiala lui groaznică s-a dovedit a fi realitate. Zdruncinat de diagnosticul sumbru, a intrat în cel mai bun salon de frizerie. „Să vă faceți bine treaba! Aceasta este ultima mea tunsoare înainte să plec în iad“, a spus el când a luat loc în fața frizerului.Frizerul era un om credincios și s-a interesat cu mult tact de motivul acestor cuvinte înfricoșătoare. În timp ce îl tundea, frizerul i-a spus despre credința lui și despre viitorul său: el credea în Mântuitorul Isus Hristos și știa că, atunci când va muri, avea să meargă acasă la Domnul.Bărbatul a revenit la spital și diagnosticul fatal s-a confirmat: cancer, care nu mai putea fi operat.Câteva săptămâni mai târziu, o asistentă medicală i-a adus frizerului vestea despre moartea marinarului și i-a înmânat un mic bilet. Pe el marinarul scrisese anevoios, cu mâna tremurândă, cuvintele: „Nu în iad! – La Isus!“.
Citirea Bibliei: Geneza 24.15-31 · Psalmul 7.9-17
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI10 MAI 2022coordonatori Bob & Debby Gass
LIBER ȘI CU INIMA UȘOARĂ
„Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:30) Domnul Isus a spus: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:28-30). Să reținem expresia: „jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” Este bine să știm că nu trebuie să ne facem griji pentru lucruri, să înțelegem totul sau să purtăm poveri în viața noastră. De fapt, ne putem simți înviorați când ne dăm seama că nu trebuie să știm totul despre tot! Trebuie să ne simțim în largul nostru când spunem: „Nu dețin răspunsul la această situație dificilă, dar nu mă voi îngrijora pentru că Dumnezeu este în control și eu mă încred în El. Mă voi odihni în El și voi trăi liber și cu inima ușoară!” Când suntem supraîncărcați cu grijile vieții – când depunem eforturi, muncim și ne îngrijorăm – avem nevoie de o pauză mentală și emoțională. Mințile noastre trebuie să-și ia o pauză de la rezolvarea problemelor și emoțiile noastre trebuie să-și ia o pauză de la supărare. Îngrijorarea ne fură odihna și beneficiile ei. Așadar, data viitoare când te îngrijorezi și ești neliniștit, adu-ți aminte că poți trăi „liber și cu inima ușoară.” Tot ce ai de făcut este să te odihnești în siguranța dragostei lui Dumnezeu, a purtării Lui de grijă și a călăuzirii Lui. Dacă te va întreba cineva ce vei face cu problema ta, spune-i că în momentul acesta nu te gândești la ea. Dacă te întreabă de ce, spune-i că I-ai dat-o lui Dumnezeu și că ai încredere că El o va rezolva în locul tău! Amin?
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZIde Jean Koechlin10 MAI 2022
Luca 6.20‑38De câte ori nu ne simţim sufocaţi de aceste învăţături ale Stăpânului Să le lăsăm să ne pătrundă în inimi şi în special să le trăim! Cea mai mare parte a acestor cuvinte se regăsesc în Matei 5,7; aici însă ele sunt mai personale nu se spune: ferice de aceia, ci ferice de voiVersetul 31 constituie un rezumat al îndemnurilor adresate vouă, care ascultaţi (v. 27): „Cum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi‑le şi voi lor la fel (v. 31). Să ne purtăm bine cu semenii noştri, dacă vrem să dăm ascultare acestui cuvânt!Toate aceste trăsături de caracter sunt străine de firea noastră orgolioasă, egoistă şi nerăbdătoare. Domnul subliniază că ele sunt ale lui Dumnezeu Însuşi şi că prin ele vom fi recunoscuţi că suntem copiii Tatălui ceresc pe pământ (v. 35b, 36). În cer, într‑adevăr, nu vom mai avea ocazia de a le manifesta, pentru că acolo nu vor mai fi nici vrăjmaşi de iubit, nici nedreptăţi de îndurat, nici necăjiţi de mângâiat. Avem responsabilitatea şi privilegiul ca aici, pe pământ, să semănăm cu Isus, să reflectăm blândeţea, dragostea, smerenia şi răbdarea acestui Model desăvârşit care, când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri, iar când era chinuit, nu ameninţa (1 Petru 2.21,23).
Leave a Reply/Lasa un raspuns!THANK YOU !MULTUMESC!