Feeds:
Posts
Comments

Archive for April 13th, 2022

April 13, 2022 by ioan17 | Edit

DOMNUL ESTE APROAPE

13 APRILIE 2022

https://gbv-online.org/calendar/286

Știu un om în Hristos.
Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt.2 Corinteni 12.2; 1 Corinteni 15.10

Când sufletele noastre au cunoscut prețul nespus de mare al jertfei lui Hristos, care ne-a adus la Dumnezeu, atunci am înțeles că noi nu mai suntem văzuți deloc în noi înșine, ci numai în Hristos. Acesta este secretul pentru o odihnă deplină.

Ceea ce a dus la ruina Adunării (privită ca încredințată responsabilității omului, nu ca lucrare a lui Dumnezeu) a fost faptul că sensul răscumpărării depline a fost cu totul pierdut. Mă refer la faptul că omul nu poate sta înaintea lui Dumnezeu nicidecum în starea lui, ca fiu al lui Adam, ci numai în Hristos, după ce Hristos a săvârșit lucrarea lui Dumnezeu pentru el. Și fiecare trebuie să învețe lucrul acesta în conștiința lui, pentru sine. Hristos a purtat lucrurile pentru care Dumnezeu trebuia să-l judece pe om. Mai mult, El a devenit viața noastră. Potrivit acestei lucrări pe care El a făcut-o, noi putem spune că am murit împreună cu El și că El este viața noastră. S-a terminat atât cu pomul, cât și cu roadele. Pentru credință, trupul păcatului este înlăturat.

Domnul să ne facă să fim credincioși acestui adevăr prețios, că suntem una cu Cel care este la dreapta lui Dumnezeu! Atunci, dacă oamenii ar încerca să pună între mine și Dumnezeu unele rânduieli și porunci, le-aș putea spune: Zadarnic! Eu am fost adus mult prea aproape de Dumnezeu, ca voi să mai puteți așeza între El și mine ceva care să mă poată apropia mai mult de El. Și numai harul este cel care m-a adus atât de aproape.J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

13 APRILIE 2022

https://gbv-online.org/calendar/285

Nu este niciun om drept, niciunul măcar; … nu este niciunul care să-L caute pe Dumnezeu.Romani 3.10,11

Ultimul erou al Titanicului (1)

„Uite ce roșu este cerul la asfințit!“, a strigat încântată Nana Harper. Tatăl ei s-a aplecat spre ea. „Da, mâine va fi o zi frumoasă!“ Nana, care avea șase ani, i-a prins de mână pe el și pe verișoara ei mai mare, Jessie Leitch, care călătorea cu familia Harper pentru a o îngriji pe Nana, și împreună s-au plimbat pe puntea vaporului impunător. Era seara zilei de 14 aprilie 1912.

Urma timpul de somn pentru micuța Nana, iar Jessie s-a dus împreună cu ea în frumoasa cabină de la clasa a doua, unde locuiau împreună. Și John Harper s-a retras pentru a citi ceva în cabina lui înainte de a merge la culcare.

Tocmai trecuse miezul nopții, când Jessie și Nana au fost trezite din somn. Se auzeau strigăte puternice pe holul cabinelor. Chiar atunci cineva a bătut la ușa cabinei lor. „Jessie, Nana, sculați-vă!“, au auzit ele glasul domnului Harper. „Vaporul s-a lovit de un ghețar!“ Jessie s-a îmbrăcat repede și a învelit-o pe Nana, pe jumătate adormită, într-o pătură și a părăsit cu ea cabina. John Harper le-a ajutat să-și pună vestele de salvare.

„În bărci! Femeile și copiii mai întâi“, a răsunat un glas poruncitor. Domnul Harper a luat-o pe Nana în brațe și a urcat cu ea pe puntea superioară. Jessie îl urma. Aveau ei să scape?

Citirea Bibliei: Geneza 6.1-12 · 1 Petru 3.8-17

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
13 APRILIE 2022

*coordonatori Bob & Debby Gass

https://fundatiaseer.ro/cum-sa-rodim-spiritual-1/
CUM SĂ RODIM SPIRITUAL (1)- Fundația S.E.E.R. România

„Mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă…” (Ioan 15:4).

     Domnul Isus a spus: „Tatăl Meu este vierul. Pe orice mlădiţă, care este în Mine şi n-aduce roadă, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţă, ca să aducă şi mai multă roadă. Acum voi sunteţi curaţi, din pricina cuvântului pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi… Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” (Ioan 15:1-5) Ce dorește Dumnezeu de la tine astăzi? Rod spiritual! Și El va face aceste două lucruri pentru a-l produce în viața ta. Primul: El îți va arăta obiceiurile, relațiile și activitățile care te pun în imposibilitatea de a aduce rod spiritual, și apoi va începe să le taie. Însă El poate face lucrul acesta numai dacă Îi dai voie! Al doilea: El îți va descoperi lucrurile care te secătuiesc spiritual și care te împiedică să aduci mult rod. Și unealta Sa preferată, Cuvântul Său, este „mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri” (Evrei 4:12). Când citești Cuvântul lui Dumnezeu, El taie răul din viața ta ca să nu împiedice binele. Apoi retează „bine”-le ca să nu obstrucționeze „foarte bine”-le. Lucrul acesta ne face să înțelegem de ce Dumnezeu îngăduie perioade dificile în viața noastră. Un pastor spunea: „Încercările pot fi instrumente de tăiat în mâinile Vierului divin – unelte pe care El le folosește ca să taie crengile uscate, crengile neroditoare și lăstarii care consumă seva degeaba – și face asta pentru ca noi să putem aduce și mai mult rod!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

13 APRILIE 2022

Ezechiel
41.1‑4; 15‑26

Profetul şi călăuza lui au trecut de sub portic şi au pătruns în casă. Ea este împărţită, ca şi templul lui Solomon, într‑un Loc Sfânt, măsurând patruzeci de coţi, şi Locul Preasfânt, în formă de cub, cu latura de douăzeci de coţi. În ciuda suprafeţei considerabile ocupate de templu şi de anexele acestuia – şi care ne vorbesc despre măreţia Împărăţiei lui Hristos – constatăm că dimensiunile interioare sunt exact aceleaşi cu ale primului templu (1 Împăraţi 6.17,20). Planul lui Dumnezeu este neschimbat. Nu s‑au modificat cu nimic intenţiile Sale legate de Hristos şi de binecuvântarea lumii; El are grijă, cu atât de mult timp înainte, să le expună în Sfânta Sa Carte, ca o mărturie a bunătăţii credincioşiei Sale. Şi va împlini ceea ce Şi‑a propus! Citirea acestor pagini ar trebui să vorbească în special conştiinţei lui Israel, dovedindu‑i că Dumnezeu n‑a încetat să Se intereseze de El.

Începând cu versetul 15 avem descrierea clădirii, apoi a altarului şi la sfârşit a porţilor deschise ale templului. Ornamentele lor sunt ilustrări ale trăsăturilor împărăţiei: putere în judecată (simbolizată de heruvimii învestiţi cu exercitarea judecăţii), pace şi victorie (ilustrate de palmieri).

Read Full Post »

%d bloggers like this: