Archive for October 29th, 2017

The Five Solas – Points from the Past that Should Matter to You

Justin Holcomb

The Protestant Reformation of the 16th century changed Christianity forever. Roused to action by the corruption and abuses they saw in the Roman Catholic church of the time, visionary pastors and leaders like Martin Luther and John Calvin spearheaded a movement that transformed Christianity and eventually led to the emergence of the Protestant denominations that exist today.

The Reformers were guided by the conviction that the church of their day had drifted away from the essential, original teachings of Christianity, especially in regard to what it was teaching about salvation—how people can be forgiven of sin through the death and resurrection of Jesus Christ and receive eternal life with God. The Reformation sought to re-orient Christianity on the original message of Jesus and the early church.

The Five Solas are five Latin phrases (or slogans) that emerged during the Reformation to summarize the Reformers’ theological convictions about the essentials of Christianity.

The Five Solas are:

  1. Sola Scriptura (“Scripture alone”): The Bible alone is our highest authority.
  2. Sola Fide (“faith alone”): We are saved through faith alone in Jesus Christ.
  3. Sola Gratia (“grace alone”): We are saved by the grace of God alone.
  4. Solus Christus (“Christ alone”): Jesus Christ alone is our Lord, Savior, and King.
  5. Soli Deo Gloria (“to the glory of God alone”): We live for the glory of God alone.

Let’s have a brief look at each of these five points.


The Scriptures are our ultimate and trustworthy authority for faith and practice. This doesn’t mean that the Bible is the only place where truth is found, but it does mean that everything else we learn about God and his world, and all other authorities, should be interpreted in light of Scripture. The Bible gives us everything we need for our theology.

Every word of the 66 books of the Bible is inspired by God’s Holy Spirit. The Holy Spirit also helps us to understand and obey Scripture.

2 Peter 2:20, the Bible is about Jesus Christ and his role as God and Savior. Additionally, Romans 15:4 is 2 Timothy 2:16.


We are saved solely through faith in Jesus Christ because of God’s grace and Christ’s merit alone. We are not saved by our merits or declared righteous by our good works. God grants salvation not because of the good things we do, and despite our sin.

As humans, we inherited (from our ancestor Adam) a nature that is enslaved to sin. Because of our nature, we are naturally enemies of God and lovers of evil. We need to be made alive (regenerated) so that we can even have faith in Christ. God graciously chooses to give us new hearts so that we trust in Christ and are saved through faith alone.

God graciously preserves us and keeps us. When we are faithless toward him, he is still faithful.

We can only stand before God by his grace as he mercifully attributes to us the righteousness of Jesus Christ and attributes to him the consequences of our sins. Jesus’ life of perfect righteousness is counted as ours, and our records of sin and failure were counted to Jesus when he died on the cross.

Sola fide and sola gratia express the teaching of Ephesians 2:8:

“Forby grace you have been savedthrough faith. And this is not your own doing; it is the gift of God, not a result of works, so that no one may boast. For we are his workmanship, created in Christ Jesus for good works, which God prepared beforehand, that we should walk in them.”


God has given the ultimate revelation of himself to us by sending Jesus Christ, Colossians 1:15. Only through God’s gracious self-revelation in Jesus do we come to a saving and transforming knowledge of God.

1 Timothy 1:5. Because God is holy and all humans are sinful and sinners, 1 John 1:1 Hebrews 7:25Romans 8:34. Neither religious rituals nor good works mediate between us and God. Acts 4:12 by which a person can be saved other than the name of JesusHebrews 7:23, and his sacrificial death alone can atone for sin.


Glory belongs to God alone. God’s glory is the central motivation for salvation, not improving the lives of people—though that is a wonderful by product. God is not a means to an end—he is the means and the end.

The goal of all of life is to give glory to God alone: “Whether you eat or drink, or whatever you do, do all to the glory of God” (1 Corinthians 10:31).  As The Westminster Catechism says, the chief purpose of human life is “to glorify God and enjoy him forever.”

Justin Holcomb is an Episcopal priest and teaches theology at Reformed Theological Seminary and Knox Theological Seminary. Justin wrote On the Grace of God and co-authored with his wife Lindsey Rid of My Disgrace and Save Me from Violence. He is also the editor of Christian Theologies of Scripture. You can find him onFacebookTwitter, and at JustinHolcomb.com.



Read Full Post »

Princess of the Reformation: Jeanne D’Albret. New Release! Book trailer

Published on Sep 20, 2017

Read Full Post »


Read Full Post »

History briefs — Luther comes to Christ

 Romans 1


16 For I am not ashamed of the gospel of Christ, for it is the power of God to salvation for everyone who believes, for the Jew first and also for the Greek. 17 For in it the righteousness of God is revealed from faith to faith; as it is written, “The just shall live by faith.”

The following is an insightful passage about Luther’s faith, from a beautiful tribute to him and Calvin, two men whom the Lord used in an extraordinary way during an extraordinary period of history. The article is interesting and edifying in many ways.



Luther’s Loyal Son


reformation 21

Luther was the pioneer of Protestant theology, piety, and practice. He gradually became Protestant in the period between 1513-21 as he lectured through the Psalms, Romans, Galatians, Hebrews, and the Psalms again. Reading Augustine as he lectured on the Psalms he realized that the doctrine of man and sin that he had learned in university did not agree with Scripture nor did it agree with Augustine. In the Psalms he saw that human depravity is greater than he had thought and grace is greater, more powerful, and more free than he thought, that God has elected his people to new life and true faith unconditionally, from all eternity (sola gratia). By the end of his lectures on the Psalms he had become young, restless, and Augustinian but he was not yet a Protestant. As he lectured through Romans, he began to see that the basis on which we stand before God is not the sanctity wrought in us by grace and cooperation with grace but Christ’s righteousness accomplished outside of us and imputed to us. As he lectured through Galatians he came to see that view confirmed and he began to re-think what he had learned about the role of faith in salvation, that it was not just another virtue formed in us by grace and cooperation with grace. The picture became clearer as he lectured through Hebrews and the Psalms again. Late in life, looking back at his theological development, he said that it was as he lectured through Psalms again that the light went on, as it were, and he realized that it is faith that apprehends Christ, that rests in and receives Christ and his righteousness for us. It is through faith the Spirit unites us to Christ so that he becomes ours and we become his ki(sola fide).


 From :https://pilgrimsprogressrevisted.wordpress.com/2017/10/12/history-briefs-luther-comes-to-christ/

Read Full Post »




1. Mântuirea fiecărui păcătos este rezultatul harului, al îndurării lui Dumnezeu, nu al eforturilor religioase ale omului.

2. Mântuirea se capătă prin credință, în urma pocăinței sincere înaintea lui Dumnezeu și a credinței în sacrificiul Fiului Său.

3. Cel care se pocăiește și crede în harul mântuirii venit prin crucea lui Hristos, devine o făptură nouă, în urma unei nașteri din nou.

4. Niciunui om Domnul nu i-a cerut ”să-L primească”, sau ”să-L accepte”, ci să se pocăiască și să vină după El, purtându-Și crucea în fiecare zi.

5. Pocăința adevărată continuă să-și facă lucrarea în viața credinciosului, care trebuie să aducă la lumină orice păcat ascuns, prin mărturisire înaintea lui Dumnezeu.

6. Sfințirea vieții este un proces care trebuie continuat până la prezentarea sufletului înaintea lui Dumnezeu; aceasta înseamnă ”a duce mântuirea până la capăt cu frică și cutremur”.

7. Creștinii nu trebuie să se bazeze pe propriile fapte sau pe puterea lor de a duce o viață sfântă, ci pe îndurarea lui Dumnezeu și pe puterea Duhului Său.

8. Mântuirea nu se obține prin fapte bune, dar are drept urmare umblarea în faptele pregătite mai dinainte de Dumnezeu.

9. Creștinul adevărat este un ucenic al Domnului, de la care învață necurmat și pe care Îl urmează fără încetare cu scopul de a deveni tot mai asemănător Lui.



10. Iertarea se capătă doar pe pământ, prin îndurarea lui Dumnezeu; prin urmare  nu se mai poate face nimic pentru a schimba starea spirituală a celor care au murit.

11. Iertarea o dă doar Dumnezeu, prin Hristos, deci nici un om nu poate să-și aroge acest drept divin.

12. Nimeni nu poate dezlega păcatele unui om la moartea sa, nici măcar reprezentanții unei anumite clasă de slujitori religioși, considerați mijlocitori între oameni și Dumnezeu.

13. Sufletul după moarte nu are de trecut niște vămi ale văzduhului, pentru a ajunge în prezența lui Dumnezeu. De aceea, este inutil să se încerce ajutarea lui după ce a trecut în veșnicie.

14. Milosteniile și faptele bune făcute pentru a ajuta sufletul unui om după moarte sunt reminiscențe ale unor obiceiuri păgâne și n-au nicio legătură cu creștinismul pe care l-a predicat Domnul și apostolii Săi.

15. Sfinții (incluzând-o și pe Maria, maica Domnului) nu pot mijloci pentru mântuirea oamenilor și nu-i pot ajuta în niciun fel.

16. Închinarea la relicve sau la moaștele sfinților ține mai mult de ocultism decât de creștinismul Sfintelor Scripturi.



 17. Duhul lui Dumnezeu dă putere celui regenerat prin har de a duce o viață sfântă în mijlocul unei lumi păcătoase.

18. Duhul Sfânt pecetluiește pe cel credincios, îl botează și îl umple cu prezența Sa binecuvântată.

19. Botezul cu Duhul Sfânt nu este un rezultat al eforturilor omenești, ci un act de îndurare al lui Dumnezeu prin care răspunde celui ce-L cere cu stăruință.

20. Creștinii care au fost botezați cu Duhul Sfânt nu sunt superiorii celorlalți, de aceea trebuie să rămână smeriți și să caute umplerea continuă cu Duhul.



21. Succesiunea apostolică nu are fundament în Sfintele Scripturi, ci în tradiția religioasă.

22. Adevărații slujitori ai Domnului nu prestează servicii religioase contra unor sume de bani.

23Preoția Noului Testament nu este doar apanajul unei caste superioare, ci ea fost încredințată de Domnul tuturor creștinilor, care aduc jertfe duhovnicești pentru Dumnezeu.

24Duhul Sfânt alege oameni chemându-i la slujire pentru zidirea Trupului lui Hristos și înzestrându-i cu darurile Sale.

25A fi păstor sufletesc nu este o funcție, nici un titlu religios, ci o slujbă duhovnicească primită odată cu un dar al Duhului Sfânt, făcut după voia Sa.

26. Numai Duhul lui Dumnezeu rânduiește slujbele în Biserică, nu oamenii. Ei doar trebuie să recunoască lucrarea Duhului, nu să-și dea învățători după poftele lor.

27. Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să fie pildă turmei, printr-o viață de sfințenie practică și dedicare lui Dumnezeu.

28. Slujbele duhovnicești nu pot fi vândute, nici transmise de la o generație la alta după bunul plac al conducătorilor religioși.

29. Adevărații slujitorii ai lui Hristos se pregătesc pe câmpul Evangheliei și în școala ascultării de El, nu în seminarii teologice.

30. Nu oricine se numește pe sine om inspirat de Dumnezeu trebuie ascultat, ci orice ”proroc” trebuie probat înainte de a fi crezut.


31. Avariția este incompatibilă cu creștinismul, cu atât mai mult cu un slujitor al Domnului, care a poruncit ca acel care are două haine să dea și celui ce n-are niciuna.

32. Creștinismul nu este o religie a prosperității, ci a purtării crucii în fiecare zi pentru Hristos.

33. Hristos nu ne-a făgăduit că vom fi mari în lumea aceasta, ci doar că vom sta cu El pe scaunul Său de domnie, la venirea Împărăției Sale.

34. Creștinul adevărat este un om care se gândește la lucrurile de sus, acolo unde se află comoara sa – Hristos Domnul.

35. De aceea, nicio mișcare creștină n-ar trebui să-și extindă puterea pe pământ, ci să vestească Evanghelia, pentru a-i îndrepta pe cât mai mulți spre ceruri.

36. Creștinii trebuie să dovedească moderație/cumpătare în toate aspectele vieții, dar să-L iubească pe Dumnezeu fără limite și condiții.

37. Vestimentația și posesiunile noastre trebuie să dea dovadă că suntem ucenicii Celui care n-a avut în lumea aceasta nimic mai mult decât haina de pe El și a vestit celor săraci Evanghelia.


38. Clădirile bisericești somptuoase și luxul sunt incompatibile cu învățătura creștină.

39. Slujbele religioase rigide și programele culturale bisericești nu au nimic în comun cu închinarea în duh și în adevăr.

40. Repetarea unor cuvinte în rugăciune și unor rugăciuni memorate contrazice învățătura Domnului nostru.

41. Botezul și Cina Domnului nu sunt sacramente administrate de slujitori profesioniști, ci parte naturală a vieții Bisericii, care se supune poruncilor Domnului ei.

42. În lumea noastră Domnul are o singură Biserică, pe care o sfințește și o pregătește pentru ziua nunții Sale – Unitatea Bisericii o face Duhul lui Dumnezeu, nu ecumenismul oamenilor.

43. Organizațiile omenești și instituțiile religioase n-au niciun fel de sprijin în Scripturi.

44Domnul este singurul Stăpân al Bisericii, nu un om sau o grupare elitistă de oameni.

45. Orice structură ierarhică se opune învățăturii lui Hristos și a apostolilor Săi.

46. Biserica creștină se supune doar capului ei, Hristos Domnul, și ascultă de legile civile numai în măsura în care acestea nu contravin Scripturilor.

47. Biserica nu trebuie să fie nici finanțată, nici subordonată statului, ci doar să ajute autoritățile civile să împlinească voia lui Dumnezeu, acordându-le tot sprijinul pentru aceasta.

48. Slujba principală a Bisericii este să fie ”lumina lumii” prin vestirea Evangheliei încredințată de Domnul și ”sarea pământului”, prin sfințenia vieții.

49. Nădejdea creștinului nu este de a rezista în timpul de judecată al omenirii, ci arătarea slavei lui Hristos la revenirea Sa pentru a-Și lua Biserica – Mireasa în Casa Tatălui Său.

50. În așteptarea revenirii Domnului, Biserica se pregătește în fiecare zi pentru a-L întâmpina în slavă.

Read Full Post »

%d bloggers like this: