Feeds:
Posts
Comments

Archive for October 18th, 2016

  4cd8d9f37ea46f4b5d6b629ac68a2c20st%20michaels%20mount%20cornwallDomnul Isus Hristos vine!

                               (1 Tesaloniceni 4.15-18)

    Evenimentele din vremea noastra pun mereu inainte intrebarea: Nu  va veni oare curand Domnul Isus Hristos pe acest pamant? Nu a trecut de mult peste ceasul al unsprezecelea?

    Sfanta Scriptura nu ne lasa in necunostinta cu privire la aceste lucruri. Mai intai ea raspunde la intrebarea: Cand va veni Domnul Isus? cat se poate de lamurit: Intr-o vreme cand ne asteptam mai putin. Deodata si pe neasteptate va fi venirea Domnului Isus. Despre vreun semn deosebit inainte de venirea Lui, Biblia nu ne spune nimic. De aceea este nepotrivit sa credem ca, fiindca este asa si asa in lume, de ceea va veni curand Domnul.

    Semnele lasate in Sfanta Scriptura nu sunt in legatura cu venirea Domnului Isus pentru credinciosi, pentru  Biserica Lui, ci sunt in legatura cu vremea de cand S-a inaltat la cer si pana la venirea Lui pentru judecata popoarelor aflate in viata, adica pana la sfarsitul domniei lui Antihrist. De asemenea nici “ziua Domnului”, cum o numeste mereu Scriptura, nu sta in legatura cu rapirea, ci cu judecata si imparatia de o mie de ani, pe care o va intemeia Domnul Isus pe acest pamant dupa vremea lui Antihrist (2 Tesaloniceni 2.2).

    La intrebarea “Cum va veni?” ni se da raspuns in cartea Faptele Apostolilor 1.11: “Acest Isus, care S-a inaltat la cer, va veni in acelasi fel cum L-ati vazut mergand la cer”. Deci, asa cum S-a inaltat la cer, tot asa va veni iarasi pe pamant. Sa nu ne facem dar iluzii, ci sa fim multumiti cu acest raspuns. 

    O alta problema pentru credinciosi o ridica intrebarea: Ce se va intampla cand va veni Domnul Isus? Si in aceasta privinta Scriptura ne da un raspuns foarte clar. Intai vor invia cei morti in Hristos, oamenii care au primit pe Domnul Isus ca Domnul si Mantuitorul lor in viata lor, si ei vor iesi in intampinarea Lui in vazduh. Toti ceilalti care au stat departe de El si L-au tagaduit, raman in mormintele lor (Apocalipsa 20.5). Asadar, in clipa in care Domnul Se ridica de pe scaunul Sau, vor invia toti ai Lui si vor merge in intampinarea Lui cu un trup nou.

    Mai departe, ce este in legatura cu venirea lui este schimbarea in acelasi timp si mergerea in intampinarea Lui a copiilor lui Dumnezeu. Toti cati traiesc in acel timp nu vor mai trece prin moarte, ci intr-o iuteala ca de fulger se vor schimba si vor primi acelasi trup de inviere ca si acela pe care Domnul Isus Insusi Il are. Aceasta miscare a mortilor si a celor vii o numeste Scriptura rapire. Ea se va face cu o iuteala care nu va da niciun ragaz pentru pregatire sau punere in ordine. De aceea este bine sa punem la inima cu toti indemnul Domnului Isus: “Vegheati, caci nu stiti cand va veni clipa aceasta!”

    La aceasta rapire, Domnul Isus va fi vazut numai de aceia care au legatura cu El si se stiu copii ai Tatalui Sau. Ceilalti oameni isi vor da seama numai din disparitia lor, ca s-a petrecut ceva neobisnuit in lume, ce sta in legatura cu ceea ce au spus mai dinainte mereu cei credinciosi.

    Si acum, o intrebare personala pentru noi: Facem noi parte dintre aceia care vor merge cu Domnul Isus cand va veni El? Sau facem parte dintre aceia care vor ramane aici? Ferice de acela care asteapta pe Domnul si nu are nevoie sa se teama de aceasta clipa despartitoare! Din cele ce urmeaza vom vedea ce nespus de insemnat lucru este sa facem parte din “mireasa” Lui.

    Indata dupa ce are loc aceasta rapire, Antihristul in persoana va lua in stapanire acest pamant. Antihristul, intruchiparea Satanei, este o persoana cu posibilitati extraordinare, care are puterea sa ia intreaga lume in mana.

    Fireste ca antihristul nu va lua de la inceput o pozitie cu totul impotriva lui Dumnezeu, ci va incerca sa insele pe oamenii care vor inca sa fie evlaviosi si buni si sa-i atraga de partea lui. Dar dupa scurta vreme se va arata ca dusmanul si impotrivitorul cel mai mare al lui Dumnezeu si va stapani lumea. Acestea ni le arata Apocalipsa de la capitolul 5 pana la 19. Catastrofe, cutremure, plagi, boli, razboaie si alte lucruri asemanatoare se vor arata intr-o forma cum nu le-a cunoscut lumea pana atunci. Niciun om nu va avea posibilitatea sa se miste pe acest pamant ca un copil al lui Dumnezeu. Fara nicio deosebire, toti cati au fost miscati prin rapirea credinciosilor si vor pune mana pe Biblie, vor plati credinta lor cu viata lor.

    In acest timp, cand se petrec acestea pe pamant si care vor dura cativa ani, in cer se petrec urmatoarele: Domnul Isus Hristos va judeca si va rasplati, dupa credinciosia, dragostea si predarea lor, pe ai Sai, pe care i-a adunat din toate partile pamantului (2 Cor. 5.10).

    Cat timp dureaza acestea, Scriptura nu ne spune. Ea ne spune numai ca, in timpul acestei judecati ingrozitoare care va veni peste pamant, scaunul de judecata al Domnului Hristos va fi asezat acolo, unde fiecare credincios va primi ce a fost in urmarea Domnului, in predarea si slujba pentru El. Lucrul acesta ne arata cat de serios este indemnul ce ni se da sa rascumparam vremea si sa urmam pe Domnul cu toata inima si sa-I slujim cu credinciosie.

    Mantuirea este un dar al harului lui Dumnezeu. Fiecare este mantuit fara sa faca el ceva pentru aceasta. Dar rasplata va atarna de felul cum am trait aici pe pamant pentru El. Domnul este drept si putem fi cu totul linistiti ca El va da fiecaruia ce i se cuvine. Daca omul s-a pus la dispozitia Lui in intregime, va primi mult. Daca omul a trait alaturi de credinta in Domnul Hristos si pentru sine, el va avea desigur parte de mantuire, dar nu si de rasplata (1 Corinteni 3.12-15).

    Dupa ce se va termina aceasta judecata a credinciosilor, va avea loc “nunta Mielului”, pe care ne-o descrie capitolul 19 din Apocalipsa.

Siguranta ca fiecare a primit, prin harul lui Dumnezeu, tocmai rasplata pe care trebuia s-o primeasca, va trezi in fiecare o bucurie negraita, care se va arata in nunta Mielului.

    Ce deosebire izbitoare intre ceea ce se petrece in cer si ceea ce se intampla pe pamant, sub domnia groaznica a lui Antihrist! Unde vom fi noi atunci?

    In timpul domniei lui Antihrist, pe pamant se va mai petrece un fapt: iudeii, poporul Domnului, vor fi mereu impinsi in necredinta lor, sa mearga in tara lui Israel. Legamantul pe care l-au facut la inceput cu antihristul, va fi rupt de acesta, deoarece el tinteste sa nimiceaca orice tine de Dumnezeu si ei sunt tocmai cea din urma dovada de adevarul Bibliei.

    Groaznica va fi aceasta vreme pentru poporul Israel, pe care Vechiul Testament ne-o descrie mai bine cu “necazul lui Iacov”. Intreaga asa-zisa crestinatate de pana acum, a carei viata arata cea mai cumplita contrazicere a adevaratului crestinism, va lua parte la nimicirea lui Israel.

    Intelegem bine pe apostolul Pavel, cand, in epistola catre Galateni 6.7 spune: “Nu va inselati! Dumnezeu nu Se lasa batjocorit. Ce seamana omul, aceea va si secera.” Iar in epsitola catre Evrei (10.31) citim: “Grozav lucru este sa cazi in mainile Dumnezeului Celui Viu!” Caci va fi ingrozitor ce va suferi Israel in acest timp, ca pedeapsa pentru necredinciosia lui, pentru neascultarea fata de Dumnezeu. In clipa aceea va fi – omeneste vorbind – platita toata nedreptatea lui fata de Dumnezeu.

    In urma acestui necaz (prorocul Zaharia descrie in chip deosebit apasarea lui Israel), unii din poporul Israel isi vor pune intrebarea: Sa fi avut oare dreptate Dumnezeu? – si vor gasi drumul spre Dumnezeu si-I vor cere ajutor. La acest strigat, Domnul Isus Hristos va veni pe pamant cu ai Sai, pe care i-a luat la El mai inainte; si anume va veni pe acelasi munte de pe care a plecat spre cer.

    Si atunci va avea loc judecata celor vii. Cei morti raman mai departe in mormintele lor. Aceasta o gasim descrisa amanuntit in evanghelia dupa Matei 25. Toate popoarele pamantului se vor aduna inaintea Lui si vor astepta osanda Lui. Antihristul va fi nimicit si Satana legat.

    Domnul Hristos va lua stapanirea in mainile lui pentru o mie de ani si va domni cu ai Sai pe acest pamant (Apocalipsa 20.1-10).

    Aceasta imparatie de o mie de ani va arata ce intentii avea Domnul Isus cu omenirea vremii Sale. Dreptatea desavarsita va deosebi stapanirea Domnului Hristos, cu totul deosebit de stapanirea lui Antihrist. Scriptura vorbeste ca Domnul Hristos va stapani cu un toiag de fier, asa incat raul nu poate sa se mai arate in niciun fel. Tot ceea ce ne spun Psalmii despre domnia Domnului Isus Hristos se va implini in aceasta vreme. Catastrofe, cutremure, plagi etc nu vor mai fi; omul la varsta de o suta de ani va fi inca un copilas; iudeii care pana acum au fost vrajmasi, se vor intoarce la Dumnezeu si vor vesti pe Domnul; leul va paste impreuna cu mielul etc.

    Dar vremea groazei n-a trecut. Dupa vremea aceasta de o mie de ani, Satana va fi dezlegat pentru putin timp si va insela pe toti cati s-au supus stapanirii Domnului Hristos in afara, dar inauntrul lor au ramas razvratiti impotriva Lui si au asteptat numai vremea in care sa poata lua din nou carma in mana lor. Va izbucni o mare razvratire impotriva Domnului Hristos si alor Lui, dupa care va urma, in scurt timp, judecata din urma, care va arunca in focul vesnic pe Satana si ajutorul sau.

    In timp ce la inceputul venirii din nou a Domnului Isus Hristos pe acest pamant pentru toate popoarele a avut loc numai judecata celor vii, acum are loc judecata celor morti care au murit fara sa recunoasca pe Domnul Isus Hristos ca Mantuitor al lor (Apocalipsa 20).

    Apoi pamantul cu tot ce este pe el va disparea si va face loc unui cer nou si pamant nou, pe care nu va mai stapani niciun pacat.

    Cu aceasta descriere se sfarseste cea din urma carte a descoperirii lui Dumnezeu. Dar este de ajuns ca sa ne arate seriozitatea vremii si ce avem de facut pentru a avea viata vesnica. Ferice de omul care a inteles bine si cu toata inima s-a predat Domnului si Mantuitorului, pentru ca sa traiasca impreuna cu El din vesnicie in vesnicie!

                                                           Gheorghe Cornilescu

Multumim  si apreciem  bunavointa fr. Horia Azimioara prin care am primit meditatiile fr. Gheorghe Cornilescu22febd37255af33aefa64b11c34c9174

Read Full Post »

13220804_868775609915928_7269341051572858121_oJertfirea lui Isaac

    Grea insarcinare a primit Avraam cand i s-a spus: “Ia pe fiul tau Isaac, pe singurul tau fiu pe care-l iubesti si adu-Mi-l jertfa pe muntele pe care ti-l voi arata”. Era grea aceasta insarcinare, cand se gandea ca l-a dobandit asa de greu pe Isaac, cand nu mai astepta nimic de la el insusi, nici de la sotia lui, la adanci batranete. Isaac era bucuria lor, era sprijinul lor. Pe deasupra, el era mostenitorul lui si nadejdea fagaduintei pe care i-o facuse Dumnezeu. Cine stie daca in tacerea lui, mergand spre Moria, nu se va fi gandit la toate acestea? Si cine stie daca nu va fi ajuns, in urma acestei gandiri, la hotararea aceasta trainica de a-l aduce jertfa, tocmai pentru ca stia ca Dumnezeu, care i l-a dat impotriva oricarei nadejdi, i-l va da si de data aceasta? Oricum, insarcinarea era grea. Daca ar fi murit Isaac sau daca i s-ar fi intamplat ceva, fireste ca si atunci ar fi fost greu pentru Avraam, dar totusi nu ar fi fost adus jertfa de mana lui ,asa cum i se cerea.
    Daca asa stau lucrurile, ne intrebam: De ce oare cere Dumnezeu aceasta jertfa mare din mana chiar a tatalui lui Isaac? Pentru ca Dumnezeu izbutise in cele din urma – este drept, prin grele incercari, dar izbutise – sa aiba primul loc in inima lui Avraam; de cand a venit Isaac insa, se pare ca inima lui Avraam aluneca din zi in zi tot mai mult spre baiatul lui, iar Dumnezeu era pe al doilea plan. Cand ii spune: “Ia pe fiul tau, pe unicul tau fiu pe care-l iubesti”, aici, in aceste cuvinte avem cheia pentru intelegerea intrebarii: De ce? De ce i-a cerut Dumnezeu o astfel de lucrare lui Avraam? Pentru ca, vazand primejdia spre care aluneca Avraam, vroia sa-l scoata din aceasta primejdie. Si Dumnezeu vrea sa aiba intreaga inima a lui Avraam, incat, cand ii cere sa-l aduca jetfa, pare ca-i spune: Avraame, ori Eu, ori Isaac!
    Dar, cum am spus, in tacerea lui spre Moria, Avraam a inteles: fara Isaac pot trai. Am dus-o eu o suta de ani fara el si am trait; fara Dumnezeu, in niciun caz, ma ingrozesc numai cand gandesc la acest lucru. De aceea l-a adus ca jertfa din mana lui. Nu l-a adus in fapt, este adevarat, dar prin credinta, asa cum spune Cuvantul lui Dumnezeu, el s-a desfacut complet de Isaac.
    Nu cumva, iubitilor, insarcinarea pe care i-a dat-o Dumnezeu lui Avraam asa de grea este si pentru noi? Nu cumva si noi avem Isaacul nostru, care se pare ca a luat loc mai mult decat Dumnezeu, fara sa ne dam seama, in viata noastra?
    Unii si-au  dat cu parerea ca Isaacul acesta al fiecaruia dintre noi ar fi un pacat iubit, de care ne-ar fi greu sa ne despartim. Dar nu cred ca este drept ce spun ei. De ce? Pentru simplul motiv ca Isaac era daruit de Dumnezeu, era fiul fagaduintei si nu putea in niciun caz sa fie ceva pacatos.
    De aceea, daca este vorba sa vedem cumva, sa decoperim pe Isaacul care a pus stapanire mai mult decat Dumnezeu in inima noastra, atunci trebuie sa-l cautam in fiintele noastre, in lucrurile noastre, in darurile pe care Dumnezeu ni le-a daruit – nu este vorba de vreun pacat. Acestea pot sa ia locul lui Dumnezeu, acestea pot deveni un Isaac al nostru, pe care Dumnezeu ni-l cere, hotarat.
    Sau El, sau Isaacul nostru. Dumnezeu ne vrea in intregime inima. A umblat atata vreme dupa noi si a lucrat atat de puternic in inima noastra, cu un pret mare ne-a rascumparat, nu mai suntem ai nostri, de aceea inima intraga ne-o vrea Dumnezeu. Cu o inima impartita nu putem merge pe calea lui Dumnezeu decat schiopatand si nu aducand slava lui Dumnezeu si nici macar folos pentru noi. De aceea se ivesc crize in viata noastra de credinciosi, asa cum se ivesc in viata bolnavilor crize. O trec, sunt scapati; n-o trec, este pericol.
    Un barbat statea la capataiul sotiei sale care era pe moarte si, fiindca era credinios – cel putin asa sustinea el – ingenunche la capataiul sotiei sale si spune: Doamne, Tu trebuie sa-mi scapi sotia, nu se poate altfel! Dar Dumnezeu n-a vrut. Si atunci omul acesta, care se pregatise in tineretea lui si acum urma sa vesteasca Evanghelia in toata lumea, omul acesta n-a trecut biruitor peste aceasta piedica. S-a luat la cearta cu Dumnezeu si a patit-o.
    O tanara vine la un credincios care vestea Evanghelia si ii spune: Am venit sa va cer un sfat. Eu sunt profesoara, sunt credincioasa Domnului Isus de mai multa vreme. De la o vreme s-a ivit in calea mea un doctor in orasul in care traiesc eu. Si doctorul acesta este un doctor vestit, un doctor care se bucura de multa trecere in oras, din pricina priceperii si dibaciei lui in meseria lui. Si el m-a cerut in casatorie. Cred ca as avea o partida buna langa omul acesta… Credinciosul ii spune: Din felul cum te intrerupi in vorbire se pare ca mai ai ceva pe inima. – Da, nu este credincios. Crede el in Dumnezeu, dar nu cunoaste pe Domnul Hristos ca Cel ce a murit pentru pacatele lui, ca Cel caruia sa-I slujeasca… Atunci, spune credinciosul, d-ta trebuie sa-ti alegi: ori el, ori Dumnezeu. Fiindca in privinta aceasta avem o indrumare precisa in Cuvantul lui Dumnezeu: “Nu va injugati la un jug nepotrivit cu cel necredincios.” Atunci tanara spune: Alegerea mea s-a facut. Si intreaba credinciosul: Pot sa stiu si eu care este? – De Domnul si Mantuitorul meu nu ma despart in niciun caz. A biruit credinta. Domnul sa te inecuvanteze, ii spune credinciosul. Si intr-adevar a binecuvantat-o, pentru ca a fagaduit toate binecuvantarile Lui celui ce asculta de El.
    Va dati seama, iubitilor, cum noi suntem uneori ucigasii copiilor nostri, mai ales mamele, care sunt asa de plapande? Cum? Prin faptul ca in iubirea noastra fata de copil putem sa trcem dincolo de marginile ingaduite si socotim ca in copiii nostri s-a salasluit toata intelepciunea si toata frumusetea pamantului. Facem din ei ingerasi, idolasi si, cand nu spunem tot ceea ce gandim, asa este. Dumnezeu, care vrea sa ne trezeasca din aceasta primejdioasa inchinare la idoli, ne instiinteaza in chip special in Cuvantul Sau: “Copilasilor, feriti-va de idoli!”
    Si multe lucruri pot sa ajunga Isaacul nostru pe care il iubim. Sotul trebuie sa-si iubeasca sotia, sotia sa-si iubeasca barbatul; asa este porunca lui Dumnezeu, asa spune Cuvantul lui Dumezeu. Dar cand trecem dincolo de ceea ce este ingaduit, atunci nu mai suntem pe un teren bun. Atunci Isaacul nostru este din ce in ce mai mare si Dumnezeu Se micsoreaza pana acolo incat sa dispara din calea noastra. Domnul Isus Hristos ne spune lamurit, pentru cine vrea sa asculte: “Daca iubeste cineva pe tata, pe mama, pe fiu sau pe fiica mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine”. Dar Domnul nu cere sa-i iubim? Este porunca: “Iubiti-va unii pe altii asa cum v-am iubit Eu”, nici mai mult, nici mai putin. Dar cine ii iubeste mai mult de cat este ingaduit? Si cine poate sa spuna daca am gresit? Duhul lui Dumnezeu, El ne poate spune: Aici ai trecut masura, aici opreste-te!
    Iata daruri ale lui Dumnezeu care pot sa ajunga Isaacul nostru pe care Dumnezeu ni-l cere sa-l jertfim. Cineva are un talent de la Dumnezeu. Nu este pacat. Cineva are un dar deosebit de a talcui locurile grele din Scriptura. Cine poate sa spuna ca asta este un pacat? Este un dar al lui Dumnezeu. Ni se spune ca Dumnezeu a dat pentru Biserica evanghelisti si invatatori, intre altele. Dar daca talentul nostru sau darul pe care ni l-a daruit Dumnezeu se strecoara in inima noastra si privim de sus pe ceilalti care nici macar nu stiu sa silabiseasca in Cuvantul lui Dumnezeu, atunci este primejdie. Atunci darul acesta care ne-a fost daruit de Dumnezeu devine primejdios pentru noi, este Isaacul nostru pe care il iubim si pe care Dumnezeu ne cere sa-l jertfim.
    In Apocalipsa 2, in epistola adresata catre biserica din Efes, se vede ca aceasta biserica avea fapte bune. Si de vreme ce erau credinciosi, erau faptele bune daruite de Dumnezeu in care sa umblam. Deci nu erau pacat. Domnul recunoaste: “Stiu faptele tale, osteneala ta, rabdarea ta… “ Daca le recunoaste Domnul Isus, putem noi spune ca sunt lucruri rele? Dar, s-ar putea ca aceste lucruri sa ia locul Domnului Hristos. Caci iata ce spune Domnul Isus: “Dar ce am impotriva ta este ca ti-ai parasit dragostea dintai”. Toate acestea pe care Dumnezeu Isi pune pecetea Lui: osteneala, truda, rabdarea, suferinta pentru El, toate sunt un dar de la Dumnezeu. Totusi, daca acestea ajung sa fie spre preamarirea noastra si ajung sa inlature pe Domnul Hristos din viata noastra, au ajuns Isaacul nostru iubit, pe care trebuie sa-l jertfim. Altfel, ne ia sfesnicul din locul lui.
    Lucrul pentru Dumnezu poate sa ajunga Isaacul nostru. Ce mult se ostenea Marta pentru Domnul Hristos, dar aceasta osteneala, in loc s-o duca la preamarirea Aceluia Caruia vroia sa-I slujeasca, duce nu numai la revolta impotriva surorii ei, dar si la dojana pe care I-o face Domnului Isus: “Nu-Ti pasa ca sora mea nu vine sa-mi ajute?” Aici poate sa duca lucrul pentru Dumnezeu – sa-L pierdem din vedere pe Domnul Hristos si atunci astfel de daruri ale lui Dumezeu ajung Isaacul nostru pe care trebuie sa-l aducem jertfa.
    Cate alte lucruri, daruri bune din partea lui Dumnezeu, nu pot sa ajunga Isaacul nostru! Bagati de seama, nu este vorba de un pacat, ci este vorba de un dar al lui Dumnezeu pe care, printr-o intrebuintare nedibace si neatenta, putem sa-l facem Isaacul nostru pe care trebuie sa-l jertfim.
    Dar Avraam prin credinta l-a jertfit pe Isaac. A ajuns pe o inaltime asa de mare in durerea lui si in necazul lui din pricina relei intrebuintari a darului primit de la Dumnezeu, incat spune cu toata incredintarea: Dumnezeu poate. El, care mi l-a dat impotriva oricarei nadejdi la nasterea lui, El poate sa mi-l dea si acum. Fara Dumnezeu nu pot trai, dar fara Isaac pot trai. Si il aduce ca jertfa.
    O, iubitilor, nimic din ceea ce nu poarta pecetea jertfei nu poate fi sfintit de Dumnezeu, nu poate fi in slujba lui Dumnezeu. Eul nostru care ne este asa de drag, daca nu-l jertfim asa cum ne invata Cuvantul lui Dumnezeu, nu avem biruinta.
    Pierdem noi oare ceva cand ni se cere sa jertfim pe Isaacul nostru? A pierdut ceva Avraam cand a adus jertfa pe Isaac? Pacea, bucuria, linistea deplina, abia atunci au venit in viata lui, cand a vazut ca Dumnezeu poate sa i-l dea ca inviat din morti, daca il jertfeste. Si noi, daca ne jertfim viata noastra, eul nostru, ce reiese de aici? Ce flori frumoase, care nu cresc pe pamantul acesta! Poarta aceleasi nume ca acelea pe care le stim noi pe pamant din firea noastra, dar ca de la cer la pamant sunt deosebite: dragostea, bucuria, pacea, infranarea si toate celelalte. Ce parfum, ce mireasma de viata!
    “Ia pe fiul tau Isaac, pe singurul tau fiu pe care il iubesti, du-l intr-o tara pe muntele pe care ti-l voi arata si acolo jertfeste-l”. Stiti ca Golgota face parte din Moria? Acolo unde a fost jertfit Isaacul ceresc, Domnul Isus, pentru pacatele noastre, acolo unde a fost rastignit El, acolo ni se cere sa-l jetfim si pe Isaacul nostru. Golgota face parte din Moria. Sa aducem jertfa Domnului si darurile pe care El ni le-a incredintat, sa poarte pecetea aceasta a mortii. Atunci El le sfinteste, atunci El le foloseste nu numai pentru altii, nu numai pentru slava Lui, dar si pentru cel mai mare bine al nostru.
    Gheorghe Cornilescu
Multumim  si apreciem  bunavointa fr. Horia Azimioara prin care am primit meditatiile fr. Gheorghe Cornilescuyungas-road-banner-01

Read Full Post »

%d bloggers like this: