Feeds:
Posts
Comments

Archive for October 5th, 2016

 12362894_713303235436350_7899322031158062036_o

A privi spre tinta si

                                        “pazeste-i, ca sa fie una”

 

12191188_699753580124649_1485545952996687366_o

 

    Domnul Isus spune: “Eu nu mai sunt in lume.” Cum poate sa spuna El asa ceva, cand era inca in mijlocul ucenicilor, cand peste putina vreme avea sa treaca in valea Chedronului, avea sa intre in gradina Ghetsimani si avea sa treaca pe la Golgota? Deci era in lume. Cum poate Domnul Isus sa spuna totusi: “Eu nu mai sunt in lume”?

     Domnul Isus Hristos poate sa spuna asa din pricina ca El are inainte tinta pentru care venise, are inainte ca si sfarsita lucrarea pentru care venise si are inainte casa Tatalui, din care pornise si unde avea sa Se duca iar. In epistola catre Evrei se spune: “Pentru bucuria care Ii statea inainte, a suferit crucea si a dispretuit rusinea.” Nu era putin lucru, fireste, pentru El, sa sufere crucea, sa dispretuiasca rusinea. Dar bucuria ca in curand va sfarsi aceasta lucrare, bucuria ca in curand va fi iarasi in casa Tatalui, acestea L-au facut sa sufere crucea, sa dispretuiasca si rusinea.

     Sa invatam de la Domnul Hristos aceasta prima lectie din versetul nostru: sa privim la tinta. Privirea noastra de obicei este in jos si se opreste adeseori la greutati, la imprejurari, la oamenii care ne fac viata amara si grea. Asa am fost noi nascuti cu inclinarea aceasta de a privi in jos si nu ne-am deprins inca, desi unii avem un drum lung pe calea credintei de cand am cunoscut pe Domnul Hristos, nu ne-am obisnuit sa schimbam privirea aceasta de la lucrurile de jos cu privirea la lucrurile de sus. Si privirea aceasta in jos a noastra spre greutati, spre imprejurari, spre oamenii care ne fac greutati si viata amara, aduce descurajare, aduce indoieli, uneori aduce amaraciuni, tristeti. Dar sa invatam mereu de la Domnul Isus, sa invatam sa privim la tinta. Caci imprejurarile in care traim, greutatile pe care le avem, oamenii care ne fac greutati si viata amara vor trece – si cine stie cat de curand! Si atunci de ce sa ramanem noi vorbind, ca ucenicii in drum spre Emaus, despre lucrurile triste pe care ni le aduc oamenii si sa nu fim plini de lucrurile de sus, cand stim ce ne asteapta dincolo de aceste greutati, de aceste amaraciuni?

     Sa nu uitam ca in Imparatia lui Dumnezeu trebuie sa trecem printr-un tunel, prin multe necazuri. Dar a trece nu inseamna a ramane in tunel; nu, trecem – si dincolo de tunel ne asteapta lumina. Gandul acesta, privirea aceasta la tinta face sa dispara amaraciunea tuturor necazurilor, tuturor durerilor. S-o invatam de la Domnul Hristos. El nu numai ca ne-a spus sa privim in sus, dar ne-a dat si pilda Lui puternica a acestei priviri la tinta. Altfel, sa stiti, este greu sa trecem prin viata, daca nu ne obisnuim cu aceasta privire la tinta.

     “Dar ei sunt in lume.” Domnul Isus stia mai bine ca oricine ce ii astepta pe ucenici in lume. “In lume veti avea necazuri” a spus El ucenicilor Sai. Vedeti, privirea la tinta nu este o visare, sa zicem, care nu vrea sa tina seama de realitate. Nu! Domnul Hristos, in acelasi timp cu privirea la tinta arata si realitatea. El spusese cu catva timp inainte de a intra in gradina Ghetsimani: “Voi bate pastoral si turma se va risipi.” Stia bine ca din clipa in care vor pune oamenii mana pe El, ucenicii cei credinciosi Il vor parasi. Stia bine ca unul din ei Il va tagadui, desi El ii spusese ca S-a rugat pentru el, ca sa nu piara credinta lui.

     Domnul Isus stie si astazi greutatile ucenicilor Lui, le cunoaste necazul, le cunoaste slabiciunile. El cunoaste primejdiile in care suntem, din pricina carora putem cadea, fie din pricina noastra personala, fie in viata de familie sau in slujba noastra si, in general, in lume. El cunoaste toate. De aceea spune Cuvantul lui Dumnezeu despre Domnul Isus ca “traieste pururea ca sa mijloceasca pentru ei.” Si abia vesnicia va arata cat datoram noi nu numai jertfei Domnului Isus, dar si mijlocirii Lui pentru noi. Din cate primejdii, de cate caderi ne-a pazit numai mijlocirea Domnului Isus! Unele primejdii le mai cunoastem si noi, pe altele atunci le vom cunoaste.

     Mana Lui puternica ne-a ocrotit de primejdii mari. Suntem in lume, este adevarat, dar nu suntem singuri: Domnul Isus mijloceste pentru noi. Lumea nu ne poate iubi, lumea ne poate pregati numai greutati. Dar sa nu uitam ca Domnul Isus mijloceste pentru noi. Suntem in lume, este adevarat, si in lume este stapanitorul ei, care nu are altceva de lucru, nu are altceva de facut decat sa incerce zi si noapte ca sa ne abata de pe drumul pe care ne-a asezat Domnul Isus. De aceea ne spune Domnul Isus: “Eu voi fi cu voi pana la sfarsitul veacului.” Daca avem aceste fagaduinte din partea Lui, fagaduinte potrivite tocmai cu imprejurarile pe care El le cunoaste asa de bine, atunci de ce sa ne temem?

     “Si Eu vin la Tine. Domnul Isus Se duce la Tatal nu pentru ca sa Se odihneasca, asa cum ar fi avut dreptul s-o faca, dupa o lucrare asa de minunata pe care a facut-o pentru mantuirea sufletelor noastre, ci ca sa mijloceasca pururea pentru noi inaintea lui Dumnezeu, ca, intocmai ca marele preot care purta pe inima lui numele celor douasprezece semintii ale lui Israel cand intra in Templu, tot asa sa ne poarte si pe noi pe inima Lui inaintea Tatalui. Pentru aceasta Se duce Domnul Isus si pentru aceasta El ne da mereu, mereu asigurari ca sa nu ni se tulbure inima, sa nu vina indoiala in inima noastra din pricina faptului ca suntem in lume acum fara El.

     Sfinte Tata, pazeste in Numele Tau pe cei pe care Mi I-ai dat, pentru ca ei sa fie una, cum suntem si Noi.”

     “Sfinte Tata!”  De patru ori in aceasta rugaciune Domnul Isus cheama Numele Tatalui: de doua ori fara sa mai adauge ceva, iar de doua ori adaugandu-i aici “Sfinte” Tata, iar in versetul 26 “Neprihanitule” Tata.

     Si noi avem sa invatam din fiecare cuvant pe care il rosteste Domnul Isus. Ce vrea sa ne spuna oare cuvantul acesta adaugat la cuvantul Tata: “Sfinte”? Vrea sa ne spuna lucrul urmator: intr-o lume plina de incercari, plina de amagiri, plina de momeli, nu este cu putinta sa rezistam decat traind in atmosfera aceasta de sfintenie pe care o trezeste in noi apropierea prin Domnul Hristos de Tatal. Sfintenia aceasta trebuie sa ajunga in viata noastra, dupa ce am crezut in Domnul Hristos, in asa fel incat in fata ispitei, ca si Iosif din Vechiul Testament, sa putem spune: “Cum sa pacatuiesc eu impotriva Dumnezeului meu?”

     Aceasta este invatatura pe care trebuie s-o scoatem de aici. Noi am fost mantuiti prin jertfa Domnului Hristos si ne-am apropiat asa de mult de Dumnezeu incat putem sa-I spunem toate. In acelasi timp, lucrarea aceasta pe care a facut-o Domnul Hristos, de apropiere de Tatal, trebuie sa trezeasca in noi fiorul sfinteniei lui Dumnezeu, pentru ca in atmosfera aceasta de sfintenie sa intelegem ce inseamna groaza de pacat.

     Dar se pare ca mai avem si altceva de invatat de aici. Vorbim noi de obicei despre Dumnezeu ca este bun si iubitor. Dumnezeu este bunatatea insasi si este iubirea insasi. Dar sa nu uitam ca este o bunatate si este o dragoste sfanta. Cine rosteste Numele Domnului chiar atunci cand isi aduce aminte de iubirea Lui, sa stie ca are de a face cu sfintenia lui Dumnezeu. Sa nu uitam, Dumnezeu este intr-adevar iubire, dar o iubire sfanta. Si cine rosteste Numele Domnului sa stie lucrul acesta, ca avem de a face cu un Dumnezeu sfant. Daca realizam lucrul acesta in viata noastra, creiem atmosfera aceea de sfintenie care nu ne lasa sa cadem, nu ne lasa sa ne invoim cu pacatul.

     Acestui Sfant Tata Se adreseaza Domnul Hristos, cu rugamintea de a-i pazi in Numele Lui. In aceasta stare pazeste-i, adica sa se  stie mereu ca Tu esti Tatal lor prin jertfa pe care am adus-o Eu pe Golgota, iar ei sunt copiii Tai. Cand ne vom da seama, iubitilor, ca privirile lui Dumnezeu Tatal sunt mereu indreptate si in fiecare zi indreptate asupra noastra, atunci vom realiza aceasta pazire despre care vorbeste aici Domnul Hristos. Fireste, daca intrebi pe cineva care este stapanit de o patima sau alta si care, cu toata sinceritatea vine sa-ti ceara ajutor in aceasta privinta, daca unui astfel de om i-ai pune intrebarea: Daca ar fi cineva de fata, ai mai face lucrul acesta? – hotarat ca ar raspunde: Nu! Ei bine, daca fata de un alt om n-am face ce ne impinge sa facem pornirea noastra fireasca, apoi daca stim ca Dumnezeu are privirile indreptate in fiecare clipa asupra noastra, cum am putea noi sa mai pacatuim? In felul acesta suntem paziti.

     Dar vedeti dv., aici este lucrul dureros: noi suntem copii ai lui Dumnezeu, slava lui Dumnezeu ca putem spune cu toata siguranta lucrul acesta, dar nu avem constiinta prezentei necurmate a lui Dumnezeu in viata noastra. De aceea dam drumul la vorbe, la fapte care nici prin gand nu ne-ar fi trecut sa le facem daca prezenta lui Dumnezeu ar fi fost realizata in viata noastra. Stau deseori de vorba cu frati si surori si incerc ca peste necazurile lor sa le fac prezenta starea de fata a Domnului Dumnezeului nostru. Ce greu merge! Fratele si sora sunt mereu preocupati de necazul lor, de durerea lor si nu mai vad nimic din prezenta lui Dumnezeu. Si totusi noi trebuie sa-I realizam prezenta.

     Dar cum sa realizam prezenta Lui? Reteta, sa stiti ca este simpla de tot. Noi tragem atmosfera de sus aici pe pamant, prin rugaciune. Dar neintelegerea aici vine. Noi zicem: Da, ma rog, incep ziua cu Dumnezeu, cu rugaciune, o sfarsesc cu rugaciune uneori. Da, dar Cuvantul lui Dumnezeu vorbeste de o rugaciune necurmata. Ce folos daca eu incep ziua cu rugaciune, dar pe la ora zece scriu o scrisoare sau stau de vorba cu cineva si am uitat de prezenta lui Dumnezeu, am uitat de atmosfera pe care am cerut-o dimineata, ca sa ma pazeasca Dumnezeu. Trebuie sa avem rugaciunea aceasta necurmata in viata noastra.

     Cuvantul acela din epistola catre Evrei 12.2: “Sa privim tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre” ne ajuta sa realizam aceasta prezenta necurmata a Domnului Isus in viata noastra. De pilda, in fata oricarei greutati, oricarui necaz, in fata oricarei amaraciuni, eu ma indrept catre Dumnezeu si Ii spun: Doamne, ajuta-ma; Doamne, pazeste-ma; Doamne, da-mi intelepciune sa stiu ce sa fac aici; Doamne, Iti place Tie vorba asta, fapta asta – sau nu? Atunci eu realizez prezenta lui Dumnezeu, pentru ca imi dau seama ca nimic nu pot face fara El. Niciun pas nu putem face fara prezenta lui Dumnezeu.

     Asadar, iubitilor, pentru ca sa fim paziti, trebuie sa stim ca suntem paziti in Numele lui Dumnezeu. Este Numele acesta pe care l-am cunoscut in jertfa Domnului Isus: Dumnezeu ca Tata, iar noi in starea de copii ai lui Dumnezeu.

     In aceasta stare Se roaga Domnul Isus ca sa ne pastreze Dumnezeu Tatal. Atunci suntem scutiti de pacat, atunci putem fi martori pentru oamenii din jur, cand ramanem pe aceasta pozitie.

     “Pe cei pe care Mi I-ai dat.Mereu Domnul Hristos aminteste despre lucrul acesta, ca noi, ca si ucenicii, nu mai suntem ai nostri. Nu mai avem niciun drept asupra noastra, ci Dumnezeu are, pentru ca El ne-a rascumparat cu un pret mare, cu sangele Domnului Isus. De aceea ne aminteste mereu, pentru ca noi uitam. Noi credem ca putem sa intrebuintam mintea noastra, timpul nostru, banii nostri si orice altceva, cum vrem noi, asa cum intelegem noi. Gresim. Nu este nimic al nostru, din clipa in care ne-am increzut in Domnul Isus. Suntem ai lui Dumnezeu! Nu avem dreptul sa facem nimic cu ce credem ca este al noastru, decat ceea ce ne spune El. In orice caz, Domnul Isus ne aduce mereu aminte de lucrul acesta si noi trebuie sa facem bine sa nu uitam ca nu putem face nimic.

     “Pentru ca ei sa fie una, cum suntem si Noi.”  Ce bine ii cunostea Domnul Isus pe ucenicii Sai! Abia le-a dat pilda de felul cum trebuie sa se iubeasca unul pe altul, prin spalarea picioarelor, si doi dintre ei incearca sa-si faca loc de intaietate, unul la dreapta si altul la stanga Lui. Domnul Isus afla, desi stia, dar pentru ei afla prin ceilalti, care probabil ca erau sacaiti de pretentia acestora si ar fi avut aceeasi pretentie ca si ei, sa fie la dreapta si la stanga Domnului Isus. Pentru acesti ucenici Domnul Isus Se roaga sa fie una! 

     “Sa fie una,” insa sa tinem bine seama de aceste cuvinte: “in Numele Tau.” Tot asa si pentru noi, cei de azi, Se roaga Domnul Isus sa fim una. Dar ma gandesc: cum putem noi sa fim una, cu atatea convingeri deosebite pe care le avem? Nu vorbesc numai despre noi, vorbesc despre toti care pretind ca sunt copii ai lui Dumnezeu. Unul are o incredintare, altul alta. Ca sa ma intelegeti, vorbim de ceea ce avem noi: unul este pe taramul botezului copiilor mici, altul este pe taramul botezului oamenilor mari. Si sunt multe alte deosebiri, pareri deosebite in ce priveste invatatura credintei, pe care dv. nu le stiti – si este bine ca nu le stiti – ca ati fi poate ingroziti de ceea ce puteti afla ca se petrece pe taramul bisericii.

     Oricum, cum putem realiza aceasta unitate despre care vorbeste Domnul Isus, cu atatea convingeri si cu atatea incredintari? Sa renuntam oare la incredintarile noastre, pentru ca sa ne incadram intr-o noma, sa zicem, de incredintari si convingeri? Si care este aceea, cine ar putea spune? Nu, iubitilor, nu este vorba sa renuntam la nicio convingere si la nicio incredintare. “Tot ce nu vine din incredintare este pacat.” Nu despre aceasta unire vorbeste aici Domnul Isus. Nu eate vorba de unirea parerilor noastre, caci noi nu suntem copii ai lui Dumnezeu pe baza parerilor noastre sau pe baza faptului ca unii facem parte dintr-o adunare, altii din alta. Nu! Si noi nu suntem frati pe baza parerilor noastre, ci suntem copii ai lui Dumnezeu pe baza jertfei Domnului Isus. Suntem frati pe baza aceleiasi jertfe a Domnului Isus. Despre aceasta unire vorbeste Domnul Isus, despre aceasta unire care este in Numele lui Dumnezeu Tatal.

     Parerile nu vor disparea in ce priveste invatatura atata vreme cat vor fi oameni pe pamant. Este bine ca Scriptura nu spune aici: sa fiti una in aceleasi pareri – ci spune: sa aveti acelasi gand care era in Hristos Isus. In Filipeni 2.5-8 ni se arata care era gandul Domnului Hristos: El n-a socotit ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, S-a dezbracat pe Sine Insusi si a fost ascultator pana la moarte si inca moarte de cruce. Acesta este drumul prin care putem sa fim uniti: in dragoste adanca, in smerenie adanca.

     Vrea cineva sa ma convinga ca incredintarea lui si convingerea lui este cea mai buna din Scriptura? Atunci sa mearga pe drumul acesta: sa socoteasca pe altul, in smerenia lui, mai presus de sine; sa vad  dragostea lui care se jertfeste pe sine insusi pana la moarte. Si atunci voi crede ca incredintarea lui este adevarata. Atata vreme insa cat se foloseste de Scriptura ca sa-mi dea cu ea in cap, ca adevarul este de partea lui si nu a mea, pe mine nu ma va convinge, ci ma va convinge de contrariul. Stiu ca cine poarta astfel de roade, cine aduce cearta, apasare, nedreptate, nu este din pomul bun, caci Domnul Isus ne-a spus: “Dupa roade ii veti cunoaste.”

     Iata de ce spunem, fratilor: pastrati incredintarea pe care o aveti. Chiar atunci cand sunteti provocati, nedreptatiti, pastrati aceasta incredintare pentru dv. si coborati-va mereu in dragostea Domnului Isus, in smerenia Domnului Isus. Aici este unirea! Si atunci cand nu vom mai scoate in evidenta lucrurile secundare si vom privi la tinta si desavarsirea credintei noastre, la Domnul Isus, atunci se realizeaza unirea pe care nu noi o facem, ci Duhul Sfant. Pana atunci este valabil ceea ce spune Cuvantul lui Dumnezeu: “Departati-va de oricine aduce tulburare.”

     Asadar, unirea aceasta a copiilor lui Dumnezeu o realizeaza Duhul lui Dumnezeu atunci cand oamenii nu mai pun inainte lucrurile care ii deosebesc, lucrurile secundare, ci pun inainte, cum arata Domnul Isus aici, in Numele Tatalui, starea noastra de copii ai lui Dumnezeu si starea lui Dumnezeu ca Tata al nostru.  

                                                       Gheorghe Cornilescu

                                                          27 martie 1966

Multumim si apreciem bunavointa fr. Horia Azimioara care a stenografiat predicain 1960 si acum a trimis-o pe e-mail la fratii care l-au cunoscut si iubit pe fratele Gh Cornilescu.12184030_701490646617609_2165936605589402621_o

Read Full Post »

%d bloggers like this: