SCRIPTURILE

ÎN

FIECARE

ZI

19

Martie

Geneza 47:1-12

 Marelui Iosif ar fi putut să-i fie ruşine de fa­mi­lia lui de simpli păstori veniţi să ceară grâu pen­tru că erau înfometaţi, de aceşti străini suspectaţi a fi spioni sau hoţi. Dar cine gândeşte aşa nu-l cunoaşte. El îi prezintă în faţa tuturor ca fiind fraţii săi. Pen­tru faraon este în­de­ajuns să ştie că sunt fraţii lui Iosif pentru ca gloria salvatorului Egiptului să se răsfrângă a­supra lor. Iosif se asea­mă­nă şi în acest aspect cu Dom­nul Isus. Lui nu-I este ruşine să ne nu­mească fraţii Săi (Evrei 2.11, 12). Suntem plăcuţi înain­tea lui Dum­ne­zeu în Prea­iubitul Lui (Efeseni 1.6) – acesta este motivul pentru care Dumnezeu ne întâmpină cu toată bunăvoinţa.Iosif îl prezintă pe tatăl său lui faraon. Ce scenă îndu­ioşătoare şi plină de frumuseţe! Un sărman bătrân, sprij­i­nin­du-se în toiag, îl binecu­vântează pe puternicul mo­narh. După standarde­le lui Dumnezeu, Iacov, omul lui Dum­­nezeu, este mai mare decât regele (Evr. 7.7). În ge­neral, cu cât un om este într-o poziţie mai înaltă, cu atât este mai dis­tant, dar lui Iosif, gloria nu-i micşorează cu ni­mic dragostea plină de tandreţe pentru fraţii săi şi pen­tru fami­liile lor. Proviziile pe care le împarte sunt mă­su­rate „după numărul copiilor“. Admirabilă imagine a re­la­ţi­ei noastre cu Hristos şi a tot ce de­curge din ea! Încă de aici, de jos, ne este oferită „partea cea mai bună“ (v.11). Cre­­dinţa noastră poate să lipsească, dar harul Său niciodată nu lipseşte.

 Domnul este aproape!

(Filip. 4.5)

19

Martie

 În ziua DOMNULUI eram în DUHUL. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe, care zicea: Ce vezi, scrie într-o carte. Apocalipsa 1.10-11

Cel veşnic i-a îngăduit vrăjmaşului Domnului Isus să-l scoată pe apostolul Ioan din slujba lui. În trup el era despărţit de ceilalţi credincioşi care formau Trupul Domnului Isus, dar cu duhul era mereu lângă ei comunicând mai ales prin rugăciune.Noi ni-l imaginăm pe Ioan cum zilnic în rugăciune se prezenta în faţa lui Dumnezeu. O zi a fost deosebită pentru el. În ziua întâi a săptămânii, Ioan se gândea în chip deosebit la Domnul Său care, în dragostea Lui nemărginită S-a dat pentru noi cei păcătoşi. În această zi, ziua întâi a săptămânii Domnul nostru a sfârşit lucrarea de ispăşire pentru păcatele noastre. Începea de-acum o viaţă nouă: o lucrare nouă dovedită prin învierea Lui din morţi. Nu era Sabatul care era dat omului după osteneală. Toată osteneala şi truda a fost luată de Domnul Isus pentru a le da alor Săi odihna şi pacea. Ioan avea ca toţi ceilalţi credincioşi, Duhul Sfânt, dar el se lăsa condus de El. Şi prin Duhul asculta Cuvântul Domnului referitor la revenirea Lui pe pământ îmbrăcat în slavă (Ioan 14.26; 16.13-14).El avea totdeauna Duhul lui Cristos, dar în această zi, care era „ziua Domnului” era „în Duhul” şi Domnul a găsit cu cale ca, în această stare de suflet, să-i descopere tainele vremurilor viitoare. Exilarea Iui nu a putut să tulbure comuniunea dintre el şi Domnul; iar pentru Domnul Isus a fost terenul duhovnicesc favorabil pentru a-i descoperi lucrurile care se vor întâmpla în curând.Câţi oameni credincioşi au primit din Apocalipsa lucruri însemnate pentru ei, dar pentru necredincioşi este cartea în care-şi citesc osânda care-i aşteaptă. Noi nu mai primim o altă Apocalipsă, pentru că nu mai e nevoie, dar ar trebui să fim mereu ca Ioan în Duhul.”Dacă inima este plină de fiinţa lui Isus atunci cântări de laudă se vor vărsa din ea ca ceva foarte firesc.

 PAINEA CEA DE TOATE ZILELE

Înnvăţăturile Tale sînt minunate: de aceea le

păzeşte sufletul meu. Descoperirea cuvintelor

Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.

Psalmul 119:129, 130

19

Martie

Text: Ioan 16:23-28

Cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Ioan 16:24

CERÎNDU-I CEVA LUI DUMNEZEU ÎL ONORĂM

Printre cei ce slujeau la curtea lui Alexandru cel Mare, era un filozof faimos care avea o abilitate uimitoare dar puţini bani. I-a cerut Iui Alexandru ajutor financiar şi acesta i-a spus că poate scoate oricît doreşte din visteria imperială. Cînd a cerut o sumă echivalentă cu 5 milioane de lei, a fost imediat refuzat. Cel însărcinat cu visteria imperiului a verificat dacă suma aceea aşa de mare era autorizată de împărat. Cînd 1-a întrebat pe Alexandru cel Mare, acesta a replicat: „Plăteşte-i imediat. Filozoful mi-a făcut o onoare specială. Prin suma mare de bani ce mi-a cerut-o, el dovedeşte că mi-a înţeles atît bogăţia cît şi generozitatea.” Oamenii care exercită o credinţă mare prin faptul că-I cer lui Dumnezeu să se îngrijească de nevoile lor, demonstrează în mod similar înţelegerea bogăţiei şi bunătăţii Lui. Un exemplu în acest sens, este George Miiller din Anglia (1805 – 1898). La începutul lucrării sale pentru orfani, Miiller a jurat să nu ceară bani nimănui cu excepţia Tatălui ceresc. Nu a spus niciodată vreunei persoane care nu era asociat cu el în această lucrare, despre nevoile lucrării. Cu toate acestea, milioane de dolari au trecut prin mîinile sale pentru îngrijirea acelor copii, cît şi pentru sprijinul şcolilor creştine, al misionarilor, şi pentru distribuirea de Biblii. Toate acestea au rezultat din credinţa sa în Dumnezeu şi în Cuvîntul Său. Atunci cînd îi cerem ajutor lui Dumnezeu, cerînd potrivit cu voia Sa, îi spunem că noi credem în El, şi credem că El ne poate împlini nevoile potrivit cu bunătatea Sa fără margini. O astfel de cerere îl onorează pe Dumnezeu. – P.R.V.

Roagă-te, copil al Domnului, te roagă,
Aceasta ţi-e chemarea, sfînta datorie.
Răspunsul e a Domnului misiune;
A ta-i să-I ceri mereu, cu bucurie.  – Chisholm.

Cereri mari duc la răspunsuri mari, pentru că rugăciunea mişcă mîinile care mişcă lumea.

MANA DE DIMINEAŢĂ

MARTIE  19

2CORINTENI 3:18

“Noi toţi privim cu faţa descoperită, slava Domnului şi sîntem transformaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”

Cuvîntul “transformaţi” se mai găseşte numai în alte două locuri în N.T. Primul este în legătură cu schimbarea la faţă a Domnului Hristos. în slava aceea “faţa Lui strălucea ca soarele” (Matei 17:2) Minunea aceasta prefigurează cum vor fi trupurile celor neprihăniţi la răăţăm secretul de a nu ne conforma veacului acestuiaşi anume este de a fi “transformaţi prin înnoirea minţii voastre.” Din textul nostru 2Cor. 3:18 învăţăm cum poate să fie eficace acel proces de transformare, învăţăm Să nu ne examinăm ca să ne asigurăm dacă am luat o oarecare cantitate de înţelepciune spirituală sau dacă ne găsim în ceea ce numim, o corectă condiţie morală; ci să privim în sus ca să putem vedea pe Domnul Isus Hristos în slava lui Dumnezeu. Să ne fixăm privirea asupra Lui, “să lăsăm ca frumuseţea si slava Lui să ne umple sufletul si să uităm orice altceva. (Evr. 12:2) Rezultatele vor fi:

1. Vom deveni ca El şi alţii vor vedea lucrul acesta.

2. Vom fi în stare să înţelegem adevărul dumnezeiesc aşa cum este în Sfîntul Cuvînt.

3. Inima noastră va cuprinde în dragoste pe toţi sfinţii pentru că îi vom vedea în relaţia cu El însuşi.

4. Vom dori cu ardoare ca faima Lui să fie răspîndită în toată lumea.

5. Fiind în acel proces de transformare sfinţenia noastră va progresa în raport cu transformarea noastră “în acelaşi chip al Lui”. Vom putea să deosebim bine “voia lui Dumnezeu cea bună, plăcutăşi desăvîrşită“. Vom dori tot mai mult clipa cînd îl vom vedea aevea şi vom fi ca El pentru că îl vom vedea aşa cum este”. şi atunci îl vom putea adora chiar în sfînta Sa prezenţă.

Transformaţi în acelaşi chip al Lui prin simpla privire cu faţa descoperită, a slavei Lui! O, ce transformare! Ne-am chinuit poate toată viaţa să fim transformaţi într-un credincios bun cu prestigiu, cu un nume bun. Poate ne-am chinuit să ajungem un conducător în adunare sau un exemplu de viaţă care să impună respect. Dar am uitat că Dumnezeu nu ne-a ales la aceasta ci, “ca să fim asemenea chipului Fiului Său.” (Rom. 8:29). Dar pentru asta să privim la slava Domnului Isus, şi numai la El, şi nu la slava noastră.

Ce însemnează“cu faţa descoperită“. Nu este o expresie care să întregească o frază, ci are o mare însemnătate. “Deschis” este opusul lui “închis”; o inimă deschisă, sinceră, nimic ascuns, o privire clară în ochii Lui, fără să ne fie teamă sau ruşine de ceva. şi lucrul acesta îl poate face numai Duhul Domnului. Să nu-L întristăm.

 

Cuvântul

lui

Dumnezeu pentru astăzi

 

MARTIE

2014

19 MARTIE       CUI ÎNCERCI SĂ-I FACI PE PLAC?

„Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele, şi cugetele inimii mele, Doamne” (Psalmul 19:14)

îţi este teamă să-ţi susţii punctul de vedere în cazul în care ai de-a face cu dezaprobarea? Biblia spune: „Frica de oameni este o cursă” (Proverbe 29:25). Iar frica este un luau obişnuit printre cei ce încearcă să fie pe placul oamenilor. Un autor scrie: „O fiică care face pe plac este aceea care, la orice vârstă, încă încearcă să le facă pe plac părinţilor. De la carnetul de note la stilul de părinte … deciziile ei sunt colorate de opiniile oamenilor care au crescut-o. Dar nu uita ce a spus Pavel: „Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc” (1 Corinteni 13:11). O prietenă ce încearcă să facă pe plac este una care nu poate spune nu. Se poate naşte resentimentul în inima ei dar ea se mobilizează de fiecare dată şi are grijă de situaţie. Ceea ce ea consideră dragoste şi loialitate sunt deseori exploatate de cei care caută persoane de încredere, co-dependenţă şi purtare de grijă. Un angajat care încearcă să facă pe plac este unul care lucrează peste program fără să fie plătit sau apreciat, le ţine locul altora care nu muncesc pe brânci şi îşi muşcă limba când şeful sau colegul primeşte aprecierea pentru munca lui. O soţie care încearcă să fie pe plac este una care, din dorinţa ei de a fi perfectă, devine versiunea alterată a femeii de care s-a îndrăgostit soţul ei. O mamă care încearcă să fie pe plac se teme de pierderea dragostei copiilor ei. îi este teamă să stabilească limite, deşi acestea creează o atmosferă de confort şi respect. Ea echivalează disciplina cu despărţirea şi prin faptul că-i privează pe copiii ei de reguli, ajunge să rateze prietenia lor ceea ce este desertul părinţilor buni”. Singurul lucru care ar trebui să te preocupe este să fii sigur că „vorbele şi cugetele” tale sunt pe placul lui Dumnezeu. La sfârşit, aprecierea Lui este singurul lucru care contează.

DOMNUL ESTE APROAPE/BY GVB

Miercuri 19 Martie

Cercetaţi toate, ţineţi ce este bun …    1 Tesaloniceni 5.21

O scurtă prefaţă a revistei „Servant“ mi‑a atras atenţia. Aceasta îl cita pe Jonathan Edwards, un predicator credincios din coloniile americane din timpul secolului al XVIII‑lea, despre «Cinci semne că o trezire este de la Dumnezeu»:

1. Creşte aprecierea oamenilor pentru Isus ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor.

2. Îi conduce să se depărteze de păcat şi să se îndrepte spre sfinţenie.

3. Creşte dragostea lor pentru Biblie.

4. Îi întemeiază în adevărurile de bază ale credinţei.

5. Aprinde mai mult dragostea şi dorinţa de a Îi sluji lui Dumnezeu şi oamenilor.

Aceste cinci teste sunt foarte utile pentru evaluarea exploziei de mişcări de trezire care se întâmplă în creştinismul de astăzi. Fără astfel de repere, putem fi atraşi cu uşurinţă în oricare dintre cele două extreme dăunătoare în privinţa modului în care privim „trezirile“ contemporane.O extremă ar fi să le considerăm pe toate ca mişcări puternice ale Duhului lui Dumnezeu şi să îi ignorăm pe cei care ne îndeamnă să le cercetăm mai îndeaproape. Cealaltă extremă ar fi să le considerăm pe toate, în cel mai rău caz, iluzii satanice sau, în cel mai bun caz, entuziasm firesc şi să îi criticăm pe toţi cei care le vorbesc de bine. Între aceste două extreme, reperele lui Edward ne conduc într‑o poziţie de mijloc echilibrată. Este un lucru bun să le aplicăm nu numai la „mişcările de trezire“, ci, de asemenea, la propriile noastre vieţi şi la adunările locale. Ce fel de trezire se întâmplă în inimile noastre? Creşte oare dragostea şi aprecierea noastră pentru Domnul nostru Isus Hristos?Sunt vieţile noastre caracterizate de sfinţenie? Cât timp alocăm cititului Bibliei în viaţa noastră de zi cu zi? Suntem noi întemeiaţi şi înrădăcinaţi în adevărurile de bază ale Cuvântului lui Dumnezeu?Creşte oare dragostea noastră şi dorinţa de a sluji Domnului şi celor din jurul nostru? Adevărata trezire începe întotdeauna cu apropierea persoanelor de Dumnezeu.G. W. Steidl

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

                                                                                         19

MARTIE

Viaţa de credinţă a lui Avraam

 

A plecat fără să ştie unde se duce.

Evrei 11:8

 

În Vechiul Testament relaţia personală cu Dumnezeu se arăta prin despărţire; acest lucru este simbolizat în viaţa lui Avraam prin despărţirea de ţara lui, de cunoscuţii şi de rudele lui. Astăzi, această despărţire este mai mult o despărţire de ordin mental şi moral de felul în care privesc lucrurile cei ce ne sunt dragi, dar care nu au o relaţie personală cu Dumnezeu. Isus Cristos a subliniat acest lucru (vezi Luca 14:26).Credinţa nu ştie niciodată unde este condusă, dar ea îl iubeşte şi îl cunoaşte pe Cel care conduce. Viaţa de credinţa nu este o viaţă a intelectului şi a raţiunii, ci o viaţă dc cunoaştere a Celui care ne cheamă „să pornim la drum”. Temelia credinţei este cunoaşterea unei Persoane, iar una dintre cele mai mari capcane în care putem cădea este ideea că Dumnezeu ne va duce cu siguranţă la succes.Stadiul final al vieţii de credinţă este realizarea caracterului; noi trecem prin multe transformări în procesul de formare a caracterului. Când ne rugăm, simţim cum ne infăşoară binecuvântarea lui Dumnezeu şi. pentru moment, suntem schimbaţi, dar apoi ne întoar­cem la zilele şi căile noastre obişnuite, iar gloria dispare. Viaţa de credinţă nu este un zbor la mari înălţimi, ci o umblare zilnică neobo­sită. Nu este vorba de sfinţire, ci de ceva infinit mai înaintat decât sfinţirea, şi anume de credinţa care a fost încercată şi a trecut testul. Avraam nu este un model dc sfinţire, ci un model de viaţă de credinţă, o credinţă încercată, zidită pe un Dumnezeu real. .Avraam L-a crezut pe Dumnezeu”.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

De CHARLES H. SPURGEON

 

19 martie

PREGĂTIT PENTRU SLAVĂ

Dumnezeu dă îndurare şi slavă.

Psalmul 84.11

Nu este nimic de care să avem nevoie mai mult, ca de har, şi el ne este oferit fără plată. Să primim azi darul harului, pentru a ne susţine, a ne întări, a ne sfinţi. Harul ne-a fost dat în fiecare zi, până acum, şi Dumnezeu ni-l asigură şi pentru mâine. Dacă n-am primit decât puţin har, greşeala nu este decât a noastră, căci mâna Domnului nu s-a scurtat, pentru a nu-l răspândi din belşug. Putem să-I cerem atât cât avem nevoie, fără a fi refuzaţi vreodată. Poate că nu ne va da aur, nici măriri pământeşti, dar ne va da harul Său; sigur că va adăuga încercări, dar ne va da harul Său după gravitatea lor. Vom fi chemaţi să lucrăm, să suferim, dar în acelaşi timp vom primi tot harul de care avem nevoie.Priviţi apoi de ce este urmat acest har: de slavă. Acum nu avem nevoie de ea, căci nu suntem încă pregătiţi; dar ne va fi dată la timpul nimerit. După ce am mâncat pâinea harului, vom bea vinul slavei. Trebuie sa trecem prin locul sfânt, care e harul, pentru a ajunge la locul preasfânt,  slava. În aceste cuvinte: „şi slavă” este o pricină care să ne facă să tresăltăm de bucurie. Încă puţin timp, foarte puţin… şi slava va fi pentru totdeauna!

IZVOARE IN DEŞERT

19 Martie

 

Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc
din mijlocul vostru … dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât
aveţi parte de patimile lui Hristos. (1 Petru 4:12-13)

 

Multe ore de aşteptare au fost necesare pentru ca harfa lui David să fie îmbogăţită cu cântece. Şi orele de aşteptare în pustietate ne vor da psalmi de „mulţumire şi cântări de laudă“ (Isaia 51:3). Inimile celor descurajaţi de aici de jos vor fi ridicate, şi în casa cerească a Tatălui nostru se va aduce bucuria.

Ce pregătire a avut fiul lui Iese, David, pentru a compune cântări cum nimeni nu mai auzise vreodată pe pământ? A fost persecuţia păcătoasă pe care a îndurat-o din mâna celor răi care a dat naştere strigătelor lui după ajutorul lui Dumnezeu. Apoi slaba speranţă a lui David în bunătatea lui Dumnezeu a înflorit în cântări pline de bucurie, care proclamau măreţele izbăviri ale Domnului şi multiplele Lui îndurări. Fiecare necaz a fost astfel o altă notă cântată de harfa sa, şi fiecare izbăvire un alt subiect de laudă. Un singur necaz dureros ratat ar fi fost o binecuvântare pierdută şi nerevendicată. Dacă am scăpa de o singură dificultate sau de un singur pericol,ce mare ar fi pierderea noastră! Psalmii impresionanţi în care oamenii lui Dumnezeu de astăzi găsesc expresia durerii sau a laudei lor, nu ar fi fost cunoscuţi niciodată.A nădăjdui în Dumnezeu şi a rămâne în voia Lui înseamnă să-L cunoşti în „părtăşia suferinţelor Lui“ (Filipeni 3.10) şi „să fii asemenea chipului Fiului Său“ (Romani 8:29). De aceea, dacă dorinţa lui Dumnezeu este să-ţi dezvolte capacitatea de înţelegere spirituală, nu te înspăimânta de domeniul mai mare al suferinţelor care te aşteaptă. Puterea de compasiune a Domnului este şi mai mare, pentru că suflarea Duhului Sfânt în noua Sa creaţie nu face niciodată o inimă dură şi insensibilă, ci afectivă, tandră şi sinceră. Anna Shipton

Mulţumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere şi m-a pus în slujba Lui. 1 Timotei 1:12

Meditatii Charles H. Spurgeon

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAȚII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineața și Seara

19

Martie

DIMINEAŢA

Întărit prin credinţa lui. Romani 4:20

Creştine, ai grijă de credinţa ta, fiindcă , dacă îţi aduci bine aminte , credinţa este singura cale de a obţine binecuvântări. Dacă cerem binecuvântări de la Dumnezeu, Credinţa este cea care ni le aduce. Rugăciunea nu poate primi răspuns de la tronul lui Dumnezeu dacă nu este înălţată cu Credinţă. Credinţa este mesagerul îngeresc dintre suflet şi Domnul Isus în slavă. Dacă îngerul se retrage, nu mai putem trimite rugăciuni şi nici nu mai primim răspunsuri. Credinţa este firul telegrafic care leagă pământul de cer , prin care mesajele de iubire ale lui Dumnezeu zboară atât de repede încât El ne răspunde înainte să-L chemăm, şi ne aude chiar în timp ce vorbim. Dar dacă telegraful credinţei cade, cum putem să mai primim făgăduinţe? Sunt în necaz? Pot să obţin ajutor prin credinţă. Sunt înconjurat de duşmani? Găsesc Adăpostul prin credinţă. Dar dacă credinţa dispare, zadarnic ÎI chem pe Dumnezeu. Nu mai există nici un drum între sufletul meu şi cer. In mijlocul celui mai sălbatic crivăţ, credinţa este un drum pe care caii rugăciunii pot păşi în siguranţă , da, şi sunt la adăpost îngheţ. Dar dacă se blochează drumul, cum vom putea Comunica cu marele Rege? Credinţa ne leagă de divinitate. Credinţa ne îmbracă cu puterea lui Dumnezeu. Credinţa angajează atotputernicia lui Iehova de partea mea. Credinţa pune în apărarea mea fiecare atribut al lui Dumnezeu. Mă ajută să înving oștile dezlănţuite ale iadului. Mă face să mărşăluiesc triumfător peste gâturile duşmanilor mei. Dar fără credinţă pot primi ceva din partea lui Dumnezeu? Nu-i lăsaţi pe cei care se clatină, care sunt „ca valul mării” (Iacov 1:6) ,să se aştepte să primească ceva de la Dumnezeu (vers. 7). Creştine, păzeşte-ţi vie credinţa. Cu ea poţi câştiga totul, dar fără ea nu poţi obţine nimic. Dacă poţi să crezi, „toate lucrurile îi sunt cu putinţă celui care crede”(Marcu 9:23).

SEARA

A mâncat, si s-a săturat, si ce a rămas a strâns. Rut 2:14

Oricând avem privilegiul să mâncăm din pâinea pe care ne-o dă Isus, suntem, ca şi Rut, sătui de atâtea bunătăţi. Când Isus este Gazda, nici un oaspete nu se ridică de la masă flămând. Minţile noastre sunt săturate cu adevărurile preţioase descoperite de Christos. Inimile noastre sunt mulţumite în Isus, fermecătorul obiect al afecţiunii noastre. Speranţele noastre sunt împlinite, pentru că ÎI avem pe Isus în ceruri. Dorinţele noastre sunt satisfăcute, fiindcă ce ne putem dori mai mult decât să-L vedem pe Christos şi să fim găsiţi în El (vezi Filipeni 3:9)? Isus ne umple conştiinţa până când avem pace deplină, judecata până când suntem siguri de învăţăturile sale, memoria cu amintiri despre ce a făcut, şi imaginaţia cu planurile la care încă lucrează. Ca şi Rut, suntem „sătui”. Am băut adânc din Christos şi ne-am gândit că am luat tot ce se putea lua; dar, după ce am făcut tot ce am putut mai bine, am văzut că a mai rămas foarte mult. Ne-am aşezat la masa iubirii lui Dumnezeu, şi am zis: „doar infinitul mă poate sătura. Sunt atât de păcătos, încât trebuie să am merite infinite ca să mi se şteargă păcatele”. Dar după ce ne-am curăţat de păcate am văzut că mai aveam merite; ne-am potolit foamea la ospăţul iubirii sfinte şi a mai rămas o grămadă de hrană spirituala. Nu ne-am bucurat încă de anumite bunătăţi care ne aşteaptă în Cuvântul lui Dumnezeu, şi suntem obligaţi să-l mai lăsăm puţin; suntem asemenea ucenicilor, cărora Isus le-a spus „mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta” (Ioan 16:12). Da, sunt daruri pe care încă nu le-am obţinut, locuri de comuniune cu Isus la care nu am ajuns, şi înălţimi ale părtăşiei pe care nu le-am atins. La fiecare ospăţ al iubirii rămân multe coşuri cu firimituri. Să lăudăm generozitatea slăvitului nostru Boaz.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger 

19  martie

„Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi I-ai dat Tu.”

Ioan 17:9

 Mântuitorul Se roagă pentru aceia care vor crede în urma mărturiei ucenicilor. În acest fel putem să vedem valabilitatea acestei rugăciuni pentru noi. Aceasta este în concordanţă cu ceea ce este scris în Epistola întâia lui Ioan:”Părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos. Şi vă scriu aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” Să am părtăşie cu un milionar, mai demult mi s-ar fi părut un lucru mare. Astăzi aşa ceva nu mai este printre dorinţele mele. Să am părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul îmi este acum mult mai important. În Vechiul Tesatament citim :”Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.” Aceasta este pentru mine cea mai mare promisiune pe care o cunosc din Scriptură. Nu este o răsplată mai mare decât Dumnezeu Însuşi. Prin Domnul nostru Isus Hristos a trecut binecuvântarea promisă lui Avraam la păgâni. Eu am fost păgân. Aceasta mă bucură. Dar acum sunt binecuvântat împreună cu Avraam prin Isus Hristos. „Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi I-ai dat Tu, pentru că sunt ai Tăi.” Isus este acum la Tatăl, şi din clipa când suntem născuţi din Dumnezeu, rugăciunea aceasta este valabilă pentru noi. Pentru ca rugăciunea aceasta să fie cu privire la noi, merită să ne naştem din nou. Rugăciunile Fiului Lui Dumnezeu sunt ascultate. De aceea este scris:”Cine va ridica pâră împotriva aleşilor Lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi! Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba, mai mult a şi înviat!” Însă câţi creştini ajung să cunoască acest „mai mult” ? Ei staţionează la Golgota şi nu ajung niciodată la Acela care a înviat din morţi. De aceea nici nu au o zi de naştere, zi în care să fi fost născuţi din nou. 

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

19 MARTIE

«A venit un nor si i-a acoperit cu umbra lui şi din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit: de El să ascultaţi!”» Marcu 9,7

Îl aştepţi numai şi numai pe Domnul Isus sau atenţia ta este cumva împărţita? Dacă Îl aşteptăm într-adevăr numai pe El reuşim să îl vedem prin credinţă în viaţa de zi cu zi, în ciuda ispitelor, dezamăgirilor şi a întunericului. Trei din ucenicii Săi au trăit această experienţă pe muntele schimbării la faţă. Cu cât dorul nostru după El şi după absolut tot ce are legătură cu Domnul creşte, cu atât puterea Sa va lucra mai eficient asupra noastră, în noi, și prin noi. Aşa este scris în binecunoscutul verset din Isaia 40,31: «dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă si nu obosesc, umblă şi nu ostenesc». Fii atent la expresia «a umbla». În umblare nu găseşti nimic neliniştitor, grabă sau nestatornicie. Ea reprezintă piatra de testare a rezistenţei noastre în aşteptare. «Să umbli şi să nu oboseşti» este cea mai mare realizare pe care o poa­te atinge puterea noastră. Cuvântul «a umbla» nu este folosit aici pentru a descrie o activitate, ci pentru a simbo­liza spiritualitatea. Biblia nu este o carte abstractă; ea este întotdeauna reală şi vie. In acest context Dumnezeu ne spune: «Umblă înaintea mea» (Gen. 17,1) şi nu «Fii spiritual!» Fă acest lucru azi!

 Sămânţa Bună

Miercuri, 19 Martie 2014

… şi iată că snopul meu s-a ridicat …; iar snopii voştri … s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui … Soarele, luna şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pământ înaintea mea.
Geneza 37.7, 9

Fiul preaiubit al Tatălui ceresc este arătat ca fiind destinat supremaţiei universale. Acest adevăr măreţ este înfăţişat prin visurile lui Iosif.Slava lui Hristos, supremaţia Lui va avea un îndoit caracter. El va avea poziţia de supremaţie pe pământ şi multe texte vorbesc despre această glorie pământească.Visul referitor la snopii care se aruncau cu faţa la pământ înaintea snopului lui Iosif poate vorbi foarte bine despre această supremaţie desăvârşită asupra întregului pământ, pe care Hristos este rânduit să guverneze. Şi totuşi, acest vis nu poate să expună supremaţia lui Hristos în toată imensitatea întinderii sale, pentru că chemarea Lui este nu numai de a fi suprem pe pământ, ci şi de a deţine stăpânirea universală asupra cerurilor şi asupra pământului. Iar acest al doilea vis înfăţişează supremaţia cerească, prezentând corpurile cereşti în închinare. Tatăl ceresc a avut în vedere ca la împlinirea vremurilor să unească „iarăşi într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ“ (Efeseni 1.10).

Read Full Post »