Feeds:
Posts
Comments

Archive for February 14th, 2013

3452_357838410979782_1448530313_n209909_334833559946934_1608818238_o547690_2330905808397_1817827665_n307117_250156088369213_148099541908202_785463_272439476_n

PACATE RESPECTABILE

CONFRUNTAREA PACATELOR PE CARE LE TOLERAM

 

de Jerry Bridges

TRADUCEREA: MIHAI DAMIAN, 2009

 

Capitolul 6

Reguli pentru lupta cu pacatul

Am privit la remediul pentru pacat si la puterea Duhului Sfant care lucreaza pentru noi. Am vazut de asemenea ca noi avem un rol activ in lupta impotriva pacatului. Apostolul Pavel scrie ca trebuie sa “facem sa moara” diferitele manifestari ale pacatului in vietile noastre (vezi Romani 8:3; Coloseni 3:5). Asta inseamna nu doar pacatele evidente pe care dorim sa le evitam ci si cele mai subtile pe care de obicei nu le bagam in seama. Nu este suficient doar sa admitem ca toleram unele din ele. Oricare din noi, cu exceptia celor mai auto-neprihaniti, va recunoaste asta. S-ar putea sa spunem: “La urma urmei, nimeni nu e perfect!” Insa confruntarea onesta cu aceste pacate este cu totul altceva. Mai intai, ea este foarte umilitoare. Ea presupune constientizarea faptului ca trebuie sa luam atitudine impotriva lor. Nu mai putem continua sa le ignoram ca pana acum.

Inainte insa de a ne ocupa in mod specific de cateva pacate acceptabile in ochii multor crestini, vreau sa arat cateva reguli pentru lupta impotriva lor. In cazuri unora dintre ele pot exista chestiuni specifice de folos, insa in lupta cu toate aceste pacate subtile exista niste reguli generale.

Cea dintai regula este ca intotdeauna trebuie sa confruntam pacatul in contextul evangheliei. Am dezbatut deja acest adevar in capitolul 4, dar el merita repetat din nou si acum. Tendinta noastra este ca imediat ce incepem sa ne ocupam de o zona a pacatului din noi sa uitam evanghelia. Uitam ca Dumnezeu deja ne-a iertat de pacat prin moartea lui Cristos. Dupa cum scrie Pavel in Coloseni 3:13-14, “Dumnezeu… ne-a iertat toate greselile. A sters zapisul cu poruncile lui, care statea impotriva noastra si ne era potrivnic, si l-a nimicit, pironindu-l pe cruce.”

Dumnezeu nu doar ca ne-a iertat greselile, ci ne-a si socotit neprihaniti, ne-a creditat noua neprihanirea perfecta a lui Cristos. In orice domeniu al vietii in care am fost neascultatori, Domnul Isus a fost in toate ascultator. Suntem porniti sa ne ingrijoram? Isus s-a increzut deplin in Tatal Sau ceresc. Avem probleme cu egoismul? Isus s-a dat pe Sine Insusi pentru altii. Suntem vinovati de vorbe rele, de barfa sau de bataie de joc? Isus a spus doar cuvinte potrivite in orice ocazie. El n-a pacatuit deloc cu gura.

Timp de vreo treizeci si trei de ani, Domnul Isus a trait o viata de ascultare desavarsita fata de cerintele morale ale lui Dumnezeu, si apoi a culminat aceasta ascultare in faptul ca s-a supus de bunavoie dorintei specifice a Tatalui pentru El—o ascultare pana la moarte, chiar o moarte de cruce pentru pacatele noastre. Atat in viata Sa fara pacat cat si in moartea Sa purtand pacatul nostru, Isus a fost perfect ascultator, perfect neprihanit, si aceasta neprihanire este creditata tuturor celor care cred (vezi Romani 3:21-22; Filipeni 3:9).

Pe masura ce ne luptam sa facem sa moara pacatele noastre subtile, trebuie sa avem inaintea ochilor nostri urmatorul adevar cu aspect dublu: Pacatele noastre sunt iertate, si noi suntem primiti si socotiti neprihaniti in fata lui Dumnezeu atat din pricina vietii fara pacat a Domnului Isus cat si a mortii Sale pentru pacatul nostru. Nu este o motivatie mai mare de a ne impotrivi pacatului decat intelegerea acestor doua adevaruri glorioase ale evangheliei.

A doua regula este ca trebuie sa invatam sa ne bizuim pe puterea Duhului Sfant, care ne face in stare sa luptam contra pacatului. Amintiti-va, prin Duhul facem sa moara faptele pacatoase (vezi Romani 8:13). Inca odata spun, am dezbatut deja in detaliu acest adevar in capitolul 5, dar la fel ca si cu evanghelia, avem tendinta sa-l uitam si sa recurgem la propria noastra putere si vointa. Este unul din cele patru lucruri numite de mine “setari implicite.” Indiferent cat de mult ajungem sa crestem insa, nu scapam de nevoia constanta dupa puterea Duhului Sfant, fara de care nu vom reusi in lupta contra pacatului. Viata noastra spirituala poate fi comparata cu motorul unui aparat electric. Motorul face toata munca, dar el depinde constant de sursa externa de electricitate care-l face capabil sa lucreze. De aceea, noi ar trebui sa cultivam o atitudine de dependenta continua fata de Duhul Sfant.

A treia regula este ca, in timp ce depindem de Duhul Sfant, noi trebuie in acelasi timp sa recunoastem responsabilitatea noastra in a urma cu seriozitate toti pasii practici ceruti in lupta contra pacatelor. Stiu ca a echilibra corect in mintea noastra aceste doua adevaruri—dependenta noastra si responsabilitatea noastra—este dificil. Avem tendinta sa subliniem unul si sa neglijam pe celalalt. Intelepciunea unor scriitori de demult ne poate fi de folos aici: “Lucreaza ca si cum totul ar depinde de tine, si increde-te ca si cand n-ai fi lucrat deloc.”

A patra regula este ca trebuie sa identificam domenii specifice de pacate asa-zis acceptabile. Acesta este unul din scopurile capitolelor urmatoare, unde vom aborda pe rand multe din pacatele subtile. Pe masura ce citesti fiecare capitol, cere Duhului Sfant sa te ajute sa detectezi daca exista in viata ta un tipar al acelui pacat. Aceasta presupune, evident, o atitudine de umilinta si o hotarare de confruntare a acelui pacat. Daca identifici un anume pacat, gandeste-te ce situatii te duc spre el. Anticiparea circumstantelor sau evenimentelor care stimuleaza pacatul te poate ajuta sa-l faci sa moara.

A cincea regula este ca ar trebui sa gasim versete din Scriptura specifice care se aplica la fiecare din pacatele noastre subtile. Aceste texte ar trebui memorate, apoi ar trebui sa meditam la ele, si sa ne rugam ca Dumnezeu sa ne ajute sa le folosim in biruirea acestor pacate. Psalmistul a scris, “Strang Cuvantul Tau in inima mea, ca sa nu pacatuiesc impotriva Ta” (Psalmul 119:11). A strange inseamna a pune deoparte sau a aduna pentru o nevoie ulterioara.

In 1999, peste intreaga lume s-a abatut un val de ingrijorare referitor la ce s-ar putea intampla in momentul cand cronometrele computerelor vor trece la data de 1 ianuarie 2000. Au existat tot felul de previziuni sumbre ca intregul comet mondial, atat de dependent de computere, s-ar fi putut prabusi. Drept urmare, multi oameni si-au facut rezerve de hrana si de bunuri pentru caz de urgenta. Aceste eveniment, cunoscut sub numele de Y2K, s-a dovedit a fi o alarma falsa, fiindca computerele nu au luat-o razna. Cu toate acestea, acea ocazie a ilustrat cu putere intelesul frazei a strange. Oamenii au facut provizii pentru o eventuala nevoie viitoare.

Asta facem si noi cand ne hranim inimile cu versete din Scriptura. Le strangem, facem provizii pentru eventuale vremuri viitoare de nevoie: vremuri cand vom fi ispititi sa toleram in adancul vietii noastre pacate subtile (sau chiar nu atat de subtile).

Desigur, memorizarea de versete nu este o reteta magica impotriva pacatului. Mai trebuie sa le si implinim in viata. Daca insa am meditat si ne-am rugat in legatura cu versete care au legatura cu pacatele noastre subtile, Duhul Sfant ni le va aduce aminte in anumite situatii particulare pentru a ne reaminti voia lui Dumnezeu, pentru a ne a avertiza si a ne indruma cum sa raspundem ispitei. Pentru a va ajuta, la discutarea in parte a fiecarui pacat asa-zis acceptabil va voi recomanda anumite texte din Scripturi.

A sasea regula este ca ar trebui sa cultivam pratica rugaciunii in legatura cu pacatele pe care le toleram. Acest lucru este asumat in regula numarul doi despre bizuirea pe Duhul Sfant si in regula numarul cinci despre rugaciunea pe baza versetelor memorate din Scriptura. Este insa important sa izolam rugaciunea ca fiind o regula majora in lupta cu pacatul, fiindca prin rugaciune recunoastem in mod constient nevoia dupa Duhul Sfant, si tot prin rugaciune detectam mereu prezenta acelor tipare persistente ale pacatului din noi.

Rugaciunile in legatura cu pacatele noastre subtile ar trebui sa fie de doua tipuri. Mai intai, ar trebui sa ne rugam in legatura cu ele in mod planificat, consistent, probabil in cadrul partasiei noastre zilnice individuale cu Dumnezeu. In al doilea rand, ar trebui sa avem alte rugaciuni, scurte, spontane, in care sa cerem ajutorul Duhului Sfant de fiecare data cand ne intalnim cu situatii care pot declansa un astfel de pacat.

A saptea regula este ca ar trebui sa cerem ajutorul unuia sau a multor credinciosi care sa se implice si sa ne ajute in lupta impotriva pacatelor noastre subtile. Aceasta ar trebui sa fie, desigur, o relatie reciproca in incercarea de a ne indemna, incuraja si a ne ruga unii pentru altii. Scriptura ne spune ca “mai bine doi decat unul, caci iau o plata cu atat mai buna pentru munca lor. Caci, daca se intampla sa cada, se ridica unul pe altul; dar vai de cine este singur, si cade, fara sa aiba pe altul care sa-l ridice” (Eclsiastul 4:9‑10). Avem nevoie de vulnerabilitatea si responsabilitatea reciproca unul in fata altuia, cat si de rugaciunea unul pentru altul si incurajarea reciproca, daca vrem sa progresam in confruntarea pacatului.

Vi se par aceste reguli prea multe de tinut minte? Daca da, atunci probabil ca va ajuta urmatorul sumar:

 

  • ·         Aplicati evanghelia.

  • ·         Traiti in dependenta de Duhul Sfant.

  • ·         Recunoasteti-va responsabilitatea.

  • ·         Identificati anumite pacate respectabile.

  • ·         Memorizati si folositi in mod practic versete potrivite din Scriptura.

  • ·         Cultivati practica rugaciunii.

  • ·         Implicati langa dumneavostra unul sau mai multi credinciosi.

 

In timp ce incercati sa aplicati aceste reguli, tineti minte ca inima voastra este un camp de batalie intre carne (sau firea pamanteasca) si Duhul (vezi Galateni 5:17). In acest razboi de gherila, carnea va birui uneori. Si cand veti incerca sa lichidati un anumit pacat si sa-l faceti sa moara, poate pentru un timp situatia se va agrava inainte de a deveni mai buna. Nu fiti descurajati: Nu este un lucru neobisnuit. Duhul Sfant va folosi si acele momente de neascultare si de infrangere pentru a va ajuta sa vedeti cat de tare inradacinate sunt pacatele subtile si cat de dependenti sunteti de puterea Lui care sa va ajute in biruirea lor.

Acum cand ne apucam sa examinam anumite pacate specifice pe care de multe ori le toleram, voi cauta sa va ofer sugestii practice care sunt potrivite acestor stari. Insa cele sapte reguli generale se vor aplica intotdeauna, asa ca va sugerez sa reluati si sa va insusiti bine acest capitol inainte de a porni mai departe.VA URMA

CITESTE TOATA CARTEA AICI

530221_10151263363003623_1705674854_n388831_10150483009057804_654117803_9088253_1355498644_nmp90044360111

//

Read Full Post »

284650_462460930454214_921203864_n421895_2543251000835_1840547792_1520311_2129492618_n

PACATE RESPECTABILE

CONFRUNTAREA PACATELOR PE CARE LE TOLERAM

 

de Jerry Bridges

TRADUCEREA: MIHAI DAMIAN, 2009

Capitolul 5

Puterea Duhului Sfant

Imnul lui Augustus Toplady vorbeste despre un “dublu remediu”—adica despre curatirea de vinovatia pacatului si despre izbavirea de sub puterea lui. In capitolul anterior, am vazut ca Dumnezeu ne curateste de vinovatia cauzata de pacat prin moartea Fiului Sau. Dumnezeu nu ne iarta fiindca este indulgent. Nu, El ne iarta pentru ca dreptatea Sa a fost satisfacuta. Iertarea absoluta a pacatelor noastre este tot asa de sigura ca realitatea istorica a mortii lui Cristos. Este important sa intelegem minunatul adevar al evangheliei fiindca putem sa ne confruntam pacatele noastre “respectabile” numai cand stim ca ele sunt iertate.

Totusi, imnul lui Toplady nu vorbeste doar de scaparea de vinovatia pacatului, ci si de scaparea de sub puterea lui. Cateodata, cand ne luptam cu o anumita manifestare a pacatului, ne intrebam daca evanghelia poate face ceva impotriva puterii pacatului in vietile noastre. Ne intrebam daca vom progresa in a omorarea pacatului persistent cu care ne luptam. Putem noi cu sinceritate sa spunem impreuna cu Toplady ca “Stanca Veacurilor,” Cristos, ne scapa de sub puterea pacatului la fel cum ne scapa si de vinovatia lui?

Pentru a raspunde acestei intrebari, e nevoie sa intelegem eliberarea de puterea pacatului ca avand doua stagii. Mai intai este eliberarea de dominatia sau de puterea de stapanire a pacatului care este decisiva si completa pentru toti credinciosii. Apoi vine eliberarea de prezenta pacatului si de actiunea care a ramas inca in noi, eliberare care este progresiva si continua pana la finalul vietii noastre. Pavel ne ajuta sa vedem aceasta eliberare dubla in Romani 6.

In Romani 6:2, Pavel scrie ca noi “am murit fata de pacat,” iar in versetul 8 el spune, “Noi am murit impreuna cu Cristos.” Adica, prin unirea noastra cu Cristos in moartea Sa, noi am murit, nu doar in ce priveste vinovatia pacatului, dar si in legatura cu puterea lui de dominatie in vietile noastre. Acest lucru este adevarat pentru fiecare credincios si se petrece la momentul mantuirii, cand Dumnezeu ne smulge de sub domnia intunericului si ne transfera in imparatia Fiului Sau (vezi Coloseni 1:13).

Afirmatia lui Pavel ca noi “am murit fata de pacat” este una declarativa. Este ceva de Dumnezeu a facut pentru noi la momentul cand am fost mantuiti. Nimic din ceea ce se intampla ulterior nu poate adauga sau scadea faptului ca noi am murit atat in ce priveste vinovatia pacatului cat si stapanirea lui.

Totusi, in acelasi timp Pavel ne indeamna: “Pacatul sa nu mai domneasca in trupul vostru muritor, si sa nu mai ascultati de poftele lui” (Rom.6:12). Cum ar mai putea pacatul sa domneasca oare, daca noi am murit fata de el? Aici Pavel se refera la prezenta continua si necontenita a pacatului care, desi este “detronat” ca putere dominanta peste noi, inca incearca sa exercite o influenta prin care sa ne controleze trairea zilnica. Ca sa spunem asa, el continua sa poarte un razboi de gherila in inimile noastre. Acest razboi este descris de catre Pavel in Galateni 5:17:

 Caci firea pamanteasca pofteste impotriva Duhului, si Duhul impotriva firii pamantesti: sunt lucruri potrivnice unele altora, asa ca nu puteti face tot ce voiti.

 Noi simtim zilnic aceasta lupta dintre dorintele carnii si dorintele Duhului. Aceasta tensiune ne face cateodata sa ne intrebam daca evanghelia are putere si asupra acestui aspect al puterii pacatului—adica asupra abilitatii lui de a ne atrage spre dorintele lui. Acest lucru se intampla mai ales in cazul pacatelor celor mai respectabile din vietile noastre. Unele din aceste pacate subtile par foarte tenace, si noi trebuie sa luptam zilnic impotriva lor. Cu altele, avem impresia cateodata ca am rezolvat problema, pentru a descoperi doar cateva zile mai tarziu ca am ajuns iarasi in acelasi loc si ne confruntam iarasi cu acelasi pacat.

La acest punct al luptei noastre suntem tentati sa gandim astfel, “Da, este frumos sa spun ca pacatul nu mai are stapanire asupra mea, dar cum ramane cu faptul ca ma lupt zilnic cu prezenta si activitatea pacatului care inca au mai ramas in mine? Ma scapa evanghelia si de acestea? Pot nadajdui sa vad vreun progres in invingerea pacatelor subtile din viata mea?”

Raspunsul lui Pavel la aceasta intrebare presanta se gaseste in Galateni 5:16: “Zic dar: umblati carmuiti de Duhul, si nu impliniti poftele firii pamantesti.” A umbla carmuit de Duhul inseamna a trai sub influenta lui, controlat de El si in dependenta de El. Pavel spune ca atunci cand facem acest lucru, noi nu vom implini poftele carnii.

Vorbind practic, noi traim sub influenta si controlul Duhului atunci cand punem inaintea ochilor nostri si incercam sa urmam voia Lui morala asa cum ne este aratata in Scriptura. Traim in dependenta de El prin rugaciune atunci cand strigam neincetat dupa puterea Lui care sa ne faca in stare sa-I implinim voia.

Exista un principiu de baza al vietii crestine, pe care eu il numesc principiul responsabilitatii dependente; el spune ca noi suntem responsabili in fata lui Dumnezeu sa ascultam Cuvantul Sau, sa facem sa piara pacatele din viata noastra, atat pacatele asa-zise respectabile cat si cele evidente si de neacceptat. In acelasi timp insa, noi nu avem in noi insine abilitatea de a ne implini aceasta responsabilitate, ci suntem total dependenti de puterea Duhului Sfant care ne poate face in stare sa ne implinim responsabilitatea. In acest sens, noi suntem si responsabili si dependenti.

Pe masura ce umblam prin Duhul, de la o vreme Il vom vedea pe Duhul lucrand in noi si prin noi si pentru a ne curati de puterea pacatului care a mai ramas in noi. Niciodata nu vom atinge perfectiunea in aceasta viata, insa vom vedea ca progresam. Va fi un progres continuu, cu siguranta, dar cateodata ni se va parea ca stam pe loc. Insa daca vom dori cu sinceritate sa ne ocupam de pacatele subtile din noi, putem fi siguri ca Duhul Sfant va fi la lucru in noi si prin noi pentru a ne ajuta. Si avem promisiunea Sa ca “Acela care a inceput in voi aceasta buna lucrare, o va ispravi pana in ziua lui Isus Cristos” (Filipeni 1:6). Duhul Sfant nu va abandona lucrarea inceputa in noi.

De fapt, daca citim cu atentie epistolele noului Testament, vedem ca scriitorii, in mod deosebit apostolul Pavel, atribuie uneori aceasta lucrare in noi lui Dumnezeu Tatal, apoi lui Isus, Fiul, si alte ori Duhului Sfant. Adevarul este ca toate cele trei persoane din Trinitatea divina se implica in transformarea noastra spirituala, insa Tatal si Fiul luceaza prin Duhul Sfant care locuieste in noi (vezi 1 Corinteni 6:19). De exemplu, Pavel se roaga Tatalui ca noi sa fim intariti in putere prin Duhul Sau in omul nostru dinlauntru (vezi Efeseni 3:16). Si dupa cum bine a spus cineva, “Duhul ne transmite ceea ce Cristos ne daruieste.” Deci cand vorbesc de puterea Duhului Sfant, vorbesc de puterea Tatalui, Fiului si Duhului care ne sunt comunicate noua si puse in actiune in noi prin Duhul Sfant.

Modul cum lucreaza Duhul Sfant in noi si prin noi, este un mister, in sensul ca nu suntem in stare sa-l intelegem sau sa-l explicam. Noi pur si simplu acceptam marturia Scripturii ca El locuieste in noi si lucreaza in noi spre a ne transforma tot mai mult dupa chipul lui Cristos (vezi 2 Corinteni 3:18). Este nevoie sa credem in mod activ activ acest mare adevar despre Duhul Sfant. Este nevoie sa credem ca in dorinta si lupta impotriva pacatelor subtile nu suntem singuri. El este la lucru in noi, si vom vedea un progres daca umblam prin Duhul.

Unul din modurile in care lucreaza Duhul Sfant in noi este acela ca ne convinge de pacat. Adica, ne face sa intelegem ca egoismul, lipsa rabdarii, atitudinea de judecata sunt ceea ce sunt: pacate. El lucreaza prin Scriptura (pe care tot El a inspirat-o) pentru a ne mustra si a ne indrepta sau a ne corecta (vezi 2 Timotei 3:16). El lucreaza si prin constiintele noastre luminate si sensibilizate prin expunerea la Cuvantul Sau. Eu personal L-am vazut cum mi-a adus in memorie un anume fapt care constituia un pacat subtil si, folosind drept punct de plecare acel fapt particular a inceput sa-mi arate ca in viata mea exista un tipar al acelei comportari pacatoase. Este logic sa vedem ca convigerea de pacat este una din lucrarile Sale vitale in noi, fiindca nici n-am putea incepe sa ne impotrivim unui pacat, mai ales celor obisnuite si acceptabile in cultura noastra crestina, fara ca mai intai sa ne dam seama ca respectivul tipar de gandire, vorbire sau traire este cu adevarat un pacat.

Un alt mod in care Duhul Sfant lucreaza in noi este ca El ne face in stare si ne da putere sa ne impotrivim pacatului. In Romani 8:13, Pavel ne sfatuieste ca prin Duhul “sa facem sa moara faptele trupului.” In Filipeni 2:12-13, el ne indeamna sa “ducem pana la capat mantuirea noastra… caci Dumnezeu este Acela care lucreaza in voi, si va da dupa placerea Lui, si vointa si infaptuirea.” Cu alte cuvinte, Pavel ne indeamna sa lucram cu increderea ca Dumnezeu este la lucru in noi. Desi Pavel face referinta la Dumnezeu, probabil la Dumnezeu Tatal, ca fiind Acel ce lucreaza in noi, am vazut deja ca Dumnezeu lucreaza prin Duhul Sau cel Sfant ca agent al transformarii in vietile noastre.

Citim apoi in Filipeni 4:13 cuvintele scrise de Pavel: “Pot totul in Cristos, care ma intareste.” Deci, ne putem impotrivi mandriei, lipsei rabdarii, duhului de critica si judecata atunci cand depindem de Duhul Sfant care ne da putere si ne face in stare sa ne impotrivim. In acest fel, nu ne vom da niciodata batuti. Indiferent de cat de putin progres s-ar parea ca facem, El este la lucru in noi. Cateodata El va parea ca-si va retrage puterea, insa se poate intampla din cauza ca vrea sa invatam pe propria noastra piele ca depindem intr-adevar de El.

Pe langa ca ne da puterea sa actionam, Duhul Sfant mai lucreaza in noi si intr-un mod monergistic; cu alte cuvinte, E lucreaza in noi fara implicarea noastra constienta. In benedictia din Evrei 13:20-21 ni se spune ca Dumnezeu “lucreaza in noi ce-I este placut.” Acest adevar particular ar trebui sa ne incurajeze mult. Chiar si in zilele noastre cele mai intunecate cand vedem foarte putin progres in lupta cu pacatul, putem fi increzatori ca Duhul Sfant este si atunci la lucru in noi. Este foarte posibil ca, desi este intristat prin pacatul nostru (vezi Efeseni 4:30), El sa se foloseasca chiar de aceasa situatie pentru a ne umili si a ne determina sa strigam la El cu sentimentul unei depline dependente.

Un alt mod in care Duhul Sfant lucreaza la transformarea noastra este prin aducerea in viata noastra a unor circumstante care sa ne faca sa crestem din punct de vedere spiritual. Asa cum muschii nostri fizici nu se vor intari fara exercitiu, tot asa viata noastra spirituala nu va creste daca nu vom trece prin circumstante care ne pun la incercare.

Daca suntem iuti la manie, vor exista circumstante care ne vor provoca mania. Daca suntem gata sa judecam pe altii, probabil vom avea belsug de ocazii sa o facem. Daca ne ingrijoram usor, vom avea multe oportunitati sa ne confruntam cu pacatul ingrijorarii. Dumnezeu nu ne ispiteste sa pacatuim (vezi Iacov 1:13-14), insa El aduce sau permite sa vina in vietile noastre circumstante care ne pun la dispozitie oportunitati de a “face sa moara” pacatele subtile particulare care ne caracterizeaza. Este evident ca ne vom putea impotrivi pacatelor noastre subtile doar pe masura ce circumstantele vietii le scot la iveala.

Desigur, tot ce am scris in ultimele doua paragrafe porneste de la faptul ca Dumnezeu este in controlul suveran absolut al tuturor circumstantelor noastre. Exista numeroase pasaje din Scriptura care afirma acest lucru, insa pasajul care afirma cel mai clar acest adevar este cel din Plangerile lui Ieremia 3:37-38: “Cine a spus si s-a intamplat ceva fara porunca Domnului? Nu iese din gura Celui Prea Inalt raul si binele?”

Sunt multe aplicatii pe care le putem trage din acest pasaj, insa adevarul pe care doresc sa-l vedem este ca Dumnezeu este in controlul fiecarei circum­stante si al fiecarui eveniment din vietile noastre, si le foloseste, deseori in moduri tainice, pentrua ne schimba mai mult dupa asemanarea lui Cristos.

Romani 8:28 este un text spre care multi dintre noi se indreapta pentru a fi incurajati in vremuri dificile. Pentru cititorii care nu-si amintesc acest pasaj, el suna astfel: “De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau.” Cu toate acestea, desi pasajul este intr-adevar unul de incurajare generala pentru toti, Pavel vorbeste acolo de fapt despre transformarea noastra spirituala. “Binele” din versetul 28 este explicat in versetul 29 ca fiind asemanarea cu chipul Fiului lui Dumnezeu. Asta inseamna, deci, ca Duhul Sfant este la lucru in noi prin circumstantele vietii noastre pentru a ne face mai asemeni lui Cristos.

In concluzie, vedem ca Duhul Sfant lucreaza in noi pentru a ne convinge si a ne constientiza de pacatele noastre subtile. Apoi El lucreaza in noi pentru a ne face in stare sa facem sa moara aceste pacate. Dupa aceea, El foloseste circum­stantele pentru a ne antrena in activitatea de impotrivire in fata pacatului.

Noua ne revine o parte vitala. Suntem responsabili sa facem sa moara in viata noastra pacatele asa-zis acceptabile. Nu putem pur si simplu lasa aceasta responsabilitate pe seama lui Dumnezeu, iar noi sa stam si sa privim. In acelasi timp, depindem de El. Nu putem inainta nici un centimetru in viata spirituala fara puterea Lui.

Insa Duhul Sfant face mai mult decat sa ne ajute. El este Cel ce directio­neaza de fapt transformarea noastra spirituala. Evident, in aceasta lucrare El foloseste diferite unelte, si eu ma rog ca El sa foloseasca si aceasta carte pentru a ne ajuta sa scoatem la iveala si sa luptam impotriva pacatelor subtile din noi. Insa El nu ne lasa singuri sa apreciem daca ceva este pacat sau nu, nici nu ne lasa sa luptam singuri cu pacatul.

Deci cuvintele lui Augustus Toplady sunt adevarate: Dumnezeu ne izbaveste atat de plata vinovatiei pacatului cat si de puterea lui prin moartea ispasitoare a lui Cristos pe cruce si prin lucrarea tainica dar foarte reala a Duhului Sfant in vietile noastre.

Astfel, cand ne mutam in sectiunea acestei carti unde incepem sa privim in detaliu la pacatele noastre asa-zis acceptabile, nu te descuraja. Aminteste-ti ca Cristos a platit deja pretul pedepsei pentru pacatele noastre si ne-a castigat iertarea pentru ele. Apoi El a trimis Duhul Sau cel Sfant sa locuiasca in noi si sa ne faca in stare sa luptam impotriva lor.

Te indemn in acelasi timp sa te rogi ca Duhul Sfant sa te faca in stare sa-ti vezi pacatele ascunse, subtile din viata. Pacatul este inselator (vezi Efeseni 4:22). El te va face sa traiesti intr-o negare totala a unui anumit pacat, sau sa descon­sideri voit seriozitatea lui. Numai Duhul Sfant poate da la iveala adevarata fata a pacatului.

Fii pregatit sa te umilesti. Imi amintesc bine o imprejurare cand Duhul Sfant mi-a descoperit egoismul din viata. Pana in acel moment, am definit intotdeauna egoismul in termenii unei atitudini evidente, batatoare la ochi, asa cum vedeam in vietile altora. Mi-a fost greu sa ma umilesc si sa admit ca eram si eu egoist, desi intr-un mod mult mai subtil. Domnul Isus, insa, promite binecu­vantare celor saraci in duh—adica celor care-si vad pacatele si plang din pricina lor. El a promis binecuvantare si celor care sunt flamanzi si insetati dupa neprihanire—adica celor care doresc tare sa vada pacatul din ei omorat si inlocuit cu roada pozitiva a Duhului (vezi Matei

5:4,6; Galateni 5:22-23).VA URMA

CITESTE TOATA CARTEA AICI

182416_131574753577875_100001760528909_210467_4515576_n

 

182416_131574753577875_100001760528909_210467_4515576_n

394720_235357999873282_100001972519970_543489_99586811_n

//

Read Full Post »

535236_334717229921260_630615281_nPACATE RESPECTABILE

CONFRUNTAREA PACATELOR PE CARE LE TOLERAM

de Jerry Bridges

TRADUCEREA: MIHAI DAMIAN, 2009

Capitolul 4

Remediul pentru pacat

John Newton, cel care a scris imnul asa de iubit “Maretul har,” a fost mai inainte in viata sa un comerciant de sclavi si capitan al unei corabii care transporta captivi africani spre America. Din motive medicale el a parasit viata pe corabie, a devenit un ofiter de vama, a studiat apoi teologia si in cele din urma a devenit slujitor al evangheliei. Cu toate acestea, chiar dupa ce a ajuns lucrator cu Cuvantul lui Dumnezeu, Newton n-a uitat niciodata grozavia pacatului sau de vanzator de sclavi. La sfarsitul vietii sale, Newton a spus unui prieten, “Memoria aproape m-a parasit, insa imi amintesc doua lucruri: ca sunt un mare pacatos, si ca Cristos este un mare Salvator.”[i]

Cu multe secole inainte, Saul din Tars, care a devenit apoi apostolul Pavel, era vinovat de pacate majore. Faptele Apostolilor 7:54-8:1 descrie complicitatea lui la improscarea cu pietre a lui Stefan; apoi in Fapte 9:1-2 citim despre implicarea lui personala in prigonirea credinciosilor. Catre sfarsitul vietii sale, Pavel descrie cum era viata sa in acele zile: “eram un hulitor, un prigonitor si batjocoritor [al lui Cristos]” (1 Timotei 1:13). Dar in acelasi context, el a putut spune de asemenea, “Cristos Isus a venit in lume ca sa mantuiasca pe cei pacatosi”, dintre care cel dintai sunt eu” (1 Timotei 1:15).

Atat John Newton cat si apostolul Pavel s-au vazut pe ei insisi ca mari pacatosi, dar avand un mare Salvator. Cei mai multi credinciosi nu se pot identifica nici cu John Newton nici cu apostolul Pavel in ceea ce priveste gravitatea pacatelor lor de altadata. Poate n-am comis adulter, n-am ucis pe nimeni, nu ne-am ocupat cu droguri, sau n-am deturnat fonduri de la firma unde lucram. In ce ma priveste pe mine insumi, analizandu-mi viata de mai inainte, as putea spune ca am fost in general un copil ascultator, un adolescent model, un angajat de incredere, un sot si tata constient. De fapt, am facut parte din personalul unei organizatii de slujire crestina timp de peste cincizeci de ani.

Totusi, cu toate ca nu am comis niciunul din pacatele mari si scandaloase, am barfit, am vorbit critic despre altii, am pastrat in mine resentimente, am devenit nerabdator, am actionat in mod egoist, nu m-am increzut in Dumnezeu in chestiunile dificile ale vietii, am cedat materialismului, si chiar am facut din echipa mea favorita de fotbal un idol. Trebuie sa spun alaturi de Pavel ca sunt cel mai mare pacatos. Sau sa parafrazez cuvintele lui John Newton, “Sunt un mare pacatos, insa am un mare Salvator.” Aceasta este singura mea speranta. Acesta este singurul remediu pentru pacatul meu, si acesta este si singurul vostru remediu.

Atat John Newton cat si Pavel au vorbit despre ei insisi ca pacatosi la timpul prezent. Niciunul dintre ei n-a spus am fost; ei au spus sunt. Este clar in contextul afirmatiei lui Pavel ca el se gandea la pacatele sale de odinioara ca prigonitor. Tot asa, stim din reflectiile scrise de Newton ca nu si-a iertat niciodata faptul ca a fost comerciant de sclavi. De fapt, cu fiecare an care trecea, devenea tot mai ingrozit cand se gandea la viata sa trecuta.

Inseamna asta, oare, ca desi se descriau pacatosi la timpul prezent, ei faceau referinta doar la pacatele lor trecute ca prigonitor respectiv comerciant de sclavi? Greu de crezut. Stim, de exemplu ca, cu cativa ani inainte de a scrie epistola 1 Timotei, Pavel se referea la el insusi ca “cel mai neinsemnat dintre toti sfintii” si slujitor al evangheliei doar prin harul lui Dumnezeu (vezi Efeseni 3:7-8). De fapt, se pare ca este o progresie descrescatoare in parerea pe care o are Pavel despre propria persoana, de la cel mai neinsemnat dintre apostoli (vezi 1 Corinteni 15:9, scrisa in anul 55 AD) la cel mai neinsemnat dintre toti sfintii (vezi Efeseni 3:8, scrisa in 60 AD) pana la cel dintii dintre toti pacatosii (vezi 1 Timotei 1:15, scrisa in jurul anilor 63 sau 64 AD).

Putem fi siguri ca in anii de la convertirea pana la finalul vietii, atat Newton cat si Pavel au crescut in caracterul lor cristic. In timp, amandoi au trait tot mai mult ca sfintii, fiind nascuti din nou la convertirea lor. Insa acest proces de crestere a avut nevoie de o constientizare mai mare si de o sensibilizare mai mare fata de exprimarile pacatoase ale carnii care inca locuia in ei. Astfel John Newton ar fi putut sa spuna fara sa greseasca, “Am fost si inca sunt un mare pacatos, dar am un mare Salvator.” Iar daca tu si eu vrem sa progresam in confruntarea pacatelor acceptabile din viata noastra, si noi trebuie sa spunem la fel.

Remediul pacatului nostru, fie el scandalos sau acceptabil, este evanghelia in toata deplinatatea ei. Evanghelia este de fapt un mesaj; folosesc aici cuvantul evanghelie ca expresie prescurtata pentru intreaga lucrare a lui Cristos in viata Lui istorica, in moartea si invierea pentru noi, si in lucrarea Sa prezenta in noi prin Duhul Sau cel Sfant. Cand spun evanghelie in deplinatatea ei, ma refer la faptul ca Cristos, in lucrarea Sa pentru noi si in noi, ne mantuieste nu doar de pedeapsa pacatului ci si de domnia lui sau de puterea lui de stapanire in vietile noastre. Acest aspect indoit al lucrarii marete a lui Cristos este surprins intr-un mod deosebit de frumos de catre Augustus Toplady in imnul sau intitulat “Stanca Veacurilor,” in cuvintele originale, traduse la noi astfel:

Lasa apa si sangele / Care-au curs din coasta Ta strapunsa,

Sa-mi fie un dublu remediu: / Scaparea de vina si puterea pacatului.

 Incepand cu capitolul 7, ne vom ocupa specific de multe din pacatele noastre respectabile—cum arata ele, raul pe care-l provoaca, si calea de a scapa de ele. Insa inainte de aceasta, trebuie sa privim bine la evanghelie. Si asta din mai multe motive.

Mai intai, evanghelia este doar pentru pacatosi. Isus Cristos a venit in lume sa mantuiasca pe cei pacatosi (vezi 1 Timotei 1:15). Cei mai multi crestini tind sa creada ca evanghelia se aplica doar necredinciosilor care au nevoie de “mantuire.” Logica omeneasca merge mai departe si spune astfel: odata ce ne-am increzut in Cristos, evanghelia nu ni se mai aplica noua; mai avem de-a face cu ea doar in masura in care o impartasim cu cei care sunt inca necredinciosi. Totusi, chiar daca am ajuns sa fim sfinti in sensul de a fi separati pentru Dumnezeu, fiecare din noi mai pacatuim inca. Toate poruncile etice si indemnurile adresate credinciosilor in Noul Testament pornesc de la faptul ca pacatul este inca prezent in vietile noastre si trebuie confruntat. Intre cele patru moduri in care Scriptura ne este de folos, dupa cum gasim in 2 Timotei 3:16, sa gasesc si acestea: “sa mustre, sa indrepte.” Inca odata, din aceste utilitati ale Scripturii intelegem ca exista inca in noi pacat care trebuie mustrat si indreptat.

Astfel, primul folos al evangheliei ca remediu pentru pacat este acela de a ara solul inimilor noastre astfel incat sa faca evident si sa scoata la lumina pacatul. Pasul de recunoastere a situatiei mele de pacatos care am nevoie de evanghelie in fiecare zi echivaleaza cu un pumnal infipt in inima mea care se crede buna, si ma pregateste sa privesc si sa accept realitatea pacatului care zace inca ascuns in mine.

In al doilea rand, evanghelia nu doar ma pregateste sa infrunt pacatul, ci imi si da libertatea sa-l infrunt. Confruntarea cu pacatul aduce sentimentul vinovatiei. Sigur, noi ne simtim vinovati fiindca suntem vinovati. Si daca cred, constient sau inconstient, ca Dumnezeu ma pedepseste pentru pacat, mecanismul meu de autoprotejare sau ma va impiedica sa-mi recunosc pacatul si vinovatia, sau ma va face sa incerc cel putin sa-l minimalizez. Nu pot insa sa ma impotrivesc unei manifestari particulare a pacatului, cum este mania sau auto-compatimirea, daca mai intai nu recunosc in mod deschis prezenta si activitatea respectivului pacat in mine. Am nevoie deci de asigurarea ca pacatul meu este iertat inainte de a-l recunoaste, cu atat mai mult inainte de a incepe sa ma ocup de el.

Prin a recunoaste pacatului vreau sa spun mai mult decat o recunoastere cu jumatate de inima, in mine insumi, ca am actionat in mod egoist intr-o anumita situatie. Mai degraba vreau sa spun o admitere din toata inima, fara scuze, de felul, “Sunt un om egoist, si respectiva situatie a fost doar o manifestare a egoismului din mine.” Dar pentru a putea face o asemenea recunoastere, am nevoie de siguranta ca egoismul meu este iertat—ca Dumnezeu nu ma mai pedepseste pentru el. Evanghelia ne da aceasta siguranta. Ganditi-va la cuvintele reluate de apostolul Pavel: “”Ferice de aceia ale caror faradelegi sunt iertate, si ale caror pacate sunt acoperite! Ferice de omul, caruia nu-i tine Domnul in seama pacatul!” (Romani 4:7-8).

De ce nu mai trebuie sa fiu pedepsit pentru pacat? Pentru ca Dumnezeu deja mi-a pedepsit pacatul in Cristos. Dupa cum spune profetul Isaia, “Noi rataceam cu totii ca niste oi, fiecare isi vedea de drumul lui, dar Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor” (Isaia 53:6).

In masura in care prind, in adancul fiintei mele, intelesul acestui mare adevar al iertarii lui Dumnezeu pentru pacatul meu, prin Cristos, voi fi facut liber sa ma impotrivesc, cu sinceritate si umilinta, manifestarilor concrete ale pacatului in viata mea. De aceea este atat de bine sa afirm in fiecare zi impreuna cu John Newton ca “Eu sunt un mare pacatos, dar am un mare Salvator.”

In al treilea rand, evanghelia ma motiveaza si imi da putere sa ma impotrivesc pacatului. Nu este destul doar sa fim confruntati cu pacatul. Daca vrem sa crestem in asemanarea caracterului lui Cristos, trebuie sa ne impotrivim pacatului. Ca sa folosim o exprimare biblica, trebuie sa “facem sa moara faptele trupului” (vezi Romani 8:13; Coloseni 3:5). Insa asa cum bine s-a zis, singurul pacat impotriva caruia vom putea lupta cu succes este pacatul iertat. Nu ne vom putea ocupa de manifestarea pacatului in noi pana nu ne-am rezolvat mai intai problema vinovatiei din pricina pacatului. Aici ajungem din nou la evanghelie si la asigurarea data de ea, ca Dumnezeu a rezolvat prin Cristos problema vinovatiei noastre.

Asigurarea ca Dumnezeu nu-mi socoteste pacatele din trecut drept vinovatie are doua efecte. Intai de toate ma asigura ca Dumnezeu este de partea mea, nu impotriva mea (vezi Romani 8:31). Nu sunt singur in aceasta batalie cu pacatul. Dumnezeu nu se uita la mine din ceruri spunand, “Cand iti vei veni in fire? Cand te vei impotrivi acestui pacat?” Din contra, El se apropie de mine si-mi spune, “Nu te teme, impreuna vom lucra sa fii izbavit de acest pacat, insa vreau sa stii din start ca nu ti-l mai tin in socoteala.” Dumnezeu nu mai este Judecatorul meu; acum El este Tatal meu ceresc, care ma iubeste cu o dragostea a Sa, infinita, chiar daca vede ca ma lupt in viata mea cu pacatul. Aceasta asigurare a Sa ma incurajeaza mult si ma motiveaza sa ma impotrivesc pacatului.

Mai mult decat atat, aceasta asigurare ca Dumnezeu nu-mi mai tine in socoteala pacatul si ca in zbaterea mea impotriva pacatului El este de partea mea, produce in mine un sentiment adanc de multumire pentru ceea ce a facut si ce face El pentru mine prin Cristos.

Acest efect dublu de incurajare si de recunostinta produce in noi o dorinta de renuntare la pacat. Nu va inselati. Renuntarea la pacat nu este o optiune. Ni se porunceste sa omoram firea pacatoasa. Avem datoria sa facem acest lucru. Insa datoria fara dorinta devine curand corvoada. Si ceea ce adauga dorinta datoriei pe care o avem este chiar adevarul evangheliei, reafirmat in inimile noastre zi de zi. Evanghelia este cea care inteteste focul motivatiei de a ne lepada de pacatele respectabile si subtile. Este evanghelia aceea care ne motiveaza sa incercam sa fim si in faptele noastre de zi cu zi ceea ce suntem prin pozitia in care ne-a pus Dumnezeu.

Putem vedea astfel ca insusirea continua si zilnica a evangheliei, care ne asigura de iertarea pacatelor, este o parte importanta in actiunea de lepadare de pacat. Nu este singura parte—si vom analiza si alte parti in capitolele ulterioare—insa in acest moment va indemn sa va dedicati unei citiri si insusiri zilnice a evangheliei.

Acum cativa ani am auzit pe cineva folosind expresia, “Predica-ti tie insuti evanghelia in fiecare zi.” Aceasta este ceea ce trebuie sa facem pentru a ne insusi zilnic si in mod constient evanghelia. Trebuie sa ne-o predicam in fiecare zi. Nu doar atat, trebuie sa o personalizam pentru noi insine. Asa a facut Pavel cand a scris: “Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si S-a dat pe sine insusi pentru mine” (Galateni 2:20). Este de asemenea de folos sa personalizam dragostea Tatalui in acelasi mod. De exemplu, putem parafraza 1 Ioan 4:10 in felul urmator, “Si dragostea sta nu in faptul ca [eu] am iubit pe Dumnezeu, ci in faptul ca El [m]-a iubit pe [mine], si a trimis pe Fiul Sau ca jertfa de ispasire pentru pacatele [mele]” (sublinierile noastre).

Vestea buna ca Dumnezeu nu-mi mai tine in socoteala pacatul, ca El mi-a iertat de fapt toate pacatele, este asa de radicala, asa de contrara modului nostru obisnuit de gandire incat pur si simplu pare prea buna ca sa fie adevarata. In mod deosebit intr-o zi in care circumstantele te-au facut foarte constient de egoismul, lipsa de rabdare sau resentimentele tale, o astfel de veste este prea buna pentru a fi adevarata. Chiar acum, in timp ce scriam acest capitol, am avut o astfel de zi; a trebuit sa iau Scriptura in mana si sa citesc din nou pe paginile Bibliei fagaduintele iertarii lui Dumnezeu, si sa mi le “predic” din nou. Nu conteaza insa daca avem o zi “buna” sau o zi “rea.” Chiar si in cea mai buna din zile, chiar si atunci avem nevoie sa ne predicam evanghelia noua insine. Adevarul este ca nu exista niciodata in viata noastra o zi in care suntem atat de “buni” incat n-avem nevoie de evanghelie.

In acest punct poate te intrebi, Daca predicarea evangheliei mie insumi este atat de importanta, cum s-o fac? Nu exista un mod prestabilit, asa ca va voi spune, doar spre a servi drept exemplu, cum fac eu acest lucru. Sunt prin natura mea un om metodic, deci metoda mea s-ar putea sa nu potriveasca oricui, insa nadajduiesc sa dau macar unor cititori o idee despre ce inseamna sa-si predice evanghelia lor insusi. Iata deci cum fac eu.

Din moment ce evanghelia este numai pentru pacatosi, imi incep fiecare zi cu constientizarea faptului ca desi sunt sfant prin statutul meu, eu inca pacatuiesc in gandire, vorbire, fapte si motivatii. Daca descopar in viata mea pacate mai subtile sau mai putin subtile, le marturisesc inaintea lui Dumnezeu. Chiar daca constiinta nu ma mustra de pacate constiente, recunosc in fata Domnului ca sunt departe de a-L iubi pe El si pe aproapele meu ca pe mine insumi. Ma pocaiesc de pacatele mele, dupa care iau pentru mine anumite pasaje din Scriptura, care ma asigura ca pacatele pe care tocmai le-am marturisit beneficiaza de iertarea lui Dumnezeu.

Apoi generalizez la intreaga mea viata promisiunile Scripturii referitoare la iertarea lui Dumnezeu, si-I spun lui Dumnezeu ca singura mea sansa de a sta in picioare in fata Lui in ziua judecatii este sangele lui Cristos varsat pentru pacatele mele si viata Lui neprihanita traita pentru mine. Aceasta bizuire pe dubla lucrare a lui Cristos in folosul meu este expimata foarte frumos de catre Edward Mote in imnul sau ‘Stanca cea tare” in cuvintele, “Nadejdea mea se bazeaza doar pe sangele si neprihanirea lui Isus.” Aproape in fiecare zi imi amintesc de aceste cuvinte, pe langa faptul ca meditez la promisiunile iertarii gasite in Biblie.

Care sunt versetele din Scriptura de care ma folosesc atunci cand imi predic evanghelia mie insumi? Iata aici doar cateva pe care le-am ales din mai multe:

 Cat este de departe rasaritul de apus, atat de mult departeaza El faradelegile noastre de la noi (Psalmul 103:12).

 “Eu, Eu iti sterg faradelegile, pentru Mine, si nu-Mi voi mai aduce aminte de pacatele tale” (Isaia 43:25).

 Noi rataceam cu totii ca niste oi, fiecare isi vedea de drumul lui, dar Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor (Isaia 53:6).

 “Ferice de aceia ale caror faradelegi sunt iertate, si ale caror pacate sunt acoperite! Ferice de omul, caruia nu-i tine Domnul in seama pacatul!” (Rom.4:7-8).

 Acum dar, nu este nici o osandire pentru cei ce sunt in Cristos Isus care nu traiesc dupa indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului (Romani 8:1).

 Mai sunt multe altele, incluzand Psalmaul 130:3-4; Isaia 1:18; Isaia 38:17; Mica 7:19; Efeseni 1:7; Coloseni 2:13-14; Evrei 8:12; si 10:17-18.[ii]

Indiferent ce versete care ne asigura de iertarea lui Dumnezeu am folosi, trebuie sa realizam, fie ca versetele afirma explicit acest lucru sau nu, ca singura baza pentru iertarea lui Dumnezeu este sangele lui Cristos varsat pe cruce pentru noi. Dupa cum spune Epistola catre Evrei, “fara varsare de sange, nu este iertare.” (9:22), si contextul arata clar ca numai sangele lui Cristos constituie temelia obiectiva a iertarii pacatelor noastre in fata lui Dumnezeu.

Aceasta este, deci, prima parte a vestii bune a evangheliei: Dumnezeu ne-a iertat toate pacatele prin moartea Fiului Sau pe cruce. Ca sa revenim din nou la imnul lui Toplady “Stanca Veacurilor,” aceasta este cea dintai parte din “dublul remediu”—adica, spalarea de vinovatia pacatului. Dar “dublul remediu” includea de asemenea izbavirea de puterea pacatului, si acesta este subiectul urmatorului nostru capitol.


[i] Brian H. Edwards, Through Many Dangers: The Story of John Neyton (Welwyn, England: Eurobooks, 1980), 191.

[ii] O expunere si aplicare concreta a catorva din aceste versete din Scriptura se poate gasi in capitolul 6 din cartea mea The Gospel for Everyday Life [Evanghelia pentru viata zilnica], publicata tot de catre NavPress.

VA URMA

CITESTE TOATA CARTEA AICI

390052_305480002808119_100000383656589_1051722_1992868638_n

//

Read Full Post »

%d bloggers like this: